Arhive pe etichete: zbor

angelus transitorius

Standard

aripa lui îmi atinge obrazul
trag perdelele-n geam
îndepărtând-o

venise schimbul trei
sau ceva se-ntâmplase
că aerul tomnatic de sub aripă
a împins toate toate frunzele
spre galben

noua santinelă e somnoros
de moale
presupun că va face de strajă
până la schimbul anului
apoi se va bucura atâta de tare
încât eu mă voi retrage în spatele geamului
– la căldură –
să-i admir bătaia din palme
să-i viscolesc cu privirea
viscolul

https://ro.pinterest.com/pin/492862752945976403/

  1. https://calatorru.wordpress.com/2011/02/26/printre-balamalele-zborului/
  2. https://calatorru.wordpress.com/2008/01/14/adiere-de-aripi/
  3. https://calatorru.wordpress.com/2010/05/17/poveste-cu-inger-gri-1-2/
  4. https://calatorru.wordpress.com/2010/05/31/ingerul-captiv/
  5. https://calatorru.wordpress.com/2010/06/02/pana-de-inger/
  6. https://calatorru.wordpress.com/2010/10/23/in-aceeasi-echipa/
  7. https://calatorru.wordpress.com/2013/02/07/e-o-poveste-cu-un-inger-rau/
  8. https://calatorru.wordpress.com/2014/10/19/how-old-am-i/
  9. https://calatorru.wordpress.com/2015/03/07/ingerul-bataie/
  10. https://calatorru.wordpress.com/2015/04/16/ajunsul-neajunsului/

fuşereala unui mod de-a vedea

Standard
zbor cu ochii-ntr-o parte
în jos
izbindu-mă de nevăzuta direcţie
trecând cu aripa printr-o frică greoaie
de mortar vechi încă neînchegat
în amintirea posibilităţii lui
de a se întări
între mine şi ce-aş putea fi
 
ca ziua de azi
ca trecerea săltăreaţă a fiinţei
dintr-o interminabilă foame de zbor
de aer lovit trambulină
nu către în sus ci aşa
una după alta
liniar – continuu
 
zbor cu ochiul întors
în fuşereala privirii rătăcite
a unui mod de-a vedea
 
zbor înainte cu ochiul întors
ca să nu zbor singur zburăm
împreună traversând
zidurile zăcând
a multor alte zboruri
tot mai lungi şi tot mai în-alte
 
zbor cu ochii
într-o parte şi-n cealaltă
scuturi pentru şi împotriva privirilor
ce străpung plecate din ochii lor
ca pasărea în ţările calde
sau de ce nu…
ca dintr-un arc săgeata
 

plasă de fluturi

Standard

 

water-5-600x426şi prind cu mâinile  zborul de fluture
nimeni nu-l vede nimeni nu-l ştie
îi descos aripile şi le-nşir pe hârtie
ca pe-un zbor într-un cer ce-i al meu
un cer-colivie…
 
* poza de aici
 

povestea îngerul(ui) surd

Standard
(e-o poveste cu nişte îngeri surzi: o răsturnare secetoasă de nori
care pentru a fi în stare să plouă trebuie prima dată să-i uzi)
 
lăsaţi-mă voi îngerilor jos nu mă mai trageţi cu zborurile voastre
ce-s eu cutia cadastră de conservă
traducătorul mutelor aripi cu care jucaţi ping-pong
pe masa asta de lumină prezentă?
 
