Arhive pe autori: rubenbucoiu

Despre rubenbucoiu

Salut :) Bine ai venit pe blogul meu. Într-o toamnă, cu 2 zile înainte de începerea școlii, atunci a început totul... ba chiar mai repede de acel septembrie. După ce am învățat să merg am perseverat în fiecare anotimp... eu, călătorru (Ruben Bucoiu)

lumini licărind

Standard

Doamne,
unde sunt îngerii Tăi
de-altă dată
și unde-i lumina de sus..?
unde-i colinda veștilor bune ?
..colinda-i tăcută..?
..soarele apus..?

ca niște morți îngropați în tradiții
vorbele goale le facem urări
obiceiul luminilor ce ne străjuie
casa
vine și pleacă de luni până joi
și-așijderea primilor oameni
zâmbim și petrecem
cu teamă – fără teamă
..și goi 

goi de-adevăr și goi de putere
forme ce-s goale zdrăngăne
a scrum – bubuie pe ulițe tobe
de urs și de capră e crăciunul
de-acum – oamenii au uitat
vestea cea bună – vuvuzele
încearcă zadarnicu-i drum
bubuie toba de bune și rele
secunda pocnește bum
și iar bum

unde ți-s Doamne
luminile îngeri ? unde ți-s
magii ce te găsesc ?
unde ți-e vestea divină ce-nghite
vacarmul nost` gol-pământesc ?
unde-s păstorii ce turmele-și lasă
ca să afle scâncet de Mare Păstor..
unde-s dragonii, președinții, `mpărații
tulburați de vestea
detronării lor ?

unde ți-e harul dătător de iubire –
limpede proaspăt ca un izvor ?
unde-i salvarea ce dă mântuire ?
că gerul ne rupe de frig
și de dor..

e frig între oameni și dor
de speranță – orbecăim
între mâine și ieri
..unde-s promisiunile ce dau
siguranță, ..unde-i găsirea ?
..n-o găsesc nicăieri..

n-ai spus chiar Tu că Pruncul cel Mare
se va numi Emanuel ?
și că-n tainica noastră strigare
simplu precum 1 plus 2
vom ști, vom simți, vom pricepe
că.. Dumnezeu e cu noi..!?

dar noi se sfârșim de singurătate
chiar între oameni din același
cămin – zâmbim
sub luciri de păcate și Tu ne ești
departe.. străin..

ca o poveste ce parcă se stinge
numită decembrie-sărbătoare-crăciun
ba ne pare că tace – ba ne pare
că minte – Cuvântul străvechi
și străbun

nu-ți scriu de jale nici de reproșuri
ci ca un colindător gata de drum
bat la ușa întrebărilor mele
ca să mă-nveți
ce să le spun..

eu le deschid și le-ascult
mut sub zâmbet
le dau nuci, portocale și
fructe de-alun
și de binevoiești a-mi răspunde
lumini s-or aprinde în ochi
de Ajun..

– pauza –

Standard

visam cândva să mă
trezesc – oricum
nu-i despre mine
vorba –
visam cândva că dorm
adânc
mult prea adânc
ca să se poată
zidi o treaptă
dintr-un gând
..și mă holbam
..și nu știam
ce țeapănă era
privirea
când dintr-o dată
doar așa
o pasăre a stat
pe ea
ca să-și răsufle
nemurirea
călătorea spre cald
de frig
pre țări ce încă
nu-s trezite
din nerostire
neștiut
neauzite

tai frunză la timp

Standard

să tai în două
frunza iernii ninsă
așa scria ziarul de la 9
d parcă iarna ninge
și nu plouă și
viața morții poate
fi învinsă

înfrângerea triumfă
zilnic parcă
d șapte ori d opt
și chiar d 9
indiferent ce faci
cu frunza iernii
de-o lași tăiată-ntr-una
sau în două

și-oricât d mult
ai rupe timpu`n șapte
el veșnic va fi opt
d nota 10
hrănit cu luna corn
și albu-i lapte
ce dă în focul zilei
ce-o întrece

… [ ]

Standard

de jur împrejur(ul meu)
aerul e mușcat
inegal lipsesc din el
bucăți MARI după
forma foamei cu care
ajungem încercare după încercare
la vidul din el
casă străbatem până dincolo
de misterul transparent
învăluirea
lumea hrănindu-ne

..am aflat

Standard

[…] 
am aflat că așa este
doar că nu este așa!
și când pare a fi așa
vine unul
și zice că părerea mea
e o comoară
pentru mine
doar că lui îi pare
că altfel stă treaba
că el are..
alte comori
care sunt!
prin urmare:
așa este!
așa trebuie să fie
doar că..
nu este așa!

