Arhive pe etichete: idee

schimb

Standard
(m)I-ai dat drumul:
din colivie a zburat direct în lanţurile libertăţii.

(da de unde) mi-a venit o idee

Standard
Doamne
Tu eşti Cuvânt eşti Duh şi eşti Idee
sau nu nu idee
Ideea tuturor ideilor
a tuturor ideilor care se întrupează-n cuvinte
şi-n lemne cu viaţă prin ele
şi-n albine şi-n zboruri
mai largi decat legile aerodinamicii
mai largi decât alte idei
în diversele lor coperţi
folosite de diferiţi oameni
neavând nici un fel de idee
(de) ce fac
Publicitate

Ce poveste-i asta ?

Standard
mă agăț (câteodată) de(o) idee ca peștele
ce mușcă cârligul sau nu cârligul – musculița ce-l ascunde
a înghițit gălușca și (și)a luat ce a dorit
însă la fel și partea cealaltă

pentru că pe luciul apei pluta ia apă aprinde farul stârnește unde și bucurie
atrage atenția oprește așteptarea și încordarea nerăbdătoare
mă prinde ideea în cârligul ei iar eu am impresia c-am agățat-o
îs bucuros că am prins-o în „cârligul” meu c-am „pescuit-o”

ce-i asta povestea peștelui ce-a ieșit să pescuiască ?
a prinzătorului prins a găsitului găsitor
a capturatei capturi și a ideii prinsă-n idee ?

… că ce-s (eu) decât o amintire a viitorului
el o idee a timpului o amintire a veșniciei…

feminin & masculin

Standard

puse una lângă alta: vorbă lângă vorbă

parcă sunt bucăţi de mere

într-o’mperechere

parcă-s două inimi calde

ce se bat într-una

mâini curate de copii, vesele şi vii


pus de-o parte şi de alta: sunetul, cuvântul

parcă e o stea albastră

soare-n lumea noastră

parcă-s doi îndrăgostiţi

într-o lume aparte

trup acordeon de foi, sub coperţi de carte

ideile au şi ele casa lor

Standard

una foarte sus pe-antena unui nor  – cu braţele întinse în decor

una foarte-n stânga în amurg, până-n miezul apelor ce curg

una foarte jos cu chipu-acoperit sub bulgări pământeşti a adormit

una foarte-n dreapta luminând: orizont ideilor din gând


alta rătăceşte ruptă de cuvânt fără formă fixă făr’ avânt

alta când pe leagăn când pe tobogan ruptă şi julită fîr’ un ban

alta urlă, geme în dureri – blestemând destinul timpului de ieri

alta zâmbet toată, pierdută de sine, molipseşte vremea – timpul gri din mine


una alta sare vrabia către frunză: săltăreaţa stare e  tablou pe pânză

una alta spusă înnoadă la fire: în oglindă chipu-şi vede cu uimire

una alta gluma în necazuri crede: şi-n tristeţi banale un ospăţ ea vede

un alta simplă clipa lângă clipă: timpul ne toceşte fără de risipă

iar ideea fuge hoaţă: cleptomana, cu versul în sine făr’ a ţine seama

cu ochii în ecranul filosofiei

Standard

Voi prăpădi înţelepciunea celor înţelepţi şi voi nimici priceperea celor pricepuţi!…N-a prostit Dumnezeu înţelepciunea lumii acesteia? Căci nebunia lui Dumnezeu este mai înţeleaptă decat oamenii; şi slăbiciunea lui e mai tare decat oamenii…”

stau ore întregi în faţa marelui ecran al filosofiei absorbit de imaginile ce se schimbă după telecomanda întalnirilor răzleţe sau planificate.

cateodată apăs aiurea butoanele, fără să ştiu că fac din degete o foarfecă a timpului meu, a unicului şi preţiosului meu timp.

cand obosesc şi-adorm, visez ce am văzut – ce altceva? şirul întalnirilor, îmbrăţişaţii ochi, simţirile mustind în suflet…

dezordonat, neştiutor şi hedonist m-am îndrăgostit de sforile îmbibate-n plăcere, ce m-au legat, şi sar intenţionat ceva butoane, făcand din filosofia celorlalte filosofia mea.

a sunat ceasul într-o diminaţă şi nu-mi amintesc să-l fi pus să sune. am căutat butonul de OFF şi nu l-am găsit. atunci am apăsat butoanele pe care inima din partea Ta mă indemna de mult să le apăs şi mi-am aţintit privirile-n ecran