Arhive pe etichete: inger

îngerul beţiv

Standard

uite-o stea căzătoare
zici tu

și-mpachetezi repede o dorință
cu pleoapele

mie mi se opresc camioane pe buze
camioane lungi de tăcere
nu claxonați, le strig,
nu claxonați!
aici e zonă rezidențială
dorm pruncii zâmbind
și toamna vine întotdeauna la vreme
aici se respectă locurile de parcare
și nu se aruncă aiurea
gunoaiele

nu-i stea căzătoare
zic eu

e un înger bețiv
care a depășit limita
de viteză

care ține între degete timpul
fumându-l

și aruncă cu nepăsare
scrumul pe geam

uite, vezi?
ori merge aiurea

cu spatele,
ori a aprins farurile

invers

angelus transitorius

Standard

aripa lui îmi atinge obrazul
trag perdelele-n geam
îndepărtând-o

venise schimbul trei
sau ceva se-ntâmplase
că aerul tomnatic de sub aripă
a împins toate toate frunzele
spre galben

noua santinelă e somnoros
de moale
presupun că va face de strajă
până la schimbul anului
apoi se va bucura atâta de tare
încât eu mă voi retrage în spatele geamului
– la căldură –
să-i admir bătaia din palme
să-i viscolesc cu privirea
viscolul

https://ro.pinterest.com/pin/492862752945976403/

  1. https://calatorru.wordpress.com/2011/02/26/printre-balamalele-zborului/
  2. https://calatorru.wordpress.com/2008/01/14/adiere-de-aripi/
  3. https://calatorru.wordpress.com/2010/05/17/poveste-cu-inger-gri-1-2/
  4. https://calatorru.wordpress.com/2010/05/31/ingerul-captiv/
  5. https://calatorru.wordpress.com/2010/06/02/pana-de-inger/
  6. https://calatorru.wordpress.com/2010/10/23/in-aceeasi-echipa/
  7. https://calatorru.wordpress.com/2013/02/07/e-o-poveste-cu-un-inger-rau/
  8. https://calatorru.wordpress.com/2014/10/19/how-old-am-i/
  9. https://calatorru.wordpress.com/2015/03/07/ingerul-bataie/
  10. https://calatorru.wordpress.com/2015/04/16/ajunsul-neajunsului/

„A cumpăra un câine” și reglajul „zoom” al dialogului…

Standard

„– Nu vrei să cumperi un câine?”

Neobișnuitul se apropie de noi prin obișnuit. Cum l-am pricepe altfel? Ca să ajungem unde n-am (mai) fost, tre` să plecăm de unde suntem…

Vând îngerii câini? Fac ei negoț? …sau mai degrabă importantă este venirea, întâlnirea, dialogul, întrebarea și răspunsul, timpul dintre una și cealaltă…albia timpului rămasă în urmă…

Când au loc astfel de întâlniri miraculoase (dacă au loc) între uman și angelic, între terestru și divin (că tot îmi plac mie poemele cu îngeri), și tocmai asta dovedește și prezintă scrierea, faptul unei asemenea întâlniri; într-o limbă cunoscută, despre și în termenii umanului, dialogul devine poveste, dacă nu cumva…povestea.

Pare-se, așa la o aruncătură fugară de ochi, că îngerul vine, nu omul se duce – el îngerul ia inițiativa întâlnirii și a dialogului, a scânteii de conversație. El vine vorbind limba noastră, învățată înadins spre negociere, și întreabă pentru că întrebarea este ușa deschisă spre cel puțin o variantă, spre cel puțin o posibilitate.

„A venit îngerul şi mi-a spus: – Nu vrei să cumperi un câine?” …și privirile coboară de la gura lui, de la sunetul vorbelor sale la obiectul negocierii pe care-l ține în brațe: simbolul prieteniei dezinteresate, al dragostei necondiționate, care e contra-cost de data asta  iar apelul întrebării lui se duce direct spre voință și spre ambele ei variante ce au între ele ca stâlp al cumpănei Nu-ul și Da-ul VRUTULUI.

Vrei sau nu vrei? – asta-l interesează, punându-ne (caz în care cu noi se dialoghează :)) pe neașteptate în fața faptului și a alegerii. E drept că te ia pe nerăsuflate, mult prea repede.

