Arhive pe categorii: moneda cu 2 fetze

„Cu jumătăți de lumini în suflet..” vorba lui Eliade :)

Standard

(„..expresia e nefericită, dar nu știu cum aș putea exprima altfel senzația, care nu e nici aceea a luminilor intermitente, nici a luminilor minime, nici a semiumbrei..”)

Sunt tentat să o asemăn cu senzația ratării – dar aia presupune automat o țintă 🙂 ..și ar putea fi cazul, dacă ținta n-ar fi discutabilă. Deci nu e cazul!

Din fericire, pentru mine, ea este discutabilă și scriu rândurile astea ca să mă „eliberez” de ea, pentru că n-a fost niciodată ținta mea, ca sens al direcției spre care mă îndrept sau m-am îndreptat, ca destinație pe care s-o fi vrut ajunsă.

Este dreptul oricui să emită păreri despre orice și oricine, despre tot și despre toate. Este dreptul oricui de a judeca măsura în care ele se potrivesc sau nu cu ceea ce, la modul general numim realitate, și este dreptul oricui de a fi sau nu de acord, de a se arăta interesat sau indiferent.

Cu ani în urmă, prin aprilie 2010, urmare a anumitor texte postate de mine aici pe blogul ăsta, în contextul mai larg al scrierilor poetice care se nasc în mediul evanghelic din care și eu fac parte, și probabil că și în alte contexte personale și situaționale, precum trista plecare dintre noi a poetului Ionatan Piroșca, dl Alin Cristea scria despre mine pe blogul dumnealui cuvinte frumoase de speranță și încurajare, precum „Tînărul poet hunedorean ar putea fi un alt Ionatan, din care să mușcăm cu poftă…”  sau cuvinte chiar mai îndrăznețe, precum „– iată poetul care ne va mîngîia de pierderea lui Ionatan.

Chiar dacă atunci când am citit cele scrise am zâmbit măgulit de un astfel de gând, și „aripa” mea poetică, oricum ar fi ea, parcă a simțit sub ea vântul susținerii, de-a lungul anilor am tras tot mai mult concluzia (spre convingere) că gândul acesta al lui Alin Cristea nu este realizabil (în dreptul meu); că eu nu pot și nu aș putea fi un alt Ionatan (chiar şi să vreau), și nici nu voi fi vreodată – lucru pe care, de altfel, nu mi l-am propus niciodată, și pe care nu mi-l doresc.

Îmi doresc să scriu poezie – asta da!

Dezamăgirile au loc doar pentru că au fost create așteptări care n-au ajuns la împlinire, tot așa după cum putem vorbi despre ratări doar în contextul țintelor. Pluralul formulării „..să îi aduc aminte de speranțele pe care ni le punem în el..” m-a mirat imediat de cum am citit, iar marea nevoie a evanghelicilor români „de un monarh al poeziei care să strălucească deasupra mediocritității liricii confesionale” rămâne un podium pe care istoria va stabili cine va fi/a fost capabil să-l urce.

Astea fiind spuse, îmi place formularea Legii Nr.8/1996, privind dreptul de autor: „Constituie obiect al dreptului de autor operele originale de creatie intelectuala in domeniul literar, artistic sau stiintific, oricare ar fi modalitatea de creatie, modul sau forma de exprimare, independent de valoarea si destinatia lor.” 🙂

Îmi place gândul-concluzie scris de Brâncuși: „La umbra marilor copaci nu crește nimic!”

Şi-mi place şi cel de-al doilea Gând al lui Nichita: „Vreau să vă spun un lucru, cu riscul de a mă repeta: eu nu prea cred că există poeţi, cred că există poezie.”

clipe zâmbind

Standard

comemorez amintiri
azi e 16, 19, 20…
împing degetul spre dreapta
reminderul digital de sub
ring-tonul setat cândva
și gâlgâi pastila cu apa
compusă din cu totul
altceva

un hap de lumină ca un bec
zumzăind dintr-o dată într-o
comemorare orbită de treburi

apăs rapid cu degetele mari
bifând „weekly event” cu
albastru
următoarea comemorare

 

trosnirea pupei

Standard

am Înțeles!
astăzi se scrie altfel
se scrie cu futui și curve
junk food-ul limbii care ne crește
e trupul, scheletul și măduva
poemelor de azi
nuduri de femeie alb-negru

„mi-ai intrat în palme ca uleiul
scurs din motorul în reparații…”
„aripa ta e crescută prin mine…?
cum de împărțim același zbor,
același aer?”

să porți versuri de-astea pe buze
e să umbli gol de conținutul ultimelor reviste
ultimele faruri în noapte rătăcind
în lumina apusă a ce-știi-cărui
naufragiu…

de parcă atunci când trosnea pupa
sub sărutul furtunii
sau brațul Titanicului era rupt
de încordarea de gheață a întâlnirii
nu se-nălța de pe dirijarea aceea haotică
a multor brațe
același cântec de lebădă…

să pierzi o noapte albă
înseamnă să nu știi niciodată
ce tablou ar fi putut ajunge…
înseamnă
să rămânem dincoace de zidul fricii

în umbra gândului că modernismul altora
fiind a fost mai modern decât al nostru

când fiecare deget își are altă amprentă
și fiecare ochi alt iris
când orice inimă dansează
muzica-i proprie
mai ales atunci când nu știe
și-n fiecare zi o stea își trimite spre noi
și de jur împrejur
explozia de bucurie că s-a născut
…și pentru hoți și pentru curve…

ce naufragiu!

