două clipe se mănâncă una pe alta
mușcând pe rând din umăr
din coapsă
cea vie o mănâncă pe cea moartă
cea moartă o mănâncă pe cea vie
așa moare cea moartă
așa trăiește cea vie
două clipe mâncând una din alta…
mart.25
Arhive pe etichete: timp
aug.22
o herghelie de mânji cu coame rebele
de ce te-oi fi iubind, oră de neuitat, care-n loc de clipite goneşti în jurul inimii o herghelie de mânji cu coame rebele?
de ce te-oi fi iubind? ştii cum e la noi tu îţi auzi glasul tău eu îmi aud glasul meu şoptesc cu gura mea cuvintele tale te aud pe tine prin mine rătăcind…
feb.27
cântec
Constat că nu mai îmi place (la fel de mult ca mai demult) să scriu aşa (vezi penultima variantă). Prefer parcă mai mult alternativa mai puţin rimată, mai concretă în abstractul ei, mai palpabilă pe firul (roşu) al scrierii:
fredonam o amintire când ai venit uzată, falsă pe-alocuri hârtia mototolită pe care am scris-o am aruncat-o la primul coş pe care l-am stors ca în adolescenţă să scap de el de-atunci îţi fredonez venirea…
sept.3
Se pare că toate „atârnă”
Solomon deşteptul…neeey…urma să zic că aşa constata el, că „toate atârnă”, însă mă tem că aşa a ieşit traducerea din evreieşte în româneşte… şi na, cum orice traducere este o interpretare, mai mult sau mai puţin poetică, eu o găsesc pe asta de aici poetică destul…ceea ce mă face să mă opresc puţin în dreptul ei.
Dacă ar fi tradus traducătorul cu „toate depind” n-ar mai fi apărut acolo în minte „firul” acela pe care-l sugerează atârnarea… „depinderea”fiind mai puţin vizuală. Nici nu ştiu ce să-mi imaginez când aud cuvânt „a depinde”, însă acolo în minte lucrurile se mişcă mult mai uşor şi mai repede în cazul „atârnării”.
Toate atârnă. Aşa se face că lanţul constatărilor creşte, există, fiinţează din verigă în verigă. Nu întotdeauna cei iuţi aleargă, nici cei viteji nu câştigă întotdeauna războiul, nici cei pricepuţi nu trag folos maxim din priceperea lor, ci toate atârnă de un fir de două fire, cine mai ştie cum sunt ele împletite. Poate ca două fire îmbrăţişate care se încolăcesc unul după altul şi se contopesc oarecum într-un singur fir, sau poate că sunt aşa ca ţeava cu aerul ce-o străbate, şi prin aer străbate legea gravităţii…nevăzută şi foarte puternică până într-un oarecare punct al ei. Sau poate cele două fire de care atârnă totul sunt precum sufletul şi trupul, unul îl locuieşte pe celălalt, altul îl învăluie pe celălalt şi împreună formează un întreg.
Să atârne toate doar de vreme? Adică de firul timpului…
Să atârne toate doar de împrejurări? Adică de firul circumstanţelor…
Nu ştiu să descriu exact ce şi cum, dar se pare că e încă valabilă vechea constatare că toate atârnă mereu…de ambele fire.
mai16
Generozitate
„Copile, deranjezi ora…”
…da de unde, că ora nu se simte deranjată. Ea-şi vede mai departe de risipirea şi devenirea ei, indiferentă şi invincibilă, generoasă.
dec.22
nesimţirea timpului
vine gândul şi zice: ho! unde te grăbeşti în ce poveste ca peştele în susul râului ce-a secat (sau) în cerul din privirile lacului ce nu mai este stai! odihneşte-te în marginea acestei secunde să treacă timpul prin tine e-adevărat că va răscoli aranjatele tale sentimente dar măcar vei regăsi printre ele cele câteva crezute pierdute înainte de vreme pişcăcios de prea iute tu-ai prins timpul de toartă braţ la braţ ţi-atârnă la gât ca un şarpe înveninat de ciudă secundele lui pe degetul tău inelar se pierd în ne’nţeleasa găsire preţioase de aur florile lor galbene înfloresc şi dispar muşcând din tine cu ultima lor devorare – anesteziatul ospăţ îţi trece simplu prin ochi nu ţipă nu doare…
nov.17
tăcere
în memoria zilei ce-a trecut:
mă înconjoară moartea m-ameţeşte
cu dansul ei himeric de himeră
şi când întreaga ameţire amuţeşte
ca seceratul pai cu vara-n coarne
timpul cu stâlpii lui …se prăbuşeşte
oct.5
(in)diferenţă
Viitorul e altfel decât istoria în sensul că nu-i istorie… încă.
