altfel de muzică

Formatul postării

n-am înfiinţat niciun concert
n-am mâzgălit nicio simfonie
în schimb mi-am băut
laptele degresat şi alb
în fiecare dimineaţă
şi am lăsat soarele
să răsară
în mine

crezând că-i fac o favoare
şi că de n-ar fi portativul
privirilor mele şi-ar
mâzgăli simfonia-n apuneri
răsărit după răsărit…

lapte nebăut al vieţii
rămas rece în frigiderul
neîntâmplării

..avem dreptul!? :)

Formatul postării

`mi-era frig
mi se albise barba
târam după mine pe străzi
liberu` arbitru
cum își plimbă câinele nasu`
în căutarea mirosului

fericirea-i o amintire
ieșirile zilnice
sunt în recunoaștere

© f: rb
© f: rb

..dând viață văzului :)

Formatul postării

„M-am gândit la copiii care se joacă dând viață pietricelelor: „Uite, spun ei, o armată în mers, uite acolo niște turme”, iar trecătorul care nu vede decât pietre nu cunoaște bogăția inimilor lor.”

A.S-E., Citadela, Ed. RAO, pg.87

sfoara de heliu

Formatul postării

îmi las mintea să se înalţe
până la tavan şi mă văd de sus
cum stau în mijlocul camerei
turceşte
cu picioarele amorţite sub mine
cu numele în palmă
cu fruntea enormă ca o cutie poştală
cu uşa deschisă

slăbesc sfoara fragilă de heliu
şi mintea mea se înalţă mai tare
acum vede întregul bloc
eu în aceiaşi cameră
în mijloc

în palmă am rana de la sfoara
care se adânceşte
pe parcurs ce mintea mi se înalţă
vede acum conturul imaginar al ţării
graniţele desenate doar pe hartă
vede în stânga şi în dreapta
apa rece şi albastră
a oceanului ce înconjoară pământul
curând vede o minge albastră  şi mică
ce se zbate în apă fără să ştie să înoate
ce rătăceşte frumos
printre stele cu ghidul în mână
undeva la o notă de subsol
sunt eu
în mijlocul camerei lucrând la o mică fereastră
pe marginea stângă a cutiei poştale
cu uşa deschisă

în sfârşit după multe vise adorm

Marin Sorescu: „Scriu pentru mine.” :)

Formatul postării

„De ce? Pentru cine? Răspunsul nu e decît unul singur: scriu pentru mine. Sunt singurul public al gîndurilor. Să fim lucizi: cine ne poate înțelege, cînd noi înșine nu ne înțelegem decît fragmentar, pînă la mînă, pînă la brîu? Iată de ce poezia trebuie să fie sinceră – numai așa te poți traduce exact, numai așa te poți reconstitui, ca melcul drumul de la casă și înapoi, după urmele albe lăsate pe frunze. E și greu de altfel să nu fi sincer (și din cauza asta mulți nici nu sunt sinceri: e prea ușor), cînd îți propui să dialoghezi numai cu tine, știind, așa cum am spus, că ești singurul interesat în discuție.”
[…]
„Cred tot mai puternic în poetul care posedă o vastă cultură, capabil numai el de concentrări și stilizări pînă la esență și formulă. Trebuie spulberat mitul boemului pușlama, al cântărețului ignorant „nealterat”, un individ pe care mi-l închipui bîjbînd printre noțiuni, trăind numai din propriile-i „revelații” ca bețivul din sughițuri.
Sînt prin urmare pentru poezia care-și pune problemele mari ale omului, fără a se angaja să răspundă mecanic la ele (în sensul naivo-idilic, pedagogico-educativ, patetico-fanfaron). Poezia nu poate declanșa nici războiul, nu poate încheia nici pacea. Istoria omenirii e o dovadă elocventă în acest sens. Sînt prin urmare pentru poezia instrument de cunoaștere a omului ca om. Asta nu se poate face decît în însingurare, pe baza meditației dezinteresate, sincere și profunde. Nu știu să existe ceva mai individual decît gestul artistic.”

