cenușa

Standard

a rămas mai nimic din jar, am
ars trei gânduri și-o idee:
să caut flăcări și călduri – funinginea
întunecimii – de când tot caut
amânări și sper să dibuiesc
găsirea

toți trag din jar la oala lor
discriminând chiar însuși focul
de dragu`a două trei scântei..

dar.. cine i-ar putea opri?
când o scânteie-i fiecare – cunoaște
o naștere de zori și-un timp
prelung cam cât o floare

o frumusețe de moment, cu dichisiri
de butonieră – trei amintiri numite
ieri, și-o viitoare efemeră..

și bem un ceai – și jarul nu-i, și
strângem cu căldură cana, găsim
găsiri precum un cui
să ne-agățăm în ele teama..

Reclame

neither, nor

Standard

there`s no time nor place
for tea in our lives
the tin of the words
is empty and cold
the bridge we don`t cross
is silent – no smiles
the steps have forgotten
their voice

the warmth of the touch
is absent and lost
the smell of the tea
wanders its ghost
no thoughts you can reach
neither their pain
there`s no time nor space
for tea
in our veins

„Timpul nu mai e o clepsidră ce-şi scurge nisipul, ci un secerător ce-şi leagă snopul.”- A.Exupery

Standard
14188229_10155158464203272_8314508000862437795_o

© foto: rb

Aici găseşti ideile mele (combinate şi născute din ideile altora). Unul din felurile în care eu parcurg călătoria vieţii. Unele din cele pe care le cred, unele din cele pe care le simt, le doresc, le scap printre degetele neînţelegerii sau le cântăresc între credinţă şi îndoială.

Aici găseşti lumea mea descrisă de mine. Lumea exterioară şi interioară aşa cum se vede de după ochelarii mei.

Aici găseşti poezie de bine şi de rău, de lumină şi de întuneric, de tăceri şi de vorbe, de moarte şi viaţă, plus cele aflate între…

Aici găseşti o parte din mine şi din călătoria mea (poetică).
🙂

 

ecou

Standard

..acuma am venit c-am și plecat și nici nu ne mai amintim
c-am fost..

strugurii de nuc

Standard

vorbeam între noi în curte
sub viță
trăgea cu urechea alunul de nucă
viața, timpul erau tot pe fugă
pe ducă
și noi ne-ntrebam.. moralul
nădejdea
cin` le ridică?

ridicam din umeri
ca o concluzie
turnam licoarea neagră
amară – „ne punem singuri
mierea în ceai” – zicea bine poetul
și noi, bunăoară, la fel ca și el
ne facem viața
din dulce – amară..

sau nu.. stai! – cred c-ai greșit..
a zis careva – poate că invers
ai vrut să zici – da` acuma
că ai zis, las-o așa
că așa-i uneori
nucu`-și ciulea urechile
spre noi
și da din cap a da, sau poate
câte-o nucă ce cădea

umpleam paharele de aer
și vorbeam – m-am mai gândit
se lua la-ntrecere cu nu-i și cu așa-i
și la răstimpuri ne zâmbeam
râzând
nu-i niciun bai
că toate sunt aproape..
cum au fost și ai dreptate
când greșești – și nu și da
își tot răspund la întrebarea aia
mare, aia grea – misterul tot
mister se răspândea-ntre noi
ca aerul pe care-l respiram
trăindu-și propiile
meniri

l-ai dezlegat? să-l dezlegăm!
acum aici sub nuc
el ne lega de el cu amintiri
misterul lui acum ce-a fost
cândva..
și nucul aproba
nucu`-și ciulea urechile
spre noi
și da din cap a da, sau poate
câte-o nucă
ce cădea

© foto: rb

antireflex

Standard

doar tăcerea poate înlocui
gălăgia asta absurdă
numai nimicul poate întrupa
cu adevărat misterioasa formă
a lucrurilor

durerea – și nimic altceva
poate contura luminos de plăcut
umbrele vieții – câte una
așa la-ntâmplare..

absurdă prezență a lipsei
umbroasă lumină în
adevărul minciunilor

tânjim după găsiri – ca
amintiri ce din-ce-în-ce-mai-mult
se îndepărtează apropiind de noi
distanța
dăruindu-ne cadoul lipsei
înveșnicind (în noi) timpul

idee gălăgioasă de vorbe
care oricât ar fi de șoaptă
– strigăt în carouri – devine
haină de schimb manechinelor
de ne-plastic ai ochilor

se zice că doar prezentul
e viitor și trecut
deopotrivă

bmd

© foto: rb

De la eu la eu: 11 mesaje tulburătoare.. :)

Standard

Unu: Nu pierde vremea. E unică și ireversibilă. Planific-o!
Doi: Fii proactiv! Fă ceva! Dă prioritate priorităților. Așa înveți.
Trei: Ia inițiativa! Clădește momentul potrivit. Așteaptă-l în mod activ și creativ.
Patru: Preia controlul asupra vieții tale și a destinului tău. Viitorul e astăzi.
Cinci: Fă tot ce poți face – cu toată puterea și măiestria ta. Așa crește și puterea, și măiestria.
Șase: Nu-ți fie frică! (Nu fi Nuți!:) ) Nu te teme nici de oameni, nici de eventuala ta nepotrivire, nici de posibilul eșec. Încearcă!
Șapte: Nu lucra singur! Fă-ți echipă. Comunică!
Opt: Fii flexibil! Liniile de forță sunt multe. Rigiditatea nu-i apă, nu-și găsește locul potrivit. Rigiditatea te rupe.
Nouă: Ascute „toporul”, în loc să lovești mai tare. Nu uita că înțelepciunea este mai puternică decât tăria.
Zece: Roagă-te! Domnul nu-i doar Atotputernic, ci mult mai mult(e) de-atâta!
Unșpe: Zâmbește! 🙂

