…dacă-mi dai un ceas de-al tău…
ți-l dau înapoi amintire 🙂
mai21
Arhive pe etichete: amintire
iun.18
portret-iz-are
ce subţire şi-ntinsă e linia aceasta rămasă în urma tocirii de deget burete de umbră pre(a)lungă
e pânza de carne cu nimb de portrete semnează-ţi retuşul cu colţul privirii sau lacrima stoarsă din imensa-ţi visare şlefuieşte-mi forma ce încă mă doare cu mâna ta neagră ca noaptea iubirii doar tu şi cu mine să ştim ce înseamnă mâzgălitul fermoar ce închide secretul pentru restul privirilor eticheta de sârmă e cuiul ochiului sprijinindu-şi „portretul” ce întinsă şi lungă e linia aceasta rămasă în urma tocitului deget…
feb.27
eu când vreau să fluier, fluier
fredonam o amintire când ai venit uzată şi cam falsă pe-alocuri timp de un ceas tocit-ruginit şi-am început să fluier… din tocuri eu fluier mai bine decât ştiu să cânt falsez mai puţin în fuga aceasta şi tocmai atunci când tu ai venit fluieram printre linii… cu pasta încă mai picură – pic după pic – ca un robinet defect de uzură în inimă timpul de nestăvilit fredonata amintire că tu ai venit ca o-nfloritură de gură şi n-am mai putut să fluier (de) atunci (cum) nu pot să le fac pe toate deodată mai bine îmi las să îmi crească pe stânci veniri fluierate de-a gata… amintiri înflorite şi-adânci
mai16
I`m getting old(er) :)
„E un spectacol de neuitat acela
de-a şti,
de-a descoperi
harta universului în expansiune,
în timp ce-ţi priveşti
o fotografie din copilărie!
E un trup al tău vechi,
pe care l-ai rătăcit…”
Sunt un om viu – Nichita Stănescu
Foto: Costel Negru
nov.23
terapie aritmică
mâhnită mânia mi-a adus aminte de Dumnezeu cum stă într-un dosar închis în sertarul acela al conştiinţei * în ultimul an m-a tot bombardat cu scrisori de parcă aş fi o Hiroshimă imună la bombe sau un Nagasaki identic * doar fugitiv mi-a adus aminte pentru ca mai apoi ca de o supra doză să mă mânii mai tare şi mai cu mâhnire în drum spre terapie intensivă
iun.17
adresa unui cuvânt
aveai nişte ştrampi cu piele de zebră şi-n ochi tot pigmentul culorii nu ştiam de-un’ să luăm înţelesul uitării nu-l căutam printre dicţionare să vedem de există iar culoarea pulsa ca o febră * te-am găsit într-o carte ascunsă pitită-ntre rânduri mă pândeai dup’un colţ de iubire am crăpat puţin uşa un strop de privire şi ţi-am făcut semn să vii înauntru * de atunci dintre semne cel mai drag ţi-e acela nu l-ai da pe un râu de cuvinte în cerc ne plimbăm bicicleta prin minte şi-nclinăm să iubim tot rotundul ne-nclinăm să iubim cu tot gândul
* tu pictezi toate culorile dăruite de mine eu înrămez totul cu dunga de zebră ne-ascundem în alb ne-ascundem în negru tuşim strănutăm de iubire avem febră * e dus firu’ acum iar ochiul culoare decolorat de trecerea vremii uitarea regăsită pe sine îşi cunoaşte adresa-n dicţionare noi nu-i căutăm înţelesul în uşi îi răsună bătăile inimii răsunetul mersul
iun.6
alt paradox: tânjirea
Tânjesc/ tânjim după tânjirile de altădată; cele de care vroiam să scăpăm la vremea după care tânjim acum.
Ce (alt) paradox mai e şi ăsta!? Parcă ăsta-i cuvântul care descrie cel mai bine viaţa. Cuvântu’ care-mi place cel mai mult cum o descrie. Însă nu poate fi doar un singur cuvânt, şi cu siguranţă şi paradoxul e paradoxal, nefiind niciodată în stare să desfacem toate cutiile în care e împachetat.
