Arhive pe etichete: viata

…răspunsuri și atât!

Standard

Expresia “trebuie să vorbim” e o invitație provocatoare. Nu-mi face greață, dar în funcție de context îmi poate da fiori, de teamă sau de bucurie… bănuiesc că venită din cealaltă parte, mai mult fiori de teamă (bucuroasă).

Hop și eu pe lume într-o toamnă, în dimineața, seara sau amiaza unei zilei de septembrie, exact anul acela…some long time ago…însă nu știu exact momentul zilei, nu mi l-a spus nimeni, poate pentru că nu am întrebat anume…Tata e zidar de meserie, iar mama, mamă, stând acasă și crescându-ne, îngrijind casa și pe noi copiii, pe cele patru surori ale mele și pe mine. I-am auzit certându-se, mai ales după ce am mai crescut, dar din păcate nu i-am auzit niciodată făcând dragoste.

Desigur că-mi iubesc surorile, și deși nu cred că iubirea asta frățească se împarte inegal, cred că preferințele da, astfel se face că cu sora cea mai apropiată mie ca vârstă, mai mare cu 2 ani decât mine, m-am înțeles cel mai bine înainte ca fiecare dintre noi să se căsătorească și să-și schimbe prioritățile. Nu-mi aduc aminte să fi fost implicat în vreun scandal mare sau mic, și căutarea viitoarei meserii pe la șapte ani era parcă mai mult un joc decât o treabă serioasă, astfel că cochetam cu ideea de a mă face pilot de avioane, sau doctor.

Vacanța de vis cred că ține mai mult de prietenii, sau oamenii cu care ești decât de locul în care te afli. Da, desigur că locul își are farmecul lui, marea în mod special, drumeția de munte, sau orașele (mari) în care încă nu am fost, dar fără oamenii potriviți vacanța nu poate fi la fel. Omul sfințește locul. Am mărturisit cândva unui prieten un lucru pe care l-am făcut și pe care nu trebuia să-l fac, am plâns stânjenit pe umărul lui. Terapie n-am făcut niciodată în mod direct, dar consider că o formă de terapie poate fi o carte bună pe care o citim, sau un dialog de care avem parte, sau pur și simplu sentimentul de apartanență și de acceptare într-un loc sau între niște oameni. De varianta asta de terapie am avut parte din plin. Am muncit prin țări străine, și nu totalmente printre străini, dar munca multă și faptul că m-am simțit ca printre străini o bucată de vreme, a fost o experiență dură pentru mine. Gândul că se va găta, că nu e permanentă situația, că are scop precis și realizabil, gândul că în orice câștig e o pierdere m-a ajutat să rezist atât cât a fost nevoie. Deși dură, a fost o experiență benefică, cam cum e armata pentru unii băieți.

De cele mai multe ori îmi place ce văd în oglindă. Un pic de burtă, un pic de cocoașă îmi provoacă zâmbet sau încruntare, și de cele mai multe ori ambele se rezolvă nu neapărat cu sportul pe care nu-l prea fac, ci cu îndreptarea spatelui, cu statul drept.

Aparențele contează într-o relație în sensul că de cele mai multe ori alegem în grabă să fim superficiali, nu avem sau nu ne facem timp să săpăm dincolo de aparențe, și suntem mereu în schimbare. Într-o relație pe termen lung aparențele devin secundare pentru că se cunosc adâncimile, dacă se cunosc, dar aparențele pot fi cel puțin enervante uneori – ca atunci când noi, fiind frumoși, ne îmbrăcăm neelegant sau neasortat, sau nepotrivit…și ochiul celuilalt e deranjat.

Mi-e greu să identific un film ca fiind ăla care mi-a plăcut cel mai mult – filmul meu favorit – pentru că am văzut multe filme și unele dintre ele extrem de bune ca poveste sau realizare. Îmi plac filmele care nu prostesc omul pe față. Îmi plac filmele cu final neașteptat gen “The sixth sense”, cele SF, care te poartă spre ceva dincolo de ceea ce există sau cunoaștem, cele istorice sau inspirate dintr-o poveste adevărată. N-am prea plâns în viață, nu-mi aduc aminte. Țin minte totuși un fior adânc de durere pe care l-am șimțit într-o dimineață, după ce a găsit cățelul foarte frumos și simpatic pe care-l aveam, spânzurat în propria lui joacă între firele unui covor pus la uscat – deci asta înseamnă să pierzi pe cineva, mi-am zis atunci, ăsta-i fiorul ăla de durere. Am mai plâns în spital, sus la terapie intensivă, nu de mult, mai mult de emoția vieții, decât din alte pricini. Nu prea plâng. Uneori mi-e dor să plâng, fără să-mi doresc neapărat să mi se întâmple sau să am parte.