la sfârşitul zilei îmi vreau plata altfel
o să v-ameninţ zborul cu foarfeca de-o să fugiţi
mâncând pământul şi-o să roadeţi cotoare de săbii
cu tot cu coadă… da da coada aia 
cu care-o să plecaţi între picioare până când
or învăţa aripile să meargă – asemenea celor smeriţi – pe jos
(frumos v-o spun s-o ştiţi frumos)
 
da’ ce? …au luat ei seama la plângerile mele
la zdrăngăneala asta însemnată cu pana unuia dintre ei
ce-am smuls-o cu furie când şi-a întins aripa
s-o rup nu alta – să rămână-n pană de zbor la marginea cerului de ieri
aşa să rămână şi ei cum mă împotmolesc eu câteodată
în pană de idei
 
nu nici poveste n-au luat aminte
la cererea mea tânguitoare fierbinte
şi trag de mine de parcă m-au câştigat la zaruri
de parcă-s nişte prunci care se bat pe daruri
şi strică-ntr-un final jucăriile toate le rup le-mpart între ei
ca soldaţii cămaşa divină
aşa mă-mpart şi trag de mine c-aproape mă rup
– după cum deja v-am spus –
între josul meu şi-al lor sus…
 
 
 

false(le) jucării

Standard
cum coboară din elicoptere cutii
pe scripeţi de funii învârtite în ei
spre nişte nevinovaţi şi curioşi copii
cu timpul laşi în mine
cutiile străine a zilelor prea pline
de false jucării
*
cum de nu ştii? şopteşte o stea
spre licărul ochi din inima mea
cum de nu ştii de mână să ţii
verbul „a fi” cu verbu’ „a avea”?
ridic din umeri simplu poverile lăsate
acolo de noapte de stele de stea…
*
cum urcă spre elicoptere funiile goale
şi zborul lor static umbreşte plecarea decorul
(iar) ochii copiilor tulbură marea
din care coboară valuri de cer
(cutii îngrădite-n libertăţi de mister)
*
cum de nu vrei? ţip-un cocor
aflat întâmplător în decor
cum de nu poţi? răspund decorurile
toate la toţi
şi tac din priviri cu gura deschisă:
surprindere furată de hoţi
*
cum (,) coboară din elicoptere cutii?
cum funiile-s scripeţi iar umbletul lor
cercuri jucării?
cum ştie zborul elice să stea
luceafăr sclipind într-o noapte de om?
de ce-s zilele pline carton
mici prunci nevinovaţi curioşi
cuiburi de zile în a zilelor pom…
*
ce-s în cutii elicoptere şi cer
urechea uşă sau clopoţel
libertate ‘ngrădire mister!?

diapozitivul zilei

Standard
glisează timpul leneş ca o uşă
ce nu ştiu cum mereu mi-o ia ‘nainte
mă ştie previzibil şi cu minte
mereu arzând şi tot mereu cenușă
*
înclină strada gândul ei de ducă
şi mă tentează să îi cred povestea
să-nclin să cred că înclinarea-i vestea
ce-ar spune-o tuturora da’ n-apucă
*
cu trecerea lui leneşă şi calmă
a apucat-o timpul drept spre mine
mă sperie şi mă-ncântă şi mă calcă
de-mi netezeşte cutele străine
*
glisează diapozitivul zilei
schimbând puţin sau mult mereu decorul
lumină mi-e privirea ce-i susţine
pe un perete alb de-aripă zborul…

bătaia fluturilor cenuşii

Standard
căzută fruntea-n mână mi-a deschis
un zbor de fluturi cenușii
un zbor multicolor
ca ‘mbrăţişarea de arătură a unui plug
ca baterea de câmpi şi de ogor
*
ştiind că-i doare lovitura mea
nu m-am oprit să le trimit
mulţimi întregi de paşi
scrisori d’amor – cuvinte ca nişte bătăi ce dor-
un dor spre ce-i deschis
cu chinul lung şi luminos de stea
*
căzută fruntea a lăsat
întredeschis în palma ei un loc uşor
ca un fior
un locușor ca pana unui fluture de-abis
ca îndrăzneala minţilor din vis
ce se uimesc pe ele cu ce-i nou
*
în toamnă mi-a căzut din palma mea
rodul crescut de locul gol
rodul rămas ca loc deschis
sub fruntea de ogor şi câmp
sub arătura lui de gând
pe care-l bat cu-asprimea primăverii
tot crescând
căzută fruntea-n mână mi-a deschis
un zbor de fluturi cenușii

în corset(at)