Facem poze câteodată, să „capturăm” fugarul prezent, poze la care rar ne uităm şi atunci când o facem, o facem fie că ne-a rugat cineva, fie că tânjim după posibilitatea de a scăpa de „acum” – acest acum după care o să tânjim altădată.
mart.21
ce făceai şi ce făceam
tu îţi mişcai mâinile pe lângă corp eu învârteam pixu-ntre degete tu îţi aruncai privirea de-a roată eu încercuiam lumea cu degetul tu îţi ascundeai secretele printre scrisori eu scotoceam printre priviri după timbre… * tu râdeai de ziua de mâine eu îi căutam partea amuzantă tu mă ţineai de mână cu gândul eu gândeam ţinerea de mână cu glas tare tu iubeai printre toate rândurile eu iubeam fiecare iubire pe rând… * tu stăteai pe tocuri ca pe-o trambulină eu îţi prindeam în braţe săritura tu condimentai cu răbdare toate diminețile eu îţi împachetam cadourile-n nepăsare tu ţipai paharele în cioburi eu căutam norocul printre ele… * tu plecai o plecare prelungită eu îţi umbream paşii cu umbre tu tăceai cu toată distanţa eu simţeam tăcerea cu glas tare tu nu ştiai c-am să vorbesc la trecut eu nu ştiam că nu răspund pereţii tu-ai fi iubit şi-ai fi existat şi-ai fi vrut eu ar fi trebuit… albie să-ți fiu şi mal
…pentru apele vieţii
oct.24
Ce poveste-i asta ?
mă agăț (câteodată) de(o) idee ca peștele ce mușcă cârligul sau nu cârligul – musculița ce-l ascunde a înghițit gălușca și (și)a luat ce a dorit însă la fel și partea cealaltă
pentru că pe luciul apei pluta ia apă aprinde farul stârnește unde și bucurie atrage atenția oprește așteptarea și încordarea nerăbdătoare mă prinde ideea în cârligul ei iar eu am impresia c-am agățat-o îs bucuros că am prins-o în „cârligul” meu c-am „pescuit-o”
ce-i asta povestea peștelui ce-a ieșit să pescuiască ? a prinzătorului prins a găsitului găsitor a capturatei capturi și a ideii prinsă-n idee ?
… că ce-s (eu) decât o amintire a viitorului el o idee a timpului o amintire a veșniciei…
oct.26
amintire
nu-mi vine să cred: caietului deschis îi creşte o pagină nouă
cu fructe cu tot gata coaptă
închid ochii şi suspin adânc: până-n cotor
până-n ideea creşterii
până dincolo de timp
(până) dincolo de-amintire
nov.24
timp 3
Poza a câştigat procesul, lungul proces dintre amintire şi uitare !
apr.23
…spre pomenirea ei
Când era Isus în Betania, în casa lui Simon leprosul, s-a apropiat de El o femeie cu un vas de alabastru cu mir foarte scump; si, pe când sta El la masã, ea a turnat mirul pe capul Lui. Ucenicilor le-a fost necaz, când au vãzut lucrul acesta, si au zis: „Ce rost are risipa aceasta? Mirul acesta s-ar fi putut vinde foarte scump, si banii sã se dea sãracilor.”
Când a auzit Isus, le-a zis: „De ce faceti supãrare femeii? Ea a fãcut un lucru frumos fatã de Mine. Pentru cã pe sãraci îi aveti totdeauna cu voi, dar pe Mine nu Mã aveti totdeauna.
Dacã a turnat acest mir pe trupul Meu, ea a fãcut lucrul acesta în vederea pregãtirii Mele pentru îngropare.
Adevãrat vã spun cã oriunde va fi propovãduitã Evanghelia aceasta, în toatã lumea, se va spune si ce a fãcut femeia aceasta, spre pomenirea ei.”
Săptămana Mare – ultima săptămana petrecută de Isus împreună cu ucenicii Săi înainte de patima Sa, înainte de moartea şi învierea Lui a fost o săptămana încărcată de evenimente şi emoţie, întalniri, discuţii, remarci, reacţii, critici sau comentarii, atat din partea lui Isus cat si a celor cu care a avut de-a face.
De remarcat afirmaţia pe care o face Isus despre femeia aceasta care are curajul să iasă din „normal” si să îşi arate, să-şi exprime iubirea, aşa cum a ştiut ea cel mai bine: „…în toată lumea se va spune ce a făcut femeia aceasta, spre pomenirea ei.” – şi eu sunt unul care impresionat de gestul ei, iată o pomenesc în zilele astea de aducere aminte a acelor zile.
Ruptă de cotorul multelor păreri
Pagina umplută de păreri străine
Stă mototolită în mâna tremurândă
Care-a pus alături lucruri şi iubire.