șpanul luminii

Standard

își freacă umărul scoțând scântei
își scarpină gâdilarea de lucruri
rămâne-n urmă un rumeguș, un șpan
căruia de regulă îi zicem
…umbră

decorația

Standard

veniseră neamurile
prietenii și mai ales o mulțime
de oameni necunoscuți
decorarea s-a făcut fără poze
fără aplauze, fără de flori
o floare galbenă
într-un câmp de rapiț –

îi atârna de gât prinsă cu
un tifon fără de fundă
un fir roșu și altul albastru
încununau ceremonia
pe tâmplele inimii

continuu și ritmic…

îngerul morții

Standard

îngerul invada lanul
dădea ca bezmeticul
în toate părțile
neputând să-l înfrângă

din când în când
câte-un spic călcat în picioare
se ridica…
altul stând mândru
cădea brusc

singura lui victorie
era tocirea coasei
când o lovea de pietre
știrbindu-i gura
cu câte-o scânteie
noaptea ei
învinsă de lumină…

spicele ce cădeau
erau culese
pentru pâine

apropiere de dincolo-ul lucrurilor

Standard

ce dar ciudat
să plângi în prima zi din viața ta
ce ochi ciudat
să creadă că privirea ce-l învăluie
așa-i
și primul plâns ar fi și prima stea
când plângi în apă nu-i
așa
cum îi
și prima zi din viață a și fost
cu mult `nainte să fii ghem
cu mult `nainte chiar de tors…

născut ai fost
în primul gând îndepărtat

fără să poți să știi că ești
căci încă nu aveai oglindă-n ochi
ca să te vezi
și te-ai născut apoi și-n gândul celor doi
și ei zâmbeau răbdând
zi după zi

nopțile lor
și tot sperau s-audă într-o zi
cum plângi
de blițul lung ce ți-a intrat în ochi
de palma ce-ai primit-o răspicat
făr`să te cerți, fără să ceri
făr`de jucat
zâmbind satisfăcuți și bucuroși…

că plângi
că faci ceva ce n-ai făcut
că ești ce n-ai mai fost

steaua de cursă lungă

Standard

ea curge spre miezul înțelesului ei
capturată de ochi sub pleoapa închisă
luminoasa sintaxă spre dicționar
spre delta tălmăcirii cu note de subsol
spre marea poveste din ea

știi, avem în noi nu doar praful de stea
(viață mobilă neștearsă)
…ai în tine steaua însăși
cursă acolo în toți anii tăi
în care-ai primit-o

inspirată, mestecată,
inhalată și sorbită
a cărat cu ea lumea ei
devenind prin amestec
lumea ta…

light-on-the-eye

distanțe:

Standard

Departele e mai aproape uneori decât aproapele!

întâlnirea

Standard
verbule, cuvântule
cuibăritule pe limbă
zgomotule, voceo cu miez
dincolo de sunet
sinusoidalule, undo
cuibăritule-n ureche
aproape fiind
vrajo – sintaxo – eticheto
crescută în vrejul întortocheat
al simbolului
mâzgălituro…
 
tăcutule
cuibăritule-n ochi
stând pe spate
lumino fără de soare
tu, soare fără de lumină
orbule şi orbireo
tu, întortocheatule
verbule, cuvântule
litero
formo
misterule…
 
crumpled newspaper

fluviu lung negru(?)

Standard
de ce-ar fi cum ţi se pare că este:
dimensiune şi culoare…
când evident lumea n-a avut niciodată
3 dimensiuni
şi râul fluviului nu-i afluent
şi afluentul nu-i adăugare sau ceva-n +…
 
socoata aceasta o altă
matematică măsoară lumina
cu tot cu fluviul ei
deşi greşeşte în calculul poetic rezonează
când cu ochiul
când cu pata de culoare
din noi
sau alte simţuri afluente celor 5
cu care noi avem un obicei
 
că lungimea şi apele n-au formă
fixă
(nici n-au… avut)
 

cât de aproape?

Imagine

cat de aproape

întunecare

Standard

intunecare

 

i c (now)

Standard
privesc tot ce s-a-ntâmplat
privesc urma ta plecată
privesc cerul înstelat
steaua ta… de altădată
 
privesc muguri de nesomn
privesc şoapta ta lumină
privesc îngerii cum dorm
dimineaţa lor senină
 
privesc ochiul tău fugar
plin de stele şi de îngeri
privesc mugurii de plâns
văd cum sângeri
 
şi deschid larg ochii mei
ca pe două braţe pline
să te-adune toată-n ei
…să te-aline
 
10312005_828720583824053_5832688661130967803_n

fabula cu zâmbet la urmă…

Standard
taci! – m-am răstit
şi vocea mea a căzut de pe umerii ei
ca o rochie
hai, vino odată! – abia mi s-au căţărat
afară din gură vorbele
c-a şi-nrobit-o dialogul nostru
nu tăcea, …vai, nu tăcea!
urcă şi-acum spre mine
furnica ei şoaptă
din zală în zală
 
pupila neagră a altei stele
nu prea distinge cine
pe cine ‘nrobeşte
se vede doar lung şirul furnicilor
cărând povara…