Arhive pe categorii: scrieri fugare

dați-mi timpu`napoi

Standard

sun la numărul 44
nu-mi răspunde nimeni
mai sun o dată
/viitorul e mai încolo/
îmi strigă un geam cu voce sticloasă
/sau încercați mai târziu – o fi
plecat să vă caute/
revin peste o lună
sun iar la 44
nu-mi răspunde nimeni din nou
insist sun bat cu pumnul
/ce-ai dom`le te-ai țicnit
nu vezi că aici nu mai locuiește nimeni nimic/
foșnește aiurind o pungă
împinsă de vânt
/de ce îi strig înapoi
de ce cresc atunci pomii de umbră și
de ce curge în sonerie curent
de ce vorbesc cu pungi de hârtie
vinovate de bătaia de vânt și
de ce în cutia poștală sunt melci
pe prispă sunt frunze de uit
și-n fața ușii
sunt eu/

niciun cuvânt punga a dispărut
în alt univers
pe numărul casei un ceas
trage de cifra 4
spre 3

308239986_1137532093511111_4450096113291784473_n

harta

Standard

vârfurile brazilor sunt burghie verzi
fierăstraie ce găuresc norii
desfac ploaia ca să poată curge
în lacurile ochilor noștri
vârfurile munților sunt coatele cu care
pământul se sprijină pe cer
căzut pe gânduri de la blestem încoace
de când lumea e cu susul în jos
de când vârfurile ciocurilor de păsări
sunt portative de cântec

vârfurile pixurilor izvoare de fluvii întunecate
în a căror colțuri ascundem steaua cu multe vârfuri
a sufletului nostru

vârfurile brazilor sunt corturi franjurate
în care se ferește vântul de soare
în care se adăpostește ploaia de
seceta umană a drumețiilor interminabile
o fetișcană golașă și-un neamț în sandale
fără cataramă căutau cărarea ce dă spre cabană
aveau drept hartă nimic altceva
decât vârfurile brazilor

copleșirea

Standard

câteodată viața pare prea mult pentru mine
dar ce alternativă să am ? prea mult pare
moartea și ea – și-atunci mă fac moale
precum geamul ferestrei ce lasă lumină
să treacă..

așișderea cuprului din plasticul firelor
mă cutremură curentul ce trece
ce se duce spre oaza de lumină
a becului
ce-i cale unei alte căi spre altă cale
ce-i mereu mijloc și niciodată capăt
finalitate – scop altor scopuri

când viața pare prea mult pentru mine
uit să-mi amintesc că sunt un pod de trecere
între doo maluri iar viața nu-i apa ce
gâlgâie sub el
nici zgomotul pașilor deasupra ci
planul aventuros de mai demult
cărarea cântecului zilelor
ce-și dau brânci una alteia

306325367_400166388939620_2296251777093949531_n

biblică

Standard

eu în lumea mea de gânduri
gândesc gânduri rupte-n două
și tot rup ruptura-n patru da` ea crește
zici că-i nouă
eu și gândurile mele primesc gânduri
pe `nserat gânduri ce-s rătăcitoare
ce n-au casă și n-au pat..
le gândesc plăcinte clade să 
le fiu o gazdă bună și
gândim gânduri din stele
gânduri soare gânduri lună
unele-s într-o ureche și
cu gura lăbărțată și tăcute și
timide și sfioase ca o fată
gânduri lungi cât veșnicia
trag la hanul minții mele și
deși sunt trecătoare nu mai pleacă
vor să steie
când desculțe ca pisica numai coada 
și-o lovește de podeaua `ngândurării
gândul ce mă urmărește..
ești spion din altă sferă de pe vreo
altă planetă – îl înșfac de piept să-i
sară bulbii gândului ștafetă
el dispare ca o umbră ce își
leapădă lumina – și rămân
cu ea în mână..
degetele de simțire o apucă
și o doare
șuieră ca într-o gară
când mulțimile de iosifi
când soții de potifare

tentativă de fraudă eșuată

Standard

când deschide câte una
fereastra poeziei ei
prind câte o gură de aer
de acolo
și încerc rpd să-l mut
la mine în castel
edificiu măreț pe care nu l-am
construit încă
și care de îndată ce-l scriu
își are propriul aer

