ziua din nou

trans-pusă în ghilimele – observ-o
atentează la detaliile norilor
la forma lor împinsă
de vântul accelerat al cerului
mâzgălit cu albastru și negru
și gri stejari ce cresc pe tăcute
marginea drumului străjuind
putrezirea frunzelor ce fac de mâncare
ierbii ce va să vină
la primăvara vârfurilor pomilor
rotunjite de maroul oxigenat
ce nu vrea să plece decât împins
de muguri un pic mai încolo
de târziul tu – de constanta ta
intersectare cu punctul cu spațiul cu fiecare
pas pe care-l face timpu-n lumina
ce se strecoară printre detronările
pomilor sub coroanele lor căzute în
genunchi în fața timpului ce năvălește
într-o închinare prelungă-naintea
vieții năvălitoare
ropotele secundelor tăcute a
căror clipoceală scapă privirii
a căror cucerire devine vizibilă
pe fiecare drum ce te străbate
în orice cruce de timp și spațiu ce te
răstignește indiferentă c-o iei
la stânga c-o iei la dreapta sau
bulversând coordonatele te duci înainte
în oricare dintre direcții
ai apuca-o
[…]