umbra (verbală a) îngerului

Standard

du-te cu puterea p care o ai
și izbăvește p cei care au nevoie
d izbăvire – zise îngerul
necunoscut din umbra luminilor lui
din lumina vorbelor proprii

du-te cu înțelepciunea p care o ai
și întinde o ață pentru pașii
potecii – scrie
cu ei o posibilă rețetă contra
rătăcirii
contra chiorelii din ochiul
busolei

zise necunoscutul înger îmbrăcat
tărcat și curios pe-o parte-n
curaj pe cealaltă-n nădejde
fără să dea explicații
fără să stea la taclale

dădea ultimatumuri d parcă-mi
dădea d milă
dădea cu ele-n mine d parcă
mă pironea `ntr-o singură
variantă rămasă la dispoziție
dădea-n dispozițiile mele
îmi dădea însăși dispoziția

mie habarnistul d mine
care nu știa că nu știe
lipsa caracterizantă

bine, fie! am răspuns
și abia acum – după mulți ani
întrezăresc (cât d cât) semnul
p care mi l-a făcut adâncul
înțeles al vorbelor lui
izvorul născător de izvoare
al dialogului

Lansare de carte: „Garderoba de aripi”, Editura Universitară – 9 octombrie 2021

Standard
praful drumului meu îl strâng
în punga mea de hârtie
ca să-l folosesc la gloanțele finale
și poate că zgomotul de dincolo de trăgaci
va fi zgomotul meu caracteristic
vocea zborului meu
prin aerul vremii
[…]
„Intimități neîmpărtășite”, din volumul „Garderoba de aripi”, Editura Universitară, 2021
lansare garderoba oct 2021 modificat2

Puteți comanda online o „GARDEROBĂ DE ARIPI”, fie direct de pe saitul Editurii Universitare, fie de pe una din următoarele librării:

cântecul

Standard
pasărea
desface cântecu’ pe toate părțile
scotocește prin el
după notele pe care le caută
pluta
se mișca p rând spre toate cardinalele
catarg nehotărât încă să se scufunde
tăcerea
împinge pomii ‘napoi în pământ
în oglindirea ei se aud cum cresc
în amândouă direcțiile (deodată)
k să îmbrățișeze pe dinafară
lumea cu viață
pe dinăuntru cu temelii rădăcinoase
lacul
zâmbește albastru cu ochiul deschis
nehotărât dacă pândește, contemplă
sau veghează
pasărea
încă n-a dat de muzica scotocită
tot caută…

secretul

Standard

oboseala e specific umană
jugul cu care încercăm s-o
cioplim departe de noi
e-o noapte în care te foiești
ne-nvăluiți d somn pălmuiți
de-ntuneric pe-o parte și alta

lungimea nopții se numără-n ani
redenumim jugurile uzate
în experiențe
ne lăudăm cu bătăturile d la gât
cu vânătăile d p umeri
oglindind totul în paharele de vin
din care mușcăm cu sete
în zgomotul râsului cu care 
subjugăm liniștea de-a rămâne
singuri cu toate ostenelile
noastre
k-n jugul unei oglinzi
p care nu reușim s-o spargem

-oboseala nu-i specific umană-
strigă în noi divinul
în micuța ureche c ne-a
rămas deschisă
-ați învțățat aiurea nu de la mine-
d la sCursuri mincinoase până-n
pânzele albe -vă zic de mii de ani
și tot nu credeți- bălăcărindu-vă-n
poezie..
„..al Meu” e secretul!

„luați jugul meu asupra voastră..
și veți găsi odihnă pentru suflet”

îndărătnici obosiți
ce sunteți

Daniel Marian: Cer variabil, vreme perfectă pentru plaja întâmplărilor de la cotidian la etern – sau, despre „Garderoba de aripi”

Standard

Ce bucurie astfel de texte! 🙂 Mulțumesc poetului și criticului literar, Daniel Marian, pentru cadoul timpul pe care mi l-a făcut prin lecturarea Garderobei și pentru zborul creionat al următoarelor impresii:

„Cer variabil, vreme perfectă pentru plaja întâmplărilor de la cotidian la etern 

(Ruben Bucoiu – „garderoba de aripi”, Ed. Universitară, 2021)

Luăm lecţia şi instrumentele de zbor, pentru ca apoi să luăm zborul. O singură aripă de-am avea şi tot merită încercată experienţa aproape ca fărădelege. Ne aflăm în pragul şi în întâmpinarea aerului tare care riscă să ne inunde fir cu fir biblioteca de memorie până când ea însăşi va deveni tot zbor.

