Arhive pe etichete: forma

trosnirea pupei

Standard

am Înțeles!
astăzi se scrie altfel
se scrie cu futui și curve
junk food-ul limbii care ne crește
e trupul, scheletul și măduva
poemelor de azi
nuduri de femeie alb-negru

„mi-ai intrat în palme ca uleiul
scurs din motorul în reparații…”
„aripa ta e crescută prin mine…?
cum de împărțim același zbor,
același aer?”

să porți versuri de-astea pe buze
e să umbli gol de conținutul ultimelor reviste
ultimele faruri în noapte rătăcind
în lumina apusă a ce-știi-cărui
naufragiu…

de parcă atunci când trosnea pupa
sub sărutul furtunii
sau brațul Titanicului era rupt
de încordarea de gheață a întâlnirii
nu se-nălța de pe dirijarea aceea haotică
a multor brațe
același cântec de lebădă…

să pierzi o noapte albă
înseamnă să nu știi niciodată
ce tablou ar fi putut ajunge…
înseamnă
să rămânem dincoace de zidul fricii

în umbra gândului că modernismul altora
fiind a fost mai modern decât al nostru

când fiecare deget își are altă amprentă
și fiecare ochi alt iris
când orice inimă dansează
muzica-i proprie
mai ales atunci când nu știe
și-n fiecare zi o stea își trimite spre noi
și de jur împrejur
explozia de bucurie că s-a născut
…și pentru hoți și pentru curve…

ce naufragiu!

…şi cine nu vrea să fie liber, beautifully free :)… (măcar înlăuntrul unei scrieri)

Standard

„Poezia este o formă de libertate, de multe ori cea mai frumoasă formă a ei.”

* aici am găsit scris

patimă-n jar: lumină-n fum

Standard

mă-nec în fumul patimilor ude care nu ard nici nu se sting în mine
lumina le e neagră par a spune…

: 100 de ani vechi sau chiar mai mult
vetust
un demodat ieşit din uz

patimă, jar, lumină, fum…

(cuvinte numărate şi stoarse de-nţelesuri de marii poeţi ai literaturii române – nepotrivite în gura mea de nepoet al secolului de acum)

azi patima e drog şi înrobirea e floare pe un munte alb de gheaţă
nelanţul dintre oameni doar îi leagă
prin obiceiul stilului de viaţă
omegă – alfă sub grămăjoara unor nasturi de cămaşă
ce zace piramidă sub o umbră
deschiderea ar sta să prindă viaţă
dar pe cămaşă ea-i o simplă dungă purtată-n grabă
către dimineaţă

porţile deschise ale duminicii

Standard
ce să (de)scriu, litera
inima literei sau sunetele ei răspicate?
drumul cu tot cu paşii surprinşi macro
într-o poză
salvată undeva într-o amintire
mai degrabă uitarea s-o descriu
rătăcirea mapei – hărţii aceleia –
după care ştiam cum să găsesc amintirea
şi unde
 
acum nici uitarea nu mai ştiu pe unde-am salvat-o
şi fără să păcălesc adevărul
şirul de click-uri m-a’nlănţuit cu zalele lui
ca o realitate mai mare decât actul în sine
de parcă partea poetică n-ar sta spate-n spate cu cealaltă parte
n-ar fi lucrul în sine ochiul şi privirea
 
coastele literei să le descriu?
cum se vede printre ele ca printre scândurile gardului
bătăliile, războaiele, frământarea
dospeşte-n înţelesuri frământarea
şi de-aia câteodată poezia miroase-a cozonaci
iar alteori a vatră
 
pân’ la sadism ţintuirea asta pe foaie n-o doare
n-o sânge şi n-o pregăteşte decât de-nviere
în ochii tuturor acelora în care-s deschise porţile duminicii
ţâţânii înşişi cu dute-vino-ul literei
 

