Arhive pe categorii: limbi vinovate

Metafora n

Standard

Realitatea e ca o minge de fotbal.
O mulțime de muchii cusute între ele, cu aer la mijloc, și cu multe șuturi.

#stauAcasă – ziua 15

Standard

Telefonul îmi zice că am umblat azi prin casă 0.45 km și am făcut vreo 636 de pași. Nu-l cred. Bagă de la el. Dar cine-l poate contrazice. Doar dacă mâine mă apuc și măsor singur. Încă mă trezește dimineața gândul că …uuu, o nouă zi!… Life goes on! O nouă revărsare de bunătate. O altă grămadă de oportunități și intersecții. 

Constat că se-ntâmplă destul de multe chiar în varianta asta de izoleișănșip, cum am văzut că circulă pe Facebook. Telefonul e o extensie a mâinii. Asta e îngrijorător. Deși nu mă duc niciunde, cărțile, împrăștiate care pe unde, stau cuminți și la locul lor, nemișcate decât câteva pagini de la ideea la care rămăsesem. Paradoxal, nu!?

Și-n casă și pe stradă, și la serviciu și în alte locuri – trăim în sufletul nostru. Vreau să zic, în sufletele noastre. Adică fiecare în sufletul lui 🙂 – în lumea lui de gânduri – în solitudinea, uneori deloc singură, a felului nostru de a fi, de a vedea, de a percepe și de-a eticheta (verbal) totul.

Mâine va fi ziua 15 061, sau ziua a 16-a…

(Context pandemic) Ai răbdare!

Standard

Am citit, am recitit zilele astea – în contextul ăsta pandemic în care nu merg la școală, pentru că sunt suspendate cursurile, după cum știți – Epistola sobornicească a lui Iacov (despre care se zice că a crescut în aceeași familie ca și Isus, ca frate al Lui), epistolă considerată ca fiind prima scriere a Noului Testament (datată 45-48 A.D).

Am făcut câteva însemnări pe marginea textului din primele versete ale capitolului 1. Poate că doar texte contemporane ați citit în ultima vreme. Uneori e bine să ne întoarcem la textele mai vechi, ca un fel de mișcare dintre deltă spre izvor.

Ai răbdare! (Iacov cap.1:2-4)
„Fraţii mei, să priviţi ca o mare bucurie când treceţi prin felurite încercări, ca unii care ştiţi că încercarea credinţei voastre lucrează răbdare. ” Iacov 1:2

Nu prea sună a reacție normală. Totuși, Iacov exact asta zice. Să considerăm contextul situațional al încercărilor în care am ajuns, un MOTIV de mare bucurie.
Reacția normală în fața durerii, a strâmtorării, a bolii, a lipsurilor, a fricii, a nesiguranței – și orice altă „haină” pe care o îmbracă încercarea, sau testul – că așa scrie el, că încercările sunt felurite – ne face să ne întrebăm dacă este măcar posibil să reacționăm la încercări cu bucurie?

Remarcăm în primul rând că apostolul nu zice DACĂ trecem prin încercări – ci ne invită să facem loc în noi unori ALTFEL de reacții, atunci CÂND trecem prin momente de încercare. Și dacă nu trecem, urmează.

În al doilea rând, trebuie subliniat că TRECEM prin încercare – nu ne facem reședință în ea. Chiar dacă vine alta, exact gândul acesta ne face să îngăduim bucuriei să ne însoțească, că ea, încercarea, este o școală, ne învață ceva ce ne va prinde bine, este un context prielnic nouă, profitabil.

A. Încercarea aduce cu sine perspective noi. Ea ne scoate afară din zona noastră de confort, ne aruncă într-o situație neplanificată și neprevăzută, și suntem forțați oarecum să privim – așa spune apostolul, că în încercare avem ocazia de a ne lărgi perspectivele, ba chiar de a împrumuta perspectivele divine – care sunt mai largi și mai corecte decât ale noastre, potrivite cu realitatea mai mare care ne curpinde.

B. Încercarea aduce cu sine cunoaștere nouă sau mai multă. Știți, spune apostolul. Iar dacă nu știți, este momentul să aflați, este momentul să vă lărgiți cunoașterea despre felul în care sunteți și felul în care funcționează viața.

