dova da da

Standard

îți trimit un mugure
ca dovadă multiplă
extrem de satisfăcătoare

și amar-futurist de dulce
enciclopedie matematică
caleidoscop în mișcare
ceva proporții, ceva desen
ceva culoare – un ansamblu
de mireasmă

și de-o să zici că substantivul
nu te satisface
(deși e prea puțin important
ce te satisface pe tine)
îți trimit împreună cu el
înmugurirea

54268262_160592194875994_8119548360697839616_n

 

Reclame

intimă

Standard

ce câmp de luptă ce bătălie
intersecția cuvântului
ca săgețile zburătoare
(prin filme adventure)
fâșâie gânduri unse în vârfuri
cu oblojirea otrăvitoare
a binelui mai bine-lui

în pauze fără de pauză
toate reclamele
are THE BEST
și noi purtăm propria luptă
ca pe o telecomandă la șold
și plecăm spre a purta
războaiele altora
ce-și vâjâie nevăzutele vânturi
în lenjeriile noastre
(intime)

 

– ea –

Standard

traversai nerăbdătoare
granițele instantanee
snapshot-urile memoriei ce rămân
cărăruie în urma noastră
fumul alb al lui acasă
după care nasul de câine al
sufletului se ghidează
cu precizia orbecăirii

nevăzul credinței ce știe
că dincolo de perdea
e spectacolul, dincolo de
spectacol, spectatorii
dincolo e ieșirea spre
un teatru mai mare la
care aplaudă lacrimile
hohotele
biletele primite cadou

ale participării

traversezi nerăbdătoare granițele
instantanee la fel ca mai demult
ca altă dată
încât se aud scârțâind
frânele nopții – doar ca să
puteți trece deodată
tu și cântecul păsării
portativul privirii cu care
contemplu
spirala nesfârșită a sensurilor
giratorii în care mereu
primul intrat are prioritate
și-ți poți căuta la nesfârșit
direcția
fără să încurci
pe nimeni..

 

***

Standard

nimic
niciun ecou nu vibrează
pe buze
nicio tăcere spartă-n cuvinte
nu-și lasă cioburile – văl de mireasă
în logodire

lumea e o stea căzătoare
pe cerul micului prinț
prins ca într-un lasso de mirosul
florii lui

într-un colț de lume niște
războaie se zbat
sub vânturile vremii ca
niște gunoaie
foșnet enervant pentru
spectatorii bogați în popcorn
și-n paie
fără de boabe

(eu) stau cu gura închisă
nicio cheie nu poate fereca
mirarea – spectacolul nemărginit

..și totuși !

faza lungă

Standard

când îți intră în ochi
propria lumină
calci ușurel frâna, strângi
hățurile rotunde și-aproape
că-njuri ridicol
zâmbești

că doar ești pe jos
și nu cu mașina

pansezi împrejurul să vezi
dacă te-a zărit cineva
și tușești
ducând pumnul la gură
ca să n-audă nimeni
gândul care te traversează
fără de verde
ahh.. ce boabă de nisip
lumina asta

și începi să te pipăi
ce bine
că nu-s
victime

 

caietul

Standard

prietene
cum stai tu și m-asculți
cu interesul peste valorile normale
ca o biată concubină îndrăgostită
cum îmi sorbi tu cuvintele de pe
buzele rujate cu negru
ale pixului
și le devorezi în uitare
sarcofag negru coperta sub care
ascund printre nimicuri
comorile prezente ale trecutului
prietene..

tu vii cu mine prin adâncimile
întunecate ca o frontală aprinsă
ce-și poartă energia din linie
în linie până la ultima filă
și mă supui lăsându-mă
și eu stau și nu plec și rămân
zâmbesc stridentelor tăceri
și fir roșu întind pe firele tale
nesfârșita întrebare
(a prieteniei)

ce, și tu?
prietene..

în genere cam toate

Standard

mierlele-s faine
răsărituri de soare
în pomii întunecați
ai dimineții
frumuseți strecurate-n ureche
prin sticla geamului
prin crăpătura lui
ca un fel de welcome

mierlele-s faine
reminder-uri fără de telefon
că lumea
viața
raza de soare
și cântecul
în genere cam toate-s
frumoase

P1210218

© foto: rb

ruperea legăturilor (o pseudo-libertate)

Standard

alcoolu` deznoadă
desface
indiferența
rupe cămașa de forță a fricii
îi râde în nas morții
și-i fură coasa doar ca să
danseze o brazdă de iarbă
să echilibreze mișcarea planetei
cu o piruetă
să zâmbească umbrele soarelui
când norii ocrotesc recoltele
porumbul din care
urmează

scrierea unui alt
capitol

🙂

 

