Azi nu-s în apele mele!
De obicei e floare la ureche să scriu, ba despre o umflătură, ba despre o gogonată, însă azi n-am chef să fac pe măscăriciul, nici să fac pe vopsitoru’, nici măcar să vopsesc peste rugină darămite să umblu cu cioara vopsită, aşa că o las baltă!
Apă de ploaie!
Apă de ploaie în ulcior spart – în ciobul care râde de amintirea dăţilor în care a fost la apă, incapabil să înţeleagă cum a reuşit să-şi taie singur craca de sub picioare, fără să fie pasăre, fără să fie papagal.
Asemenea lui mă surprind uneori că bat câmpii ! O iau rău de tot pe arătură, umblu creanga !
După mult mers, ca un călător veritabil, mă opresc şi stau. Stau pe gânduri câteodată, fără să fie prea confortabil. Alteori stau cu sufletul la gură şi mă uit zâmbind cum trec câinii cu covrigi în coadă, cum trec cocorii, cum trece câte-un prost cu scara în spate, dovadă a deşteptăciunii că ştie să iasă din gropile-n care-o să cadă.
Îmi pierd minţile tot uitându-mă cum trecem toţi ca gâsca prin apă, sau cum ne potrivim ca nuca-n perete, fără să ne simţim cu musca pe căciulă din nici o pricină.
Dar să ne-ntoarcem la oile noastre !
Când nu-s în apele mele sunt într-o ureche ! Aud tot ce aude urechea şi-s părtaşi secretelor ei galbene. Urechea nu-i galbenă de grasă, e de ceară.
Când nu-s în apele mele, îs dus cu pluta pe alte ape!
călătorru' 