M.S. – POSTFAȚĂ (la Tinerețea lui Don Qujote)

jumătate de aproximativ

Formatul postării

e ştiut
am un locşor special în inima ta
am jumătate de aproximativ
plin de lumină
şi cealaltă jumătate aproape
întunecată

pe mine m-ai rupt
se ştie
şi m-ai aşezat şi-acolo
şi-acolo
şi doar când mă socoteşti
cu minte(a)
sunt eu pe de-a-ntregul
şi luminos şi-ntunecat
deopotrivă

dar e ştiut
tu gândeşti mai mult
cu inima

Maria Florea: Granițe traversabile

Formatul postării

Am găsit din întâmplare un text de prin 2012 surprins pe foaie de Maria Florea. Mi-a părut mai strălucitor decât obscuritatea. Voi ziceți cum poftiți, e voie…🙂

„Sunt un continent plin de ţări fără graniţe.
Doar cu câte-o barieră lingvistică ‘ici ‘colo.
Inima-mi vorbeşte o limbă pe care mintea n-o cunoaşte.
Mereu se avântă în discuţii – crede ea.
Monologuri – ştiu eu.

Am avertizat-o că va fi marea neînţeleasă.
Aude, dar nu a învăţat graiul ascultării.
Nu pricepe, deşi-i scriu pe limba ei.
E dislexică.
Se revoltă. În tăcere.
Îi trage cu ochiul gurii.
Docilă, gura zâmbeşte lumii.
Ştie că lumea nu trece graniţa zâmbetului.

Marin Sorescu: „…suferință de lumbago” :)

Formatul postării

Cred că stiu de ce „cei mari” în ale scrisului poetic se feresc să dea verdicte într-ale poeziei și/sau sfaturi poeților: de aia-s mari!🙂

„Sînt pentru poezia lucidă, poezia de idei, contra infantilismelor și obscurităților goale. Contra versurilor care parcă suferă de lumbago. Stau țepene și nu se pot întoarce pe celălalt sens – dacă-l au – decît cu țipete înspăimîntătoare în presă.”
(M.S., Interviu cu Gazeta Literară)

Marin Sorescu: Despre noțiunea de experiment liric

Formatul postării

„- Ce părere aveți despre noțiunea de experiment liric?
– Experimentul este un lucru pe care trebuie să-l facă orice scriitor încontinuu, până în momentul în care se descoperă pe sine, adică ajunge la o sinceritate de simțire absolută. Această sinceritate absolută dă acel timbru specific fiecărui scriitor, aerul lui, pe care îl detectezi și după care poți să-l recunoști. Prin urmare, experimentul este modalitatea prin care se toarnă mereu benzină pe flacăra propriei tale neliniști. Când ai ajuns să arzi constant, cu flacăra de aceeași mărime și intensitate, înseamnă că te-ai descoperit și nu mai ai nevoie de o astfel de sinucidere suplimentară. Trebuie un exercițiu zilnic, care nu se poate numi numai experiment. La noi se face marea greșeală  – și asta dintr-un exces de ripostă la o închistare mai veche a literaturii – de a se cere mereu noi experimente. Există critici care se cred a fi moderni dacă descoperă în scrisul cuiva schimbări de stil, reproșându-le scriitorilor atunci când nu găsesc aceste „înnoiri”. Să se facă deosebirea între scriitorii adolescenți, care trăiesc din febra omului dezorientat, care caută, și scriitorii maturi care au trecut prin aceasta și au reușit să se așeze cu trăinicie pe o zonă ce le este propice și pe care trebuie să o fructifice până la capăt.
    În ce mă privește, sunt iritat ori de câte ori aud despre o carte nouă a cuiva fraze ca acestea: e bună dar tot în maniera știută a autorului sau nu a făcut saltul la o altă formă de exprimare. Aici observ și greșeala de a se confunda stilul cu maniera. Blaga nu și-a schimbat stilul – tonul specific – al cărților sale, care merg cu același suflu de la început până la sfârșit. Judecând după opinia criticilor amintiți, ar trebui să-l considerăm pe Blaga cel mai mare manierist. La fel Barbu. Consider chiar o mare slăbiciune eschibițiile de la un volum la altul și pretinsele găsiri suprarealist-cimilitoare. Eu nu sunt pentru introducerea talmeș-balmeș-ului în poezie.”

