cântecul

Standard
pasărea
desface cântecu’ pe toate părțile
d parcă scotocește prin el
după notele pe care le caută
pluta
se mișca p rând spre toate cardinalele
k un catarg nehotărât încă să se scufunde
tăcerea
împinge pomii ‘napoi în pământ
în oglindirea ei se aud cum cresc
în amândouă direcțiile (deodată)
k să îmbrățișeze pe dinafară
lumea cu viață
pe dinăuntru cu temelii rădăcinoase
lacul
zâmbește albastru cu ochiul deschis
nehotărât dacă pândește, contemplă
sau veghează
pasărea
încă n-a dat de muzica scotocită
tot caută…

secretul

Standard

oboseala e specific umană
jugul cu care încercăm s-o
cioplim departe de noi
e-o noapte în care te foiești
ne-nvăluiți d somn pălmuiți
de-ntuneric pe-o parte și alta

lungimea nopții se numără-n ani
redenumim jugurile uzate
în experiențe
ne lăudăm cu bătăturile d la gât
cu vânătăile d p umeri
oglindind totul în paharele de vin
din care mușcăm cu sete
în zgomotul râsului cu care 
subjugăm liniștea de-a rămâne
singuri cu toate ostenelile
noastre
k-n jugul unei oglinzi
p care nu reușim s-o spargem

-oboseala nu-i specific umană-
strigă în noi divinul
în micuța ureche c ne-a
rămas deschisă
-ați învțățat aiurea nu de la mine-
d la sCursuri mincinoase până-n
pânzele albe -vă zic de mii de ani
și tot nu credeți- bălăcărindu-vă-n
poezie..
„..al Meu” e secretul!

„luați jugul meu asupra voastră..
și veți găsi odihnă pentru suflet”

îndărătnici obosiți
ce sunteți

Daniel Marian: Cer variabil, vreme perfectă pentru plaja întâmplărilor de la cotidian la etern – sau, despre „Garderoba de aripi”

Standard

Ce bucurie astfel de texte! 🙂 Mulțumesc poetului și criticului literar, Daniel Marian, pentru cadoul timpul pe care mi l-a făcut prin lecturarea Garderobei și pentru zborul creionat al următoarelor impresii:

„Cer variabil, vreme perfectă pentru plaja întâmplărilor de la cotidian la etern 

(Ruben Bucoiu – „garderoba de aripi”, Ed. Universitară, 2021)

Luăm lecţia şi instrumentele de zbor, pentru ca apoi să luăm zborul. O singură aripă de-am avea şi tot merită încercată experienţa aproape ca fărădelege. Ne aflăm în pragul şi în întâmpinarea aerului tare care riscă să ne inunde fir cu fir biblioteca de memorie până când ea însăşi va deveni tot zbor.

Ruben Bucoiu vine pregătit pentru o reală expertiză, cu întreaga sa substanţă şi rezonanţă întâlnindu-se în „garderoba de aripi”. O carte despre ce se petrece, petrecere şi petrecanie. Lirismul în formă acidă, de mult depăşind faza bazică, acesta fiind locul unde fierb stră-înţelesurile ca la Cazanele Dunării.

Privilegiul poetului, acela de a-şi ţese după bunul plac timpul şi mai mult, foamea de timp. Iar momentele ilustre sunt la rândul lor prinse ca într-o pânză de paianjen a prea-doririlor fiinţei de ieri, alăltăieri, mâine, poimâne, unele chiar dintotdeauna pentru veşnicie… „am prins trecerea dintre milenii/ ca pe-o pasăre în colivie/ am prins sfârşitul lumii// am prins în cele din urmă/ până şi gluma aia, poanta aia/ despre care toţi au zis/ că n-am prins-o// am prins şi revoluţia din ’89/ cu televizorul deschis am prins-o/ exact în dimineaţa copilăriei/ acolo în intersecţia de 11// am prins mai multe decât/ mâinile mele – ţin minte –/ când am scos telefonul mobil din cutie/ l-am prins zdravăn cu emoţia/ capcană pentru conversaţii nevăzute// am prins la Milano şi ceremonia/ aruncării lui/ la muzeul lui Da Vinci/ ca pe oase de câine/ ca pe boabe la păsările plecate/ ale trecutului// am prins chiar şi-o fată de mână/ am prins-o zâmbind deşi se furişase/ după nişte pretinse vorbe// am prins peştele fantomatic al hobiului/ şi-am prins toate crăpările de ziuă/ în propria colecție// sub luminile colindate de maşini/ ale crăciunului constat că-n/ fiece colţ de lume/ e câte un Milano…” (pe-trecerea dintre…).