Sub socoata-n grabă a zilei ce trece
Arde nerăbdarea foaia amanării,
Scrumul ei rămană paşilor pecete
Statul mult pe ganduri rudă-i nepăsării.
Păşind pragul casei plină de bărbaţi
Foaia albă-i scrisă cu nepotrivire
Lor le pare însă tristă risipire
Nardul ce se varsă-n gestul de iubire.
Adunată-n vorba acceptării Lui
Şifonata foaie a acuzării,
Cu mireasmă fină de parfum
Nu găseşte loc în cărţile uitării.
________________________________________________________________________
varianta 2 🙂
Pagina umplută de priviri străine
Ruptă din cotorul multelor păreri
Stă mototolită în mana tremurandă Ce curge din lucruri parfum de iubire. Sub socoata-n grabă a zilei ce trece Arde nerăbdarea foaia amanării, Scrumul ei il lasa paşilor pecete
Statul mult pe ganduri rudă-i nepăsării.Foaia albă scrisă cam nepotrivit Li se pare crunta, tristă risipire ce cauta ea intre ei, aici? de ce-si varsa nardu-n gestul de iubire?Adunată-n vorba acceptării Lui Şifonata foaie’a acuzării,
Cu mireasmă fină de parfum
Nu găseşte loc în cărţile uitării.
mart.12
bazaconie între colegi de cameră
că tot m-au lovit în seara asta amintiri plăcute din anii studenţiei, am găsit o ciudată şi bazaconică tentativă de scriere comună. ţin minte că ei ziceau şi eu scriam şi unde nu-mi plăcea modificam
iacătă ce-a ieşit:
Sconksu-i supărat pe mineşapte cenţi io i/am mancatMă hlizesc că mi-a fost bineBă, ori joci fotbal ori nu joci!Aş moşii un teatru frateActu’ unu, actu’ unuL-aş spulbera p-ăsta, sconksu-iDa-mi lipseste acu’ tunu'şi mi-e frică de putoare.Prin şpăgi, prin fructe prin noroi,porneam noi frate la războiŞi jos de pe pământ furtunaPrintre urechi mă hăhuiaŞi nu puteam să mai văd lunaPrunii se scutureau în vântşi şiuerau ca plopiiBăieţii toţi plecau cântândmergeau la fata popiiSi noi cu tunu’ dupa eipe popa l-am săltatSi chiar pe loc in Parlamentfăcurăm deputat.Funar cu gloata lui de leii-a pus pe toti la bancăşi a vopsit-o-n trei culori…fraţi surori si trei surceleprintre beţe paraleleeu mă culc şi închid ochii,mă gândesc la fata popii.m-aş culca, da nu mă lasăciorapii mei de sub masăîn gradină am o floareşi miroase a picioare.Ţăcănit cum sunt de steleFloricele n-am găsitAm găsit o căprioarăCu izmene subsioară cântând bine la vioaraÎntre coarne avea lapteIarba-i creştea-ntre măselesă tot alergi printre ele.Tramvaiele se uită pe geamMinte am, sau minte n-am?Minte unu’, minte altulMinte unu’ , minte doipleacă acum, te du de aiciDa să mai vii pe la noi.Sconksu' e mare putoareN-are păr la subtzioare!Las` ca are la subnasVrei sa-l vezi? Da` nu te las!
mart.12
amintire enervant de faină
nu ştiu colegii mei (foştii) cu ce intensitate au trăit momentele …ce vorbesc, anii petrecuţi împreună în campus, da eu unu am rămas cu multe aminitiri faine, enervant de faine.
ma puneam noaptea pe la 1 să dorm şi eu, ca unul care a tras de el şi în ciuda lipsei de chef a citit, s-a chinuit să înveţe, şi cand să o pronesc pe drumul liniştitor al somnului venea din patul de dedesubt un fel de lovitura de ciocan care spargea timidul meu somn în firimituri şi bucăţele
– Ruben dormi? Auzi mă, da ce face Dumnezeu?
de parcă la ora aia ştiam eu ce face Dumnezeu, de parcă mă interesa, de parcă aveam chef să răspund (orice aş fi răspuns) de parcă dialogul era exact ce-mi doream, sau mai rău, un monolog cu glas tare venit din patul de dedesubt…
şi tăceam… – Auzi mă Rubi, da dormi? Da ce face Dumnezeu mă?
şi după multă chinuială în a da impresia că dorm, izbucneam amandoi în ras, ca doi proşti…
enervant da faină amintirea
călătorru' 