Pe bunici nu i-am cunoscut prea bine, un pic bunicile, dar nici pe ele foarte tare. Mi-ar fi plăcut să-i cunosc pe bunici, să petrec timp cu ei, să mă învețe sau să-mi povestească una, alta.

Îmi place toamna – e anotimpul meu preferat pentru că m-am născut toamna. Îmi place bogăția ei de roadă și de culoare, de nostalgică transformare, de dăruire. Îmi place și primăvara, dar altfel. Dintre toate culorile cel mai mult îmi place amestecul lor și nuanțele.  Crăciunul îmi place cel mai mult între sărbători. E diferit din multe puncte de vedere de celelalte sărbători, care pe lângă el par banale, șterse. Lumini, căldură, cadouri, voioșie, prieteni, familie, mâncare, zâmbet…parcă în perioada aia toți oamenii sunt puțin altfel, într-un sens bun.

Îmi place mult ploaia, și aia măruntă și caldă prin care te poți plimba, și aia zbuciumată și dezlănțuită de care te ascunzi și fugi. Nu mă sperie moartea, mă atrage ca un fel de curiozitate fără să facă din atracția ei o tendință morbidă. Mult mai plină de mister și de curiozitate e viața. Cred în existența lui Dumnezeu, fără de care nu-mi pot explica sistemele deosebit de complicate și risipa de artă a lumii. Se pare că sunt alergic la ambrozie, și la bacteriile pe care le scoate din tuburile mașinii aerul condiționat. Îmi plac mâncărurile reci, tăiate atunci de mine cu cuțitul din bucata cea mare…dar atâta vreme cât mâncarea e gustoasă…e o mâncare preferată. N-am un restaurant preferat, nu prea mănânc la restaurant din pricina banilor mereu cu destinație precisă, și nu prea știu să gătesc, dar da, îmi place să încerc și să văd rezultatul amestecului de alimente. Curățenia e importantă, desigur, dar consider că nu trebuie exagerat. Casa trebuie să mă slujească pe mine, nu eu pe ea.

Nu-mi prea cunosc opiniile politice, dar mă dezgustă jocurile murdare și oamenii care odată ajunși sus uită să-i mai slujească pe alegătorii lor, se slujesc doar pe ei și interesele lor. Ăia sunt hoți, nu politicieni. Nu-s feminist, deși cred în egalitatea șanselor, dar tot așa cred că anumite joburi sunt pur masculine, iar faptul că se potrivesc unor anumite femei e o excepție. Florile de câmp sunt florile mele preferate. Muzica folk care poate fi ciupită pe corzile chitării mă atrage, dar și jazul sau muzica clasică. Îmi plac mai mult pisicile decât câinii, dar dacă aș sta la casă as prefera să am și pisică și câine. Yeap, mi-aș dona părul dacă aș stii că ajută într-un mod concret. Crește altul.

Pe malul pietros și nisipos al unei insule mi-aș petrece luna… de pe cer, sau pe străzile întortocheate ale unui oraș vechi. Mi-ar plăcea să locuiesc în mai multe locuri nu doar în unul singur. Și la oraș și la țară, și la casă și la bloc, și pe bulevardele aglomerate și pe străduțele liniștite. Mi-ar plăcea într-un orășel de munte, în Italia sau Elveția. Gumă, bomboane? Nu cred că am preferințe de genul. Mă cert când sunt furios, zic varianta pe care o văd eu, exprim nedreptatea care mă face să fiu furios…sau tac și rabd și aștept momentul potrivit, pe care îl mai și pierd. Îmi place mai mult argintul decât aurul. Îmi plac inelele late. Nu aveam gașcă în liceu, eram cam ciudat, cam timid, cam retras, puțin sociabil, oarecum misterios.

