Arhive pe categorii: limbi vinovate

visul

Standard

sparg planoru` în stele căzătoare
ploaia care se ivește e multicoloră
schimbă înfățișarea lucrurilor
trimit zugravii acasă
sparg toate oglinzile
caut ferestrele închise
sub praf
și eliberez muzica
ținută captivă dincolo de ele
totul se petrece pe dos
în mai puțin de-o secundă
mă trezesc și-o iau
de la capăt

muzica se tolănește
pe toate fotoliile sufletului
și nu stă locului
o clipă
dansează în privirile
mele

Publicitate

ninge atât de frumos

Standard
taie zăpada anul în două
partea pe care nu o lasă în urmă
face bulgări de lumină
pe care-i aruncă spre noi
tot anul rana se vindecă ‘ncet
e nevoie de ceai de discuții
de tolăniri între prieteni
zăpada taie negrul nopții
cu alb îngheață ochii mașinilor
de frig doar căldura luminii
deschide (cadoul) drumuri(lor)
noi suntem polei vertical
și ninge

paper cut

Standard

tai zboruri
mănânc nuci ocazionale
la parter liftul urcă pe scara socială
oamenii se bârfesc
din lipsă de ziare
golul a ridicat stadionu-n picioare
luați loc îi spun bătrânului timp
dar el tare de-o ureche
se uită cu ochii închiși
la starea vremii mele
și ignoră zborurile
frânte
 

timp curs peste o biserică goală

Standard

s-au închinat sub tencuieli pictate
și rosturi și-au găsit pierdute-n ele
azi apele s-au dus și-au luat cu ele
vopseaua din picturi și vorbele
ce s-au lipit
de ele

ca niște câini de seară, lupi în haită
secundele cu dinți lăsat-au goale
și oase și coșciuge și ulcioare
și cănile cu torți
și cănile cu toarte
au devorat și pielea au devorat și osul
și urmele și pașii și cărarea
au devorat băiatul și mamele și fata
și tații și bătrânii
și argații
au devorat fațadele
și frații..

pe pluguri le-au mâncat rugina
boii s-au prăbușit sub oboseală
doar timpul cu surata lui – felina –
`și-aleargă pruncii
din iarnă-n primăvară
din primăvară-n toamnă
toată vara
îi fugărește dintr-o casă-n alta
ei, peștii care dau voios din coadă
noi lacurile, apele
și balta..

fereastra

Standard

sparg oglinda
se taie respirația-n
momente
abur de felină
aleargă-mă !
șterg trecutul
văd viitorul
mângâindu-mi
chipul
ninge !

dați-mi timpu`napoi

Standard

sun la numărul 44
nu-mi răspunde nimeni
mai sun o dată
/viitorul e mai încolo/
îmi strigă un geam cu voce sticloasă
/sau încercați mai târziu – o fi
plecat să vă caute/
revin peste o lună
sun iar la 44
nu-mi răspunde nimeni din nou
insist sun bat cu pumnul
/ce-ai dom`le te-ai țicnit
nu vezi că aici nu mai locuiește nimeni nimic/
foșnește aiurind o pungă
împinsă de vânt
/de ce îi strig înapoi
de ce cresc atunci pomii de umbră și
de ce curge în sonerie curent
de ce vorbesc cu pungi de hârtie
vinovate de bătaia de vânt și
de ce în cutia poștală sunt melci
pe prispă sunt frunze de uit
și-n fața ușii
sunt eu/

niciun cuvânt punga a dispărut
în alt univers
pe numărul casei un ceas
trage de cifra 4
spre 3

308239986_1137532093511111_4450096113291784473_n

harta

Standard

vârfurile brazilor sunt burghie verzi
fierăstraie ce găuresc norii
desfac ploaia ca să poată curge
în lacurile ochilor noștri
vârfurile munților sunt coatele cu care
pământul se sprijină pe cer
căzut pe gânduri de la blestem încoace
de când lumea e cu susul în jos
de când vârfurile ciocurilor de păsări
sunt portative de cântec

vârfurile pixurilor izvoare de fluvii întunecate
în a căror colțuri ascundem steaua cu multe vârfuri
a sufletului nostru

vârfurile brazilor sunt corturi franjurate
în care se ferește vântul de soare
în care se adăpostește ploaia de
seceta umană a drumețiilor interminabile
o fetișcană golașă și-un neamț în sandale
fără cataramă căutau cărarea ce dă spre cabană
aveau drept hartă nimic altceva
decât vârfurile brazilor

copleșirea

Standard

câteodată viața pare prea mult pentru mine
dar ce alternativă să am ? prea mult pare
moartea și ea – și-atunci mă fac moale
precum geamul ferestrei ce lasă lumină
să treacă..

așișderea cuprului din plasticul firelor
mă cutremură curentul ce trece
ce se duce spre oaza de lumină
a becului
ce-i cale unei alte căi spre altă cale
ce-i mereu mijloc și niciodată capăt
finalitate – scop altor scopuri

când viața pare prea mult pentru mine
uit să-mi amintesc că sunt un pod de trecere
între doo maluri iar viața nu-i apa ce
gâlgâie sub el
nici zgomotul pașilor deasupra ci
planul aventuros de mai demult
cărarea cântecului zilelor
ce-și dau brânci una alteia