degetele răsuflă aerul printre ele
cu proprii plămâni cu care
își dau apă la moară

o comparație matematică a teologiei persoanei

Standard

fiecare are bubele lui
iar dacă generalizezi ești misogin
folosești un limbaj sexist pentru că
fiecare are bubele ei
fiecare ființă e când feminină
când masculină după chipul
și asemănarea Persoanei
a Persoanelor
ce, n-ați știut ?
și
ori de câte ori o simplifici o strici
și ori de câte ori o generalizezi
vaccinezi sănătatea cu boală
fie ea cât de mică ciopârțești
detaliul întregului în favoarea
favoritismului

tre` să te lași de scrierile astea
pe care te încăpățânezi să le numești
poetice mi-a zis unul ce semăna cu una
nu la păr ci la vorbe – știi vorba din
popor proverbul fă-ți patul cu încredere
când îți zic doi oameni dar
în teologia matematicii persoanei
unu cu unu cu unu nu fac
niciodată trei – ci una !

socotește(te) mai bine !

păsări de noapte

Standard

toate sunt așezate la locul lor
mantia lui dumnezeu umple templul
templul umple inimile oamenilor
unii sunt înecați de fum
alții de slavă
unii văd lumina alții culorile umbrelor
locuiesc în mijlocul orbirii ca într-o
cameră lipsită de scaunele ferestrelor

toate sunt așezate la locul lor
templul lui dumnezeu e o mantie
gândurile lui istoria ce ne aliniază
chipurile unora sunt lepădate
ca un vis la deșteptare
pentru alții visul continuă coșmarul
se adeverește – mantia se-ncinge
e prea cald sub plapuma aceasta
a ordinii – păcatul nostru
e dezbrăcarea

pe când va veni din nou răsăritul
noi vom fi rupți de oboseală

paradoxul en

Standard

setat, însetat să gândesc
în adevărat și fals mă
prind mințind când zic că
mâna mea de aici nu-i aici
nici trupul meu
nici cârcăleala acestei scrieri
e acolo !
ca-n bancul cu măgarul lui bulă
ca-n poanta cu una mie nu-i rândul tău
însetat de viață ung feliile zilei
cu moarte
că ori de câte ori mă caut unde eram
nu mă găsesc
și ori de câte ori mi-e sete
mănânc sticlă după sticlă
am dovada dopurilor
și setea rămâne ca un copil
care crește mâncând
și vrea să mănânce

însetat după adevăr
mă mint în dragoste
în izvorul de neînțelegeri al vorbelor
pe care le folosim în definiții
în fântâna ce stă peste sete și apă
în apa asta în care îmi clătesc ochii
cu luminile umbrelor
ce mă conturează

 

koinonia

Standard

m-am întâlnit cu îngerul de-o vreme
ne întâlnim regulat zilnic – pare
mereu absent aidoma aerului
eu îl inspir el mă inspiră 
îi dau câte un cot uneori
îl înghiontesc în coasta luminii
și tace învăluit în răbdare
ca pasărea învăluită de cântec
precum copilul îmbrățișat de mamă
la fel ca setea stâmpărată de sete
degeaba mă distanțez
că nu fac altceva decât să mă
adâncesc în apropiere
degeaba fug de el sau de mine
că de la fixarea numelui meu încoace
chiar și așa adăpostit la umbra-mi
sunt o prelungă întâlnire
o prelungă întâlnire prelungă

pauza

Standard

pielea cerului pușcă de albastru
cresc bube albe-n mișcare
o să plouă se roagă bradul de lângă mine
n-o să plouă îi răspunde banca în așteptare
eu beau apă perla harghitei
cu bule carbozeificate
lovit din toate părțile deodată
de tăcerea apelor înspumate
sub mine niște foști brazi
crapă de ciudă și de căldură
toate se amestecă fără de amestec
cu iubire și ură

negocierea

Standard

fii atentă
îți vând o metaforă pe-un zâmbet
o comparație pe un chiuit
și-o hiperbolă pe-un suspin
dacă vrei îți dau un cântec pe o întrebare
un sărut pe un răspuns
un te rog să mă prinzi de mână cu mâna
să mă prinzi în flagrant cânt îți fur o
previzibilă cu o curiozitate
o șugubeață c-o abruptă dară
dară cazi (direct) la mine-n brațe
ca musca-nmuguririi în plasa
drăgăstoasă de primăvară