1. Încercarea aduce și vă pune în față o oglindă. Aduce cunoaștere despre noi înșine. Ne arată și vă arată cine sunteți și modul în care sunteți în stare să reacționați. Voastră, spune apostolul. Nu e vorba de altcineva, ci de viața voastră, credința voastră, mentalitatea voastră, reacția și perspectiva voastră.
2. Încercarea nu se ocupă de frunze. Ea zgâlțâie direct rădăcina. Verifică credința și credințele noastre. Ne ajută să cunoaștem, să vedem, ce credem de fapt despre Dumnezeu și felul Lui de a fi, despre lucrurile în care ne punem nădejdea și încrederea.
3. Cunoașterea aceasta care vine o dată cu încercarea nu este doar o oglindă, ci și o busolă. Nu ne arată doar cine suntem și ce credem, ci și cine ar trebui să fim, direcția pe care poate că am pierdut-o din vedere.

C. Încercarea ne aduce aminte că suntem în lucru. Lucrează răbdare în noi. Adaugă alte perspective lângă perspectivele noastre înguste, ca să vedem din ce în ce mai clar imaginea de ansamblu, structura în care suntem cuprinși, Templul Domnului din care facem parte ca pietre vii, locul și rolul pe care îl avem în el.

Când privim încercările în felul acesta, ca niște unelte de care Domnul se folosește în viața noastră, ni se confirmă faptul că încă suntem pe masa Lui de lucru, că El ne cizelează ca să facă din noi poiema Lui – lucrarea Lui de artă. Ne dă astfel scop, valoare și utilitate. Avem motiv de bucurie. Răbdăm love-iturile dălții pentru că întrezărim statuia.
Cine nu rabdă prelucrarea nu are parte de rezultatul final. Așa că stai, nu fugi!

Bucură-te! Ai răbdare!
„Dar răbdarea trebuie să-şi facă desăvârşit lucrarea, pentru ca să fiţi desăvârşiţi (maturi), întregi (echipați) şi să nu duceţi lipsă de nimic.” Iacov 1:4

titlu

Standard

îmi pun singur bețe în roate, în roți
îmi zic vorbind singur prin tăcere
și văd de jur împrejur p metereze
de aici de unde stau
din spatele zidului de zâmbet
cum îmi pun singur roatele-n bețe
roțile
ca pe niște decapitate trofee

să se joace pe roata fricii, par exemple
porumbei d hârtie și să chicotesc
când nu se pot așeza din prima
p morișcă să cânte
vântul în naiul spițelor trecând
cu viteza gândului

ah ce mult și bine seamănă cu
roata aia căreia i-am făcut pana
și i-am împodobit susținerile cu aripi
întreaga copilărie a tinereții
ca un cântec sub clapele acelorași
degete cu care îmi pun singur
roțile-n bețe – singurele trofee
ale identității – și câte-o înrămare
de vorbe – ca asta…

thinKing about it

Standard

suportă caietul obloane și lacrimi
tăceri, nebunie – tot felul de gri-uri
țipete, unghii tocite și patimi
frustrate ascunse-n cuvinte
nerușinate
și nevinovate…

suportă caietul tone de gânduri
metri cubi de idei ca apele mării
fundul oceanului foile liniate
suportă hârtia binele
răul cel blând, nebunia
confuzia și harta cu liniile luate
și ca și cu lingura spaghetele-râuri
cu bălțile, cu mările
cu drumu-amestecate
rabdă caietul sughițuri
și î-uri

suportă vocala, consoana, diftongii
ca vagoanele-n peșteri molozul
cu aur
gândul furnică sau gând-dinozaur
secundele moarte și clipa-nvierii
cearcăne gânduri la coș aruncate
doze de bere strivite
de povara secundelor
adunate

mă suportă caietul ca nimeni pe lume
mă linge în palmă
făr`să mă latre
și-l mângâi pe creștet cu rele
cu bune
cu poetica mea inimă
des(în)ființată

cof

© foto: rb

vorba lui ș

Standard

când ai de gând să cânți
să-mi zici
să reduc totul la tăcere
să se audă cum ridici
țărâna tonului
spre stele

când ai de gând să țipi
să cânți
stridenta ta tăcere falsă
un semn să-mi faci să-mi dai
un brânci
să bubui cu plămânii
strânși în tonuri joase ce
te-nalță

când ai de gând să nici
să nici
să reduci totul la tăcere
albine-flori și viespi-furnici
să fie stup
mustind a miere

când ai de gând să zici
să taci
ca să mă prind că-i vremea coaptă
crescut(ă) în zgomot ca de maci
oglindă de cuvânt
în faptă

când ai de gând să taci
să-mi spui
chiar dac-o strici cu a ta vorbire
mai bine-un zâmbet știrb
și-un cui
decât tăcuta
ruginire

interspațiul zăbrelelor

Standard

se zbate gându-n colivii
aer închis de geamuri stranii
cum stă încătușată-n ea
viața-n secunda zilei – anii

