Publicitate
sept.18
de-ale ieri-alaltăieri-ului
Arhive pe categorii: multiple choice (alegeri)
dec.2
ce-artă!
tu vezi în balta mea un lac adânc şi eu zâmbesc când zici că-i plin de peşte că-s bărci în el ce-noată surâzând şi-o mie de culori ascund câte-o poveste… tu zici ‘nainte fără să te-opreşti eu dau din cap mereu ca un zăvor că bălţile sunt gropi ascunse-n ploi lipsite de crăpări şi de izvor dar tu o ţii pe-a ta şi nu te laşi mă-mpingi cu vorbele răstite lin simt unde cum se-ntind cu-vânt sub paşi simt peşti cum mă străbat şi stele cum mă ţin… mă ţin de vorbă cu risipa lor mă ţin în ele vii – o amintire mă ţin de-a lor toiag sprijinitor mă ţin ca scaiul de o potrivire eu neg… şi dau din cap şi zic că nu iar tu zâmbeşti fără să-mi dai dreptate asculţi cu-o pleoapă apele gemând şi marea de priviri care se zbate …din când în când m-aşez pe malul tău ca un pescar cu undinţa în mână dorind să prind un somn sau un ecou să-ţi iau din ochiul timpului curgând o zi sau de ce nu o lună
dec.29
triadă
vine unu şi(-mi) zice: stai! opreşte-te! eu îi prind cât pot de rpd vorbele ca pe nişte mingi de handbal şi dau cu ele de pământ să crape iau ciocanu’ iau toporul şi le sap înţelesul cum făcea tata când scotea cartofii în toamnă pregătindu-i pentru primăvară apoi îşi vedea mai departe de lucru în atelierul dezordonat al sufletului şoptindu-şi abia auzit: ce… asta-i vreme de pauze!?
oct.24
(ce) nu este fiind…
hoţilor şi nebunilor hoţi şi nebuni ce sunteţi? ce-aţi furat nebunia virgulei puncte-punctele propoziţiilor neterminate… calculele egale cu zero? cine mai e în stare să vă fure zâmbetul din colţul buzelor sau să vă taie cu metaforica foarfecă panglica acestei deschideri? cine vă poate fura lumina găurilor negre din ochii voştri? focul acesta străin pe care nebunia mea nu-l înţelege oricât şi-ar întinde privirea palmele (di)sperând a-ncălzire voi mi-aţi furat nebunia? înţeleapta nebunie de a fura înapoi ce mi-aţi luat (dovadă cum că este) înşelându-vă amarnic…
oct.6
argument ontologic
fur şi ştiu că fur…n-o fac în necunoştinţă de cauză… nu, că nu-s prost! …şi totuşi sunt! pentru cădacă n-aş fi, n-aş fura!
sept.3
Se pare că toate „atârnă”
Solomon deşteptul…neeey…urma să zic că aşa constata el, că „toate atârnă”, însă mă tem că aşa a ieşit traducerea din evreieşte în româneşte… şi na, cum orice traducere este o interpretare, mai mult sau mai puţin poetică, eu o găsesc pe asta de aici poetică destul…ceea ce mă face să mă opresc puţin în dreptul ei.
Dacă ar fi tradus traducătorul cu „toate depind” n-ar mai fi apărut acolo în minte „firul” acela pe care-l sugerează atârnarea… „depinderea”fiind mai puţin vizuală. Nici nu ştiu ce să-mi imaginez când aud cuvânt „a depinde”, însă acolo în minte lucrurile se mişcă mult mai uşor şi mai repede în cazul „atârnării”.
Toate atârnă. Aşa se face că lanţul constatărilor creşte, există, fiinţează din verigă în verigă. Nu întotdeauna cei iuţi aleargă, nici cei viteji nu câştigă întotdeauna războiul, nici cei pricepuţi nu trag folos maxim din priceperea lor, ci toate atârnă de un fir de două fire, cine mai ştie cum sunt ele împletite. Poate ca două fire îmbrăţişate care se încolăcesc unul după altul şi se contopesc oarecum într-un singur fir, sau poate că sunt aşa ca ţeava cu aerul ce-o străbate, şi prin aer străbate legea gravităţii…nevăzută şi foarte puternică până într-un oarecare punct al ei. Sau poate cele două fire de care atârnă totul sunt precum sufletul şi trupul, unul îl locuieşte pe celălalt, altul îl învăluie pe celălalt şi împreună formează un întreg.
Să atârne toate doar de vreme? Adică de firul timpului…
Să atârne toate doar de împrejurări? Adică de firul circumstanţelor…
Nu ştiu să descriu exact ce şi cum, dar se pare că e încă valabilă vechea constatare că toate atârnă mereu…de ambele fire.
aug.24
Ce lucru am pe care să nu-l fi primit…?