(ne)liniște

Standard

Zbang.. zbang
Bate ca o nebună la porțile vieții
Disperata..
Zbang.. zbang
Ca și cum nimeni nu i-ar deschide
Și afară plouă..
Lacrimi mari creponează
Hârtiile drumurilor
Lacrimi mari
Cad ca grânele
În urma recoltei
Zbang.. zbang
Doar liniștea întinsă
Ca o piele de tobă
Cântă muzica disperată
A inimii..

plânsul

Standard

un val de amintiri izbește uneori din senin
plouă brusc înspumata lui lovitură

dacă ai lua, dacă te-ai apleca și ai lua
din unda lui o mână de apă
aproape că ai putea vedea structura moleculară
a întregii mări căreia îi aparține:
două gânduri de trecut și bula
prezentă a oxigenului

doar izbitura neașteptat de puternică
dă pe dinafară lacrima prelungă
a malului

pe plajă se face în continuare plajă
chicotelile chicotesc neîntrerupte
țărmul frânt al prezentului troznește
neîntrerupt sub pașii desculți ai
mersului înainte

a sigur are

Standard

labirintul lumii s-a pierdut
neghiobește a căzut în propriul sân
a decăzut erotic din iubire
vâslește fluierând un pai de fân
și-și face din direcție rătăcire

pierdutul labirint a fost găsit
din întâmplare ca o împiedicare
și-a fost zvârlit apoi ca pe-un nimic
în labirintul unei lumi mai mare

apoi a fost purtat un pic la gât
un țânc a vrut să-și afle-n el norocul
sculpta eșecul într-un reușit
călcâi de os din muntele vrăjit
să smulgă inima lui Prometeu și focul

lumea chiar ea s-a labirintizat
ușoară s-a furat din mână-n mână
și-o poartă când o umbră de bărbat
când o lumină jucăuș-nebună

labirintul lumii a fost găsit
l-au escortat ținut ușor de mână
părea puțin nesigur, plictisit
dar l-au sedat – să stau eu liniștit –
i-au tras de venă până au dat de puls
și-au agățat-o sus de lună

 

lama prezentului

Standard

foarfeca a tăiat drept prin umăr
poza acelui moment ce ne-a umplut
viața
rochia ta va fi în veci de veci petecită
cu haina mâinii mele
– sub atingere – indiferent
câte poze vei despica în două
cu lama tăioasă
a prezentului

 

(ne)convențional

Standard

🙂 Multumiri bucuroase, A.Damei.

lumea adam(a)ică

La-nceput de an, re-citesc convenţia unui timp verbal, de Ruben Bucoiu. Urările convenționale le veți subînțelege.

Vezi articolul original 481 de cuvinte mai mult

strigătul unei șoapte

Standard

să pleci, auzi, să pleci!
și să te duci..
oricum nu-i capăt pentru niciun drum
faci rost de minusuri când le aduni
și nu te pot(i) opri nici la popas
din tot ce-a fost și toate câte-or fi
doar ce alegi acum ți-a mai rămas
să pleci, auzi, să pleci!

a te îndepărta e să te-apropii
de tot ce mai demult ți-era departe
un fel de strigăt care încă nu-i
decât fiorul-gând al unei șoapte
te du, auzi, te du!

și n-arunca `napoi
măcar ispita unui ochi străin
covor de zâmbet treaptă pentru pași
șesuri de munți și gânduri de prisos
ca niște păsări smulse din aripi
sau măduvă ce-i lipsă la un os
să pleci, auzi, să pleci!

e tot ce știi..
ce ești, ce-ai fost și ce vei deveni
plecare pentru tine.. e a fi

© foto: rb

(se dedică anului care tocmai se încheie) 🙂

țărână înaripată

Standard

[…]
și de-oi rămâne afară ne-ngropat

deliciu`corbilor mă las a fi
în pliscul lor de os înaripat
să zbor cum niciodată n-am zburat
deasupra sufletelor vii

privire să le fiu rotundă-n ochi
sau pană răzvrătită pe ogor
la fel cum mai demult beton de bloc
stam suflet curios ochi lângă ochi
fereastră lângă zâmbet, la-un-loc..

dar nu s-or îndura ca să mă lase
nerăstignit pe lemnul răposat
neprins în cuie de rugina vremii
nedat la viermi ca pită din aluat
..și n-o să zbor – privire-n ochiul negru
ca pana neagră a corbului hapsân
și n-o să zbor cum nici nu am zburat

dar poate s-o-ndura de mine
totuși, palatul negru al lutului tăcut
să fiu lătură-n gura rădăcinii
sevă să-i fiu, aș vrea, să-i fiu avut
și să mă poarte-n zboruri ne-nțelese
prin trunchi și ramură și frunze-n vânt
sub ghearele de corb și cuib de stele
spre nodul dezlegat
de-a fi pământ