Nichita Stănescu: „Ars Poetica”

Azi, de Ziua Internațională a Poeziei 🙂
„..ca să le-nvăț cum se transportă lumea, de la ea însăși, la ea însăși.””

călătorru'

„Îmi învățam cuvintele să iubească
le arătam inima
și nu mă lăsam până când silabele lor
nu începeau să bată.

Le arătam arborii
și pe cele care nu vroiau să foșnească
le spânzuram fără milă, de ramuri.

Până la urmă, cuvintele
au trebuit să semene cu mine
și cu lumea.

Apoi
m-am luat pe mine însumi,
m-am sprijinit de cele două maluri
ale fluviului,
ca sa le-arăt un pod între cornul taurului și iarbă,
între stelele negre ale luminii și pământ,
între tâmpla femeii și tâmpla bărbatului,
lăsând cuvintele să circule peste mine,
ca niște automobile de curse, ca niște trenuri electrice,
numai s-ajungă mai iute la destinație,
numai ca să le-nvaț cum se transportă lumea,
de la ea însăși,
la ea însăși.”

Nichita Stănescu, Dreptul la timp (1965), Editura Minerva, București, 1988, pg. 44

 

Vezi articolul original

Publicitate

Prin ochiul digital, Info Hd – 11 martie 2016

„Încurajarea este oxigenul sufletului.”- G. M. Adams

În contextul recent al prezentării volumului de poezii „Ochiul în plus”  în fața și pentru hunedorenii interesați – cărora le mulțumesc pentru participare -, (că așa-zisa lansare de la Deva n-a fost de fapt o lansare de carte, a fost mai mult o prezentare de concurs) vreau să îi mulțumesc public și lui Alin Cristea pentru promovarea pe care a făcut-o cărții, imediat după apariția ei (octombrie 2015), prin postarea pe blogul România Evanghelică a 10 din poemele pe care le cuprinde. 

• • https://romaniaevanghelica.wordpress.com/2015/10/30/ochiul-in-plus-10/
  • https://romaniaevanghelica.wordpress.com/2015/10/29/ochiul-in-plus-9/
  • https://romaniaevanghelica.wordpress.com/2015/10/28/ochiul-in-plus-8/
  • https://romaniaevanghelica.wordpress.com/2015/10/27/ochiul-in-plus-7/
  • https://romaniaevanghelica.wordpress.com/2015/10/27/ochiul-in-plus-6/
  • https://romaniaevanghelica.wordpress.com/2015/10/26/ochiul-in-plus-5/
  • https://romaniaevanghelica.wordpress.com/2015/10/24/ochiul-in-plus-4/
  • https://romaniaevanghelica.wordpress.com/2015/10/23/ochiul-in-plus-3/
  • https://romaniaevanghelica.wordpress.com/2015/10/22/ochiul-in-plus-2/
  • https://romaniaevanghelica.wordpress.com/2015/10/21/ochiul-in-plus-1/

Promovând parte din poezia mea (în special cea cu tematică religioasă), Alin Cristea m-a încurajat de-a lungul anilor să continui să caut în cuvinte poezia încă nescrisă (de mine). In rest, cititorul decide mereu cât de mult (sau puțin) timp și interes merită textul scris.
Mulțumesc! 🙂

„Cartea este un cadou pe care-l poți deschide de mai multe ori!”

…dacă aici pe blog nu, (unde găsiți aproape tot ce am fost eu în stare să scriu)…atunci unde? 🙂 …vă invit mai aproape! pe cei care vreți, puteți, doriți… 🙂

…acum 8 ani :) (09 noiembrie 2007- 2015)

– Despre limbi – un prim text postat aici, cu ani în urmă 🙂

Cândva oamenii s-au căţărat pe munte şi
prin cuiburi de vulturi au născut focuri:
cu limbile focurilor lor vorbeau între ei despre
veşti de război,
interpreţi pentru corn de berbece
sau aramă lungă
ce din nu ştiu ce motiv  n-avea limbi.