Nu știu care e echivalentul meu în regnul animal, sau dacă am unul, dar pasăre mi-ar plăcea să fiu, floare nu. Admir oamenii care au scormonit până au înțeles cine sunt ei, ce cred, ce vor, și și-au urmat visele, și-au apărat crezurile cu demnitate și curaj. Nu-mi prea exprim sentimentele, așa că dacă anumite gene sunt răspunzătoare pentru aspectul ăsta, mi-ar fi plăcut să am mai multe gene “expresive”. Nu, nu mă îngrijorez că o să fiu o persoană jalnică, deși pot fi dificil și foarte enervant uneori. Propriile alegeri greșite cred că sapă cele mai multe răni în mine.

Simțul valorii, sentimentul valorii vine, cred eu, în urma unori realizări recunoscute și de alții, și lipsa lor poate produce senzația că nu valorezi nimic – dar din fericire niciodată nu am crezut așa despre mine, deși sunt încă în căutarea valorii mele specifice. Când sunt trist nu prea mă fac oamenii să mă simt mai bine, nici chiar atunci când încearcă, reușește mai degrabă textul unei cărți. Sunt dificil când sunt trist, paradoxal. Dacă mă bagi în seamă te alung, dacă nu mă bagi în seamă sufăr. Sărutările le prefer îmbrățișărilor, deși nu cred că se poate generaliza. Casa mea e o variantă de ordine dezordonată. Mi-ar plăcea să am mai multe mașini. O mașină de teren, o alta de viteză, un motor, o bicicletă de munte. Tragismul vedetelor nu mă interesează. E prețul pe care-l plătesc pentru a fi vedete. Oamenii se distanțează pentru că nu sunt înțeleși, nu sunt acceptați, și astfel răniți în încercarea lor de a se apropia. Dacă eșecul încercării se repetă, urmarea e distanțarea între ei.

Natură versus hrană? Nu înțeleg ce și cum. Cred în rai, desigur, pentru că existența lui Dumnezeu presupune multe alte existențe. Dacă raiul e un loc sau mai mult o stare, trebuie răspuns în varianta unor teologi. Cred că e un loc, dar mai mult o stare. Cred că există și extratereștrii, da, și cred așa după următorul raționament: Există enșpe mii de feluri de flori, de păienjeni, de păsări, etc., de ce n-ar fi în univers și enșpe mii de feluri de oameni? Nu știu despre sirene, dar de ce nu? Nu știu despre reîncarnare, dar de ce nu? Nu cunosc altă carte mai adâncă și mai valoroasă ca stil și ca învățătură decât Biblia iudeo-creștină. Bucuria îmi place cel mai mult. Deznădejdea îmi place cel mai puțin. Hmm, cea mai bună zi pe care am trăit-o vreodată? Azi! Cea mai bună zi care va veni, bănuiesc că-i mâine, și ar mai fi aici zilele alea în care un anumit vis, o anumită dorință devine realitate, o vezi împlinită, realizată. Zilele astea sunt cele mai bune zile. Un fel de zile de toamnă.

Nu putem oferi protecție decât pentru că ni se acordă, pentru că am văzut cum se face. Bănuiesc că îmi place mai mult varianta în care ofer protecție, decât aia în care mi se oferă. Nu reacționez prea bine la durere, o vreau plecată, izgonită, încetată. S-ar putea să o sufăr în răbdare, pentru o vreme, dacă stiu că după se gată. Dacă aș avea mulți bani aș căuta variante în care să-i investesc, apoi aș călători și mi-aș urmări pasiunile, curiozitățile. Banii îi schimbă pe oameni, da, pentru că le oferă putere și nu toți știu să se folosească bine de ea, sau să nu se lase acaparați de ea. Nu știu cum aș reacționa sau acționa cu multă putere în mână, și/sau dacă aș rămâne vertical.

