laCrima sonoră a unui arbore

Standard

am ajuns de rup câte-o bucată de trecut
şi sper că-i suficient de întinsă
ca să se-nţeleagă ceva

mai ales pe margini unde
timpul gată brusc cuvintele
rupte când pe final când la-nceput
când pe la mijloc

îşi imaginează senzaţii sentimentale
precum nişte scaune ciuntite
zboruri oloage de păsări
şi păcănituri de butoane
curmă zgomotul aproape muzical
al rupturii – hârşâiala
pe care o face hârtia când
o desprinzi de rădăcina caietului
– lacrimă sonoră de arbore –

am încercat să vând câte-o fâşie
ca semn de carte
da’ îs tot mai împotrivitori oamenii
aşa că le-am găsit altă întrebu..

 

Anunțuri

convenţia unui timp verbal

Standard

mai demult ascuţeam cosorul
cu piatră
îi făceam cu ochiul soră-mi
în timp ce strângeam şaua bicicletei
cu îmbrăţişarea unei chei pupăcioase
şi plecam în câmp la sfeclă
să decapităm cu bucurie
frunzele bolnave de-ofilire

– iară noi doi – filozofam
resemnându-ne cu sprijinire
de umărul nevăzut al lumii
ca de capătul nespus de îndepărtat
al rândurilor
şi împărţeam grămada în două
– ca
mai demult Moise apele mării –
să poată trece nestingherit
dialogul

rămâneau în urma noastră
golurile trecutului
morminte deschise din care
s-a-nălţat victorioasă smulgerea
..iar noi copii naivi şi-ascultători de părinţi
nu-i ştiam obloji altfel rănile
decât cu zâmbetul că aşa va fi
şi la smulgerea noastră
cu mâinile îngerilor

şi iară-i făceam cu ochiul soră-mi

 

cânt-ec-pe-ceteră

Standard

folie cu protecţie aveţi?
desigur că dă răspuns zâmbetul cu model
ce model?
osul frunţii mele model vechi
dau răspuns cu tot cu garanţii
şi indiferent la preţ
acum pe loc
sau cu livrare la domiciliu’
celor douăşpatru de hore
plus muzică şi etcetera
da mai bine că aveţi dreptate
daţi-mi două felii de protecţie cu tot
‘mi-ajung până la revedere
jur pe tâmplele osului
cu etcetera

 

re.vision

Standard

[…]
eu nu i-am spus lui Dumnezeu să fie
de fapt nu i-am zis niciodată
nimic
El a inventat cuvintele-n mine
ca să-şi poată pune din când în când
câte-o melodie tânguitoare

şi cu o nefirească uimire
să recapituleze lecţia
despre moarte

(îmbrăţişare) tomnatică

Standard

tremură inima
sub ramul vieţii
trece cântând timpul
prin frunze
schimbă culorile luminilor mele
tomnatice priviri
împletind
pânze

răscoleşte joaca
trecând episodic
preschimbă-ntâmplarea
în amintire
timpul şi locul ciocnesc în delire
inima cupă dă peste ea
şi se-aruncă-n plutirea vorbelor
ce le zic a toamnă
culorilor

întunecata îmbrăţişare
strânge totul în braţele pregătite
pentru întinderea
zorilor

P1200719

extracţie…

Standard

Precum steaua aprinsă în frunte-i creionul – el luminează locul de dinaintea pasului, patul mersului de dinaintea pasului imediat următor, ca să scriem cu mers pe cărare.. 🙂

călătorru'

Totu’-mprejur e poezie, dacă vrei să fie…

Cea intrată în piele, însă, trebuie scoasă de acolo de unde a intrat ca mirosul atingerii cu toată durata aceea, sau impregnată în proaspăta amintire a ciorapilor uzi, a ochelarilor aburiţi, care au stat mai mult în buzunar, tocmai ca să-mi folosesc la vedere altceva decât ochii.