Ruben Bucoiu vine pregătit pentru o reală expertiză, cu întreaga sa substanţă şi rezonanţă întâlnindu-se în „garderoba de aripi”. O carte despre ce se petrece, petrecere şi petrecanie. Lirismul în formă acidă, de mult depăşind faza bazică, acesta fiind locul unde fierb stră-înţelesurile ca la Cazanele Dunării.

Privilegiul poetului, acela de a-şi ţese după bunul plac timpul şi mai mult, foamea de timp. Iar momentele ilustre sunt la rândul lor prinse ca într-o pânză de paianjen a prea-doririlor fiinţei de ieri, alăltăieri, mâine, poimâne, unele chiar dintotdeauna pentru veşnicie… „am prins trecerea dintre milenii/ ca pe-o pasăre în colivie/ am prins sfârşitul lumii// am prins în cele din urmă/ până şi gluma aia, poanta aia/ despre care toţi au zis/ că n-am prins-o// am prins şi revoluţia din ’89/ cu televizorul deschis am prins-o/ exact în dimineaţa copilăriei/ acolo în intersecţia de 11// am prins mai multe decât/ mâinile mele – ţin minte –/ când am scos telefonul mobil din cutie/ l-am prins zdravăn cu emoţia/ capcană pentru conversaţii nevăzute// am prins la Milano şi ceremonia/ aruncării lui/ la muzeul lui Da Vinci/ ca pe oase de câine/ ca pe boabe la păsările plecate/ ale trecutului// am prins chiar şi-o fată de mână/ am prins-o zâmbind deşi se furişase/ după nişte pretinse vorbe// am prins peştele fantomatic al hobiului/ şi-am prins toate crăpările de ziuă/ în propria colecție// sub luminile colindate de maşini/ ale crăciunului constat că-n/ fiece colţ de lume/ e câte un Milano…” (pe-trecerea dintre…).

Iată cum ne putem trezi apocaliptic după ce ne culcarăm cuminţi, într-un cost fără de rost, cu ambient de nu şi nu… „mi-e mintea blocată/ s-au cuplat nişte gânduri aiurea/ de la flirt/ de la vreme/ şi nu ştiu pe unde-am lăsat/ butonul ăla mic/ de reset// azi nu se mai repară totul cu sârmă/ în ce s-o fi putut bloca/ precum hârtiile de la imprimantă/ numai zig-zaguri/ numai tonner întins/ petele unor limbi neînţelese/ ca nişte calcule cu virgulă/ ca nişte erori fără/ vreo cauză cunoscută// s-a blocat ca atunci/ când te rătăceşti/ şi nu mai poţi merge înainte/ dacă-i un înainte fals/ dacă te minte// te opreşti/ te blochezi ca şi cum asta/ e cea mai bună variantă/ şi-ţi laşi doar privirea să caute/ un punct de sprijin/ o amintire// ştii cum e atunci când/ se blochează roţile trenului/ dacă eşti afară/ te prinzi de ureche/ dacă eşti înăuntru/ te prinzi de bară/ blocarea lor nu te ţine pe loc/ te-mbruschează// mi s-a blocat mintea/ într-un cerc/ ca o pisică/ ce-şi fugăreşte/propria coadă” (lipsa lecturii).

Poezia fiind intersecţia atât de dorită dar şi bântuită, care strânge carafele setoşilor drumurilor, îmblânzind clipa după ce-o agită bine, o spumegă ca pe şampanie, şi de aici „(ne)îmblânzirea)”: „se ia o inimă neîmblânzită/ în care se văd încă bătăile/ se aşază într-un trup de femeie/ cum schimbi lanternei bateriile/ sau măcar aia una uzată/terminată de consumare// apoi se tachinează uşor/ plusul ciu minusul/ până curg prin vene liane/ aleargă în priviri liane/ până se-aşează şi domină-n ea sentimentul/ şi-acel ceva neîmblânzit/ îşi găseşte în sfârşit recunoaşterea// se ia aripa stângă şi i se aşază la loc/ potrivită în vechile găuri/ iar aripei drepte i se ajustează/ zborul dezacordat de trecerile bruşte/ prin grotele gândului// se deschid apoi porii – toţi porii/ pleoapele – toate pleoapele – sufletul/ braţele, gurile, ochii, posibilităţile/ şi oportunităţile ţinute închise/ şi i se ascultă – pe tăcute/ (ne)îmblânzirea”.

Conchidem cum „garderoba de aripi” ar fi un arsenal al înfigerii înţelesului acolo unde trebuie, cu precădere în spaţiile înguste dintre stânga şi dreapta, în care se simte nevoia de mijloc.

