Arhive pe etichete: bucurie

Reminder :)

Standard

Îs bucuros că-s viu și că nu-s mort! Că s-a gătat când nu eram și-acuma sunt…
Sunt bucuros că văd și că nu-s orb; îs bucuros că merg și strâmb și drept și că nu-s șchiop de-un mers sau chiar de doi. Îs bucuros că simt când te ating și că nu e lipsit degetul meu, și nicio parte de la sus spre-n jos… Îs bucuros c-aud și că nu-s surd, dar nu aud orice: că nu-s un radio cu buton, și-s bucuros că-s surd. Când câinii fug de-un fluier mut, eu trec zâmbind, și-s bucuros că-s surd.

Îs bucuros că scriu și că am pix și înțeleg un semn și înc-un semn, și un simbol și-un lung șirag de mâzgăleli nu-i mut în ochiul meu, ba chiar și-alt șir, chiar dacă nu deplin și nici nu tot. Sunt bucuros că simt în păr și-n nări cum se învârte steaua printre sori, și-s bucuros când mușc din măr și are gust, și-s bucuros că măru-i așteptat, nu cade-n gol…nu, nu!

Și-s bucuros că știu și că nu știu! Că pot să-mi amintesc ce-a fost, că pot să uit; că sunt mai vast decât un univers și totuși sunt atât de mic, și-n fiece mai mic al meu e un mister. Sunt bucuros că-s curios și nu obtuz! Că vreau, că intuiesc, presimt, mă tem, mă îngrozesc și cânt. Sunt bucuros că pot ciupi un dialog cu cântecul de fier și-amprenta mea ce alta nu găsesești asemeni ei.

Sunt bucuros că-s nou la fiecare șapte ani și-o zi; că porțile la răni mi se închid chiar și când dorm, și-s bucuros că dorm și că visez și mai ales că știu și pot visa cu ochii larg deschiși.

Îs bucuros că-mi place și că plâng! Că vorbele au scara lor spre cer, și-s bucuros de cerul înstelat, de carele cu roți și de dragoni ce poate că doar morți ajung la noi. Și-s bucuros de câinie și lătrat, de florile de cactus și de țepi, de munții-nalți cu vene reci, de munți stâncoși, și mai ales sunt bucuros de cățărat.

De avioane și de zbor și de înalt; de-alergători pe două roți cu multe legi de care habar n-am, și-s bucuros de bec și de motor, de dușurile când fierbinți când reci; de malu` mării-s bucuros și de apus, dar mai ales sunt bucuros de răsărit.

Și-s bucuros că stau și c-am pe ce: un pat de oxigen din verde crud ce-mi cațără lumina-n piept, și-s bucuros de ROGVAIV și de nămeți; de frig de brad și-s bucuros de foc și de scântei.

De bucurie-s bucuros că sunt!

De viitor, de prieteni, de copii; de râsul ce l-am învățat de la ai mei, de vocea mamei care-ntreabă „ce-i?”…de tata-s bucuros, și poza ce-am făcut-o amândoi, fără să știm exact momentul apăsării pe buton. De pozele color sunt bucuros, și mai ales sunt bucuros de aparat, de film, de cinematograf și de porumb, de whiskey și de vin, de-mpărtășiri și zâmbet zgomotos, de amintiri; de pace-s bucuros și de belșug. Belșug de frați, belșug și de surori; de umbra de la nuc, de statu-n juru` mesei-s bucuros – de retrăirea asta dintr-un gând.

De planuri mici și mari și lungi și de-mpliniri, de apa rece a veștilor hazlii, de suferință și de dor, de inimile care nu-s în piept, și mai ales de grosu` sânge al lor ce curge ne-ncetat – străin izvor – de pomul ce s-a prins când l-am plantat, de neagră seva lui sunt bucuros.

De foșnet și de ochi sclipind, de nesfârșit, de necuprins, de absolut… De norii albi și griul lor și de săgeți în zbor, de îngeri incolori și isipizi, de taine-s bucuros, și mai ales de dezlegarea lor – papucii descălțați la mine-n pod – mansardă mirosind a fân.