Încerc să culeg poezia adunată în cutele mele interioare ca nişte aluviuni împinse de minute în repeziciunea curgerii lor învolburate.

Pe-o venă în jos, spre inima pământului, în vibranta lui viaţă interioară, care limpezită se vede atât de diferit sub razele soarelui. Ca nişte şoareci de bibliotecă în imensitatea scrisului şi printre cotloanele ghidate învolburat de coborâre.

Vreau s-o storc aici (în caiet) aşa cum am stors tricoul îmbibat de efort, cum mi-am îndoit piciorul la 45 de grade, sprijinit de tăria stâncii, ca să curgă din cizmele de gumă apa ce nu-mi aparţine – cum…

Vezi articol original 289 de cuvinte mai mult

..încărunțire

Standard

car untu`
spre aroma de cozonac
a îmbrățișării

22217716_10156631050623272_1487783098_o

o hermeneutică a desti-nației

Standard

noi nu suntem creați să fim izvoare
deși izvoare trebuie să fim
să smulgem lumii mierea din venin
ca o `nrămare-n zbor către o floare

noi nu suntem făcuți să fim scântei
ci doar fântâni ce oglindesc scânteia
sorbind din apă focul de idei
în poarta de mistere să fim cheia

noi nu suntem aici pentru a fi
decât cărări din vale către munte
un șir de pași și urme către zi
`n-adânca noapte de urmași o luntre

noi suntem și izvoare și scântei
dar dacă nu hrănim cu soare focul
aprindem și ogoare și idei
răstălmăcind menirile și jocul

dans

Standard

nu zic nimic
nu că n-aş putea..
nu vreau să stric liniştea asta
ce scoate-n evidenţă
zâmbetul

e mult ce spui zicând
nu zic nimic
nimicul plin e tot
putinţa ta
nu de-a strica
ci de-a înfrunzi
zâmbirea mea..

 

marele înţeles mic

Standard

„Omul nu trebuie să se găsească pe sine – ca şi cum s-a pierdut – ci trebuie, mai degrabă, să se clădească pe sine.”– A. Exupery

13 mii 879 de zile, fără una :)

Standard

paradoxal, desigur
că risipirile sunt adunate
asemenea pumnilor goi
şi adunându-le
ne risipim
odată cu ele..

P1190231

ca și cum aș ști

Standard

Adevărul este mai important decât iubirea!
Însă cel puțin la fel de important ca adevărul
este iubirea!
Iată adevărul care triumfă!

 

sub stelele nopții

Standard

În lumina unei singure stele nu poți vedea lumina celorlalte – și totuși, de multe ori și zilnic e de preferat și preferăm multa ei lumină decât puțina celor multe.

drumeţie spre literă

Standard

ori de câte ori am vrut să strig
îţi desenai pe buze un fel de şşî
– capitală a literelor în care locuieşte
şarpele ispititor al tăcerii –

ce să mai strig!? cocoţ
o resemnare tablou
cânt tot ce-i de strigat
se poate şopti
aşişderea pârâiaşului
printre pietrele santinelă
cânt de o parte cânt de alta
a drumeţiei

ţi-a rămas î-ul mânjit
pe marginea începutului
de strigăt – mă tachinai –
şi trăgeam de el în jos
spre zadarnicul chin
pentru că ori de câte ori
am vrut să strig
mi-ai mâzgălit pe buze
şî-ul încătuşat
al poemului

 

portocalul mov

Standard

portocalie starea mov
privită-n ochi cu ochii-nchişi
prin pipăirea de nesomn
a hoţilor din vis

că ne străbat coloane lungi
ambuteiaj de gând
ce a plecat da` n-a ajuns
şi merge parcă stând

şi straturi groase de culori
vorbite se preling
peste depunerea de nori
a ploilor ce ning

şi-i cald.. şi-i soare pe pământ
şi nopţile sclipesc
prin zâmbet verde înfrunzit
– în pomul mov al unui gând –
eu portocale cresc..