poveste cu înger gri

(e-o poveste cu un înger gri, o răsturnare paradisiacă de pustii)

 

Îngerii sunt acele făpturi cuminţi care se convertesc în aripi şi-n zbor

atunci când sunt prinşi cu privirea

în ochii vreunui muritor,

şi care ţipă cu aripile un strigăt speriat:

„Eliberaţi-mă de privirea voastră oaselor, lut înviat !

Luaţi-vă prvirile-napoi, eu vreau să trăiesc nu să mor,

eu vreau să trăiesc şi să zbor !”

 

Noi atunci ne facem că plouă cu zborurile unor îngeri pe care-i cunoaştem

şi eliberăm îngerul isteric,

eliberăm îngerul speriat şi captiv,

pe care dintr-o dată îl convertim din mărirea şi mărimea lui…

în diminutiv.

 

Pe urmă îl aşezăm pe perină lângă cârlionţi blonzi

şi stingem lumina-n odaie;

eliberăm cerul blocat de tavan

şi-i lăsăm pe îngerii cei negri să intre ‘nauntru

(şi) cu zborul şi cu penele lor să ploaie.

 

La’nceput a fost alb,

asemenea foii nescrisă de povestea lui,

înainte de a cunoaşte conştienţa începutului,

atunci când înota zburând netulburat în lichidul amniotic atemporal –

neştiut de culoare, de privire, de poveste,

neştiind că zboară, că este.

 

De când ştie ce-i timpul a’ncărunţit,

penele lui imaculate s-au ingriit;

stă-ncătuşat într-un înger de pluş legat de scrisul meu orb,

care pentru că nu poate să-l vadă îl pipăie

şi-i simte aripa când fină de albină, când neagră de corb

– îl pipăie mintea cu scrisul de orb –

 

Nu se mai gâdilă, nu mai e jucăuş;

stă pe perină cu aripile strânse sub cap,

stă sobru şi sec şi posac,

încătuşat de culoarea gri:

trecerea dintre negru şi alb,

mijlocul dintre negru şi alb,

miezul de viitor şi trecut

în care s-a prins şi-n care se ştie,

în care se va ştii c-a ştiut.

 

E-o poveste cu un înger gri, cu un înger gri …

 

Publicitate