M.S.- Insomnii. Ed. Albatros, pg. 101

„Nu aveţi dreptul de a evita un efort decât în numele altui efort, căci trebuie să creşteţi.”- Antoine de Saint-Exupery

Image

capabil

adevărata furtună: vorbele din spatele vorbelor

Formatul postării

ne trec gândurile malurile
apele năvoadele
neinspiratele credințe-n inspirație
mereu ne locuiește simțirea
mereu ne înlocuiește mereul
[…]

Marin Sorescu: Tușiți :)

Formatul postării

„La cele mai bune replici ale mele
Ai tușit,
Scorpie bătrână.

Ele erau cheia
Întregului spectacol,
Le pregăteam în febră
Ani în şir,
Oamenii m-aşteptau cu respiraţia tăiată,
Efectul trebuia să fie formidabil,
Dar pe tine tocmai atunci
Te îneca tusea,
Scorpie bătrînă.

Dacă se-ntîmpla
Să lipseşti odată,
Începea să tuşească
Scaunul pe care stătuseşi.

Acum ai molipsit
Toată sala,
Piesa se petrece de la un cap la altul
Într-o tuse măgărească…

Tuşiţi,
Răguşit, piţigăiat, dogit,
Cu pauze, în accese, uscat, pistruiat,
Ca la vocalize, ca la doctor,
Tuşiţi!

Credeţi că spun rolul pentru voi,
Ochii mei par că se uită la voi,
Cînd, de fapt, eu privesc peste capetele voastre
Becul roşu din fundul sălii.

Pentru el vorbesc,
Lui îi spun sufletul meu învăţat în nopţi de insomnie,
Becului roşu care arată locul pe unde, la sfîrşit,
Voi trebuie să evacuaţi sala,
Scorpii bătrîne.”

M.S.- Tușiți, Ed. Mihai Eminescu, 1970, pg. 26

maxresdefault

..cel mai enervant cuvânt dintre toate

Formatul postării

Ziceam (azi-ieri-cândva) că nu cred în muză, sau în „te-a lovit inspirația”, însă cred în contextul propice scrisului – mai productiv decât alte contexte, prin comparație.

Chiar dacă tot timpul, oricând și oriunde există în noi un „flux al conștiinței” – cum îi zicea Virginia Woolf – și poezia din noi poate ieși la suprafață oricând și în orice formă luată de la mâinile care o apucă, ea pare a fi fără de formă fixă, supusă mereu lui „depinde”, ca apa, ca mercurul, ca aburul – de neapucat cu mâna liberă – însă de apucat totuși cu mâna ochiului prelung-imaginar, cu întinderea-indiferent-de-apucare a încercării.

Poate că e doar o chestiune de nuanță, de etichetare diferită, de „aceeași-mărie-cu-altă-pălărie”, și ce numesc eu „context propice” numeau ei inspirație, muză…

P1120918
© f: rb

Reminder :)

Formatul postării

…366 de zile…si-ncă una!🙂

călătorru'

Îs bucuros că-s viu și că nu-s mort! Că s-a gătat când nu eram și-acuma sunt…
Sunt bucuros că văd și că nu-s orb; îs bucuros că merg și strâmb și drept și că nu-s șchiop de-un mers sau chiar de doi.Îs bucuros că simt când te ating și că nu e lipsit degetul meu, și nicio parte de la sus spre-n jos…Îs bucuros c-aud și că nu-s surd, dar nu aud orice: că nu-s un radio cu buton, și-s bucuros că-s surd. Când câinii fug de-un fluier mut, eu trec zâmbind, și-s bucuros că-s surd.

Îs bucuros că scriu și că am pix și înțeleg un semn și înc-un semn, și un simbol și-un lung șirag de mâzgăleli nu-i mut în ochiul meu, ba chiar și-alt șir, chiar dacă nu deplin și nici nu tot. Sunt bucuros că simt în păr și-n nări cum se învârte steaua…

View original post 516 more words

de-adevăratelea

Formatul postării

eu și cu tu
trăim două minciuni
și le trăim de-adevăratelea
încât atunci când ne bucurăm
n-o facem de dragul minciunii
ci a trăirii
și-a adevărului