„Eu nu am fost în stare să-i răspund./ Cuvintele pe care i le-aş fi putut striga erau lătrătoare.” …și are loc blocarea normală pentru situația în care intersecția sus-jos are loc, când scânteia divinului pe cerul umanului e orbitoare, când planurile crează prin suprapunea lor o nouă dimensiune (înălțimea)…iar răspunsul evident e tăcerea, o trecere de la un dialect la altul, o tăcere stridentă, o tăcere grăitoare, trecerea de la limbajul articulat la cel lătrător, bâlbâiala.

II.

Din vasul uni-direcțional al întrebării care nu-și primește răspuns curge repetiția, înaintând cu ea și apropiindu-se, și așa cum se întâmplă în cazul oricărei apropieri are loc a doua reacție – schimbarea; schimbarea de perspectivă, reglarea zoom-ului, așa cum îmi place să o numesc; și ce părea că-i într-un fel se dovedește a fi altceva, ce părea că nu e, e, ce se credea că este se dovedește a nu fi. Câinele e inimă! O inimă lătrătoare, care are și n-are, care-și păstrează prima ei înfățișare și avutul ei de mai demult, ca zilele amintirea, ca pașii urmele.

„– Nu vrei să cumperi un câine? m-a întrebat îngerul, ţinând în braţe inima mea lătrătoare…”

Inima o ține el în brațe și mi-o oferă mie (omului) contra-cost, interesat fiind de vrerea mea, de dorința mea de a avea inima mea, de a o avea pentru prima dată, de a o avea înainpoi, de a o primi de la el, de a realiza că o vreau și că ea nu se primește gratis din mâna lui. Inima mea dar din mâna lui, îmbrățișată mai întâi de el.

Inima mea lătrătoare, care nu se știe exprima încă decât în varianta unui alt grai – cel câinesc, zăcând încă în posiblitatea de-a fi doar așa, un câine care latră, care mușcă, care-ți provoacă teamă, frică, care te ține departe ca un câine prin lătratul lui – până nu te împrietenești un pic, până nu-i cunoști intențiile și soiul lătratului…tonul…

III.

Dialogul nu-i gata, asa că îngerul întreabă a treia oară: „– Nu vrei să cumperi un câine?/ m-a întrebat îngerul/ în timp ce inima mea/ dădea din sânge ca dintr-o coadă”, dar de data aceasta inima-câine nu mai latră, nu mai e lătrătoare. Ținută în brațe ca pe ceva scump și drag, izvorul vieții trupești și lăuntrice, centrul, miezul dă din sânge ca dintr-o coadă zâmbind bucuroasă, parcă așteptând partea cealaltă de dialog (ne scrisă aici) pe care fiecare trebuie s-o descopere pentru sine. 

Pare-se, ziceam, că îngerul ia inițiativa dialogului și a negocierii, însă o face acolo în planul secund, pentru că inițiativa scrierii o ia omul și îngerul vine pentru că scrisu-l invită, pentru că e invitat în scris. Dialogul are loc pentru că scrisu-i face loc, iar scrisul se întâmplă pentru că dialogul s-a întâmplat (într-o variantă, cel puțin).

Paradoxal, nu? Desigur că da! 🙂

„A venit îngerul şi mi-a spus:
– Nu vrei să cumperi un câine?
Eu nu am fost în stare să-i răspund.
Cuvintele pe care i le-aş fi putut striga erau
lătrătoare.
– Nu vrei să cumperi un câine?
m-a întrebat îngerul, ţinând în braţe
inima mea
lătrătoare,
dând din stânga ca dintr-o coadă.
– Nu vrei să cumperi un câine?
m-a întrebat îngerul
în timp ce inima mea
dădea din sânge ca dintr-o coadă.”
– Nichita Stănescu

ajunsul neajunsului

Standard

îngerul tace nerostind niciun gest
c-ar avea de gând să zică altceva
citește un ziar de planuri înclinate
neapucate încă de scriere

poștașul ajuns din urmă de bătrânețe
ajuns cizmar fără de aripi…
făr` de scrisori, făr` de ziare
n-a ajuns încă…

îngerul nevenit stă
cu spatele spre venire
se odihnește făr` de oboseală
sub o ridicare din umeri
el însuși fiind lumina indiferenței
ce mă umbrește

nevenirea lui a ajuns!