Scrisul? Ooooo e bun! E foarte bun, în funcție de conținutul lui. Scrisul e o mină cu bogăție, și când citești scrisul altora, ca mod de îmbogățire, ca ochi de împrumut, și când pui pe foaie scrisul propriu. O descoperire de sine și a lumii de gânduri de care nu erai conștient, sau a cărei adâncime nu ai sondat-o încă. Dacă aș lua-o de la început aș căuta să aleg mai bine pe termen lung, să nu repet greșelile identificate ca greșeli, să îmi ascult mai mult inima, să țin cont mai puțin de părerea celorlalți. Greșeala cea mai mare consider că e atunci când în loc să încerc, mă tem, și când mă nemulțumește ceva, în loc să caut o alternativă, mă complac și sufăr în tăcere și frustrare. Engleza o vreau fluentă, dar și orice altă limbă de circulație internațională, sau de ce nu, una obscură.

Nu prea cred că știu să-i iubesc cu adevărat pe alții, așa cum mă iubesc pe mine. Și s-ar putea să nu știu cu adevărat să mă iubesc nici pe mine. Înțeleg că sunt unic și că ce am de oferit e unic, în felul ăsta remarcabil. Nu știu exact dacă sunt un reformator, un pacifist, unul care obține ce își propune, un individualist, un provocator, un investigator, un entuziast, un loialist, unu care ajută, sau ce alt tip de personalitate am, dar ținând cont de jobul pe care-l am, de înclinația mea spre varianta didactică, am constatat că îmi place să încerc să creez un context situațional și de gândire care să il ajute pe celălalt să vadă bucata care-i scapă la momentul acela.

Orice sistem se poate îmbunătăți atunci când i se identifică hibele, când e diagnosticat corect și când există variante alternative mai bune. Variante practice care să funcționeze într-un context sau situație dată.

Sinucigașii, cred că-s chiori…sau ajung într-o situație care mă depășește ca înțelegere, așa că sigur vorbesc prostii despre situația asta extremă. Aș încerca să le arăt parte din frumusețea vieții pe care o pierd aruncându-se în moarte. Nu știu care-i amintirea preferată din copilărie, e mai degrabă un puzzle făcut din mai multe frânturi de amintire, un pic de aici un pic de acolo…alergarea înaintea norului din care ploua…fără să mă plouă, meșterirea unei săbii, demontarea unui ceas…10–le în urma unui răspuns corect la geografie, o laudă din partea tatei.

N-am mai scris de mult scrisori, ultima cred că a fost către ai mei acasă, mai mult către tata. Acum există varianta electronică a emailului, dar e un mijloc mai puțin personal, mai mult business. Cadourile cele mai faine cred că sunt amintirile cele mai faine. Prefer cafeaua ceaiului, și uneori ceaiul în locul cafelei. Nu știu un sfat concret primit de la cineva pe care să-l consider ca fiind cel mai bun, dar am primit o mulțime de sfaturi bune din carți, indirect de la autorul lor, pe care mi le-am însușit și aplicat. Am plâns în două nopți la rând, prima dată de emoția vieții, si apoi de nervi că nu puteam dormi și nu-mi găseam o poziție confortabilă în care să stau.

Nu-s mare sportiv, nu prea-s bun la jocurile sportive, nici măcar la cărți. Mai degrabă cele de logică. Timpul zboară, presiunea de a mă așeza la casa mea ea e mai degrabă o etapă de dorit, nu ceva ce trebuie neapărat înfăptuit…parte din etapele devenirii. Văd ținuta trupului când cunosc pe cineva, body-language-ul, ce arată și ce încearcă să ascundă, felul în care vorbește, zâmbește, felul în care își alege cuvintele.

Nu știu ce animale de companie nu suport…tarantulele sau șerpii. Mie frică cel mai tare de momentele în care nu mi-e frică, nu știu să am alte fobii. Am vrut întotdeauna să fiu curajos, și descopăr de multe ori că nu am curajul să fiu. Când sunt copleșit de tristețe încerc să schimb decorul, gândurile, contextul. Să mă duc pe mine în altă parte sau stare din care să văd lumea altfel, pentru că știu că tristețea respectivă e parte dintr-o perspectivă parțială, sau parțial eronată. Încerc să schimb perspctiva sau măcar să o completez. Nu mi-aș face operații estetice…consider că n-am motive. Schiez și-mi place. Acasă e acolo unde te simți cel mai în largul tău, acolo unde respiri aerul libertății și al acceptării, a posibilității de a fi așa cum ești, fără opreliști. Unde poți să te manifești și poti așeza lucrurile așa cum vrei, unde te poți odihni.

