zi-le de naştere…

astăzi nu este ziua de naştere a nimănui

în gâtul tăcerilor stau blocate noduri

una peste alta tragerea sforilor adăposteşte povestea

 

astăzi este ziua de naştere a nimănui

cunoscut nouă drept altcineva

ce nu trebuie sărbătorit

ne-bucuria de-a sufla în lumânări ne prelungeşte

arzânda flacără de lăsare a cadourilor în pace

nu tulbură războiul cifrelor adunate cu trudă

(sforile trase ne rămân nouă)

 

noi suntem adăposturile tăcutelor blocaje

povestea unei zile de naştere ce n-a (mai) avut loc

între ieri şi azi

 

 

Publicitate

…imediat e 2014, La mulţi ani! :)

Femeia pe care ai văzut-o este o cetate; cetatea pe care ai văzut-o este un împărat; împăratul este o fiară, fiara este o pradă, prada este un joc iar jocul este o poveste.

Povestea pe care-o auzi este o lume, iar lumea este o taină de (ne)descris, asemenea femeii.

M-am uitat azi prin caietul de anul trecut, aşa, ca să văd ce planuri îmi făceam în urmă cu un an, cât de mult(e) s-au împlinit peste aşteptările avute, sau au rămas în stadiul de proiect, gând, dorinţă… Am găsit ce mă interesa, şi printre altele sub data de 31 decembrie 2012 am găsit şi scrierea de mai sus.
Vă urez tuturor un An Nou de neDescris, cu multe poveşti de care să vă aduceţi cu drag aminte!
La multi ani!

e-o poveste cu un înger rău

..dar deja v-am spus prea mult

şi v-a şi zburat gândul în cuibul arhaic
al răzvrătirii

pe care-l recunoaşteţi pe ramurile voastre

zidit acolo din pene de înger
şi lut:

 

penele fosforescente încă
sclipesc intermitent

ca un neon defect

în care pleoapele muribundului har

agonizeză scurt-circuitate
de slava pierdută
a îngerului

 

lutul e roşu şi bate ritmic

în încordarea maximă
de piatră vie

pe care zborul amintirii
noastre

o recunoaşte ca fiind
acolo

 

e-o poveste cu un înger rău

care s-a cuibărit
într-un ou de lut

să nu-l găsească nicidecum
maică-sa şi

să-l pedepsească
la cuminţire..

 

alte poveşti cu alţi îngeri (de-ai mei)

1. https://calatorru.wordpress.com/2011/02/26/printre-balamalele-zborului/
2. https://calatorru.wordpress.com/2008/01/14/adiere-de-aripi/
3. https://calatorru.wordpress.com/2010/05/17/poveste-cu-inger-gri-1-2/
4. https://calatorru.wordpress.com/2010/05/31/ingerul-captiv/
5. https://calatorru.wordpress.com/2010/06/02/pana-de-inger/
6. https://calatorru.wordpress.com/2010/10/23/in-aceeasi-echipa/
7. https://calatorru.wordpress.com/2013/02/07/e-o-poveste-cu-un-inger-rau/
8. https://calatorru.wordpress.com/2014/10/19/how-old-am-i/
9. https://calatorru.wordpress.com/2015/03/07/ingerul-bataie/
10. https://calatorru.wordpress.com/2015/04/16/ajunsul-neajunsului/
11. https://calatorru.wordpress.com/2015/11/06/angelus-transitorius/
12. https://calatorru.wordpress.com/2015/11/30/spre-implinire-deschide-ochii-si-las-o-sa-zboare/

______________________________

• https://calatorru.wordpress.com/2015/04/16/a-cumpara-un-caine-si-reglajul-zoom-al-dialogului/
• https://calatorru.wordpress.com/2015/07/05/pablo-neruda-ingerul-poeziei/

Ce poveste-i asta ?

mă agăț (câteodată) de(o) idee ca peștele

ce mușcă cârligul sau nu cârligul – musculița ce-l ascunde

a înghițit gălușca și (și)a luat ce a dorit

însă la fel și partea cealaltă

pentru că pe luciul apei pluta ia apă aprinde farul stârnește unde și bucurie

atrage atenția oprește așteptarea și încordarea nerăbdătoare

mă prinde ideea în cârligul ei iar eu am impresia c-am agățat-o

îs bucuros că am prins-o în „cârligul” meu c-am „pescuit-o”

ce-i asta povestea peștelui ce-a ieșit să pescuiască ?

a prinzătorului prins a găsitului găsitor

a capturatei capturi și a ideii prinsă-n idee ?