Limbi de papuc salută pământul.
Limbile ceasului toacă timpul,
îl foarfecă;
cu limbi de vioară și lemnul şi sârma vorbeşte.
Voi oameni cu limbile voastre
vorbe ale Dumnezeului tuturor limbilor
iată ce sunteţi!

angelus transitorius

aripa lui îmi atinge obrazul
trag perdelele-n geam
îndepărtând-o

venise schimbul trei
sau ceva se-ntâmplase
că aerul tomnatic de sub aripă
a împins toate toate frunzele
spre galben

noua santinelă e somnoros
de moale
presupun că va face de strajă
până la schimbul anului
apoi se va bucura atâta de tare
încât eu mă voi retrage în spatele geamului
– la căldură –
să-i admir bătaia din palme
să-i viscolesc cu privirea
viscolul

1. https://calatorru.wordpress.com/2011/02/26/printre-balamalele-zborului/
2. https://calatorru.wordpress.com/2008/01/14/adiere-de-aripi/
3. https://calatorru.wordpress.com/2010/05/17/poveste-cu-inger-gri-1-2/
4. https://calatorru.wordpress.com/2010/05/31/ingerul-captiv/
5. https://calatorru.wordpress.com/2010/06/02/pana-de-inger/
6. https://calatorru.wordpress.com/2010/10/23/in-aceeasi-echipa/
7. https://calatorru.wordpress.com/2013/02/07/e-o-poveste-cu-un-inger-rau/
8. https://calatorru.wordpress.com/2014/10/19/how-old-am-i/
9. https://calatorru.wordpress.com/2015/03/07/ingerul-bataie/
10. https://calatorru.wordpress.com/2015/04/16/ajunsul-neajunsului/

păpădii milaneze

mă fac vânt pentru o floare de păpădie
și mă gândesc
sub munții imenși ai soarelui
pe munții pietroși ai răbdării
o roată dințată e umbra ei ruptă
într-o jumătate de umbră
un cerc de curcubeie e ridicarea
ei în dreptul soarelui

mă fac vânt pentru o jumătate
de floare de păpădie
și mă gândesc
o ploaie de puf e timpul
o stea albă fiecare secundă
un joc e vântul vremelnic
al vieții

țin cu mâna stângă capodopera
goală a tulpinei
și mă gândesc
ce umbre din plămânii divini ai zilei
sunt amintirile

© f: rb

Nuța Istrate Gangan: mă întrebi cine sunt

„ziua
din carnea ta se desprinde o pasăre albă
își rotește zborul prelung
apoi se cuibăreşte în pântecul meu

noaptea
un lup se rupe din tine
întunecat şi flămând
îmi adulmecă genunchiul şi glezna
mă dezbracă de toate fricile
îmi sugrumă ţipătul
şi îmi sfâşie aorta

mă întrebi cine sunt
de ce m-am încolăcit
liană blândă
în jurul inimii tale

nu mai ştiu nici eu

întreabă-mă cine am fost
înainte de a-ţi şti atingerea”

trosnirea pupei

am Înțeles!
astăzi se scrie altfel
se scrie cu futui și curve
junk food-ul limbii care ne crește
e trupul, scheletul și măduva
poemelor de azi
nuduri de femeie alb-negru

„mi-ai intrat în palme ca uleiul
scurs din motorul în reparații…”
„aripa ta e crescută prin mine…?
cum de împărțim același zbor,
același aer?”

să porți versuri de-astea pe buze
e să umbli gol de conținutul ultimelor reviste
ultimele faruri în noapte rătăcind
în lumina apusă a ce-știi-cărui
naufragiu…

de parcă atunci când trosnea pupa
sub sărutul furtunii
sau brațul Titanicului era rupt
de încordarea de gheață a întâlnirii
nu se-nălța de pe dirijarea aceea haotică
a multor brațe
același cântec de lebădă…

să pierzi o noapte albă
înseamnă să nu știi niciodată
ce tablou ar fi putut ajunge…
înseamnă
să rămânem dincoace de zidul fricii
în umbra gândului că modernismul altora
fiind a fost mai modern decât al nostru

când fiecare deget își are altă amprentă
și fiecare ochi alt iris
când orice inimă dansează
muzica-i proprie
mai ales atunci când nu știe
și-n fiecare zi o stea își trimite spre noi
și de jur împrejur
explozia de bucurie că s-a născut
…și pentru hoți și pentru curve…

ce naufragiu!

cântec

azi m-a prins ploaia și m-am lăsat prins
își freca degetele-i lungi de fața-mi
lasciv și zâmbind mă mângăia
zâmbind îi arătam colții și viața…

mâna ei lungă de pe umăr curgea
printre degetele mele prelinsă
și prin tricou și prin piele-ncerca
o joacă pervers-înadinsă…

eu nu puteam face nimic
pășeam prin trupul ei mai aproape
îi treceam printre coaste și prin buric
și deveneam curgere, ape…

azi m-a prins ploaia și m-am lăsat prins
a alergat înadins după mine
demult eram de dorul ei aprins
și-aprins rămân sub recile-i suspine…

„Poezia nu-i decât instrumentul unui funebru narcisism!” (E.C.)