de-ntrupAre

Standard
te-ai întrupat te-ai înlocuit cheia ţi-ai făcut-o deschidere
răsucirea vârtej te-a(i) împodobit
ţi-ai întrupat creşterea-n naştere rămânerea-n venire
jumătatea de nuntă ţi-ai găsit-o în mire
*
te-ai descuiat doar ca să te în cui
în cui i-ai dat venirea ta l-a primit mai generos decât noaptea aceea cu stea
întreaga ta dăruire-a primit…
te-ai descuiat doar ca să te în cui
cui i s-a dat palma ta ce se ţine strânsă de degetul istoriei
paşii tăi n-o lasă să se plictisească
pe fecioara fecundă a zilelor noastre amintire
cu legendă sub braţ ca un brad cu cadouri sub el
ca o margine de şemineu
încălzit de-o ramă de poză
*
arde o torţă în gând un gând ce mă bate în uşă
un gând ca un scutec în care te-ncălzeşti
trăgând cu ochiul prin gaura cheii trena lăsată în urmă de tine
*
te întrupezi mereu în alt trup în trup pe zi
în trup pe ne zi şi nouă cum ştim ce ne spui de-nţelegem
un zgomot într-o literă crescândă
o voinţă-ntr-o faptă venită din cer
frunză de toamnă de singurătate căzută  în iarba zilelor în floare
a tinereţii
a ofilirii iernii altora curioşi în marginile firului
colorat de-ntrupare
 

Să conteze doar forma?

Standard

…sau ce, gândești despre poezie aşa cum gândesc bărbaţii despre femei?!

amarul lucrului singur

Standard
ouăle-s rele
am încercat să le fac poezie şi n-au vrut
am încercat să le fac ceai şi n-au ieşit
le-am spart coaja şi şi-au stricat forma
iar deformarea le-am amestecat-o cu căpşuni
de le-a pălit culoarea obrajilor
*
la ce-mi trebuie mie răutatea lor
am uns albuşul cu nişte ulei
le-am lustruit gălbenuşu’ cu lingura
să le îndulcesc răutatea
le-am pudrat cu inocenţa făinei în zadar
*
le-am luat cu binişorul
le-am luat cu bătaia
le-am aruncat cu disperare în cuptor să le prăpădesc
să le dovedesc că există iadul bucătărie(i)
negat de îndărătnica lor răutate
*
după o vreme le-a rodit dulceaţa
într-o altă formă
în îmbrățișarea neprietenoasă
a contopirii şi-a focului
*
astăzi ezit când spun „ouăle-s rele”

Poezia de azi

Standard
îmbarligare nepotrivită
asocieri nenaturale
combinaţie ne/regandită
adjectivare amuzantă
îmbrăcarea îmbrăcămintei extrasezoniere
aliniere neplanetară
îmbrăţişarea îmbrăţişării duşmănoase
vedere sub coajă
două vederi trimise împreună (nu de la Mare)
terminare fără terminaţie
(nişte) descrieri sonore
ceva boabe de cafea ‘ntr-o ţigară
nişte spumă de (a)bere(ţie) pe tărmul oval
pe ţărmurile lipsite de capăt ale caietului şi scrierii
ale (de)scrierii

Totu-i în mintea mea…

Standard

Cine a zis ca n-am ce scrie? – s-a`nșelat 🙂

Sunt momente, zile, perioade în care tot ce-mi vine a scrie, sau ce reușesc să scriu e fără de valoare (literară), în ochii mei cel puțin, dar de acolo pană la a nu putea scrie deloc, în nici un fel, e drum lung.

E la fel ca și cu subiectele de conversație. „No, despre ce să vorbim?” – Sau, ce? Nu mai are omul despre ce vorbi? Nu mai simte nimic, nu mai trăiește, sau îi e groază de ce simte și trăiește și mai bine nu pune în cuvinte, nu întrupează în glas ce-i în minte și suflet.

„Omenii care nu au secrete unii față de alții nu vor căuta niciodată subiecte de converesație. Ei vorbesc din adancul inimii lor, spun mereu ceea ce gandesc.” – îmi place citatu` ăsta, da care și cați sunt oamenii ăia față de care îți poți permite să nu ai secrete, să te deschizi pana la asemănarea cu un geam făcut să dispară sub transparență?

Desigur că mereu am ce scrie, ca și fiecare din voi de altfel, totuși n-am întotdeauna chef, nici timp 🙂 Best day !

deScriere

Standard

Doamne Tu nu eşti litere !
trupul lor nu Ţi-e trup şi nici cale,
de ce Te-nchini ‘naintea lor,
de ce Te cobori în îmbrăcarea lor
ca-ntr-o vale ?

Literele-n română se adună aşa:
ca degetele într-o împreunare de mână,
când doi oameni se întâlnesc sau se despart
iar între ei stă linia aerului pe verticală,
împiedicând lipsa să-i doară.

Alţii-şi lipesc obraz lângă obraz
să cuibărească în incompleta lor literă o rostire,
gestul să-şi facă cuib într-o scriere:
cum se cuibăreşte ochiul exterior în descriere.