SONY DSC

ticul

Standard
când a plecat din balconul neînchis şi strâmt
mi-a băgat tot praful în cana cu cafea
gestul aripii lui bruşte…
 
aşa…cu-nghiţituri am băut ultima gură
cu gust de zbor de muscă
şi microscopice lumi prăfuite
 
aia a fost ultima despăţire înainte de tic…
 
sosit ca o apocaliptică schimbare de lume
(doar) vântul mă bate prieteneşte
pe umăr – tresar…
 
baltzi (1)
 

…how old am I?

Standard
nu venise îngerul la mine
nici la el..
că l-am întrebat..
 
ştii cum arată,
l-ai recunoaşte?
ai vreo idee
de timbrul vocii lui
ştampilat
e suficient de plătit
ca să ajungă până la noi
prin distanţa asta
de-o poştă
într-o-ntâlnire tăcută
ca o scrisoare..
 
mi-a zâmbit cald
tomnatic 
şi intuiesc oarecum vag
de ce
m-a-ntrebat câţi ani am:
la vârsta mea
(încă) mai cred în îngeri!(?)
 
..probabil că-l aştept mereu..
în altă parte

înger ambiguu

Standard
„era un înger nedefinit
călare pe-un cal neterminat…”
 
era? sau este? …ce poveste:
uite-aşa-mi creştea barba când o scriam
că nu reuşeam să ţin pasul
şi-o tot tăiam
şi-o tot tăiam
dar ea creştea în neştire
ca o interminabilă amintire
era o barbă gogonată
nedefinită de înger
neterminată de cal
înflorită pe ici pe colo ca o primăvară
neserioasă venită în glumă
într-o lună nepotrivită
într-un soare cabalin
 
(ca-n cazul îngerului:
asemenea genului masculin)
 

e-o poveste cu un înger rău

Standard
..dar deja v-am spus prea mult
şi v-a şi zburat gândul în cuibul arhaic
al răzvrătirii
pe care-l recunoaşteţi pe ramurile voastre
zidit acolo din pene de înger
şi lut:
 
penele fosforescente încă
sclipesc intermitent
ca un neon defect
în care pleoapele muribundului har
agonizeză scurt-circuitate
de slava pierdută
a îngerului
 
lutul e roşu şi bate ritmic
în încordarea maximă
de piatră vie
pe care zborul amintirii
noastre
o recunoaşte ca fiind
acolo
 
e-o poveste cu un înger rău
care s-a cuibărit
într-un ou de lut
să nu-l găsească nicidecum
maică-sa şi
să-l pedepsească
la cuminţire..
 

alte poveşti cu alţi îngeri (de-ai mei)

Standard
  1. https://calatorru.wordpress.com/2011/02/26/printre-balamalele-zborului/
  2. https://calatorru.wordpress.com/2008/01/14/adiere-de-aripi/
  3. https://calatorru.wordpress.com/2010/05/17/poveste-cu-inger-gri-1-2/
  4. https://calatorru.wordpress.com/2010/05/31/ingerul-captiv/
  5. https://calatorru.wordpress.com/2010/06/02/pana-de-inger/
  6. https://calatorru.wordpress.com/2010/10/23/in-aceeasi-echipa/
  7. https://calatorru.wordpress.com/2013/02/07/e-o-poveste-cu-un-inger-rau/
  8. https://calatorru.wordpress.com/2014/10/19/how-old-am-i/
  9. https://calatorru.wordpress.com/2015/03/07/ingerul-bataie/
  10. https://calatorru.wordpress.com/2015/04/16/ajunsul-neajunsului/
  11. https://calatorru.wordpress.com/2015/11/06/angelus-transitorius/
  12. https://calatorru.wordpress.com/2015/11/30/spre-implinire-deschide-ochii-si-las-o-sa-zboare/

______________________________

a-very-old-man-with-enormous-wings-steve-tanner

printre balamalele zborului

Standard
– îngerul istoriei –

îngerul zboară înainte
cu spatele
străbate viitorul fără de întrerupere
întors mereu cu faţa
spre trecut
gelos pe minusurile mele
pe lipsa mea (de aripi)
pe setea mea
de cunoaștere
 
bătaia lui din aripi
aduce viitorul
mereu mai aproape
mereu mai viu
ca un răsărit de durere
ca uşile deschise
ale prezentului

pană de înger

Standard

 

angelica e o pană ce-i făcută de ruşine !
de ce de ruşine, de cine ?
…de mine !