Iată cum ne putem trezi apocaliptic după ce ne culcarăm cuminţi, într-un cost fără de rost, cu ambient de nu şi nu… „mi-e mintea blocată/ s-au cuplat nişte gânduri aiurea/ de la flirt/ de la vreme/ şi nu ştiu pe unde-am lăsat/ butonul ăla mic/ de reset// azi nu se mai repară totul cu sârmă/ în ce s-o fi putut bloca/ precum hârtiile de la imprimantă/ numai zig-zaguri/ numai tonner întins/ petele unor limbi neînţelese/ ca nişte calcule cu virgulă/ ca nişte erori fără/ vreo cauză cunoscută// s-a blocat ca atunci/ când te rătăceşti/ şi nu mai poţi merge înainte/ dacă-i un înainte fals/ dacă te minte// te opreşti/ te blochezi ca şi cum asta/ e cea mai bună variantă/ şi-ţi laşi doar privirea să caute/ un punct de sprijin/ o amintire// ştii cum e atunci când/ se blochează roţile trenului/ dacă eşti afară/ te prinzi de ureche/ dacă eşti înăuntru/ te prinzi de bară/ blocarea lor nu te ţine pe loc/ te-mbruschează// mi s-a blocat mintea/ într-un cerc/ ca o pisică/ ce-şi fugăreşte/propria coadă” (lipsa lecturii).

Poezia fiind intersecţia atât de dorită dar şi bântuită, care strânge carafele setoşilor drumurilor, îmblânzind clipa după ce-o agită bine, o spumegă ca pe şampanie, şi de aici „(ne)îmblânzirea)”: „se ia o inimă neîmblânzită/ în care se văd încă bătăile/ se aşază într-un trup de femeie/ cum schimbi lanternei bateriile/ sau măcar aia una uzată/terminată de consumare// apoi se tachinează uşor/ plusul ciu minusul/ până curg prin vene liane/ aleargă în priviri liane/ până se-aşează şi domină-n ea sentimentul/ şi-acel ceva neîmblânzit/ îşi găseşte în sfârşit recunoaşterea// se ia aripa stângă şi i se aşază la loc/ potrivită în vechile găuri/ iar aripei drepte i se ajustează/ zborul dezacordat de trecerile bruşte/ prin grotele gândului// se deschid apoi porii – toţi porii/ pleoapele – toate pleoapele – sufletul/ braţele, gurile, ochii, posibilităţile/ şi oportunităţile ţinute închise/ şi i se ascultă – pe tăcute/ (ne)îmblânzirea”.

Conchidem cum „garderoba de aripi” ar fi un arsenal al înfigerii înţelesului acolo unde trebuie, cu precădere în spaţiile înguste dintre stânga şi dreapta, în care se simte nevoia de mijloc.

Ca o respirare care să facă cât un corolar: cunosc nişte poeţi vii la Hunedoara: Ioan Evu, Liviu Ofileanu, Ruben Bucoiu, doar ei pentru că alţii s-au dus în diferite lumi. Să ne trăiască!” – Daniel Marian

https://www.editurauniversitara.ro/timp-liber/garderoba-de-aripi.html

[…]

Standard

uneori plouă p frunzele pomilor
nu e nimic neadevărat într-o astfel d ploaie
e k și cum pământul
soarbe o gură d cer
din paharul verde al plan(e)tei
e k și cum ochiul
îmbrățișează îngerii uzi c s sacrifică
p altarul luminii
e k și cum lumea d sus
se prăbușește peste astalaltă
într-un gest d iubire
și s dărâmă p sine
ca să ne construiască
[…]

Ruben Bucoiu – Garderoba de aripi (2021)

Standard

„Azi m-am odihnit în blogul tău”, scria la un moment dat cineva descriind blogul A.Damei.
Bucuria este, zic eu, un soi aparte de odihnă. 🙂

Mulțumesc!

lumea adam(a)ică

ruben_bucoiu_garderobadearipiAșa am început Cuvântul introductiv la al treilea volum de poezie publicat de Ruben Bucoiu, Garderoba de aripi (Editura Universitară, 2021). 