Doamne Tu nu eşti scriere !
aşa cum norii n-au nimic  a face cu litera „n”,
nici trupul meu cu imaginea lui,
sau darea din cap cu sunetul „nu”.

Tu Te-aşezi pe câte-un gând întins către Tine
ca o pasăre ce se cuibăreşte-ntre penele ei
şi creşti în trupul vorbelor înţelese de mine,
în trupul rostit al unor idei.

 

altă poveste (3)

Standard

e-un adevăr cu-o poveste în el: un adevăr condamnat de minciună,

cu o rea, un escroc şi-un mişel,

o planetă, o cometă şi-o lună


treizeci de zile sau trei’şiuna chiar, stau de juriu, de nouă, de şase:

să împartă la doi sau la trei

adevărul ce minciuna-l descose


din coada cometei s-a rupt jumătatea de lună închisă

pe planeta din ceasul cu cuc,

din povestea ce-i spusă sau scrisă


nu ştiu cum minte reaua de ea, folosind cuvinte-adevărate

cum din escroc se transformă-n mişel

când o ia, şi lovind o combate


eliberare din robia nerostirii

Standard

îmi dă ghes poezia da nu ştiu să o lepăd

e-n mine fără formă –  prezentă lângă uşă

şi bate o bătaie domoală, jucăuşă

dar zăboveşte totuşi, nu o intră


în staţia goală urma abia de se mai vede

şi rotocoale gândul nu vrea să se oprească

mă poartă prin cotloane nescrise, mâzgălite

şi aş aprinde focul să ardă prin hârtie

poemul să-l arate să-l ivească


nu ştiu ce ispitire mă-ndeamnă şi mă ţine

ca nişte braţe strânse deopotrivă

cu glasul stins poemele mă strigă

da’ n-am pus indigo-uri printre file


ca zborul îmbătat de aripile-ntinse

roiesc pe dinauntru după pradă

din urme mersul mâzgăleşte-o stradă

ce ghiarele-şi înfinge-n poezie


măcar firmiturile pe masă

să crească în ghivecele drojdirii

a coacere pe foaie să miroasă

să scape din robia nerostirii


ideile au şi ele casa lor

Standard

una foarte sus pe-antena unui nor  – cu braţele întinse în decor

una foarte-n stânga în amurg, până-n miezul apelor ce curg

una foarte jos cu chipu-acoperit sub bulgări pământeşti a adormit

una foarte-n dreapta luminând: orizont ideilor din gând


alta rătăceşte ruptă de cuvânt fără formă fixă făr’ avânt

alta când pe leagăn când pe tobogan ruptă şi julită fîr’ un ban

alta urlă, geme în dureri – blestemând destinul timpului de ieri

alta zâmbet toată, pierdută de sine, molipseşte vremea – timpul gri din mine


una alta sare vrabia către frunză: săltăreaţa stare e  tablou pe pânză

una alta spusă înnoadă la fire: în oglindă chipu-şi vede cu uimire

una alta gluma în necazuri crede: şi-n tristeţi banale un ospăţ ea vede

un alta simplă clipa lângă clipă: timpul ne toceşte fără de risipă

iar ideea fuge hoaţă: cleptomana, cu versul în sine făr’ a ţine seama

diving în adâncimea cuvintelor ()

Standard

oameni de cuvânt, câţi oameni fără (cuvânt fără speechless)

alţii cu cuvânt greu lângă cei cu cuvinte grele

joacă de centimetrii în adâncimea vorbelor, în diving

apăsare de cântare în cântărirea lor (ce cuvinte uşoare!) – exclamare 🙂

cele îmbrăcate solemn (a)pleacă rostirea, împăştie lauda, strânge aprecierea…

pong, pong… încurajarea din cuvinte suferă batijocura din cuvinte

miezul ascuns ironic în ironia cuvintelor înşelătoare

în hărnicia cuvintelor adevărate despre adevăr şi dreptate, despre cuvintele mincinoase

despre cuvintele adevărului

e iarnă în cuvinte cîteodată

sunt sănii alunecoase, urîte ca frigul

frivole

cuvinte de ceapă, ambigue, ascunse, machiate

cotorul de vorbă, fără coadă şi sâmburi, fără raft, praf şi nume

vorbeşte povestea, cîntecul, jocul

şoptite

urlate

scrâşnite

o formă de nebunie

Standard

Nebunia e o formă.

N-are nimic de-a face cu geometria, deşi de-ar fi înrudite probabil că i-ar cauza probleme

un soi de probleme inaccesibil legilor lui Pitagora.

Şi totuşi e o formă

nebunia.