pomul vieţii a ajuns cherestea

trup îmbrăcat cu alt trup

atunci când ceea ce este muritor în noi

va fi hrană şi înghiţitură vieţii

negreşit

dacă nu vom fi găsiţi dezbrăcaţi

de trupul ăsta de care ne putem dezbrăca

după cum 270 de zile una după alta lucrează

la oasele sensibile la zgomotul muzicii

a tot ceea ce urmează să se nască

 

aşa hoinăreşte acum palatul meu

ce-aşteaptă să mă-mbrace

legat de cordonul ombilical al planurilor Tale

acolo în burta viitorului care pentru Tine a şi fost

de parc-ar fi o poezie pe care-ai învăţat-o pe de rost

pe vremea când erai copil

şi făceai lego învăţând să construieşti lumi

să le zideşti pe-o scară mai mică sau mai mare când

în jurul unui gând de fasole pe harac de speranţă când

peste trupul nostru de hârtie

decojit din lemnul de viaţă pe care jocul Tău îl îmbie

 

pomul vieţii a ajuns cherestea

de-aia grădina nu mai e nici ea

heruvimii cu săbiile lor n-au tăiat frunză la câini

ci-au ciopârţit de coajă ramură după ramură

luând cu zborul lor (când au plecat)

pieile pomilor din care Tu faci astăzi palate

de nu ştie uşa din dor de va-ncepe cândva să se gate…

 

pe primii doi i-ai îmbrăcat cu haine de piele

ei s-au ascuns după lipsa copacilor prin tufişuri

pentru că Tu ţi-ai luat înapoi pomul vieţii

casă n-ajungă scândură de coşciug în care viaţa

bătută-n cuie să fie îngropată prin grădină

şi-ai făcut din el depozit de cherestea

ce-a dat în frunze de hârtie

cu rodul Cuvântului Tău printre ele

şi nu ţărâna ne-adună

ci lemnul unei profeţii

cioplit de heruvimi cu săbiile lor vii în lego-ul

a cărui poveste nu ştie (şi nu poate) încă nimeni

s-o spună

 

Publicitate

poveste în două poveşti (2)

e-o poveste cu o foaie de veac,

cu un avion făcut din hârtie;

o furtună de voci, gălăgie cu sunete-n ea

ce călătoreşte prin aer până la noi

de dragul poveştii scrise pe foaia din care a fost făcut avionul

după schiţa unui veac

ce s-a rupt când a trecut prin el sunetul ce călătoreşte aiurea

lângă avionul de hârtie… aşa pentru companie

e-o poveste în două poveşti ce n-au ajuns să fie rostite

– cerurile galopează lipsite de cai, de copite,

şi mor fără să lase cu testament

orbita pământului ca bun permanent –

prima parte poveste a fost – dar ea nu ştie ce-i timpul şi vremea

a doua poveste poveste va fi

– povestită către nişte bătrâni legănaţi şi purtaţi (cu vorba)

de nişte copii

e-o poveste fără sfârşit ce-şi amână mereu începutul

ce trăieşte muşcând din „va fi”

cum trup pentru suflet e lutul

e-o poveste cu un veac de hârtie şi cu un avion milenar

prin care zboară un albastru de fire

şi-o plasă de voci fără fire,

purtate de mersuri în buzunar

e chiar povestea scrisă pe el -pe avionul din foaia de veac

ce ascultând de mâna unui copil

s-a rupt de secunda cotorului de acum

şi-a zburat spre poveste şi scrum

păcat

când voi termina de trăit foaia, o voi mototoli

s-o mai scriu?…