306325367_400166388939620_2296251777093949531_n

biblică

Standard

eu în lumea mea de gânduri
gândesc gânduri rupte-n două
și tot rup ruptura-n patru da` ea crește
zici că-i nouă
eu și gândurile mele primesc gânduri
pe `nserat gânduri ce-s rătăcitoare
ce n-au casă și n-au pat..
le gândesc plăcinte clade să 
le fiu o gazdă bună și
gândim gânduri din stele
gânduri soare gânduri lună
unele-s într-o ureche și
cu gura lăbărțată și tăcute și
timide și sfioase ca o fată
gânduri lungi cât veșnicia
trag la hanul minții mele și
deși sunt trecătoare nu mai pleacă
vor să steie
când desculțe ca pisica numai coada 
și-o lovește de podeaua `ngândurării
gândul ce mă urmărește..
ești spion din altă sferă de pe vreo
altă planetă – îl înșfac de piept să-i
sară bulbii gândului ștafetă
el dispare ca o umbră ce își
leapădă lumina – și rămân
cu ea în mână..
degetele de simțire o apucă
și o doare
șuieră ca într-o gară
când mulțimile de iosifi
când soții de potifare

tentativă de fraudă eșuată

Standard

când deschide câte una
fereastra poeziei ei
prind câte o gură de aer
de acolo
și încerc rpd să-l mut
la mine în castel
edificiu măreț pe care nu l-am
construit încă
și care de îndată ce-l scriu
își are propriul aer

degetele răsuflă aerul printre ele
cu proprii plămâni cu care
își dau apă la moară

o comparație matematică a teologiei persoanei

Standard

fiecare are bubele lui
iar dacă generalizezi ești misogin
folosești un limbaj sexist pentru că
fiecare are bubele ei
fiecare ființă e când feminină
când masculină după chipul
și asemănarea Persoanei
a Persoanelor
ce, n-ați știut ?
și
ori de câte ori o simplifici o strici
și ori de câte ori o generalizezi
vaccinezi sănătatea cu boală
fie ea cât de mică ciopârțești
detaliul întregului în favoarea
favoritismului

tre` să te lași de scrierile astea
pe care te încăpățânezi să le numești
poetice mi-a zis unul ce semăna cu una
nu la păr ci la vorbe – știi vorba din
popor proverbul fă-ți patul cu încredere
când îți zic doi oameni dar
în teologia matematicii persoanei
unu cu unu cu unu nu fac
niciodată trei – ci una !

socotește(te) mai bine !

păsări de noapte

Standard

toate sunt așezate la locul lor
mantia lui dumnezeu umple templul
templul umple inimile oamenilor
unii sunt înecați de fum
alții de slavă
unii văd lumina alții culorile umbrelor
locuiesc în mijlocul orbirii ca într-o
cameră lipsită de scaunele ferestrelor

toate sunt așezate la locul lor
templul lui dumnezeu e o mantie
gândurile lui istoria ce ne aliniază
chipurile unora sunt lepădate
ca un vis la deșteptare
pentru alții visul continuă coșmarul
se adeverește – mantia se-ncinge
e prea cald sub plapuma aceasta
a ordinii – păcatul nostru
e dezbrăcarea

pe când va veni din nou răsăritul
noi vom fi rupți de oboseală

paradoxul en

Standard

setat, însetat să gândesc
în adevărat și fals mă
prind mințind când zic că
mâna mea de aici nu-i aici
nici trupul meu
nici cârcăleala acestei scrieri
e acolo !
ca-n bancul cu măgarul lui bulă
ca-n poanta cu una mie nu-i rândul tău
însetat de viață ung feliile zilei
cu moarte
că ori de câte ori mă caut unde eram
nu mă găsesc
și ori de câte ori mi-e sete
mănânc sticlă după sticlă
am dovada dopurilor
și setea rămâne ca un copil
care crește mâncând
și vrea să mănânce

însetat după adevăr
mă mint în dragoste
în izvorul de neînțelegeri al vorbelor
pe care le folosim în definiții
în fântâna ce stă peste sete și apă
în apa asta în care îmi clătesc ochii
cu luminile umbrelor
ce mă conturează

 

koinonia

Standard

m-am întâlnit cu îngerul de-o vreme
ne întâlnim regulat zilnic – pare
mereu absent aidoma aerului
eu îl inspir el mă inspiră 
îi dau câte un cot uneori
îl înghiontesc în coasta luminii
și tace învăluit în răbdare
ca pasărea învăluită de cântec
precum copilul îmbrățișat de mamă
la fel ca setea stâmpărată de sete
degeaba mă distanțez
că nu fac altceva decât să mă
adâncesc în apropiere
degeaba fug de el sau de mine
că de la fixarea numelui meu încoace
chiar și așa adăpostit la umbra-mi
sunt o prelungă întâlnire
o prelungă întâlnire prelungă

pauza

Standard

pielea cerului pușcă de albastru
cresc bube albe-n mișcare
o să plouă se roagă bradul de lângă mine
n-o să plouă îi răspunde banca în așteptare
eu beau apă perla harghitei
cu bule carbozeificate
lovit din toate părțile deodată
de tăcerea apelor înspumate
sub mine niște foști brazi
crapă de ciudă și de căldură
toate se amestecă fără de amestec
cu iubire și ură