… că ce-s (eu) decât o amintire a viitorului

el o idee a timpului o amintire a veșniciei…

poveste lambică (7)

e-o poveste cu doi miei

unul alb cu dinţi de fier

altul alb cu dinţi de var

e povestea mea şi-a ta

pe sub coaja de ziar

câte-o ştire îi loveşte

şi le sparge geamul simplu

al rutinei

printre cioburi pe câmpie

artefactul încercării

îi veghează cu toiagul lui tocit

şi pe mielul alb de leu

şi pe mielul îmblânzit

pasc cuminţi şi-nvecinaţi

(zici că-s fraţi)

însă atunci când prin ziar

ştirea sare geamul spart

într-un ciob întreaga veste

se îndoaie şi se tai:

mieii-şi pasc smerita iarbă

care tace şi dispare

unu-o rumegă-n măsele

altu-n gheare …

mustind a culoare

ce roşii de frig  ţi-s buzele arse

ce coapte cireşe te-mbracă

te muşc ca pe-un fruct de umărul verde

te opresc ca pe-o frunză de cracă

 

privirea mi-e roşie şi gândul distanţa

ne arde de vara imensului soare

ne arde de glumă ne arde de joacă

privirea ce urc’ a plimbare

 

ce roşii de frig ţi-s buzele coapte

cu firavul trup îmbătat de garoafă

strecor mana în inima ta după cheie

s-apuc şnurul fin de idee

şi s-o las a iubire să coasă

 

e anul întreg o-mpărţeală

după ritmul exact cântărit într-o cifră

mana ta verde îmi e primăvară

iar inima ţi-e o garoafă spre seară

poem ce cuvântu-l risipă

 

ce roşii de frig sunt buzele tale

ce frig e şi-n scrisul acesta

o vânătă carte mustind a culoare

îmbracă-ţi iubito povestea

… şi las-o deschisă

 

6. povestea mirărilor multiple

e-o poveste neîncepută

cu două jumătăţi şi cu-n sfert

mirarea este salvarea mea:

mirarea că din vinovăţie

se naşte „te iert !”

*

asta-i o poveste planificată

din bucăţele, din jumătăţi şi trecut

se miră copiii din nisip de castele

de valul ce-i pe jumătate sfârşit

şi pe jumătate-nceput

*

dacă două jumătăţi formeaz’un întreg

atunci ce să fac cu sfertul rămas ?

nu-mi rămâne decât să fac timpul curios

să se mire că-i parte, limbă şi suflet de ceas

*

sfertul e-o înjumătăţire a jumătăţii

(exact ca în povestea aceasta)

mirarea este geneza mea:

mirarea întâiului om

ce şi-a văzut coasta

fanta subţire a scrisului

poveştile se povestesc singure
trebuie doar s-asculţi
cu mâinile, cu timpul cu care te ţii
în tramvai de scaunul din faţă
cu timpanul geamului
pe care se povesteşte povestea

câteodată povesteşte cu cartea
ea, povestea
da’ nu ca-ntr-un dialog
ci ca-ntr-o folosire

povesteşte cu gura cărţii
cu gura ei luată cu împrumut
la fel cum ochiul se foloseşte de gura-ncuietorii
de gaura cheii
atunci linia asta subţirică şi-albastră
se face o fantă
cu peretele alb al foii într-o parte şi alta
o fantă prin care poţi vedea povestea
până în adâncurile şi străfundurile naşterii ei
de-a lungul timpului
ce se naşte şi se povesteşte singur
exact şi precis
în momentul în care fanta aceasta
subţire şi-albastră se delectează în litera „d”
şi „e” şi „ză”…

poveştile se povestesc singure
cu guri luate-mprumut
te miri de unde…

povestea a 5 a

E-o poveste cu mult zahăr, sau o vreme c-o poveste;
e o luptă între „nu e” şi rivala ei poveste care „este” !

E-o concretă şi-o abstractă: două linii la o rochie
lâng-un fir ce-i dus departe
cu-o concretă-ntr-o ureche
şi-o abstractă într-o carte.

E-o poveste cu mult dulce, sau un timp ca o poveste;
o iubire între linii c-o rivală a tăcerii şi o veste.

E-un concret şi o concretă,
un abstract şi o abstractă:
când în margine de formă, când în capăt de gândire,
o poveste c-o simţire !