Inevitabil cathartic se întrețes limita cu infinirea, suferința (i)mobilității cu euforia zborului în volumul Garderoba de aripi al poetului Ruben Bucoiu. El statuează ca motto: „omul se naște ca să zboare, de aceea suferă”, (re)semantizând un vers din cartea Iov: „Omul se naște ca să sufere, după cum scânteia se naște ca să zboare” (Iov 5 :7). 

De aceea are nevoie omul de o garderobă întreagă de aripi, ca să alinieze nașterea cu moartea, iar între ele și dincolo… (ne)Cuprinsul mântuitor. Ca să le asorteze fiecărei interogații și să escaladeze micimea recurentă, rămășițele perceptibilului cu zborul necenzurat și revelator. Înlănțuirea vocabulelor, filtrată prin sensibilitatea creatoare, nu se lasă decriptată până la capăt, fiindcă miza e ca lectorul să fie atras, furat de joc, să îmbrace haina unui…

Vezi articolul original 187 de cuvinte mai mult

poezia este revelarea unui sentiment sub revelația unei descrieri – un fel d garderobă d aripi :)

Standard

abia când am găsit întreZărit poezia
am început să gânguresc
aha-ul 🙂

218198097_4327654740611704_6461900420583635677_n

Ce bucurie pentru mine să vă prezint noua mea carte: Garderoba de aripi – Editura Universitară București, iulie 2021 🙂
Degustați, de vreți! Serviți-vă zborul cu aripi!
https://www.editurauniversitara.ro/timp-liber/garderoba-de-aripi.html

mâncată prea d vreme

Standard

omul
dă din colț în colț

k p masa d biliard
o bilă
mâncă bea doarme și se..
furișează din noapte în
zi o treime din viață
e noapte
o treime muncă obositoare
și c
mai rămâ(i)ne scrum ars
d gânduri
în tăcere
e

când nu mănâncă tânjește
când nu bea tânjește
când n-are unde se duce
tânjește
când n-are pe cine iubi tânjește
când nu-l sună nimeni tânjește
puțin înainte de ultima tânjire
oftează tânjind
că ce-ar fi putut fi viața (lui)
de n-ar fi fost doar noapte
și zi
dus și venit
mâncat și băut
trudit și stătut
urât și iubit
tânjit și tânjit
[…]

nud conturat identic

Standard

vine un moment k un cadou
al vremii – k o generozitate
neînțeleasă a timpului
când nu ne mai interesează
nicio haină a secundei d față
niciun nasture c leagă una d alta
ziua d ieri cu ziua d mâine
k să ascundă (cumva) tocmai
goliciunea clipitei
(tocmai) nudul conturat identic
cu gaura de cheie a ochiului
al preșului d astăzi
d care-și șterge picioarele
viitorul

des-facerea (aceasta a) fermoarului
cu zgomot de aha
ruperea (acestei) cârpe din care
e alcătuit timpul
d parcă (în loc d semințe)
am sparge între dinți cuvinte
spre a le gusta (cu ochiul limbii)
înțelesul

vine o vreme
nu știm d unde vine nici
încotro merge – când nu ne mai
interesează decât goliciunea pielii
cu care se îmbracă adevărul
piele și os de realitate
s(e)chelă mai importantă decât clădirea
dragoste mai platonică decât Platon
timp mai important decât
timpul

treaba care (ne) rămâne
k o plictisitoare cameră c
ne (în)locuiește
e un (fel d) banner eminescian
p care îl fâlfâie constant
constatarea: vreme vine
vreme trece – dar într-o altă ordine
mult mai mare
mai ritmic

totuna

Standard

cum aș putea să-mi pierd mințile
înainte de a le găsi _ și..
d c ar fi nevoie să le găsesc
d vreme c nu le-am pierdut

si(n)gura variantă cât d cât
întreagă la minte _ e..
că nu le-am avut niciodată
și încă aștept să inaugurez
posesia lor _ dar..

