anul o sută

Standard

tremură steagurile de emoție
trec nevăzute batalioanele verii
lăsă în urma lor fiorul
rece
pomii plâng frunze

tremură steagurile de frig
a rămas țara descoperită
sentimentul toamnei fluieră a pagubă
printre stalagmitele rușinate și goale
ale copacilor
din când în când câte un
om ca o pasăre

dă din coadă, de bucurie
steagul latră la ziua prezentă, de bucurie
se foiește vesel, de bucurie
nu-și înțelege nici el capătul
..bucuriei

steagurile fac valuri
pe țărmul prezent al timpului
copiii înalță al 100-lea castel de nisip
și-l numesc țară

steagurile amestecă culorile
fac din ele imn național
prăjitură pentru patrioții săraci
care nu mai au pâine
[…]

Reclame

deșteaptă-te române

Standard

steagurile amestecă culorile
fac din ele imn național
prăjitură pentru patrioții săraci
care nu mai au pâine
[…]

biruința înfrângerii

Standard

numai victorii, numai victorii..
înfrânt sub povara lor..
mă prăbușesc..

franjurile

Standard

steagurile fac valuri
pe țărmul prezent al timpului
copiii înalță al 100-lea castel de nisip
și-l numesc țară

 

– dreptul la timp –

Standard

dă din coadă, de bucurie
steagul latră la ziua prezentă, de bucurie
se foiește vesel, de bucurie
nu-și înțelege nici el capătul
..bucuriei

© foto: rb

nud

Standard

tremură steagurile de frig
a rămas țara descoperită
sentimentul toamnei fluieră a pagubă
printre stalagmitele rușinate și goale
ale copacilor
din când în când câte un
om ca o pasăre

asaltul

Standard

tremură steagurile de emoție
trec nevăzute batalioanele verii
lăsând în urma lor fiorul
rece
pomii plâng frunze

third conditional

Standard

ahh, de-aș fi gară.. trenuri te-aș face
în toate peroanele luminate în noapte
de vocea repetitivă ce le-anunță
plecarea, sosirea

de-ai fi ramură mi-aș avea cuibul
construit pe umărul înadins crescut
din trunchiul zvâcnind
al inimii

carte de-aș fi  – semn de carte te-aș
face pauză regăsită în mijlocul
oricărui capitol

și-un cântec în versuri te-aș pune
și te-aș silabisi pe note
notele pe care mi le dai zilnic

fi-mi gleznă-n alunecare
ca să-mi împletesc firul de mersul tău
rupt, găurit să te pot atinge cu degetul
andreaua privirii să-ți prindă ochiul
zăvor al inimii tale descuiat
de privirea mea furișată

ca mersul pe linie mi-e gara
fără de capăt ți-e capătul de linie
șuieră amintirea prin tuneluri
se-aude compostarea biletelor
rămasă pornită..

p.s.
de-aș fi fost, mi-ai fi fost..
fără-doar-și-poate, făr`de tăgadă
de-aș fi, mi-ai fi..
alte dorințe, regrete înmărmurite
în imposibil

e în ordine

Standard

ori de câte ori merg înapoi
înainte mă duc

love-im bolta de cuvânt nerostit
și dangăt de gând înaintează
în turlele bisericilor interioare
în care ne aducem nouă înșine
închinarea

nu suntem idolatri – scrie pe
funia cuvintelor cu care
ne tragem de clopot
cu care ne tragem de șireturi
cu care ne tragem de mânecă
pe noi – uitucii

ori de câte ori ne ducem spre nord
mergem spre sudul nordului
și când privim spatele
privim fața spatelui
și prezentul trecut pe dinaintea
ochilor din spatele
privirii

ori de câte ori nouă

baltzi

foto: rb

nu mă supăr, caută

Standard

caut un cuvânt care să cuprindă
în el totul
să fie cel mai scurt poem
pe care l-am descoperit vreodată
ca viața

viața e scurtă, extrem de scurtă
zic toți bătrânii zâmbind, văitându-se
concediile-s prea scurte, ah..
aruncă în urma lor cei veniți de la mare
câte-o concluzie
uichendurile sunt făcute în china
își analizează mister bean credințele
„nu durează prea mult”
se gată repede

tinerețea a zburat, zboară..
crăciunul și revelionul sunt un fel
de sâmbătă și duminică
cuvintele-s lungi pe dedesubt
în înțelesuri
frazele-s adevărate romane..

