ruben bucoiu

Captain`s blog…new page, new day, the same direction:
în viaţă e mult mai uşor sa pui întrebări decât sa dai răspunsuri (!?)

about what? about me? what about?

Scriam în alta parte şi am toată libertatea sa scriu şi aici, ca totul a început într-o toamna, zic „totul” din p.m.d.v., ca privit cu alţi ochi începutul asta a început puţin mai devreme. Cert e că de atunci încoace toamna a rămas anotimpul meu preferat şi deşi nu e toamnă încă, toamna mea vine cu paşi repezi… Până voi fi în stare sa îmi las paşii prin frunze, ii las prin bălti, prin noroaie, pe foi, pe vârfuri de degete, sub litere, pe unde pot şi eu… minuscule urme ale trecerii mele dintr-un anotimp în altul.

Călătorul este personajul trecător, efemer, schimbător, temporar, vremelnic, care se află într-o călătorie, care pleacă dintr-un loc spre a ajunge în altul…care se mişcă…

Călătoria este drumul pe care-l face, deplasarea, acţiunea ce implică efort mai mare sau mai mic de a lăsa un punct spre a descoperi o linie…spre a face castele de nisip…atlet în goana după vânt…

Călătoria e una dintre metaforele vieţii- iar metafore de genu’ asta sunt multe şi din multe surse: firu’ ierbii, aburul care piere aşa de repede, sunetul ce nu se mai aude, latul palmei, caruselul ce-i când sus când jos şi te poartă ameţitor…testul…testul atât de diferit de cel de la şcoală, testul la care nu ţi se cere nici creion nici hârtie şi la care notele sunt aşa de diferite…


Am citit că solitudinea e un fel de leac al singurătăţii, şi m-a izbit paradoxul şi potrivirea cu viaţa. Ştiu că majoritatea dintre voi ştiţi ce înseamnă să fii singur între oameni şi să-ţi alungi singurătatea refugiindu-te într’altă parte. O carte, un caiet, un creion, alte lucruri mărunte şi banale să reuşească să facă ceea ce nu au reuşit oamenii. Trist !

Chiar şi lucrurile triste sunt frumoase, şi când le vezi frumuseţea, când reuşeşti să vezi, dintr-o dată parcă nu mai sunt aşa de triste, şi nici tu nu mai eşti aşa de trist şi te miri de tristeţea altora nefiind în stare să-i înţelegi sursa. Camera asta mă face să mă simt cum vrea ea, sau cum vreau eu? Nu-i o cameră cenuşie de mansardă – adică, pentru cei ce vreţi o interpretare, nu-i cămăruţa cerebelului meu – ideea asta a folosit-o deja J.F. Nici tribunalul din podul blocului lui Kafka nu-i. Ei şi-or prezentat marfa lor, iar eu îmi prezint marfa mea – deşi patetic magazin de antichităţi mai am şi eu, afacere falimentară, spirit de necomerciant, de neevreu.

Joc şi eu rolul de om care încearcă să-şi ascundă frustrarea că tot îmbie trăcătorii cu una, cu alta şi nimeni nu cumpără. Dar aici în colţul cu obiecte antice, nime’ nu tre’ să cumpere, pentru că nimic nu-i de vânzare. Omul poate să intre sau să nu intre. Să citească ce scrie deasupra, sau să treacă pragul nepăsător. Să se uite doar sau să întrebe dacă ziarul de ieri s-a vândut tot, surprins când aude că deşi ziarul de ieri se încadrează la antichităţi, nu-l am pentru că s-a vândut tot. Zâmbesc pe prispă şi mă uit la trecătorii grăbiţi. Nu e vreme să ne salutăm, doar înclinăm din cap respectuoşi şi fiecare a înţeles despre ce-i vorba.

-Pot să vă întreb ceva, a zis către mine un domn.
-Desigur, i-am răspuns. Orice şi oricât. Sunt chiar bucuros că v-aţi oprit pentru a pune întrebări, pentru că în felul acesta am o ocazie bună de dialog.
-Chiar asta vroiam să vă întreb, a zis el. De ce e aşa puţin dialog?
-Nu-mi place linia de la început, parcă taie ce vreau să spun.

A plecat fără să mai întrebe ceva. Probabil că i-am tăiat elanul. De mult nu s-a mai oprit nici un alt trecător să mă întrebe acelaşi lucru, aşa că am continuat fără liniuţe dar cu elan.

Dacă mergem înseamnă ca ajungem undeva – cu siguranţă trebuie să ajungem, chiar când nu ştim unde mergem, chiar când mergem fără să ne dorim să ajungem. Pe partea asta de foaie am scris tot până am ajuns aici. Ajunge !

Fereastra-i murdară, dar dacă nu te uiţi la ea nu bagi de seamă. Noaptea-i departe dacă locuieşti de cealaltă parte de glob şi dacă ai aprins becul. Scopul, aşa cum şi-l traduc alţii are alt înţeles decât cel dat de tine. Când ai ajuns într-un loc nu mai eşti în locul de unde ai plecat, pentru că te-ai depărtat de el. Când nu mai eşti tu, cine eşti? Perseverenţa este încăpăţânarea de a face de mai multe ori acelaşi lucru.

Ajunge!

semnat:  calatorRuben Bucoiu
e-mail: rubensitto[at]yahoo.com

„Constituie obiect al dreptului de autor operele originale de creatie intelectuala in domeniul literar, artistic sau stiintific, oricare ar fi modalitatea de creatie, modul sau forma de exprimare, independent de valoarea si destinatia lor. Prin urmare, toate textele expuse pe acest site sunt protejate, potrivit Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe. Preluarea integrala sau partiala si publicarea lor fara acordul autorului este interzisa. Punerea la dispozitia publicului, inclusiv prin internet sau prin alte retele de calculatoare, fara consimtamantul titularilor de drepturi, a operelor sau a produselor purtatoare de drepturi conexe ori de drepturi sui-generis ale fabricantilor de baze de date ori a copiilor acestora, indiferent de suport, intra sub incidenta art. 139, indice 8 si constituie infractiune.”

…între noi sper că nu e cazul… 🙂

62 de răspunsuri »

  1. Pingback: My 2010 year in blogging, from WP « Călătorru’s Weblog

...comentează, hai! :)

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s