Arhive pe categorii: limbi vinovate

cunoașterea recunoașterii sau întâiul meu cântec (52)

Standard

nu mi-a fost nicicând teamă de cuvinte
așa m-am amăgit tot mereu
înfricoșându-mă de cuvânt
de ăla unu`

care rodește direct din rădăcini

ar trebui să-mi cânt înfrângerile
cine știe de nu va fi întâiul meu cântec
iubirea aia care-i mai tare decât moartea
decât însăși teama de iubire

dar hai! ..neața!
cine mai înțelege și amintirile..
sunt și ele un fel de gânduri
– niște scoici

prinse în mrejele timpului

 

Anunțuri

cheia solilor

Standard

putem explica totul cu ei – nu-i așa
că-i mai ușor să scrii despre îngeri?!

de pildă știm că atunci când pruncul
își leagănă mama îngerul însăilează cântecul
la mașina de cusut a prezenței sale

ce nu știm exact e cum ajunge
pe buzele ei..
 – și multe altele –

he he..
plouă undeva pe-o cetate e semn
că vreun altul și-a adus (iar) aminte
de neputința(i) de-a-nțelege timpul
și ce să vezi..
ca să vadă curgerea lină și de vârtej a secundelor
suflă o rece agitare de i se zbate lacrima ochiului
cu tot cu mătreață

și-i ține nemulțumirea pân`spre primăvară

te bat câteodată gânduri negre
e pentru că
le e moment rotund de dimineață
în care-și clătesc zborurile
– în gândurile tale cândva limpezi –

și orice altceva mai e pe lume
se poate explica astfel:
aidoma înțelesurilor cuvintelor
ce-s pline de însuflețirea muzicii

curgerea pixului înseamnă îngeri
și tot așa fiorul iubirii – tunetul luminos
al fulgerului ca și alegerile electorale
până la împiedicarea șiretului
pe culmea cizmarului

 – și multe altele –

atmos-sfaira-verticalis

Standard

la primul pas aerul s-a ovalat împrejur
scrântindu-şi umărul drept de oxigen
îngrămădit în carbon transparent
amalgam de azot dansat de zbor

l-am auzit troznind când l-am împins
cu zgomotul paşilor pe care
am încetat să-i mai număr
– oricum orice pas e mereu primul –

valuri de lumină nevăzută
învăluie suliţele perpendiculare
ale gravitaţiei pe care-o calc în picioare
– nestrivită şi neînţepătoare –

mii de radiouri împroaşcă
undele vorbăreţe prin gura-urechii lor
şi poze nevăzute zboară înşiruite
spre telefoanele mobile ca
auto-buzele-n staţii
raze ultraviolete ultrasunete
unde electro-magnetice
plusurile şi minusurile fulgerelor
aprind parisuri în nopţile
impusurilor noastre

mi se blocase într-o zi gândul
şi nici nu mă mir de confuza lui rătăcire
în toată aglomerarea asta..

la primul pas invizibilul s-a ondulat împrejur
şi i-am auzit troznind umărul frecat de inima mea
ca atingerea de înger

acum ştiu de ce cad frunzele
când dă frigul..
îşi iau zborul spre ţările calde

black friday

Standard

şi pleoapele le-am tras cu grijă
peste ochi
să nu-mi sclipească aiurea la vreo pară
şi din senin s-aprind un straniu foc
să-mi lumineze sufletu`n-afară

am luat pe mine-un laibăr
înnoptat
şi am mai luat şi-o vestă neagră toată
să mă păzesc de negrul zis păcat
ca de un ger de noapte `napoiată

cărbuni de negru mi-am adus
să am
şi rădăcina nopţii pentru hrană
să sorb muriul ei ca pe-un alean
până-nnegresc şi zborul de la pană

am tot îngrămădit în mine alb
întors pe dos cu strania-i ne-culoare
o supernovă maximă să am
să-mi explodeze găuri viitoare

sau – hai – măcar o avulă
mai mică
şi neagră toată-n straniul ei ochi
s-absorb lumina crudă
nevopsită
[…]

hohot de pâlpâire

Standard

ard lumânările într-o veselie
eu muşc şi molfăi pe tăcute
aerul dimprejur
lăsând să se audă totuşi
din când în când
câte un hohot de pâlpâire

trupul lor `nalt intră la apă
de prinde clătirea miros
şi efectiv vezi prin întunericul
de-acum curăţat de mânjire

ard lumânările-ntr-o veselie
că beat de atâta lumină
îmi vine să mă culc pe-o ureche
şi s-aştept norocoasele cioburi
ale crăpărilor de ziuă

 

laCrima sonoră a unui arbore

Standard

am ajuns de rup câte-o bucată de trecut
şi sper că-i suficient de întinsă
ca să se-nţeleagă ceva

mai ales pe margini unde
timpul gată brusc cuvintele
rupte când pe final când la-nceput
când pe la mijloc

îşi imaginează senzaţii sentimentale
precum nişte scaune ciuntite
zboruri oloage de păsări
şi păcănituri de butoane
curmă zgomotul aproape muzical
al rupturii – hârşâiala
pe care o face hârtia când
o desprinzi de rădăcina caietului
– lacrimă sonoră de arbore –

am încercat să vând câte-o fâşie
ca semn de carte
da’ îs tot mai împotrivitori oamenii
aşa că le-am găsit altă întrebu..