Standard

am zăbovit prea mult în hora personală

ca-n gara ce-i ştiută doar paşilor de melc

ca-ntr-o umbrelă strâmtă – o lume ideală

un turn făcut din fildeşul vorbirilor de lemn


nu ştiu cine mi-a strâns corsetul multor temeri

sau singur la(n)ţul propriu mi l-am legat la mâini

de prafu’ mprejurării aridul pas de gemeni

s-a tot ferit de strada muşcărilor de câini


prea mult lasou acesta s-a’nchis

prea tare şi prea strânsă-i e privirea

privind prea mult în mine n-am mai văzut nimic

decât adâncă de abis nefericirea


şi ghemuit în colţul înălţimii

cu cuibărirea de genunchi la piept

nu după slova zalei sau a firii am azvârlit privirea afară

iar ea încorsetată în hora personală

a dat naiv din aripi – şi-acum zboară


de ce-am văzut închisul cerc de cretă

ce-n gura de abis silabiseşte

când peste-adânc’ spirala înălţimii

mă cheamă şi m-alintă şi mă creşte ?


prea mult mi-a zăbovit ochiul acolo

da’ nu-i târziu că aripile-s două …

poveste în două poveşti (2)

Standard

e-o poveste cu o foaie de veac,

cu un avion făcut din hârtie;

o furtună de voci, gălăgie cu sunete-n ea

ce călătoreşte prin aer până la noi

de dragul poveştii scrise pe foaia din care a fost făcut avionul

după schiţa unui veac

ce s-a rupt când a trecut prin el sunetul ce călătoreşte aiurea

lângă avionul de hârtie… aşa pentru companie


e-o poveste în două poveşti ce n-au ajuns să fie rostite

– cerurile galopează lipsite de cai, de copite,

şi mor fără să lase cu testament

orbita pământului ca bun permanent –

prima parte poveste a fost – dar ea nu ştie ce-i timpul şi vremea

a doua poveste poveste va fi

– povestită către nişte bătrâni legănaţi şi purtaţi (cu vorba)

de nişte copii


e-o poveste fără sfârşit ce-şi amână mereu începutul

ce trăieşte muşcând din „va fi”

cum trup pentru suflet e lutul


e-o poveste cu un veac de hârtie şi cu un avion milenar

prin care zboară un albastru de fire

şi-o plasă de voci fără fire,

purtate de mersuri în buzunar


e chiar povestea scrisă pe el -pe avionul din foaia de veac

ce ascultând de mâna unui copil

s-a rupt de secunda cotorului de acum

şi-a zburat spre poveste şi scrum

zborul imaginaţiei

Standard

îmi privesc imaginaţia cum zboară

stau pe un punct de vedere puţin cam strâmt

cam incomod

şi mă amuz şi consolez

la gândul că indiferent cât zboară de departe

nu zboară niciodată toată

groapă

Standard

S-a deschis un culoar ca o uşă căderea-i deschidere, zborul cădere.

zboară aripa

Standard

curge urcarea pe varful de deget, până în vârful rotundului ochi

în gânduri străbate şi bate cu gândul

o minte şi-un suflet de om, ce-nghite o lume pământul;

zi zboară cu aripa în colţ de aripă

şi zi şi momente şi lacrimi de stea ce bate la uşa străină

şi-afară sămânţa de ploaie ce-o ascunde în ea…

pe vârful de deget curge urcarea

trăgând în amonte robirea de val

şi noaptea şi gândul şi-aripa flămândă

ce bate în vânturi albastrul din ceruri şi zborul ce-o mână şi zborul ce-o zboară

albastrul ce-o vrea.


zbor

Standard

zbor,

zbor fără aripi

fără puterea de a zbura

fără să fi învăţat vreodată.

zbor îmbrăţişand albastrul

fără să am vre-o preferinţă pentru culori

fără să mă pot juca asemenea pictorilor…

zbor înalt de viteză

şi am timp să admir, să contemplu

aşa cum vulturul se lasă purtat de ochiul lui,

de privire…