și se odihnește gându-n el
fiind și umbletul și banca
sătul să tot scrie pereți
de care să-și rezeme fleanca

și gândul mi-l ciocnesc de el
în cremenea oglinzii goale
nașteri născute din măcel
scânteie a devenirii sale

și mă aprind și iau tot foc
și mă consum de-epuizare
să-mi odihnesc cumplitul drum
ce-n urma mea pășit dispare

nu dau doi lei la câini lătrând
abia mă doare când mă mușcă
ca aerul din capul meu
robiți sunt toți de-o tristă cușcă

noroc cu zorile de zi
când las să intre pe fereastră
oglinda unor colivii
ce au puterea să gândească

cinci spițe

Standard

era să sun la ziar
dar m-am temut că vor
zice „ești nebun!”, „ai înebunit!”
„iar? a câta oară?” și tot
ce voiam să le zic nu era
decât un banal wow..
am găsit! am redescoperit
descoperirea – roata cu
cinci spițe spiralate – foarte
asemănătoare cu pozele adn-ului
acidului ăluia dezoxi-ribo-nucleic

c-i-n-c-i convenții î-n-l-ă-
n-ț-u-i-r-i făr de care nu
se poate, fără de care poezia
ar fi doar un zgomot neînțeles
berea băută în doi o singură
singurătate împărțită în două
iubirea-dragostea-și-sexul niște
sinonime antonimice

23 d km p secundă murmură
ceasul biologic conectat la
panoul solar al zilei
unu-doi-trei-patru-cinci-unu
trei în unu și cinci în unu și doi
mai ales doi în toate cele over-
in-over again fără de punct
și de la capăt timbru al unei
scrisori trimisă spre corint
coordonata 10 cu ceva versete

despre prietenie și relații
despre rău și obiceiuri bune
și mai ales despre legea entropiei
prima și-a doua lege a
termodinamicii și alte puncte
fixe cum ar fi roata
cu cinci spițe spiralate
care-și păstrează ordinea
doar prima dată ca
mai apoi să sară
de la una la alta ca o poezie
polisemantică

relații-credințe-valori-comportament
și consecințe – ce plictiseală episodică
bine că n-am sunat – iar
mi-ar fi închis în nas și-aș
fi prins doar două-trei
litere din _ _ bun_ _ e..

 

capcane lingvistice

Standard

– Tu crezi că tot timpul ai dreptate!
– Nu este adevărat!.. Nu cred că am dreptate tot timpul..
– Dar tot timpul contrazici..
– Contrazic pentru că dreptatea este o chestiune complexă..
– Nu-i adevărat!.. Dreptatea e simplă. Noi o complicăm..
– Zici așa pentru că crezi că tot timpul ai dreptate!
[…] 🙂

ideea că se poate

Standard

a vrut să-l prindă cu privirea
pe înger – n-a mers!
să-mi arunc mai bine ochiul
ca pe un-lasso-pus-într-o-praștie
cu rădăcinile privirilor
rămase în mine
poate.. poate..
măcar o vânătaie
să-l fac(ă) vizibil
n-a reușit!

oriunde se-ntorcea, tresărind
mai ales când auzea
glasul ca o părere
de aripi
se dovedea a fi foșnetul
unei rochii – aripa căzută
a pomului
o pungă goală
de gânduri

ah,
cerul privirilor interioare
gânduri ale potecilor
făcute din mersuri
– îl voi prinde de mână
cu gândul –
în intersecția ideii
îl voi prinde cu vorba
așa cum prind mâța aceasta
alunecată a creionului
în sacul alb al hârtiei
căzută-n picioare