angelica-i o ruşine ce-i făcută dintr-o pană,
dintr-o roată dezumflată,
dintr-o fată.
pana zace fără zboruri, fără aer,
fără roată

pana e un strop de înger,
e-o bucată dintr-o pată de lumină;
e o rupere de zbor,
dintr-un nor

angelica pană e un pix,
angelica pană e un vers,
angelica pană-i un zbor de sus către noi,
din noi spre cuvânt…
angelica pană e un univers ce îşi zboară aripa prin noi,
fluturând
 

îngerul captiv

Standard
mi-au intrat în ochi
firicele de înger
o plajă de nisip
făcut din aripă
şi-mi plânge pleoapa
făcută risipă
iar ochii mi-s roşii
căci îngerul plânge
 
ca o gazdă rea
fără pâine pe masă
nu-l las să se-aşeze
şi nu-i dau odihnă
iar pana se-agită
şi strigă
se zbate şi-ncearcă
să iasă…
 
ce caută în ochiul meu
angelica pană
de ce-şi plimbă zborul
pe cerul privirii ?
– ciudata prezenţă,
potrivnică firii –
pe-obraji se prelinge
şi zboară

poveste cu înger gri

Standard
(e-o poveste cu un înger gri, o răsturnare paradisiacă de pustii)
 
Îngerii sunt acele făpturi cuminţi care se convertesc în aripi şi-n zbor
atunci când sunt prinşi cu privirea
în ochii vreunui muritor,
şi care ţipă cu aripile un strigăt speriat:
„Eliberaţi-mă de privirea voastră oaselor, lut înviat !
Luaţi-vă prvirile-napoi, eu vreau să trăiesc nu să mor,
eu vreau să trăiesc şi să zbor !”
 
Noi atunci ne facem că plouă cu zborurile unor îngeri pe care-i cunoaştem
şi eliberăm îngerul isteric,
eliberăm îngerul speriat şi captiv,
pe care dintr-o dată îl convertim din mărirea şi mărimea lui…
în diminutiv.
 
Pe urmă îl aşezăm pe perină lângă cârlionţi blonzi
şi stingem lumina-n odaie;
eliberăm cerul blocat de tavan
şi-i lăsăm pe îngerii cei negri să intre ‘nauntru
(şi) cu zborul şi cu penele lor să ploaie.
 
La’nceput a fost alb,
asemenea foii nescrisă de povestea lui,
înainte de a cunoaşte conştienţa începutului,
atunci când înota zburând netulburat în lichidul amniotic atemporal –
neştiut de culoare, de privire, de poveste,
neştiind că zboară, că este.
 
De când ştie ce-i timpul a’ncărunţit,
penele lui imaculate s-au ingriit;
stă-ncătuşat într-un înger de pluş legat de scrisul meu orb,
care pentru că nu poate să-l vadă îl pipăie
şi-i simte aripa când fină de albină, când neagră de corb
– îl pipăie mintea cu scrisul de orb –
 
Nu se mai gâdilă, nu mai e jucăuş;
stă pe perină cu aripile strânse sub cap,
stă sobru şi sec şi posac,
încătuşat de culoarea gri:
trecerea dintre negru şi alb,
mijlocul dintre negru şi alb,
miezul de viitor şi trecut
în care s-a prins şi-n care se ştie,
în care se va ştii c-a ştiut.
 
E-o poveste cu un înger gri, cu un înger gri …
 

adiere de aripi

Standard
bat îngerii din aripi
ca oamenii din palme
ei, spectatorii tainici
prinşi de coperta vremii
cântând tăcând în ochii lor
plini de scantei şi sferici
uimirea creşte nu doar în 3 dimensiuni
ce ne-nţeleg pe noi
lungimi, lăţimi şi înălţimi
ei care înţeleg volumul veşniciei
în astăzi şi în mâine
şi văd în bobul firii
feliile de pâine
 
deşi la starea vremii
se zice că e soare
simt împrejur o pală
de vânt ce mă-nconjoară
zâmbind mi-am zis:
iară s-au înşelat în spusă
nici de înmormântare
nici de nuntă
vorbirea e un zgomot
nu undă de vioară