altă poveste (3)

e-un adevăr cu-o poveste în el: un adevăr condamnat de minciună,

cu o rea, un escroc şi-un mişel,

o planetă, o cometă şi-o lună

treizeci de zile sau trei’şiuna chiar, stau de juriu, de nouă, de şase:

să împartă la doi sau la trei

adevărul ce minciuna-l descose

din coada cometei s-a rupt jumătatea de lună închisă

pe planeta din ceasul cu cuc,

din povestea ce-i spusă sau scrisă

nu ştiu cum minte reaua de ea, folosind cuvinte-adevărate

cum din escroc se transformă-n mişel

când o ia, şi lovind o combate

poveste în două poveşti (2)

e-o poveste cu o foaie de veac,

cu un avion făcut din hârtie;

o furtună de voci, gălăgie cu sunete-n ea

ce călătoreşte prin aer până la noi

de dragul poveştii scrise pe foaia din care a fost făcut avionul

după schiţa unui veac

ce s-a rupt când a trecut prin el sunetul ce călătoreşte aiurea

lângă avionul de hârtie… aşa pentru companie

e-o poveste în două poveşti ce n-au ajuns să fie rostite

– cerurile galopează lipsite de cai, de copite,

şi mor fără să lase cu testament

orbita pământului ca bun permanent –

prima parte poveste a fost – dar ea nu ştie ce-i timpul şi vremea

a doua poveste poveste va fi

– povestită către nişte bătrâni legănaţi şi purtaţi (cu vorba)

de nişte copii

e-o poveste fără sfârşit ce-şi amână mereu începutul

ce trăieşte muşcând din „va fi”

cum trup pentru suflet e lutul

e-o poveste cu un veac de hârtie şi cu un avion milenar

prin care zboară un albastru de fire

şi-o plasă de voci fără fire,

purtate de mersuri în buzunar

e chiar povestea scrisă pe el -pe avionul din foaia de veac

ce ascultând de mâna unui copil

s-a rupt de secunda cotorului de acum

şi-a zburat spre poveste şi scrum

(dus) cu pluta …

Azi nu-s în apele mele!

De obicei e floare la ureche să scriu, ba despre o umflătură, ba despre o gogonată, însă azi n-am chef să fac pe măscăriciul, nici să fac pe vopsitoru’, nici măcar să vopsesc peste rugină darămite să umblu cu cioara vopsită, aşa că o las baltă!

Apă de ploaie!

Apă de ploaie în ulcior spart – în ciobul care râde de amintirea dăţilor în care a fost la apă, incapabil să înţeleagă cum a reuşit să-şi taie singur craca de sub picioare, fără să fie pasăre, fără să fie papagal.

Asemenea lui mă surprind uneori că bat câmpii ! O iau rău de tot pe arătură, umblu creanga !

După mult mers, ca un călător veritabil, mă opresc şi stau. Stau pe gânduri câteodată, fără să fie prea confortabil. Alteori stau cu sufletul la gură şi mă uit zâmbind cum trec câinii cu covrigi în coadă, cum trec cocorii, cum trece câte-un prost cu scara în spate, dovadă a deşteptăciunii că ştie să iasă din gropile-n care-o să cadă.

Îmi pierd minţile tot uitându-mă cum trecem toţi ca gâsca prin apă, sau cum ne potrivim ca nuca-n perete, fără să ne simţim cu musca pe căciulă din nici o pricină.

Dar să ne-ntoarcem la oile noastre !

Când nu-s în apele mele sunt într-o ureche ! Aud tot ce aude urechea şi-s părtaşi secretelor ei galbene. Urechea nu-i galbenă de grasă, e de ceară.

Când nu-s în apele mele, îs dus cu pluta pe alte ape!

porţi cu vin

te-am aşteptat la porţile cu vin în ne grăirea tainică şi rea

tu porţi veşnicul mers ce eu îl vin

şi vinul zâmbăreţ ce gura-l bea

în porţi nu-i nimeni pe lângă zăvor

şi vin bătăi de undeva de sus

eu vin pe drumurile ce le porţi pe-a vinului şi-a dusului covor

în porţi cu vin stă aşteptarea ta

să vin s-o iau şi să o port cu mine

de porţi şi prin vecini se auzea şi vin de porţi să povestesc cu tine

tu porţi cu vin o cămăşuţa roşie, în porţile cu maci eu te admir

şi vin cu porţile deschise către tine

să porţi mereu clipita când eu vin

ren(unţ) la reclamaţie

ce, renule? degeaba invoci dreptul tăcerii,

că plângerea am scris-o şi-am plâns-o cu un timbru

ia ceară si pe coarne adun-o şi-o îmbie

s-urmeze aceleaşi linii ce le-ai lăsat pe uşă

… ce mă interesează c-ai vrut pe sonerie

e ultima ta slujbă şi ultima ta cale

pe cerul lumii mele să nu-ţi mai laşi steluţe

că iau şi bloc şi scară şi ţi le pun în braţe

şi-n loc de şeminee te-alegi cu revoluţie

degeaba ochii tulburi ţi se zgâiesc afară

… laponica ta limbă doar renul o-nţelege

apucă-te de treabă! nu vreau să ştiu motivul

îţi spun că de nu… altfel… o să degenereze!

habar nu ştiu ce-nseamnă din cap a ta clătire

impresii-mi lasă gândul c-ai vrea să fii poveste

invenţie părintească ce nu mă mai ajută

metalica mea uşă tot zgâriată este …