ora d istorie

Standard

cu masca pe gură
ca Hannibal dincolo de gratii
aburesc ochelarii privirii
închid ăștia școli magazine
biserici baruri închid
imediat anul cu a 31a ușă
din decembrie și-i leagă masca
de ultimele 2 secunde
de (nu) mai există scăpare

deschid alt an în aceeași noapte
cum deschid sticlele
de șampanie revelionul
și încă nu se știe de va fi
anul măștii sau al privirilor
aburite de niște hannibalice obiceiuri
despre care vor învăța copiii
la școală la ora de istorie antică
așteptând să se gate și
să înceapă odată
ora călătoriilor
intergalactice
82938949_586161202165887_7893964192841990144_n2

colecția d colecții (d colecție)

Standard

colecționam cartonașe
cu Maradona 

zilele trecute a murit – am văzut
pe facebook – n-am plâns
ar fi fost o tâmpenie – m-am
strâmbat doar ridicând din umeri
trecerea vremii

m-am apucat între marți
și joi

să colecționez planuri
de viitor apropiat și
îndepărtat k pe niște
miopii cărora le dau zoom
până-și pierd rezoluția
și se-aleg cu delete k și cu
o fulgerătoare boală
terminală

colecționam la un moment dat
(nu știu cine mi l-a dat și d c)

aminitiri
k pe un adn-eu al ființei

mâncat cu nepăsare de caprele
uitării; iar nu-i acasă vecinul Țaimăr
și iar a uitat să închidă poarta

acum am un folder cu foldere:
un trup mai vechi, feisbucuri, diverse..
avem pământ, bibliotecă, biță
idei, screenshots, uuațap, școală
pins, camera, pescuială, diverse..
media, sent, video, audio, recordings
în română-n engleză în 1 și 0
în limbaje toalmente necunoscute
mie și totuși

colecționez foldere
k p niște trofee ale prezentului
k p niște chei spre trecut
k p niște hărți spre acasă
k p niște niște camere
în care se oglindesc
oglin-zile

octombrie

Standard

aerul mușcă
din obraji
din vârful d deget
timpul mușcă din
viață k dintr-o
plăcintă cu mere
eu mușc din măr
k dintr-o pară

[…]

Standard

păienjeni pustii
fior efemer
melcii de zi
gonesc a mister
rime haihui
frunze ruginii
timpul nechează
secunde pustii
păsări de foc
ochi ce sclipesc
oameni urând
vieți ce iubesc
vorbe de vânt
golite de sens
plânsuri râzând
nimicul imens
puțuri pustii
albastru boltind
timpii bolnavi
apa mugind
cirezi de cais
timpul peren
clipe de fier
melci de mister

cântec phoenixian

Standard

toate cărțile cu poeme
le-am cumpărat ca podoabă
ce m-au ascuns
în camuflarea lor

mi-e greu să răzbat
să mai gust
măcar din când în când

câte-o gură sărutată
de aer

am rupt tot câte o filă
ca muzica unui râu
le-a fost ruperea

și le-am atins cu foc
partea dreaptă

ținută de-o ureche
să le verific de argint

poezia

cărbunele rămas
l-am pus deoparte

ca speranță

două, trei cărți suspendate
în suflet
și când se va stinge
și muzica lor

voi începe să mâzgălesc
cu funingine
reputația moartă a poetului
ca pe o îmbălsămare
de giulgiu

dimineața ce va rupe în două
istoria va vorbi în continuare
de cărți
de rafturi și de funingine

dar înainte de..
și după..

câinele dimineții

Standard

indiferent dacă facem planuri
sau nu
soarele latră în fiece dimineață
fugărind pisica neagră
a nopții

chiar dacă nu ne ținem
de planurile noastre
secundele cad la locul lor
în minute
cu o precizie computerizată
de puzzle

dacă totuși se întâmplă
ca ele să devină realitate
istoria ține minte mai mult
golurile
ca o microbistă pătimașă

coturile planurilor dor aprig
dor intens și feroce
mai ceva ca dorul de ducă
aproape așișderea
dorului de casă

pe noi ne doare-n cot
de la sprijinitul bărbiei
până la așezarea tacticoasă
a pozelor
în albume fără de care
cu greu am ști
care sunt planurile trecute
și cele viitoare

 

valuri și valuri

Standard

Ne ia câte un val de entuziasm
și ne izbește de stâncile dezamăgirii..
..ce spumă! 🙂

rană fără leac

Standard

nici tic nu zice
zgomotul ce-l face timpul
un fel de piatră-n râul mort
al vremii
doar ceasul coase
rana de milenii
pe nicovala de tăcere
cu firul viu
de viață
și durere

întreaga zi
se adâncește-n noime
ca cizmele de gumă
în noroaie
prezent ce cotropește
cu uitare
câmpiile de viitor
cu planuri

în iarba lor
doar coasa ceasului
se-nvârte-ntruna
și chiar și învârtirea
ei

dispare..

