a țintire

Standard

se ia pușca de vânătoare
din glonțul ei și se
trag (orbește) două rafale
în umărul dezgolit al primăverii
[…]

își iau zborul trecutele zile
și-n rana proaspătă
plantăm viitorul

toți se ascund d toți

Standard

bărbați d femei
femei d bărbați
toți se ascund d toți
părinți d copii
copii de-ai lor tați
Dumnezeu se-ascunde
și el după numele său
atât l-a lucrat
atât îi e d mare
că abia d mai poate fi găsit
p după el
d când cu grădina
ascunși după frici
lăsăm curajul netrăit
d parcă nu ar fi al nostru
ascunși după singurătăți
toate se-ascund de toate
k într-un joc de-a găsirea
a cărui miză sunt regulile
ascunse și ele în însuși jocul 
c ne învăluie k o pătură
sub care ne ascundem
d baubaul nopții
d frigul îndesat al stelelor
ascunse și ele în călătoria
îndepărtată a unor care
și-a unor hățuri d lumină
c numai noaptea se-aud
cum nechează

ascundem cuvinte-n tăceri
ascundem tăceri în cuvinte
și ne-ascundem p noi
d noi înșine încât cu greu
găsim cine caută p cine
în pătuțul odihnitor al somnului
ascundem pentru o clipă viața
știind k am prins o minune
în palme
și-o ținem ascunsă k nu cumva
să-și ia zborul..

sau/sau

Standard

pășim puntea fiecărei nopți
spre zilele ce ne stau înainte
în fața feței noastre
k un mal despărțind
fluvii negre d somn
pârâiașe intunecate
d gânduri
c dospesc în tăcerile nopții
tot felul d vise
[fierbinți]
din care-și servesc îngerii
micul dejun și-apoi
se pun și ei la somn
dacă nu fac cumva
indigestie
de nu-i doare cumva
vreo măsea d minte
p care o smulg în cealaltă
dimineață
cu vreun fir subțire
d viață
sau
cu însuși firul
timpului

priorităţi

Standard

unii oameni sunt k d aer 
treci p lângă ei şi nici nu-i vezi
identică povestea şi cu femeile
noroc cu parfumul
că se distinge vag un contur
de mireasmă şi-i întrebi numele 
nu nu vrei să faci cunoştinţă
nu nu vrei să cumperi 
vrei doar să ştii
să adaugi cunoaştere lângă
cunoaştere
k un orb c pipăie lumea 
şi
începe cu aerul 
muşcă din el cu plămânul 
apoi i se bagă sub piele
cu urechea 
să-i audă inima cum bate 
taie câte o rază cu foarfeca
să vadă ce are p dinauntru
sau dacă se poate face dulceaţă
din măduvă
provizii pentru nopţile d insomnie 
vremuri d despachetat vise 
mai vechi
k să le verifice data 

în aceste condiţii cine
mai are ochi 
pentru umbrele transparente
numite oameni

vizita(torul)

Standard

știți cumva care-i strada
ce duce spre lume?
mă întrebă îngerul
zăbovind așteptarea

p mine mă pufni râsul
mă pufni zâmbetul – acolo
p stradă – de nu i-am putut
răspunde

mă scuzați, zise el, repetând
știți cumva dacă asta-i strada
care duce spre lume?

eu mă uitam la el
fascinat și cu gura căscată
încât am uitat
să-i răspund

când să mă întrebe și-a treia oară
n-am mai putut: am explodat
într-un ropot de aplauze
încât săracul păru atât d pierdut
d confuz d
nu mai știa nici p c stradă e
și nici c stradă caută…

cum mai aveam și altceva d făcut
i-am dat o carte d poezii
și i-am urat călătorie
sprâncenată