atunci cu palmele cărei minți
cuprind dilema aceasta
și-n depozitarul cărei cunoașteri
sălășluiește gândul care vede
prinderea_găsirea_avutul
cunoașterea adunată
d simboluri
pentru ochiul meu de mâine
pentru văzul minții c nedeschis
încă n-a citit c
tocmai citește

dacă citești (de)scrierea
t minte oh_ minte găsită
în pierdere pierdută_n
găsire
_totuna

draft d reply

Standard

c faceți cu cărțile nevândute
l-am întrebat pe editor
ea mi-a zâmbit la final d email
cu niște simboluri politicoase
din care am înțeles
următoarele:

primele înțelegeri mai niciodată
nu corespund cu cele din urmă

realitatea, falsă sau mincinoasă
– oricum ai prefera – dinauntru
sau dinafara poemelor
e irepetabilă – oricâte modificări
sau adăugiri le-ai aduce

orice editor drăguț
e de fapt o femeie

grafica primei impresii – numită
uneori și coperta unu – este
mai mult sau mai puțin vandabilă
decât numele autorului

libertatea d a vrea cum vreau
este cu mult mai scurtă decât
semnătura ce pecetluiește contractul
indiferent cât de ieftină a fost
albastra ceară a pixului
negru

oricare ar fi întrebarea
uneori răspunsul este da
alteori nu

indiferent d răspuns și
indiferent d riscuri
întrebarea (se) merită întrebată

cărțile nevândute sunt păstrate
în mansardele așteptării
pentru cine știe ce primăvară
contează prea puțin – aproape extrem
– măsurătorile
e relative – pe numele cui
e
(trecută în acte) mansarda

niciodată eu nu sunt doar numele meu
d cele mai multe ori sunt prenumele

k în noaptea aceea dintre milenii
stau
nehotărât dacă să mai aștept un reply
sau să salvez k draft
impresiile

paradoxuri paradoxale

Standard

Singurul lucru pe care nu-l amân (prea mult) e amânarea.

Când vine seceta iernii apa se usucă până la întărire – moare de sete.

Există o îmbârligare mai mare decât orice îmbârligătură – se cheamă două îmbârligări înnodate. 

Levitația gravitațională și zborul păsării e una și aceeași poezie – deloc identică.

Un lucru este întotdeauna mai multe lucruri – dovadă că nu-i lucru (curat) definirea lucrului cu lucruri.

Poezia nescrisă e aerul îmbâcsit de lumea dinafara ferestrei – poezia scrisă e deschiderea ferestrei – schimbul dintre interior și exterior – zgomotul unei păsări numit cântec cu alte cuvinte (o) ureche deschisă.

efecte secundare

Standard

nu poți să stai p gânduri
fără să le slăbești un pic
puterea de susținere
k o bancă din ce în ce
mai tocită în urma
fiecărei ridicări
spre plecare
în urma oricăror așezări
a mereu altor
și altor gânduri
prelungite în
oameni

nu poți să stai p gânduri
k p o trecere de pietoni
d la vorbă la faptă
fără să t claxoneze
la un moment dat
mașinile mereu în mișcare
ale timpului
frânele scârțâitoare ale
momentelor de față

nu poți sta prea mult
p gânduri fără
să le anchilozezi șalele
și când să t ridici deodată
cu ele să le vezi forma
aidoma ție așteptând
unguentul antireumatic
al gândurilor proaspete
p care încă nu s-a așezat
nimeni

poți sta pe gânduri
desigur
dar vechi-d-nou toate
locurile d parcare
costă

care p care – îngândrugare

Standard

Dumnezeu se dă după noi în sensul că are răbdare ca noi să ne dăm după El.

 

rush hour

Standard

stridentă zgâriere a hârtiei
e țipătul tăcerilor
sub pix – un doliu mâzgălit
cu lungi himere
simboluri ce vorbesc
zicând
nimic

doar ochiul minții
k o primăvară
le mângăie mormintele
cu flori – ciuntită învierea
dă pe-afară
înmugurind
în înțelesul
lor

cocori ascunși în frunze
plini de verde
`și-așteaptă ruginiul
pașaport cu negre dungi
pe-al foilor perete
un țipăt ce nescris
în piept mi-l
port

p cerul plin de gânduri
câteodată k norii
unei minți de adevăr
se-nvârte vechea
roată spiralată
ulii de negru scris
p ciocul lor

țâșnesc în jos
săgeți ochindu-și prada
străfulgerări prea iuți
să le surprinzi
și fix când crezi
că-ncepi să guști parada
guști
țipătul tăcerilor
sub pix

a țintire

Standard

se ia pușca de vânătoare
din glonțul ei și se
trag (orbește) două rafale
în umărul dezgolit al primăverii
[…]

își iau zborul trecutele zile
și-n rana proaspătă
plantăm viitorul