tu eşti arbustul
tu eşti cărarea
tu eşti cercul din jurul lui
tu eşti omul ce se învârte
tu eşti poezia scrisă
tu eşti coada în jurul
căreia creşte altă coadă

tu eşti podul
tu eşti malul
tu eşti malul
tu eşti omul de deasupra
ce trece
tu eşti paşii rămaşi în urmă
şi întoarcerea capului

tu eşti fotograful de pe
bancă
şi poza
tu eşti lumina
negativul, developarea
tu eşti râul ce curge
sub trecere
şi peştii

tu eşti nebunul şi nebunia

Pablo Neruda: Spre orașul splendid

„Doamnelor și domnilor,

Nu am deprins din cărți nicio rețetă după care să compun un poem: iar la rândul meu nu vreau să dau impresia și nici nu doresc pur și simplu să dau vreun sfat, sau să mă exprim despre modul și stilul în care noii poeți ar putea primi de la mine măcar un strop de presupusă știiță în această privință.

[…]
Pe parcursul vieții mele eu am găsit pretutindeni, totdeauna, susținerea de care aveam nevoie, formula care mă aștepta, nu pentru a o trece sau a o pietrifica în cuvintele mele, ci pentru a-mi explica mie însumi lucrurile.

[…]
…zic că nu știu dacă acele lucruri ieșeau înaintea mea pentru pentru a fi mai apoi comunicate altor ființe, sau era doar mesajul pe care alții îl trimiteau spre mine ca pe o cerere sau ca pe o acuzație. Nu știu dacă le-am trăit sau le-am scris pe toate acestea, nu știu dacă au fost adevăr sau poezie, ceva trecător sau etern, versurile pe care le-am experimentat în acel moment, experiențele pe care le-am cântat mai târziu.

Din toate acestea, prietenii mei, decurge tâlcul că poetul trebuie să învețe de la cât mai mulți oameni. Nu există singurătate inexpugnabilă. Toate drumurile duc spre același punct: să ajungem să comunicăm ceea ce suntem.”

DIscurs la recepția de decernare a Premiului Nobel,
13 decembrie 1971

corăbii second hand

…te cunosc doar din spusele altora
ca pe-o mireasmă fără de floare
ca pe-o recenzie fără de film
doar vorbe second hand mi te mâzgălesc în ureche și ochi
doar gândurile mâinii tale mă țin de mână
strecurându-se printre degete ca o ploaie
căzută din cer sau o lacrimă
dintr-un ochi nevăzut…

strădanie sărată de pe marginea frunții tale
sau ce știu eu a cui…

dacă palmele tale miros a cui
ce știu eu…?
dacă ești (sau nu) cel mai frumos dintre oameni
nu pot decât să (mă-)ntreb

să compar? …cu cine să (te) compar și-n ce fel?
că oricum nu te cunosc decât din spusele altora, Doamne…
ca pe istoria la care n-am fost martor
de la care-am lipsit ad-literam

sălășluiești în cerurile tale și prin cotloanele obscure ale memoriei
…ce știu eu ce uni-vers e ăla
cu câte ceruri
pe câte straturi
ajuns acolo cu corăbiile astea second hand
ale vorbei
ca o marfă în cufere

și-n hamacul gândului te legeni
zâmbind sub soarele acestei cunoașteri
și-n semnele de întrebare crești o cultură
a viitorului ascuns
în sâmburele primăverii până-n cules
din raza de soare până-n boaba de vin
de-a lungul viei cu mlădiță cu tot

te cunosc doar din vorbele altora
ca pe un munte-ntr-o poză
ca pe o vacanță într-o dorință secretă
sau un secret
ne-mpărtășit încă
la nimeni…

fuşereala unei aruncări copioase…

totu-i o privire aruncată
totu-i un fel de-a vedea
crescut pe ochiul rotund pe care creştem…

totu-i un ţipăt aruncat în urma altui ţipăt
ca vagoanele de marfă trecând prin spatele grădinii
în urma strigătului de locomotivă

totu-i o frunză sub povara galbenă a timpului
care atinge aerul care atinge pământul
care atinge ameţitor mâinele mâinelui
– sânul cerului sub care creştem –

totu-i o veste aruncată bacşiş
în urma copioasei întâmplări acolo
printre fărâmiturile pauzei…

de ce s-arunci privirea ca s-o treacă unii
în lista de probe (de) la faţa locului?

totu-i o dovadă pe care ne-o aruncă în faţă judecătorul
 – ca să nu mai vedem (nimic) altceva…

…259200

…cu cele 36 de grade ale mele

aproape că împreună facem un unghi

de 72 de ore – suficient de larg

(ca) să-ncapă-n el o-ntreagă viaţă…