aug.16
amintiri de nicăieri
atunci i s-a dat nume acelui moment de-atunci timpul are trup suflet şi duh iar amintirea asemenea unei mlădiţe de salcie e tot mai tare decât trunchiul retezat al memoriei mai victorioasă decât lipsa mea atunci şi acolo „engage” zic unii logodirii: plusul caietului lângă minusul vorbei rosteşte banala călătorie în timp întrebuinţând consumând o limbă prăfuită şi neînţeleasă decojită asemenea pieilor de salcie de pe nişte oase klingoniene „engage” zic alţii cu mâna pe piept înaintea saltului ca pe-un jurământ sau o promisiune de-a nu divulga niciodată totul sau de-a lăsa mereu urechea surdă cu uşa întredeschisă lângă paşii din ce în ce mai puţin vizibili ai coordonatelor straturile privirii aidoma amintirilor se sedimentează cu dâra lor lungă de lumină până în steaua din care nu-mi aduc aminte să fi năvălit decât întâia zvâcnire de pleoapă a muzicii mereu crescândă a universului într-un timp neştiut al fiinţei cândva inima ochiului a început să bată prin cotloanele nemaiîntâlnite privirea-l străbătea şi-l clocotea: atunci conştienţa lumii de ea însăşi n-a mai încăput peste oul pe care-l clocea
iul.26
în ghearele timpului
susură muzica (plouă cu zgomot) timpul se sparge armonios (de) parcă împrăştierea lin se adună în tot ce va fi ce este ce-a fost oamenii strâng încleştarea cu viaţă firul se ghemuieşte la propriu-i sân râde şi plânge prăbuşit işi destramă triumful de-a fi şi rob şi stăpân „repede, repede” suspină răbdarea umbră ce se-odihneşte în margini de scris parcă bileţelele răstignite cu bolduri ascund împlinirea oricărui vis spaţiu-ntre litere ca virgula tace respiră răsuflă odihna în el muzica oamenii răbdarea vivace în ghearele timpului se simt porumbel
apr.8
pesemne că de dor
din clipe mari de lut se naşte viaţa oricum e prea târziu: imense au crescut şi şi-au ieşit din propriul înţeles ca apele care nu-ncap în mal şi lutul meu a fost cândva mărunt: dar nu mai e nici timpul care-i clipea privindu-l fix în ochi şi nici măruntul scutec ce-l creştea în clipe mari de lut se duce pesemne că de dor…
apr.6
cam aşa arată:
un desfăşurător cu liniuţe
cu cifre însemnând spaţiile goale
mâzgălituri şi-ncercuieli pe ici pe colo
aiurea
oglindă înrămată-n calendare
mart.3
privind timpul în ochi
ca într-o oglindă concavă oraşele s-au apropiat între ele: Kingston Boulevard la doar cîteva blocuri distanţă de Bulevardul Dacia pietonala plină de biciclete lângă pietonala plină de pomi cafeneaua Baresso colţ în colţ cu City Cafe iar imaginile una peste alta se îmbulzesc la rând de parcă deasupra sufletului meu concav scrie „promoţie”poza de aici
feb.29
multiple choice exercise
fă-ţi timp din bucăţi de odihnă sau din rupturi de ceartă fă-ţi timp viaţa-i o derulare de fapte o carte cu foi de-anotimp
îţi poţi face timp din risipă să-mpleteteşti în frânturi din frânturi să lipeşti porumbel lâng-aripă în tăcere e timp ca să spui
fă-ţi ca să ai ce da mai departe fii inventiv atunci când îţi faci dezbracă cu planuri secunda ca apoi tot cu planuri s-o’mbraci
de zici că n-ai timp tu de de-astea recunoşti pe de-a’ntreg’ că nu-ţi faci păcăleala: „cu asta şi basta” e pentru cei ce de timp sunt săraci
iun.6
alt paradox: tânjirea
Tânjesc/ tânjim după tânjirile de altădată; cele de care vroiam să scăpăm la vremea după care tânjim acum.
Ce (alt) paradox mai e şi ăsta!? Parcă ăsta-i cuvântul care descrie cel mai bine viaţa. Cuvântu’ care-mi place cel mai mult cum o descrie. Însă nu poate fi doar un singur cuvânt, şi cu siguranţă şi paradoxul e paradoxal, nefiind niciodată în stare să desfacem toate cutiile în care e împachetat.
Facem poze câteodată, să „capturăm” fugarul prezent, poze la care rar ne uităm şi atunci când o facem, o facem fie că ne-a rugat cineva, fie că tânjim după posibilitatea de a scăpa de „acum” – acest acum după care o să tânjim altădată.
călătorru' 