______________________
..vezi (d vrei) alți „îngeri” (d-ai mei) 🙂

  1. https://calatorru.wordpress.com/2011/02/26/printre-balamalele-zborului/
  2. https://calatorru.wordpress.com/2020/05/10/mesagerul/
  3. https://calatorru.wordpress.com/2019/12/31/ideea-ca-se-poate/
  4. https://calatorru.wordpress.com/2017/12/11/cheia-solilor/
  5. https://calatorru.wordpress.com/2017/03/23/ingerul-nestiut/
  6. https://calatorru.wordpress.com/2017/02/05/in-gerul-schimbarii/
  7. https://calatorru.wordpress.com/2016/03/16/spartura/
  8. https://calatorru.wordpress.com/2015/07/02/ingerul-mortii/
  9. https://calatorru.wordpress.com/2013/02/07/e-o-poveste-cu-un-inger-rau/
  10. https://calatorru.wordpress.com/2013/02/09/inger-ambiguu/
  11. https://calatorru.wordpress.com/2014/10/19/how-old-am-i/
  12. https://calatorru.wordpress.com/2015/05/14/umbra-ingerului-amanat/
  13. https://calatorru.wordpress.com/2015/03/07/ingerul-bataie/
  14. https://calatorru.wordpress.com/2015/04/16/ajunsul-neajunsului/
  15. https://calatorru.wordpress.com/2015/11/06/angelus-transitorius/
  16. https://calatorru.wordpress.com/2008/01/14/adiere-de-aripi/
  17. https://calatorru.wordpress.com/2010/05/17/poveste-cu-inger-gri-1-2/
  18. https://calatorru.wordpress.com/2010/05/31/ingerul-captiv/
  19. https://calatorru.wordpress.com/2010/06/02/pana-de-inger/
  20. https://calatorru.wordpress.com/2010/10/23/in-aceeasi-echipa/
  21. https://calatorru.wordpress.com/2015/11/30/îngerul-bețiv
  22. https://calatorru.wordpress.com/2021/01/11/vizitatorul/
    ______________________________

cartea

Standard

stăteam așa
pe țărm
și despachetam corăbii
imediat d cum ancorau
veneau din larg
cu toate pânezele sus și
aduceau perle
perle lingvistice, perle
verbale de o discutabilă
frumusețe

unele aveau mai multe ancore
și tulburau nispul
venind spre mine d păream
d departe un far dărâmat
căzut la datorie
între două lumi – așa alungit
întins cu un picior
peste celălalt ca să nu
poată trece decât vama
despachetată

unora le tăiam ancorele – le retezam
vorbele tatuate pe ele le tăiam
elanul și le suflam în pânze
pa pa – și-apoi k un avar
care a adunat mai mult
decât poate duce
aruncam perlele
`napoi în mare
una câte una la firul apei
momeală corăbilor sau
mai multe deodată
ofrandă luminii
dar
ele se întorceau mereu

la mine căci
eu eram țărmul..

la mulți ani!

Standard

ne-în-grabă și p în-delete
hergheliile d ani lumină
târâie timpul prin spațiu
nu putem admira
nici măcar dâra
ar fi ca și cum
am atinge
o rană

134063730_10160529569113272_7551660019897828502_o

ură-tură

Standard

să vă fie anul plin
și de goluri
k lăcașuri
să n-aveți mereu senin
să vă crească ploi
sălașuri
și să stați pe drumuri
largi care taie alte drumuri
degetul să vi-l plimbați
când p tâmplă când p
gânduri că p care drum
s-o luați…?
cu busola defectată
și să dați din coate tare
până simțiți că vă doare
și începeți să zburați
neștiind d-naripare
să cunoașteți să aflați
dincolo de planul vostru
dincolo de planul a
nas să dați cu acel maiestru
dincolo de inimă
și d vorbele banale
dincolo d lacăte
dincolo chiar d
terestru..
să nu v-apese secunda
și să n-aveți bețe-n roate
ba să mergeți chiar p jos
pas cu pas k o coloană
din cetate în cetate
să vă fie anul gol
ca să aveți loc d d toate
să vă fie anul gol
ca să-și găsească preaplinul
aerul ce-i scos d dop
și urările și vinul
să vă fie anul gol
să nu-l umpleți cu d toate
k pe-o roată rotocol
k pe-o pagină d carte
să vă fie anul gol
k scrisoarea netrimisă
foaia albă plicul gol
timbrul k d pace sol
să vă fie anul gol
să cădeți mereu p gânduri
să citiți zâmbind la greu
doar esențe
printre rânduri

cosmopolită

Standard

e atât de obișnuită
(cu noi)
sosirea dimineții
d parcă ar fi un
tren japonez
ne panicăm când
întârzâie
d parcă ne datorează
punctualitate
atât de mult ne-am
obișnuit cu normalul
încât orice minune
ne sperie
în loc să ne umple
d uimire k șuieratul
prelung
al dimineții

tablou tridi

Standard

becurile cu soare nestins
au fost aruncate
în spatele munților d osb
k pe-un apus numai bun
d-nrămat cu șuruburi

p stradă au trecut 42 d oameni
fără să mai pui la mumărătoare
și câinii

mi s-a părut că văd pomul zâmbind
așa cum stătea cu perciunii tunși scurt
și număra linia intermintentă
a drumului

niciodată nu mă prinde
când e întors cu spatele sau cu fața
doar toamna ve(r)de destul de vizibil
cum îi cade coroana-n țărână

din toate mi-au rămas
numai vreo patru simțuri
două mi-au rămas mici
două mi-au rămas în urmă
două mi-au rămas în amintire
ca să le-nvăț pe de rost și minte
nu ca fușereala de data trecută
care n-a fost nicidecum
un dezastru