edf

© foto: rb

poză de grup decupată

Standard

două nopți și două zile
mi-a intrat fumul până în
măduva oaselor
flacăra a invadat amândoi ochii
de mă tem să nu fi ajuns
vreo scânteie la arhiva
imaginilor

m-am mutat pe mal
ca să adulmec mireasma
apei să mă îmbibe până
dincolo de piele zgomotul
pe care-l face șerpuirea
când își freacă trupul
de pietre

cu telescopul viitorului
privind în urmă se va
putea vedea în folderul
ăla neatins de flăcări
cum îmi intră râul
pe-o ureche și îmi iese
pe alta

tăcerea

Standard

a sunat editorul cu
vocea lui de ardei iute
a zis că-s bun a spus
mai exact băi deșteptule
și-a nimerit-o de
minune

n-am vorbit niciodată
cu el de-astea
metafizice
da-l simt cu credință
și așa… de piatră
te poți baza pe el
chiar și când cioplește
câte o teorie
din literă

nu i-am închis
l-am lăsat să zică
deși am așezat cu grijă
telefonul pe tăblia
mesei
ca să nu fac zgomot
ca să nu-i tulbur cumva
momentul artistic
să nu-i rănesc sentimentele
ca pe o daltă
ciobită-n știrbire

ploaia de lovituri
tocește extrem de încet
granitul legiferat
al iubirii de celălalt
ca pe noi înșine

hărți mioape

Standard

și voi credeați că știți
toate răspunsurile
în special la întrebările
retorice credeați cu putere
în credința aceasta
până când nu s-a mai
sinchisit nimeni să
vă creadă în plasa
asta fumată de mii de
ani ca pe etnobotanice
liceenii

prea slabe – te-nalță prea jos
ca-n bancul ăla sec cu
avionul polițistul și
depășirea înălțimii la care
nu tot ce zboară ne mănâncă
nu toți câmpii bătuți
sunt vineți
nu toți pereții de pe cai sunt
verzi
nu toate cireșele au torturi
șiașamaideparte..

și voi credeați că sunteți credincioși
crezând cu putere în
necredință – nesinchisindu-vă
decât de propriul sistem teologic
de viața filozofiei voastre
ca miopul care
are ca cel mai înalt țel
regăsirea ochelarilor
– numa` de-aia na –
ca să revadă lumea
șiașamaideparte..

tot felul de
etceteri pline de miez

și de credința lipsei de
transparență a răspunsurilor
la întrebările
retorice

șiașamaideparte?
[…]

bilete la balcon

Standard

se îngroașă dârele
și cad
bubuie lumina și crapă
ropot de aplauze
vertical
pentru spectacolul
de apă

De la eu la eu. Mesaje tulburătoare. (n)

Standard

Vine criza, trece criza. Rămâne criza.
E cam crizată viața asta (singura, de altfel, la îndemână). O permanentă criză.

A venit și rotunjimea de 40. Începe criza care a început pe la 25? Se sfârșește aia și pornește cealată, cea adevărată? Nu-mi rămâne decât să mă consolez cu gândul că se gată imediat criza de 40, pentru că fac 41. Pardon, sunt 41. Că-mi pare mai logică și mai faină varianta englezească cu sunt, decât asta românească cu am. Tendința ascunsă vizibil în noi de a avea, de a agonisi, de a deține.

Deținutul numărul cutare, – se constată în procesul verbal că – aaa deținut un nume. A mai deținut și alte mărunțișuri pe care nu le mai are. E de ținut minte. Că uitarea oricum face ravagii.

Vara asta a fost criză de vreme. Ce timpuri. Ca și vara trecută. Caniculă furtunoasă. Paișpe anotimpuri îngrămădite într-o singură zi ca excesul de haine într-o garderobă pestriță. Nori îngrămădiți peste ploaie. Criză de soare. Ce vorbesc, mai degrabă criză de iluminare.

Deși-s o grămadă de fulgere.

– dansul –

Standard

la spatele pixului
ca o plimbare gesticulată
am pus mâna pe talie
pe coastă
pe forma-i nevăzută
a sufletului

ah, formele lui viitoare
pipăirea unei hărți
imaginar
profetice

 

o înrămare transparentă

Standard

și-a spart o muscă ochiul
de geamul transparent
și-acum văd zboruri stranii
`n-albumul termopan
când să deschid fereastra aud
un zumzăit: timpu`-și izbește
aripa în geamul unei zile
în rama unui an

mă enervează aiurea ca
un țânțar în noapte când
somnul lenvirii iubește
perna goală
doar luna zâmbind rece
tresare se-nfioară
pe sub perdeaua albă ce-o face
să dispară

de când orbita muscă
și-a contopit privirea cu
plaja transparentă
a înrămării mele
zvâcnește o durere ascunsă
pe sub tâmplă
omida perspectivei dezbracă
crisalida
fluturii din stomac nu-s la
mansardă încă

de când mi-a spart fereastra
un zbor întâmplător
cu ochiul unei lumi ce
nu îmi aparține
deschiderea e-o rană
cusută de-un fior
și nu disting de-i zumzet
de muște sau
de albine

o pantă logică

Standard

După cum (îmi) zicea mai demult un prof`: „TREBUIE să scrii toate prostiile ce-ți trec prin cap, din cel puțin un motiv: ca să te eliberezi de ele.” 🙂