Iubire…tu? …nu tre` să te numesc, că tu exiști în tot ce-i scris mai sus, și-n tot ce nevăzut e scris mai jos…cu bold ce-nțeapă ochiul delicat: sunt bucuros!…sunt bucuros!…sunt bucuros! 🙂

1-copy

zi-le de naştere…

Standard
astăzi nu este ziua de naştere a nimănui
în gâtul tăcerilor stau blocate noduri
una peste alta tragerea sforilor adăposteşte povestea
 
astăzi este ziua de naştere a nimănui
cunoscut nouă drept altcineva
ce nu trebuie sărbătorit
ne-bucuria de-a sufla în lumânări ne prelungeşte
arzânda flacără de lăsare a cadourilor în pace
nu tulbură războiul cifrelor adunate cu trudă
(sforile trase ne rămân nouă)
 
noi suntem adăposturile tăcutelor blocaje
povestea unei zile de naştere ce n-a (mai) avut loc
între ieri şi azi
 
6703051437_b23ece47c6_z
 

Cântec

Standard
El e frumuseţea iubirilor noastre
şi bea şi mănâncă sana cu noi
ca-n alinierea planetei albastre
la aceeaşi coadă sub aceleaşi ploi
 
El ne face semne negre luminoase
şi îşi eclipsează faptul că-i aici
între noi şi toate iubirile noastre
crudă iarbă verde-n firele ei mici
 
El e şopotirea gândurilor noastre
malurile-n care se-nvinovăţesc
dezvinovăţirea curge valuri line
barcă luminoasă în care plutesc
 
El este ostrovul giuvaierul marea
botul căprioarei cerul de pe lac
ca-n alinierea planetei albastre
haosuri certate amuţesc şi tac
 
El este explozia inimilor toate
în surâsul larg pe buze şi-n ochi
de-i atât de vie şi de bucuroasă
via ce-a din vale până în soroc
 
Adaptare după poemul lui Ionatan Piroşca „Ca şi la alinierea planetelor
 
 

aplauze

Standard
batem din inimă de bucurie
să nu ne grăbim să fim
să nu tindem să existăm
mai repede ca să nu ne găsim
nefiinţa degrabă
să amânăm finalul
ce spectacol e viaţa:
încă mai bat din inimă (de bucurie)
şi n-am ajuns (încă) lăsarea ‘nserării
nici naufragiul de încheiere al 
uitării
 

la mormântul celei de-a treia zile

Standard

murită moartea s-a culcat şi ea
ca dup-o lungă zi de tras la coasă
şi a rămas doar visul după ea
o aburindă umbră copioasă

veniţi la-nmormântarea ei vecinii
oniric conversau doar cu privirea
nu îndrăzneau ca să rostească ştirea
întrezărind de altfel viitorul:
ca un coşmar de pom visând toporul

s-arunce peste ea stropi de ţărână..
şi ce cuvinte ar putea s-aleagă?
– înmormântarea asta-i diferită
şi luminoasă
ca o zi l’amiază
e diferită ziua dintr-o mie –

plângeau cu toţii hohotind
..de bucurie

bucuria cu titlu

Standard

Nu posed cu adevărat nimic. Singurul act de proprietate pe numele meu e bucuria de a mă folosi de (tot) ce nu-mi aparţine.

Mâne ca scurtă a creşterii

Standard
a rămas mică ultima creştere
pe semne c-am crescut
se văd manşetele cu glezne lungi
şi nişte gânduri mugurii au înverzit
*
din vechiul nou în noul nou
surpriză înţeles pentru cuvântu’ „altfel”
când am pierdut ce-am fost am plâns
ca un copil ce spune tuturor că E
*
din trunchiul plin de noduri al schimbării cresc
cum anul creşte tot schimbând noaptea pe zi
şi pierde şi câștigă tot mereu
vechiu-nceput cu noul început
*
chiar nici o pierdere nu-i dezgolită de câștig
cum plânsu’ -nmugureşte-n bucurii
(iar mugurii-s amari până-nfloresc)
rămasă mică manşeta vechilor schimbări se bucură plângând
de mâna ce a depăşit-o’n mers
şi-i face semn de neştiut
cu ochiul schimbului deschis-închis
„pe semne c-am crescut…”