fii atentă ca un kamikaze
îți explic jocul o singură dată
numai și numai ca să-i încâlcim regulile
ca să mor de dragul tău
ca să mor de cald de seceta tăcerii
și să mă răcoresc la umbra lichidă
a vorbelor tale

fii atentă îți vând o metaforă
pe-o metaforă fără comision
fără alarmă și fără reminder
și nu spun nimănui de târgul nostru
în care atenția mea toată (sur)prinde
strigătul fantomatic
al felului tău de-a fi

negocierea începe de fiecare dată
când se gată
fii atentă

cadoul genezei

Standard

dacă te dai tu mă dau și eu
și m-am dat și s-a dat și-uite așa
sa-ntâmplat ce de altfel era
o frică ce injecta secunda
cu paralizie
când am desfăcut primul pas
nefacerea s-a tras înapoi
când am făcut al doilea pas
se năștea acolo sub ochii noștri
o facere nehotărâtă până
mai adineauri

oamenii priveau fără să vadă
miracolul ce tocmai avea loc
minunea ce de altfel e normală
și are loc în șirul de locuri
și are timp în timpul lipsit de goluri
în timpul plin de el însuși
ca un înfumurat ce se smerește
și ne face loc și nouă ori de câte ori
vreunul dintre noi rupe tăcerea
și zice dacă poți tu
pot și eu
dacă te dai tu
și eu mă dau..

mă cheamă moise

Standard

și-au dat cu părerea
ăia despre fericire
apoi și-au dat ceilalți
zicând că nu ! stai ! hei..!
șiașamaideparte..
s-au certat s-au tras de păr
nu și-au mai făcut cinste
n-au mai zis cheers ! cin cin !
skol !
totul în numele fericirii
și-a adevărului mai mare
decât celălalt adevăr
mai mic
și-a fericirii ăleia mai fericite
decât cealaltă doar bucuroasă

când să-mi dau și eu
cu părerea – k o umbră

în urma culorii – zadarnic ! 
nu mai sunt bilete – mi-au zis
trebuia să te naști în celălalt timp
nu aici în salonul trei
unde nu mai e loc de plânsete noi
nu mai e loc de nașteri
de geneze..

dacă te cheamă moise.. du-te !

telenovelă

Standard

dacă..
nu trăiesc adevărul

cât de mincinoasă-i minciuna ?
și dacă..
însăși minciuna minte

cu câtă sinceritate o face ?
și dacă-i adevărată minciuna
trăiesc împletirea asta
darea asta cu banu`
a cărei monedă sunt
învârtit ca un titirez din
echipă-n echipă
din adevăr mincinos în
minciuni adevărate

trăiesc!
și-atât de adevărată e minciuna aceasta
că nici măcar

n-o pun la îndoială
(prea des…)
🙂

bicalogul

Standard

memoria arhivată toată în hambare
dezordonată agață în cuie de-a lui pepelea
galeriile tale de artă – chipurile cioplite de mine
interzise de tine k fiind oglinzi deformate
d parcă memoria în sine nu-i altceva
decât o oglindă d argint neclar șlefuit
d nedefinire în care bag cardul k să plătesc
biletul d intrare și zice try again
the pin might be wrong or
something else
până când se blochează și tre` să sun
la esoesurile memoriei k să-mi restituie 
ceea ce nici măcar nu știu
dacă știam

smulg frunza direct din pomul cunoștinței
binelui și răului și-o tai la câini privind
spirala celor două episoade ajunse
la sezonul zece mii douăjdoi și zece mai 
mărunțiș de dat bacșiș arhivarului absent
rămas cu gura căscată k un tablou
care nu mai zice nimic..

mi-am pus reminder zilnic porunca doi
să nu-ți faci chip cioplit nici din lemnu` creionului
nici din gânduri nici din arhivele memoriei nici
din galeriile de artă ale cuvintelor

memoria îmi joacă feste de-o vreme
k o alba neagra cu ași în mânecă
copilă ce flirtează cu mine vrând să
mă seducă la tăcere
memoria (z)bate în porțile mele 
k inima în porțile vieții
reminderul p sailănt se agită degeaba
k un pepsi

eu beau și uit d zahăr