Arhive pe etichete: foaie

pomul vieţii a ajuns cherestea

Standard
trup îmbrăcat cu alt trup
atunci când ceea ce este muritor în noi
va fi hrană şi înghiţitură vieţii
negreşit
dacă nu vom fi găsiţi dezbrăcaţi
de trupul ăsta de care ne putem dezbrăca
după cum 270 de zile una după alta lucrează
la oasele sensibile la zgomotul muzicii
a tot ceea ce urmează să se nască
 
aşa hoinăreşte acum palatul meu
ce-aşteaptă să mă-mbrace
legat de cordonul ombilical al planurilor Tale
acolo în burta viitorului care pentru Tine a şi fost
de parc-ar fi o poezie pe care-ai învăţat-o pe de rost
pe vremea când erai copil
şi făceai lego învăţând să construieşti lumi
să le zideşti pe-o scară mai mică sau mai mare când
în jurul unui gând de fasole pe harac de speranţă când
peste trupul nostru de hârtie
decojit din lemnul de viaţă pe care jocul Tău îl îmbie
 
pomul vieţii a ajuns cherestea
de-aia grădina nu mai e nici ea
heruvimii cu săbiile lor n-au tăiat frunză la câini
ci-au ciopârţit de coajă ramură după ramură
luând cu zborul lor (când au plecat)
pieile pomilor din care Tu faci astăzi palate
de nu ştie uşa din dor de va-ncepe cândva să se gate…
 
pe primii doi i-ai îmbrăcat cu haine de piele
ei s-au ascuns după lipsa copacilor prin tufişuri
pentru că Tu ţi-ai luat înapoi pomul vieţii
casă n-ajungă scândură de coşciug în care viaţa
bătută-n cuie să fie îngropată prin grădină
şi-ai făcut din el depozit de cherestea
ce-a dat în frunze de hârtie
cu rodul Cuvântului Tău printre ele
şi nu ţărâna ne-adună
ci lemnul unei profeţii
cioplit de heruvimi cu săbiile lor vii în lego-ul
a cărui poveste nu ştie (şi nu poate) încă nimeni
s-o spună
 

poveste în două poveşti (2)

Standard

e-o poveste cu o foaie de veac,

cu un avion făcut din hârtie;

o furtună de voci, gălăgie cu sunete-n ea

ce călătoreşte prin aer până la noi

de dragul poveştii scrise pe foaia din care a fost făcut avionul

după schiţa unui veac

ce s-a rupt când a trecut prin el sunetul ce călătoreşte aiurea

lângă avionul de hârtie… aşa pentru companie


e-o poveste în două poveşti ce n-au ajuns să fie rostite

– cerurile galopează lipsite de cai, de copite,

şi mor fără să lase cu testament

orbita pământului ca bun permanent –

prima parte poveste a fost – dar ea nu ştie ce-i timpul şi vremea

a doua poveste poveste va fi

– povestită către nişte bătrâni legănaţi şi purtaţi (cu vorba)

de nişte copii


e-o poveste fără sfârşit ce-şi amână mereu începutul

ce trăieşte muşcând din „va fi”

cum trup pentru suflet e lutul


e-o poveste cu un veac de hârtie şi cu un avion milenar

prin care zboară un albastru de fire

şi-o plasă de voci fără fire,

purtate de mersuri în buzunar


e chiar povestea scrisă pe el -pe avionul din foaia de veac

ce ascultând de mâna unui copil

s-a rupt de secunda cotorului de acum

şi-a zburat spre poveste şi scrum

păcat

Standard

când voi termina de trăit foaia, o voi mototoli

s-o mai scriu?…