5b0bb275-c054-4d11-b7a3-044517aae6ef

cuvânt de trecere

Standard

migrăm din ieri în azi
cu câte-o amintire
uitată mireasma cafelei
ne facem
uitare și alta
habar n-avem de râdem cu he-he
sau cu he-ha și nici caricatura
buricului ce ne credem
că suntem în lumea
pe care ne-am însușit-o
anapoda

migrăm din ieri în azi
pe câte-o amintire
pe care o arătăm la vamă
drept pașaport
al drepturilor noastre
dreptul de-a fi prin urmare
îl schimbăm la cursul valutar
pe câte-o prietenie cu
comision mare
dincolo era mai ieftin – zicem tot
timpul după ce-am încheiat
tranzacția calculând
ce-am mai putea obține
suvenir și cât mai e
până se gată
călătoria

migrează-n noi o zi în alta
parteneriatul transfrontalier
păstrat nesemnat într-o
albă șifonare ca o
amintire

apropierea

Standard

molatic
încet și repede
deodată se-apropie
și simt
simțirea chircită
urcată pe
piciorul meu de gânduri
ca un copil de
rostiri nerostite
ca o îmbrățișare
încleștată

se-apropie pe neașteptate
ca mingea copiilor
ce sparge fereastra
în jocul nevinovat
al nepotrivirii
al ochirii unei ținte noi
neplanificată
și simt valga
cum moare de cald
uscată în gura
închisă

dar cine poate tăcea?
și cine tace vreodată?
viața-i o suflare
lumea-i o rostire
iar punctuația
acestor mâzgălituri
numite semne
e „gesticulația gândirii”
ce ne aproprie
când pe unul de altul
când de îndepărtare

niște libertate și niscaiva adevăr

Standard

după viață
libertatea e cel
mai mișto lucrușor pe lume
…și adevărul

de-aia îl plac atât de mulți
pe Bukowski
pe Nichita
oricât de bețivi
sau curvari ar fi fost
li se iartă
că măcar au fost
sinceri – autentici – fideli
modului lor de a înțelege 
de-a definii realitatea
ca niște neînfricați
lideri

aaaa…
nu aia 100 la 100 reală
care e mai mereu parolată
ci cealaltă – numită „cel mai
mișto lucru pe lume”
chiar dacă zic unii
că cea mai adevărată dintre
minciuni e că nu există
libertate și că dintre
adevăruri
cel mai adevărat
doar ăsta este

109 definiții personale date rugăciunii scrise..