căutarea pare a fi răzvrătit
de lungă, și în mod sigur
găsirea

ceai dementă

Standard

tremură frigul
pe mine
de răceala iernilor
mele

44049468_172406357018990_504192434285051904_n

(îi) suflu în ceafă

Standard

și dintr-o dată spatele lui
se făcu o lume mai mare
fără de uși
mă izbeam de câte un omoplat
vrând să-l trag jucăuș de mustață
– tăcere ne era dialogul –

se vedea clar c-a tras la sală
era bine făcut
undeva pe umărul drept
– izbitor de asemănătoare c-o scamă – 
era lumea
rătăcită printre hărțile cerului

un fir de ață deraiat și fosforescent
îmi era cărarea de până acum
ignorată total de primul editor
mâzgălită cu extrem de mult roșu
de-al doilea
orbită în cele din urmă de lumina tiparului
în niște caiete obscure

nu cred că-i sunt povară; scama
aia pare așa de mică, iar respirarea mea
un abur..

 

:) „amintește-mi” – poem de Ana Maria Gîbu

Standard

43788176_737531119922349_1057602964694237184_n

🙂

Facă-mi-se după credință! (așa am fost educat)

Standard

Nu-i frumos să începi cu NU, dar nu simt că ar fi ziua mea azi. Eu sunt printre dascăli doar de 13 ani – 13-le să fie de vină, zic, așa cum dau englezii vina pe Lună (blame it on the Moon), da` azi, de ziua dascălului, eu nu simțăsc nimic aparte. De fapt și de drept nu-i ziua dascălului azi, nici ziua mea, prin urmare, ci Ziua Internațională a Educației, sau Ziua Internațională a Profesorului.. aaaa.. hai bine, fie! 🙂

Nu de mult eram și eu în banca a treia rându` de la geam cu „tovarășa” profesoară sau „dom` profesor” ca rostire pe buze, cu teama în suflet de-a nu mă asculta chiar pe mine, sau de vorbesc cumva un pic mai tare cu colegu` de bancă să nu mă scoată la tablă și eu să dau din colț în colț încercuirea (corectă) a răspunsului…

 Azi.. niște pushtani aproape analfabeți, că elevi nu le pot spune, care nici nu știu exact cum se scrie de-adevăratelea șî-ul, îmi zic „tu” ca și când am fi fost colegi de facultă – și nu-mi mai aduc eu aminte -.. vor să primească 5-ul moca (de la stat) să facă aproape numai ce vor ei, în clasă, pe holuri, în pauze,.. și se miră când li se spune și li se repetă că totuși regula (normalității) e alta.
Ce bine că nu pot generaliza.

Nu îndrăznesc să gândesc (sau să cred) că n-ar mai fi speranță într-o educație românească ce.. educă (cu tot cu întreg Sistemul ce-o cuprinde), și care nu doar încearcă, ci și reușește.

Să fie școala de azi o frunză luată de vânt, sau niște rădăcini ce-nfruntă fără teamă iernile vieții?
Lua-le-ar vântu` de frunze..

„O şcoală în care profesorul nu învaţă şi el e o absurditate… pentru că în actul de învăţare, nu se ştie cine dă şi cine primeşte.” – C. Noica

PS. Speranța nu este, desigur, o soluție în sine. Pare a fi, mai degrabă, o rădăcină.

43096702_2158654207723193_8218996395701436416_n

aerul dinăuntru

Standard

mă fac ca de sârmă ghimpată
cu inimă cu tot cu sânge
de curg prin mine
numai vârfuri de ac
numai deltă subțire
sunt la revărsarea în
marea mulțime de oameni
împrăștiată ca țărm