Politețea e importantă, folosirea ei la locul și momentul potrivit e o dovadă de inteligență, de maturitate și de înțelepciune din partea celui ce face uz de ea. Oamenii nehotărâți sunt imaturi, fricoși sau lași. Războiul poate fi justificat ca fiind ultima variantă de îndreptare a unor nedreptăți grave, atât!

Mă sperie viteza cu care trec anii. Cred în efectele benefice ale terapiei. Viață vreau de la viață. Partener caut în partener. La mine vreau să schimb viteza cu care reușesc să mă adaptez schimbărilor pe care inevitabil viața mi le scoate în față, pentru a mă bucura și pentru a obține cât mai mult în favoarea mea și a celor aproape mie, în contextul lor. Lumea nu poate fi schimbată, nici cucerită câte vreme nu suntem în stare să ne cucerim sau să ne schimbăm pe noi înșine prima dată.

Sunt, printre altele, suma experiențelor mele, – cum se știe – cel pe care reușesc să-l (re)găsesc în palatul memoriei mele și al altora. Vreau să fiu tot ce pot deveni, dar în varianta mea mai bună, nu în cealaltă. Oricum, nu ajunge să vrei făr` a putea!!

Eu sunt numai numele meu. Restul e tu…” – vorba poetului.

P1090745

Publicitate

wor(l)d bone…

Imagine

wor(l)d bone...

© f: rb

mireasma

Standard

poate mă înșel uneori cu mirosurile
da` ăsta… (mirosul de care zic)
e deghizat în zile de așteptare
ascuns după prima mărturie
după a doua
și-a treia
până neavând ce face
nemaiavând ce-i face
îl recunoști cunoscându-l
și nu-l mai confunzi niciodată
cu alte mirosuri:

e mirosul vieții!

decorația

Standard

veniseră neamurile
prietenii și mai ales o mulțime
de oameni necunoscuți
decorarea s-a făcut fără poze
fără aplauze, fără de flori
o floare galbenă
într-un câmp de rapiț –

îi atârna de gât prinsă cu
un tifon fără de fundă
un fir roșu și altul albastru
încununau ceremonia
pe tâmplele inimii

continuu și ritmic…

îngerul morții

Standard

îngerul invada lanul
dădea ca bezmeticul
în toate părțile
neputând să-l înfrângă

din când în când
câte-un spic călcat în picioare
se ridica…
altul stând mândru
cădea brusc

singura lui victorie
era tocirea coasei
când o lovea de pietre
știrbindu-i gura
cu câte-o scânteie
noaptea ei
învinsă de lumină…

spicele ce cădeau
erau culese
pentru pâine

apropiere de dincolo-ul lucrurilor

Standard

ce dar ciudat
să plângi în prima zi din viața ta
ce ochi ciudat
să creadă că privirea ce-l învăluie
așa-i
și primul plâns ar fi și prima stea
când plângi în apă nu-i
așa
cum îi
și prima zi din viață a și fost
cu mult `nainte să fii ghem
cu mult `nainte chiar de tors…

născut ai fost
în primul gând îndepărtat

fără să poți să știi că ești
căci încă nu aveai oglindă-n ochi
ca să te vezi
și te-ai născut apoi și-n gândul celor doi
și ei zâmbeau răbdând
zi după zi

nopțile lor
și tot sperau s-audă într-o zi
cum plângi
de blițul lung ce ți-a intrat în ochi
de palma ce-ai primit-o răspicat
făr`să te cerți, fără să ceri
făr`de jucat
zâmbind satisfăcuți și bucuroși…

că plângi
că faci ceva ce n-ai făcut
că ești ce n-ai mai fost

steaua de cursă lungă

Standard

ea curge spre miezul înțelesului ei
capturată de ochi sub pleoapa închisă
luminoasa sintaxă spre dicționar
spre delta tălmăcirii cu note de subsol
spre marea poveste din ea

știi, avem în noi nu doar praful de stea
(viață mobilă neștearsă)
…ai în tine steaua însăși
cursă acolo în toți anii tăi
în care-ai primit-o

inspirată, mestecată,
inhalată și sorbită
a cărat cu ea lumea ei
devenind prin amestec
lumea ta…

light-on-the-eye

…cine ştie?