Într-o dimineaţă, aşa pe la 10, după ce am trecut strada pe la colţul unei intersecţii, o mamă tânără, undeva la 23-25 de ani care se ţinea cu amândouă mâinile de un cărucior mi-a cerşit 2 lei să cumpere lapte pentru pruncul ei. Cum strada de obicei se trece repede, tot cam aşa am trecut şi eu pe lângă fată, fără să iau prea mult în seama „strigătul” ei. Ce, nu-s o droaie de cerşetori peste tot…ce treabă am eu cu ei?… totuşi trecând în grabă pe langă tânăra mamă n-am putut să nu observ disperarea din privirea ei în timp ce cerea ajutor.
Mustrat m-am întors şi i-am implinit cererea, cu un mic +, strângând din buze sub constatarea răutăţii şi a indiferenţei mele, a neputinţei de a fi generos din prima, a egoismului care mă face să-mi placă să primesc însă nu să-mi placă la fel de mult să şi dau. Mi-am adus aminte mulţimea de dăţi în care eu am PRIMIT doar pentru că am cerut, şi nu am cerut în condiţii de disperare (aşa ca ea), şi nici n-am cerut 2 lei, ci mult mai mult, după cum am şi primit mult mai mult, mii de lei… şi nu de puţine ori…nu de puţine ori.
apr.21
înzăpezitele noastre poteci
ce munţi de tăcere-ntre văile noastre doar amintirile cărărui mai vibrează semn că inima nu s-a oprit în loc ci încă visează venele bătute de umbletul ei sângerează şi-acuma ecouri ce duc în spate raniţe de idei pe marginile prăpăstioase şi-adânci ale neînţeleselor goluri când vom sfărma atâta stâncă de piatră cu timidele noastre ciocane? aud vorba ta cum îmi bate la uşă ca un cioc mult prea mic într-o coajă prea mare ce prăpăstii în sufletul nostru ce piscuri himalaice de tânjire triunghiulare umbre tatuate le leagă-n cărărui de amintire şi-arunc din valea mea lasou de vorbe cu herghelia suflului grămadă în prea îndepărtata ta câmpie de dincolo de munţii cu zăpadă de am lăsa toţi caii să alerge cu ropotul de vorbe în copite poate că drumeţiile-ar învinge şi s-ar preface geru-n avalanşe şi până-n văi s-ar tot topi s-ar tot prelinge…
apr.20
funia curgătoare a vorbelor
pe urmă tăceam din ce în ce mai des de parcă venise noaptea vorbirii şi se rarefia (tot mai mult) între noi aerul transparent al rostirii pocnea tot câte-un fir din funia curgătoare la distanţe inegale şi triste ca nişte bule de oxigen între buza degetului mijlociu şi cealaltă buză îndepărtată cumva … a degetului mare trăgeam mâţa de coadă şi se vedea câte-o stea căzătoare cu spatele-n flăcări întrerupea cu zgomot de rupturi tăcuta noapte (de parcă) în întunericul nopţii răsărea câte-o amintire de şoapte strânsă de gât sugrumată de lipsă se-neacă în golurile vorbelor rare niciun testament de urmaşi moştenire nu se-ntinde la umbra mlădiţei strigare
ian.20
viaţă de câine de rasă :)
ca un câine scuipat: „pleacă de-aici lăţosule! tu n-ai ce căuta în blidul meu…” mă-ntorc la oasele prea roase şi prea goale cu care s-a obişnuit sufletul meu că lui nu-i folosesc oasele seci lipsite de măduva frumoasă a vieţii cum întunecimile nopţii se-mpotrivesc cu forţă dimineţii codată apocalipsă a primei părţi din zi pe care-o intuiesc printre minute în pergamentul trecerii tiptil se-nscrie ‘ncet şi fugitiv şi iute
dar nu sfârşesc vai câinii de pe străzi şi câte căi şi-alei nu are omul cu bănci şi cu pavaj prin munţi prin văi ce latră simfonii ca de furtună chelălăieli în fiecare zi aflux de-atracţie pironit în lună … blidele mele sunt blidele mele şi comparaţia şi lătratul la fel… de-i carne pe oase sau lipsă pe ele de-i măduvă-n viaţă sau viaţa de-i ţel alungarea-i chemare iar chemarea trăieşte lângă el – cel mai bun prieten al omului – chiar lângă el
oct.6
scripeţii morţii
