alergi după cai verzi pe pereţi verzi cai săriţi…cai săriţi de pe fixmânji necopţi cu ochii mari închişifără de foc în eivisezi fără de somn, fără de viscai verzi pe păşuni verzice contopesc copita lorcu verdele unui perete necoptfruct verde crud al niciunei opriritu sari peste ei fugindde câte-o privire alunecândpe-un zâmbetcu ochii largi lipsiţi de somnşi plini de visvis verde crud încă necoptcu cai verzi încă nesăriţicu fixuri pline de caicu pereţi de iarbă ce despartpământ de cer cu caii lorpe care tu-i visezi…
de ce-ar fi cum ţi se pare că este:dimensiune şi culoare…când evident lumea n-a avut niciodată3 dimensiunişi râul fluviului nu-i afluentşi afluentul nu-i adăugare sau ceva-n +…socoata aceasta o altă matematică măsoară luminacu tot cu fluviul eideşi greşeşte în calculul poetic rezoneazăcând cu ochiulcând cu pata de culoaredin noisau alte simţuri afluente celor 5cu care noi avem un obiceică lungimea şi apele n-au formăfixă(nici n-au… avut)
(cică) Nu vedem lumina! (viteza ei este prea mare pentru ochiul nostru). Prin urmare, asta vedem: trecerea ei, fluxul…la fel cum vedem curgerea apei, râul, urma, nu apa bucată cu bucată. De-aici se naşte poezia… (şi mai ales metafora ei)
[…]
Tot aşa e şi cu timpul. Mai ales cu timpul. Doar curgerea lui, urma lui trecută o percepem. Reflexia luminii – ciocnirea ei cu obiectele ne pătrunde în ochi şi răstoarnă acolo imaginea… pe care, nu ştiu cum, o alungă spre creier (până-n suflet…) şi el o traduce în culoare, în dimensiune, în distanţă… Prin urmare ceea ce vedem cu “adevărat” e traducerea.
îşi pusese un deget pe buzăpe buza de jos către colţpeste rujpeste orice-ngrădire chiar peste şoaptele întunecate ale tăcerii* ceara consumă proiectele mainii scriind undeva pe-un pereteundeva pe-un şerveţelundeva într-o poezie de dragoste sub privieliştea frunzelor prinse de iarna dansand pe masa cantecului de jazzîmbătate de aroma stradală a unei staţii prinsă de-un afiş…* a ajuns acolo ca o flacără de cafea măcinată prinsă cu lipici de geamul unui ochi* am oprit langă o buză întredeschisă„mai sunt 5 minute”pe urmă o să vină autobuzul şi-am să mananc autobuza în loc de ciocolată langa cafea * din oprire-n oprire degetul peste ruj mi-a devenit puls * nu mai eram cand s-a uitat altcineva pe geamul altui ochi după aşteptarea ce alerga să prindă sub afişul unei buze întredeschisesub deget ultima şoaptă ce merge spre casă
ce roşii de frig ţi-s buzele arsece coapte cireşe te-mbracăte muşc ca pe-un fruct de umărul verdete opresc ca pe-o frunză de cracăprivirea mi-e roşie şi gândul distanţane arde de vara imensului soarene arde de glumă ne arde de joacăprivirea ce urc’ a plimbarece roşii de frig ţi-s buzele coaptecu firavul trup îmbătat de garoafăstrecor mana în inima ta după cheies-apuc şnurul fin de ideeşi s-o las a iubire să coasăe anul întreg o-mpărţealădupă ritmul exact cântărit într-o cifrămana ta verde îmi e primăvarăiar inima ţi-e o garoafă spre searăpoem ce cuvântu-l risipăce roşii de frig sunt buzele talece frig e şi-n scrisul acestao vânătă carte mustind a culoareîmbracă-ţi iubito povestea… şi las-o deschisă
negru lung de după-masă verde-n fir de coasăiris colţ de-ntortocherevânăt de cădere toamnă-ntinsă de marocopiere-n indigogri lungit pe dunga stângărâsul colorat să-l plângă verde albastru de lămâiemovuri de tămâieroşu alb de înserarecurcubeupe-o floare
călătorru' 