Standard

0. Un șir de exerciții – o disciplină a dialogului-monologat numit rugăciune:

  1. Un pic de concretizare (scrisă) a abstractului
  2. O cât-de-cât ordonare de gânduri
  3. Un dialog metaFizic?
  4. Un gând-exercițiu al perseverenței
  5. Un monolog pe verticală – harac pentru niște gânduri
  6. Un exercițiu retrospectiv – sunt ce-am fost?
  7. O mână ridicată spre cer – o suliță întinsă spre o țintă
  8. O apropierea concretă
  9. O aliniere (duhovnicească) de gânduri
  10. O disciplină personală – o exersare
  11. O cărare spre Tine – o luptă
  12. O înDreptare de gânduri
  13. O luptă cu/pentru mine însumi
  14. O comunicare extraTerestră
  15. O reAliniere de gânduri
  16. O ancoră a dezNădejdii
  17. O solicitare document
  18. O verticală deschisă
  19. O ancoră aruncată-n sus – un strigăt tăcut
  20. O legare a farului de ancoră
  21. Un exercițiu al unor credințe (de-a’ mele)  
  22. Un strigăt de mijlocire
  23. O aruncare a îngrijorărilor
  24. O întoarcere spre mulțumire
  25. O afirmație teologică în manieră proprie
  26. O ascuțire de săgeată? O căutare a țintei?
  27.  Un strigăt de jale – o mijlocire spre speranță
  28. O rugăminte scrisă
  29. Un cântec de mulțumire, de laudă
  30. O pauză de mulțumire – o oprire
  31. O înșiruire de gânduri pe-o orizontală-verticală
  32. O coborâre din barcă? O udare pe picioarele sufletului
  33. Un necesar al lucrării – o solicitare scrisă
  34. O înșiruire – un lanț – o legătură
  35. Mai multe lupte cu mine însumi
  36. O împărtășire de gânduri – o spovedanie
  37. O mărturisire a nepotrivirii – o bogăție de lipsă
  38. O disciplinare anevoioasă – o rămânere în urmă – un exercițiu de perseverență
  39. O aparentă apropiere de Marele Șef
  40. O luare în serios a mono-dialogului pe verticală
  41. Un gând al gândurilor de dimineață – o consolare
  42. Un strigăt de dezAmăgire
  43. O alegere planificată
  44. O scrisă neLăsare
  45. O perseverență nouă
  46. O luptă firesc-duhovnicească
  47.  O recunoaștere a inDendependenței personale
  48. Un exercițiu de comunicare
  49. Un nou obicei 🙂
  50. O vertiCale
  51. O perseverență obositor-supărătoare
  52. „Zvonurile unei alte lumi”- pe țărmul rugăciunii
  53. O mică pauză în viața orizontală
  54. O exersare a așteptării active
  55. O reVenire promisă
  56. O necesitate urgentă?
  57. O perseverență mentală
  58. O disciplină a disciplinării (nu știu de care)
  59. O jălanie fără diagnostic
  60. O rePoziționare personală
  61. Un glas al tăcerii
  62. Un strigăt după ajutor
  63. O rugăciune scrisă – o nici-eu-nu-înțeleg ce…
  64. O mărturisire a nePutinței
  65.  O activitate firesc de neFirească
  66. O pauză în goana nebună a vieții
  67. Gânduri vertical-sferice – o învârtire în jurul cozii
  68. O conectare (wireless) la Sursă?
  69. O activitate semi-misterioasă
  70. O luptă a credinței în neVăzuturi
  71. O schiță de plan mental (la început de toamna mea)  
  72. O disciplină experiment (științific)
  73. Niște gânduri către ieri și mâine
  74. Niște pași spre sinceritate
  75. Un pic de lămurire a neLămuririi
  76. O exersare a sincerității
  77. O deschidere de taină (misterioasă)
  78. Un mod neNatural de a modifica lumea (mea)
  79. Sonor al glasului interior
  80. O comunicare esențială?
  81. O luptă cu incolorul-inodorul-insipidul „înger”
  82. O căutare de sens
  83. O inUtilitate practică
  84. O normalitate aNormală
  85. Un mod interesant de a începe (sau sfârși) ziua  
  86. Un război pașnic de gânduri
  87. O împletire a lumilor – un țărm nisipos
  88. Un refugiu
  89. O oglindire a mărturisirilor
  90. Un zoom-in al perspectivei
  91. O activitate aparent inutilă
  92. O acțiune ca toate acțiunile
  93. O lupă a neputințelor cu ele însele
  94. O reglare de busolă – o reMagnetizare
  95. O înșiruire de vorbe
  96. Un psalm propriu
  97. O albie a revărsării de gânduri
  98. O deprindere a întâlnirii
  99. O mono-dialogare ciudată
  100. Un cuTremur al inimii
  101. O rătăcire spre călăuzire
  102. O îngroșare a perspectivei
  103. O împărtășire
  104. Un capăt de sfoară de speranță
  105. O tânjire de zori-de-dimineață-luminoasă
  106. O cafea altfel
  107. O auto-încurajare „să nu mă las!”
  108. O tragere de mine cu mine – spre țintele Lui

„Istoria este povestea unui Dumnezeu care încredințează (și) în mâinile altora puterea…” – Philip Yancey (Prayer – Does it make any difference?)

toți putem fi lideri, nu!

Standard

zic ăștia – unii – nu toți
ăia, cei mai cu credință dintre ăia
că totul a evoluat din ni-mic
și mi se pare absurd de
amuzantă putința mea de
a mi se părea

și mi se pare că e o poezie
la mijloc – un fel de miez
pe care-l numesc în-știința-re
o umbră prelungă de-a lui
adam care încă numește
toate lucrurile

se zice – și pare-se că alt
a-de-neu decât vorba nu este
că job-ul de căpătâi al unui
lider e să definească
realitatea – confuzenia asta
a statului cu ștampila în mână
în fața existenței
și-a sentimentului de-a fi
în fața buletinului de vot
ca în ziua alegerilor

zic unii – nu toți – că
stăpân al uniVersului e nimicul
un ni din ce în ce mai mic
un ni-la-ei minuscul ce
nu se poate vedea cu ochiul liber
că și libertatea e doar un
cuvânt ascuns în a-de-neul
vorbei cu trei miliarde
de litere

…dar cine știe dacă
am definit de-adevăratelea
numărul

74938770_1458149381005559_5460541224505049088_n