Ca o respirare care să facă cât un corolar: cunosc nişte poeţi vii la Hunedoara: Ioan Evu, Liviu Ofileanu, Ruben Bucoiu, doar ei pentru că alţii s-au dus în diferite lumi. Să ne trăiască!” – Daniel Marian

https://www.editurauniversitara.ro/timp-liber/garderoba-de-aripi.html

[…]

Standard

uneori plouă p frunzele pomilor
nu e nimic neadevărat într-o astfel d ploaie
e k și cum pământul
soarbe o gură d cer
din paharul verde al plan(e)tei
e k și cum ochiul
îmbrățișează îngerii uzi c s sacrifică
p altarul luminii
e k și cum lumea d sus
se prăbușește peste astalaltă
într-un gest d iubire
și s dărâmă p sine
ca să ne construiască
[…]

Ruben Bucoiu – Garderoba de aripi (2021)

Standard

„Azi m-am odihnit în blogul tău”, scria la un moment dat cineva descriind blogul A.Damei.
Bucuria este, zic eu, un soi aparte de odihnă. 🙂

Mulțumesc!

lumea adam(a)ică

ruben_bucoiu_garderobadearipiAșa am început Cuvântul introductiv la al treilea volum de poezie publicat de Ruben Bucoiu, Garderoba de aripi (Editura Universitară, 2021). 

Inevitabil cathartic se întrețes limita cu infinirea, suferința (i)mobilității cu euforia zborului în volumul Garderoba de aripi al poetului Ruben Bucoiu. El statuează ca motto: „omul se naște ca să zboare, de aceea suferă”, (re)semantizând un vers din cartea Iov: „Omul se naște ca să sufere, după cum scânteia se naște ca să zboare” (Iov 5 :7). 

De aceea are nevoie omul de o garderobă întreagă de aripi, ca să alinieze nașterea cu moartea, iar între ele și dincolo… (ne)Cuprinsul mântuitor. Ca să le asorteze fiecărei interogații și să escaladeze micimea recurentă, rămășițele perceptibilului cu zborul necenzurat și revelator. Înlănțuirea vocabulelor, filtrată prin sensibilitatea creatoare, nu se lasă decriptată până la capăt, fiindcă miza e ca lectorul să fie atras, furat de joc, să îmbrace haina unui…

Vezi articolul original 187 de cuvinte mai mult

poezia este revelarea unui sentiment sub revelația unei descrieri – un fel d garderobă d aripi :)

Standard

abia când am găsit întreZărit poezia
am început să gânguresc
aha-ul 🙂

218198097_4327654740611704_6461900420583635677_n

Ce bucurie pentru mine să vă prezint noua mea carte: Garderoba de aripi – Editura Universitară București, iulie 2021 🙂
Degustați, de vreți! Serviți-vă zborul cu aripi!
https://www.editurauniversitara.ro/timp-liber/garderoba-de-aripi.html

mâncată prea d vreme

Standard

omul
dă din colț în colț

k p masa d biliard
o bilă
mâncă bea doarme și se..
furișează din noapte în
zi o treime din viață
e noapte
o treime muncă obositoare
și c
mai rămâ(i)ne scrum ars
d gânduri
în tăcere
e

când nu mănâncă tânjește
când nu bea tânjește
când n-are unde se duce
tânjește
când n-are pe cine iubi tânjește
când nu-l sună nimeni tânjește
puțin înainte de ultima tânjire
oftează tânjind
că ce-ar fi putut fi viața (lui)
de n-ar fi fost doar noapte
și zi
dus și venit
mâncat și băut
trudit și stătut
urât și iubit
tânjit și tânjit
[…]

nud conturat identic

Standard

vine un moment k un cadou
al vremii – k o generozitate
neînțeleasă a timpului
când nu ne mai interesează
nicio haină a secundei d față
niciun nasture c leagă una d alta
ziua d ieri cu ziua d mâine
k să ascundă (cumva) tocmai
goliciunea clipitei
(tocmai) nudul conturat identic
cu gaura de cheie a ochiului
al preșului d astăzi
d care-și șterge picioarele
viitorul

des-facerea (aceasta a) fermoarului
cu zgomot de aha
ruperea (acestei) cârpe din care
e alcătuit timpul
d parcă (în loc d semințe)
am sparge între dinți cuvinte
spre a le gusta (cu ochiul limbii)
înțelesul

vine o vreme
nu știm d unde vine nici
încotro merge – când nu ne mai
interesează decât goliciunea pielii
cu care se îmbracă adevărul
piele și os de realitate
s(e)chelă mai importantă decât clădirea
dragoste mai platonică decât Platon
timp mai important decât
timpul

treaba care (ne) rămâne
k o plictisitoare cameră c
ne (în)locuiește
e un (fel d) banner eminescian
p care îl fâlfâie constant
constatarea: vreme vine
vreme trece – dar într-o altă ordine
mult mai mare
mai ritmic