înfloriseră în babilon grădinile suspendate cu trudă pe scripeţi se delectau dimineţile prinvind norii departe porunca de-a nu plânge ca să nu putrezească funiile scârţâiau scripeţii sub povară… printre bulgării păgâni ai semilunii fertile rădăcini din pomul vieţii se certau printre cititorii în stele dacă să creadă mai mult în viaţa veşnică sau că se convertească la putrezire am salvat funiile… grădinile suspendate au rămas între rugina scripeţilor şi florile de piatră pe care din când în când strănutul cerului le-a umplut de rouă am salvat funiile poruncind norilor să tacă oprind roua dimineţilor sorbind izvoarele din apă… cât de sus te-am înălţat babiloane … cum să se-ascundă soarele sub tine? s-au ofilit sub umbra ta grădinile cu funiile uscate-n cioc îmi zbor cocorii năuciţi cum au putut aştepta fără să ţipe albilor că-i prea târziu… …şi-au început să plângă norii
sept.15
vertizontal
e scurtă prea scurtă latura verticală cade mereu când s-o sprijin de cer printre nori printre aburi nu găseşte nicio spetează nicio aripă de pasăre cu ciocul înfipt în gândurile veşnice ale Infinitului sau Absolutului de-ar fi aripă măcar invizibilul nimic i-ar sprijini înălţimea i-ar insufla zborul nicicând visând orizontala vie ca pe un ideal ci ca pe-o realitate de care se sprijină invizibil ca pe-un început de vrej sau o embrionară încrucişare între nefiinţă şi creştere „ia-ţi crucea şi urmează-mă !” scârţâie poarta începuturilor sfârşite de-o parte şi de alta îi va creşte în cele urmă şi verticala până la baterea-n cuie e o palmă viaţa ce-o simţi apăsare pe umăr e-un sunet: sunetul potrivirii între orizont şi înaltul moment în care urechea atinge sunetul şi-l contopeşte în îmbrăţişare naşterea aceasta din nou ce-i altceva decât trecut şi viitor împreună îmbrăţişat şi contopit volum de roşu vertical şi Nichita orizontal ce coboară din ceruri ochiul pe treptele verticale ale privirii (e-o cruce prea grea această vertizontală întâlnire)
mart.14
turn it off
am apăsat turn-on-ul frunzei de smochin şi s-a luminat zâmbetul prietenos alteori serviciul solicitant şi-obositor sau personalitatea ce-a trecut testul body-language-ului esenţial cui îi mai este străină limba aceasta? încrucişarea firelor pe pieptul reclamei…
feb.29
multiple choice exercise
fă-ţi timp din bucăţi de odihnă sau din rupturi de ceartă fă-ţi timp viaţa-i o derulare de fapte o carte cu foi de-anotimp
îţi poţi face timp din risipă să-mpleteteşti în frânturi din frânturi să lipeşti porumbel lâng-aripă în tăcere e timp ca să spui
fă-ţi ca să ai ce da mai departe fii inventiv atunci când îţi faci dezbracă cu planuri secunda ca apoi tot cu planuri s-o’mbraci
de zici că n-ai timp tu de de-astea recunoşti pe de-a’ntreg’ că nu-ţi faci păcăleala: „cu asta şi basta” e pentru cei ce de timp sunt săraci
feb.12
gesticulări (ale credinţei)
umpleţi vasele cu apă (sau) daţi piatra la o parte strângeţi un omer de mană sau daţi roată de cetate… du-te spală-ţi pleoapa, tina zvârle-ţi haina ce cerşeşte fă din dud spre El o scară cere-i iar fărămitura care nu mai e pe masă strânge-ţi eu-l în răbdare
chiar de doare că îţi pasă… * scaldă-te-n Iordan sau Tărlung de cinci, şase sau chiar şapte că îţi cere-un lucru simplu sari din vorbe către fapte fă corabia fără apă sap-o groapă, un şanţ, un altul toarn’ ulei în vas mai mare prinde-ţi braţu-n rugăciune vorbeşte apei din stâncă să-ţi răspundă cu izvoare… daţi din mână-n mână gestul stoarceţi-i din ochi istoria ca o bârfă ce se varsă dintr-o gură-n altă gură îmbâcsiţi-vă memoria rupeţi-i hotar, măsură… * crede-L pe Cuvânt nu-L cerne, nici nu-l pune la’ncercare vorba Lui e ploaie, ulei, biruinţă vorba Lui e stâmpărare de sete şi umplere pentru deschiderea ta pentru gura aceasta deschisă ca o ureche ce-ascultă ca un ochi de credinţă (balansare între putinţă şi neputinţă trecere către fiinţă din nefiinţă)
călătorru' 