O mână spală pe alta

Standard
Nu există creştere fără schimbare
Nu există schimbare fără pierdere
Nu există pierdere fără durere!
***
Existând schimbare există creştere
Existând creştere există câștig
Existând câștig există bucurie!

locul unde-a fost cândva un cui

Standard
mi-a rămas inima piele şi os
ca o grimasă-n colţul zâmbetului ei
ca locul unde-a fost cândva un cui
cu un tablou în el
ca o valiză ce şi-a pierdut călătoria
şi singurul ei rost
*
găsită-i gara-n locul pierderii de tren
iar lungii paşi pierduţi s-au regăsit c-odihnă-n ei
în locul coacerii e vânt
îl văd stând printre pomi mereu pitit şi nevăzut
mereu altfel cu părul lui cel blond
şi prietenos
cu tocurile-nalte şi deschide
la lemn de măr şi la bătăi
*
pierdută foamea s-a găsit
sătul mi-e la-ndemână  să-nţeleg
cuvinte cum ar fi „`ndeajuns” „destul”
şi anii ce-s pierduţi se văd
în vasta-mpărăţie a unui pom
cu fala ei tronând pe cap
a verde crud…
*
privirile de ochi pierdute sunt
şi-n locul lor găsit un ochi intact
e gata să îşi piardă zi de zi
întreagă revărsarea ce nicicând
pierdută nu va ştii că s-a pierdut
*
când pierzi ceva câștigi un loc
găseşti când pierzi şi nu ştii c-ai găsit nici ce
un set ce-i nou nouţ de întrebări
ce s-au pierdut de fostul lor stăpân
şi-n locul gol ce şi-au găsit
pierdut eşti tu

Bucuria pe care o dă credința

Standard

„Credința ne dă bucurie pentru că ne pune brusc de acord cu ce este real.” – (Jurnalul fericirii) Nicolae Steinhardt

de tronare

Standard
nu tulburaţi cu veşti a lumii vatră
nu răscoliţi  căldura ce mocneşte
cuvântul care bate mă îngheaţă şi
vestea detronării mă mâhneşte

parcă e bucurie-n sărbătoare…
şi când se naşte-un prunc,
fie chiar rege
se construieşte-un tron dintr-o splendoare,
se pregăteşte loc’ unde domneşte

de ce pe jilţul construit de mine?
…alt loc nu şi-a găsit în lumea mare?
eu unde să domnesc şi peste cine?
…în coaja unui semn de întrebare?

căzut e punctul cozii de la urmă
până-n cenuşa detronării caldă
o scriu cu degetele iluzoriu şi-o port la gât
aşa ca pe o salbă

„deTronare” – pe muzica de Alin Cristea

asta vrei, aşa-i ?

Standard

Ce vrei de la mine PreaNalte ?

Tu n-ai nevoie de nimic şi de nimeni, ce-ai putea să vrei de la mine?

Vrei să te vreau mai mult decat orice şi oricine ! Tu dandu-mi tot ce am, fără de care nici măcar n-aş fi, dandu-mi tot ce am spre bucurie, cu mult mai mult să mă bucur de Tine, Tu vrei !

Pentru că-i plăcea aşa de mult de stăpan, în anul eliberării îşi lipea urechea de uşiorii uşii, s-asculte parcă dăruirea, şi-i străpungea urechiile ca semn.

Eliberat rămanea rob de bună voie.

Asta vrei de la mine PreaNalte, aşa-i?

Anotimp

Standard

Mi-au înmugurit şuruburile ruginitesb10065244p-001.jpg

De şpan

M-am împiedicat

Plictisite

Florile au depăşit mugurii

Din ochii viţeilor

Ce zburdă mai ceva ca rândunelele

Cărora le-au picurat aripile

Din pene

Pe lângă giulgiul alb al pernelor

În care au fost îngropate.

Părul poamelor verzi

Cozile le-au rupt

Măturătorilor nu le-au rămas decât rădăcinile

Pentru a mătura praful

Primăverii trecute

Ce bine că a venit o altă primăvară!