Standard

se intersectează o stea cu un gând
şi mă opreşte un copil pe stradă şi-mi zice:
nene, îţi atârnă ceva de pe umăr
o dâră zâmbicios de strălucitoare
mai ceva ca o scamă…
nu-i aşa că dacă ma iau după ea
găsesc drumul spre casă –
mult dincolo de copilărie?

când să-i răspund mă trezesc
vorbind singur
în oglinda cu părul alb
şi nu mai ştiu dacă m-am dus acolo
cu biletul prezentului în mână
ca să vizionez un episod mai vechi
sau pur şi simplu ca să mă spăl pe dinţi
cu pasta albicioasă a stelei

cine ştie..
pe ce stradă
o să-ntâlnesc iar
vreun copil…

…259200

Standard
…cu cele 36 de grade ale mele
aproape că împreună facem un unghi
de 72 de ore – suficient de larg
(ca) să-ncapă-n el o-ntreagă viaţă…
 

…cum e viaţa?

Standard

Nu ştii (încă)?…răbdare!

…amintirile vor veni într-o zi să-ţi zugrăvească orbirea” – I.P.

cai verzi pe pereţi

Standard
alergi după cai verzi pe pereţi verzi
cai săriţi…
cai săriţi de pe fix
mânji necopţi cu ochii mari închişi
fără de foc în ei
visezi fără de somn, fără de vis
cai verzi pe păşuni verzi
ce contopesc copita lor
cu verdele unui perete necopt
fruct verde crud al niciunei opriri
 
tu sari peste ei fugind
de câte-o privire alunecând
pe-un zâmbet
cu ochii largi lipsiţi de somn
şi plini de vis
 
vis verde crud încă necopt
cu cai verzi încă nesăriţi
cu fixuri pline de cai
cu pereţi de iarbă ce despart
pământ de cer cu caii lor
pe care tu-i visezi…
 
cai-verzi

viaţă… (ce altceva?)

Standard

…şi un pic de călătorie 🙂
P1050315

o herghelie de mânji cu coame rebele

Standard
de ce te-oi fi iubind, oră de neuitat,
care-n loc de clipite
goneşti în jurul inimii
o herghelie de mânji cu coame rebele?
 
de ce te-oi fi iubind?
 
ştii cum e la noi
tu îţi auzi glasul tău
eu îmi aud glasul meu
şoptesc cu gura mea cuvintele tale
te aud pe tine prin mine
rătăcind…
ceas

bălăceală

Standard
se bălăceşte ochiul în privire
în ochi lumea
se răsfrânge-n culoare
în culori (sălăşluiesc) diferenţe
în diferenţe e cuibărită varietatea
în varietate (stă) frumuseţea
în frumuseţe-i magnetul
în magnet legile pământului
în pământ nemuritorul suflet
în suflet visul
în somn intermitenţa
în pauze dialogul
în dialog vorbirea
în cuvinte se bălăcesc dicţionare
în ele conflictele îşi găsesc împăcarea
în împăcări primăvara oglindeşte
din profil anul
în an trecerea
în treceri amintirea
în amintiri zâmbeşte memoria
iar în memorie întreaga viaţă
cu tot cu viitoare ei oglindire
profilul ei din cealaltă parte
steaua ce străluceşte moartă
urmarea faptului c-a fost
lumina ochiului tău ce citeşte
oglindirea aceasta fugară
umplere de albii
fluvii de umplere
 

zi-le de naştere…

Standard
astăzi nu este ziua de naştere a nimănui
în gâtul tăcerilor stau blocate noduri
una peste alta tragerea sforilor adăposteşte povestea
 
astăzi este ziua de naştere a nimănui
cunoscut nouă drept altcineva
ce nu trebuie sărbătorit
ne-bucuria de-a sufla în lumânări ne prelungeşte
arzânda flacără de lăsare a cadourilor în pace
nu tulbură războiul cifrelor adunate cu trudă
(sforile trase ne rămân nouă)
 
noi suntem adăposturile tăcutelor blocaje
povestea unei zile de naştere ce n-a (mai) avut loc
între ieri şi azi
 
6703051437_b23ece47c6_z