exi(S)t – exercițiu de levitație

Standard

în fiecare nepăsare
există aerul respirat de frunzele speranței
invizibilă și ea ca viitorul
treapta clipei pe care călcăm cu încredere
copii ce ne julim cățărându-ne
în pomul plin de crengi numit
mâine

rana genunchiului, cicatricea
nu-i decât dovada de care
vom avea nevoie mai încolo
parola cu care ne vom putea întoarce
spre rădăcinile ce ne cresc astăzi
cu nepăsarea indiferentă
a aerului ce ne umple plămânii
la fel cum noi toți locuim
lumea
lăsând în urma noastră boli și moarte
ca undele pe care le lasă în urmă
vâsla

95482045_2628785787339684_7058016329856450560_o

Altoire

Standard

călătorru'

Eu mă retrag atunci
Ca un băiat cu bun simţi ce sunt?
Bine crescut pe-o muchie de sat
Asta pentru că mă altoia tata când eram mic
Lui i-a plăcut pomicultura
m-a învăţat şi pe mine să altoiesc un păr
şi exersam pe soră-mea
îi spuneam că verific dacă are perucă sau nu
dar niciodată nu avea
parcă-mi făcea în ciudă
deşi eram din acelaş altoi…
Neconvins continuam să verific
vechile îndoieli, mereu noi.
Şi nu mă prindeam
Şi tata mă altoia din nou,
cu speranţă…
 

Vezi articolul original

mesagerul

Standard

îngerul era sinusoidal
o șosea șerpuitoare sub
roțile sunetului
era elastic maleabil și moale
lua pe rând forma rî-ului
a dubluveului și din cap
până-n picioare reușea să
facă pe contorsionistul întreg
al cuvântului

și-a izbit umărul cu toată
puterea de gândul meu
bătând cu pumnii lui
de lumină în întunecata
mea ușă ca o veste
ce se zbate într-un
radio închis și-și
așteaptă eliberarea

 

introducere

Standard

un teanc de zile una peste alta
iată jurnalul tău necitit de nimeni
dorința de-a fi în toate părțile deodată
uite rădăcinile tale dezrădăcinate
ruptele margini ale cărărilor
oglindesc rătăcitoarea ta libertate
tânjitoarele tale fete morgana
sunt haremul frământător de neîmplinire
veșnica aruncare a privirilor peste umăr
iată cârligele împiedicării
amintirea adusă aminte uitării
uite identitatea ta iluzorie
ascunderea metaforei în metaforă
matrioșkă a dicționarului de înțelesuri
taina deșteptătoare a dimineții
iată zorii teancului de zile

numerotatele pagini ale jurnalului
în care bifezi împlinirea
dâra lanțurilor de libertate
numite drumuri – urmele
pașilor spălați de ploaia de adineauri
pâlnia viitorului ce inundă clipa
prelunga clipă
devorată

de flămânda
moarte..

iată viața!

negocierea (libertății)

Standard

dă-mi drumu`! – i-am zis
și mi-a răspuns: Eu sunt Calea!
dă-i drumu`! – te du! pleacă! – i-am spus
și-a zis drept reply: Am venit
să rămân – ca să fiu însuși Mersul..
treaba ta…taci! – i-am strigat
rămân eu în urmă… tu du-te `nainte
`nainte de-a fi prea târziu
și să nu mai pot să te pierd

te-ai pierdut? – m-a-ntrebat
sau ce-ai zis?.. spuneai ceva
de-nceputuri?.. Eu sunt!
știu că nu le poți număra
te chinui degeaba –  oricum
fiecare în parte sunt Eu

nu ești! – i-am strigat
nu te-am văzut niciodată
..și ce? – mi-a zâmbit – ca o
întindere de cuvinte în minte –
nici pe tine nu te-ai văzut
mai mult decât pe mine
vreodată – că mâna ta 
și florile mele-s totuna!

..șșș! te rog, taci! – am scrâșnit..

nu poți să reduci la tăcere cuvântul
te lupți cu morile de vânt și uiți
că ești vântul

dă-mi drumu` – am strigat 
și l-am auzit fredonând libertăți
zdrăngăniri rupte de lanțuri
„Pe Mine Mie însumi M-am dat!”
eu sunt drumu`tău! – tu ghem de cuvinte 
bla-bla-uri dintr-astea.. sau de-alea 
un fel de tarzan către jane
lovindu-mă-n piept
„tu: ..mersul – Eu: ..calea”

 

 

păcat de harry potter

Standard

death-eater-ii te chelesc de tot 
mai ceva ca hoții de buzunare
ce vorbești, ca sucu` din pahare
cu paiul – sorb.. nu viața din tine
ce viață? – ca-n filme! ca la carte!
te lasă fără morți – făr` de moarte

câte mai ai? – știi jocurile alea
în care câștigai stele-diamantine
cu care puteai cumpăra vieți
de jucărie – așa că te-ntreb:
câte mai ai? – că eu încet-încet
rămân fără niciuna măcar
..n-ai putea să mi le dai mie?

cum? ..fiecare cu morțile lui?
și ce te faci când rămâi fără..
te scot ăștia afară în frig
în întunericul de afară – că și 
de-ai mai avea n-ai putea 
să le numeri de beznă
ca și cum ai da peste culoare
cu negru

death-eater-ii.. ieri am văzut
iară și iar harry potter – sunt 
mai reali decât în film
se strecoară-n privire exact
printre degetele ușor răsfirate
pe care le-am pus peste ochi
ca pe o poartă întredeschisă
ca pe o viață
prin a cărei crăpătură

se scurge