…despre (auto)înşelare

Standard

Pe cine înşeală mai mult copilul care copiază în timpul lucrării: pe profesor (lăsand impresia că ştie cand de fapt nu e aşa), sau pe el însuşi (privandu-se de o informaţie de care va avea nevoie la următoarele ore şi poate candva în viaţa)? îşi fură sau nu-şi fură căciula?

O măsurătoare pe termen scurt (centimetrul să zicem) are ca şi concluzie caştigul, însă măsurătoarea pe termen lung (inch-ul) trage o cu totul altă concluzie: micul caştig (ptr. că în orice lucru rău pe care-l facem există un castig mai mare sau mai mic, chiar şi atunci cand acest rău e doar din punctul de vedere al altora nu şi al nostru), micul caştig deci, nu poate echilibra balanţa pierderii.

Un alt exemplu care revine în mine de ceva ani, e scena aceea în care Profetul se suie pe un măgăruş pentru a intra în cetatea Ierusalim. în calendarul ortodox (şi nu numai) ziua aceea e întregistrată ca sărbătoarea Floriilor, pentru că oamenii vremii au rupt ramuri (probabil inflorite) şi le-au aşezat pe drum, au făcut din hainele lor un covor. toate ar fi fost bune şi fumoase, atmosfera ar fi fost una de veselie şi bucurie aşa cum reiese din descrierea făcută de doctorul Luca, dacă ar fi lipsit „sărbătoritul”. el scrie că toată „mulţimea…plină de bucurie a început să-l laude pe Dumnezeu cu glas tare…”(37) însă izbitorul contrast îl creionează pe „sărbătorit” plangand, pe cel care le era motiv de bucurie şi cantare. „cand s-a apropiat de cetate şi a vazut-o, Isus a plans pentru ea.”(41)

C.Ioanid surprinde scena în felul următor: „…şi totuşi cand în zarea înălţimii vedeai doar zambet, doar extaz nespus

un singur om în mijlocul mulţimii, un singur om plangea, era Isus.”

  •               ei erau veseli şi El era trist
  •               ei cantau şi El plangea
  •               ei spuneau vorbe de mulţumire iar vorbele Lui erau de mustrare
  •               ei vedeau evenimentul în felul lor, iar El în felul lui

Concluzia evidentă e că priveau şi trăiau aceaşi zi diametral opus, diferit.

Cine o vedea bine şi cine se (auto)înşela?????

Din vorbele ce explică prezenţa lacrimilor reiese că ei s-au înselat cu privire la timp şi la alegerile pe care le-au făcut sau pe care trebuia sa le fi făcut în timpul celor 3,1/2 ani în care l-au avut cu ei pe marele Învăţător. au uitat, sau n-au ştiut că:

1. timpul e special (nu oricand a trăit şi a umblat El printre ei, ci doar atunci)

2. timpul e limitat (iar atunci se încheia)

3. timpul e determinant (ce alegi şi faci azi se răsfrange asupra zilei de maine sau poimaine)

BUCURIA LOR ERA (auto)ÎNŞELARE, una ce trebuia plansă.

41 Cînd S’a apropiat de cetate şi a văzut -o, Isus a plîns pentru ea, 42 şi a zis: ,,Dacă ai fi cunoscut şi tu, măcar în această zi, lucrurile, cari puteau să-ţi dea pacea! Dar acum, ele sînt ascunse de ochii tăi. 43 Vor veni peste tine zile, cînd vrăjmaşii tăi te vor înconjura cu şanţuri, te vor împresura, şi te vor strînge din toate părţile: 44 te vor face una cu pămîntul, pe tine şi pe copiii tăi din mijlocul tău; şi nu vor lăsa în tine piatră pe piatră, pentrucă n’ai cunoscut vremea cînd ai fost cercetată.„

  • sunt lucruri pe care le cunoaştem şi ştim că le cunoaştem
  • sunt lucruri pe care nu le cunoaştem şi ştim că nu le cunoaştem
  • sunt lucuri pe care le cunoaştem şi nu ştim că le cunoaştem
  • şi sunt lucruri pe care nu le cunoaştem şi nu ştim că nu le cunoaştem