memoria e cel de-al șaptelea simț
fără doar și poate e ușa principală
nicidecum cea din dos
suflet al identității noastre
cu tot cu inimă
cu tot cu noi înșine
cu sorii noștri de osb
luminile nostre ajunse
tablou
tridi

o dușcă din aerul vechi

Standard

inspir aerul expirat
deja expir încet
tot mai mult
se îndepărtează
de mine și parcă
tot mai repede
momentul
molfăi plămânul
celui de-al treilea
pom are gust
verde d cer
și aromă d soare-n
amurg cazat în
hotelul ei
rupt d oboseală
după o călătorie
d câțiva ani
n-am mai pus
pixul jos
p pământ
albastrul e
o picătură d briză
c ne lasă și pe noi
să ne uscăm părul
în aerul ei c
expiră
în curând
vremea trage
aer în piept
k o dușcă
dintr-o beție
nouă

strici orzul p gâște

Standard

quercitin zinc vitamine
și apă
același cocktail de trei
ori p zi amestecat
d-nvârtirea unei
amețitoare plimbări
din cameră-n cameră
spre culmea durerii
d cap aplecată spre
dreapta pesemne-i
ies dinții
și n-ai ce-i face
la fel ca pe toți copiii
o lași să crească
pleacă ea de la
sine

azi mi-a fost dor
de ceapă
ieri mi-a fost dor
de bere
mărturisesc aici
cu pixul pe foaie
în aula aceasta rostită
a tăcerii că m-am
mirat
cu o mirare nemaitrăită
aveau același gust
exact ca-n proverbul
strici orzul
p gâște

anexa AF

Standard

scârțâie podeaua pârâie
timpul troznește secunda
sub pași tiptil a plecat peste umbra
plecată (și ea) înainte crescută
din trupul firav al tinerei fete
ce-și agață literă după literă
viața-n jurnalul vremii

soarele chinuie chiorâș
o rază cu care – asemenea mie –
vrea să vadă
peste umărul ei semnificația
prezentului îmbrăcat în vorbe 
ca-n niște scutece
împiedicat de norii perdelelor
trase de pavăza trupului
(meu) ajuns acolo
prin deschiderea cărții

scârțâie tăcerea rămasă
cu gura căscată k un tablou
al cărui ramă mă chinui eu
acum s-o bat în vorbe

privirile se scurg fluviu
spre delta albastră a cernelii
ce izvorăște din mâna
delicat dansată
a tinerei fete
ce azi își mai trăiește în mine
încă un pic din viața 
pe care n-a mai apucat
s-o trăiască
a cărei inimă
încă bate..

arest la domiciliu

Standard

europa după război s-a
înălțat încet din ruine
azi
se dărâmă-n tăcere
neprimirea colindătorilor la ușă
ziua de ieri sub ziua de azi
moloz de secunde ce ridică
praful unor amintiri pe care
nu le ține minte
mai nimeni

fereastra cu îmbrățișarea ei
interioară mă protejează de
afară și de lume – nu-mi sunt –
îmi repet – singur gardian
și camarad de celulă – noroc!
cu oglinda caietului
în care mă spăl pe față
de urdorile nopții

saturn și jupiter au fost
aproape de noi în conjuncție
ca mai demult magii și steaua
și totuși e noapte în lume
cu toți copiii angelici ce îngână timid
câte-o colindă fără să știe exact
ce cântă

steaua sus răsare k o taină mare…
taină ce rămâne
închisă ca ușa în fața neprimirii
colindătorilor
ce suntem!

în lume bântuie nemântuirea
se cuibărește de la om la om
în nas în gât în plămâni
și în inimă
k un virus ce-ți ia pe rând
auzul gustul mirosul
până nu mai vezi nimic decât
interiorul apartamentului
propriu
oglinzile goale k niște
fântâni secate
prelungirea surdă
a zilei de mâine
glasul slab și îngrijorat
al rudelor

singura care nu se teme de moarte
e ploaia
cade voioasă pe străzi k o
drojdie ce va face pământul să
dospească
la primăvară

ora d istorie

Standard

cu masca pe gură
ca Hannibal dincolo de gratii
aburesc ochelarii privirii
închid ăștia școli magazine
biserici baruri închid
imediat anul cu a 31a ușă
din decembrie și-i leagă masca
de ultimele 2 secunde
de (nu) mai există scăpare

deschid alt an în aceeași noapte
cum deschid sticlele
de șampanie revelionul
și încă nu se știe de va fi
anul măștii sau al privirilor
aburite de niște hannibalice obiceiuri
despre care vor învăța copiii
la școală la ora de istorie antică
așteptând să se gate și
să înceapă odată
ora călătoriilor
intergalactice
82938949_586161202165887_7893964192841990144_n2