 

convenţia unui timp verbal

Standard

mai demult ascuţeam cosorul
cu piatră
îi făceam cu ochiul soră-mi
în timp ce strângeam şaua bicicletei
cu îmbrăţişarea unei chei pupăcioase
şi plecam în câmp la sfeclă
să decapităm cu bucurie
frunzele bolnave de-ofilire

– iară noi doi – filozofam
resemnându-ne cu sprijinire
de umărul nevăzut al lumii
ca de capătul nespus de îndepărtat
al rândurilor
şi împărţeam grămada în două
– ca
mai demult Moise apele mării –
să poată trece nestingherit
dialogul

rămâneau în urma noastră
golurile trecutului
morminte deschise din care
s-a-nălţat victorioasă smulgerea
..iar noi copii naivi şi-ascultători de părinţi
nu-i ştiam obloji altfel rănile
decât cu zâmbetul că aşa va fi
şi la smulgerea noastră
cu mâinile îngerilor

şi iară-i făceam cu ochiul soră-mi

 

cânt-ec-pe-ceteră

Standard

folie cu protecţie aveţi?
desigur că dă răspuns zâmbetul cu model
ce model?
osul frunţii mele model vechi
dau răspuns cu tot cu garanţii
şi indiferent la preţ
acum pe loc
sau cu livrare la domiciliu’
celor douăşpatru de hore
plus muzică şi etcetera
da mai bine că aveţi dreptate
daţi-mi două felii de protecţie cu tot
‘mi-ajung până la revedere
jur pe tâmplele osului
cu etcetera

 

re.vision

Standard

[…]
eu nu i-am spus lui Dumnezeu să fie
de fapt nu i-am zis niciodată
nimic
El a inventat cuvintele-n mine
ca să-şi poată pune din când în când
câte-o melodie tânguitoare

şi cu o nefirească uimire
să recapituleze lecţia
despre moarte

(îmbrăţişare) tomnatică

Standard

tremură inima
sub ramul vieţii
trece cântând timpul
prin frunze
schimbă culorile luminilor mele
tomnatice priviri
împletind
pânze

răscoleşte joaca
trecând episodic
preschimbă-ntâmplarea
în amintire
timpul şi locul ciocnesc în delire
inima cupă dă peste ea
şi se-aruncă-n plutirea vorbelor
ce le zic a toamnă
culorilor

întunecata îmbrăţişare
strânge totul în braţele pregătite
pentru întinderea
zorilor

P1200719

extracţie…

Standard

Precum steaua aprinsă în frunte-i creionul – el luminează locul de dinaintea pasului, patul mersului de dinaintea pasului imediat următor, ca să scriem cu mers pe cărare.. 🙂

călătorru'

Totu’-mprejur e poezie, dacă vrei să fie…

Cea intrată în piele, însă, trebuie scoasă de acolo de unde a intrat ca mirosul atingerii cu toată durata aceea, sau impregnată în proaspăta amintire a ciorapilor uzi, a ochelarilor aburiţi, care au stat mai mult în buzunar, tocmai ca să-mi folosesc la vedere altceva decât ochii.

Încerc să culeg poezia adunată în cutele mele interioare ca nişte aluviuni împinse de minute în repeziciunea curgerii lor învolburate.

Pe-o venă în jos, spre inima pământului, în vibranta lui viaţă interioară, care limpezită se vede atât de diferit sub razele soarelui. Ca nişte şoareci de bibliotecă în imensitatea scrisului şi printre cotloanele ghidate învolburat de coborâre.

Vreau s-o storc aici (în caiet) aşa cum am stors tricoul îmbibat de efort, cum mi-am îndoit piciorul la 45 de grade, sprijinit de tăria stâncii, ca să curgă din cizmele de gumă apa ce nu-mi aparţine – cum…

Vezi articol original 289 de cuvinte mai mult

..încărunțire

Standard

car untu`
spre aroma de cozonac
a îmbrățișării

22217716_10156631050623272_1487783098_o

o hermeneutică a desti-nației

Standard

noi nu suntem creați să fim izvoare
deși izvoare trebuie să fim
să smulgem lumii mierea din venin
ca o `nrămare-n zbor către o floare

noi nu suntem făcuți să fim scântei
ci doar fântâni ce oglindesc scânteia
sorbind din apă focul de idei
în poarta de mistere să fim cheia

noi nu suntem aici pentru a fi
decât cărări din vale către munte
un șir de pași și urme către zi
`n-adânca noapte de urmași o luntre

noi suntem și izvoare și scântei
dar dacă nu hrănim cu soare focul
aprindem și ogoare și idei
răstălmăcind menirile și jocul

dans

Standard

nu zic nimic
nu că n-aş putea..
nu vreau să stric liniştea asta
ce scoate-n evidenţă
zâmbetul

e mult ce spui zicând
nu zic nimic
nimicul plin e tot
putinţa ta
nu de-a strica
ci de-a înfrunzi
zâmbirea mea..

 

marele înţeles mic

Standard

„Omul nu trebuie să se găsească pe sine – ca şi cum s-a pierdut – ci trebuie, mai degrabă, să se clădească pe sine.”– A. Exupery