ea curge spre miezul înțelesului ei
capturată de ochi sub pleoapa închisă
luminoasa sintaxă spre dicționar
spre delta tălmăcirii cu note de subsol
spre marea poveste din ea
știi, avem în noi nu doar praful de stea
(viață mobilă neștearsă)
…ai în tine steaua însăși
cursă acolo în toți anii tăi
în care-ai primit-o
inspirată, mestecată,
inhalată și sorbită
a cărat cu ea lumea ei
devenind prin amestec
lumea ta…
…te cunosc doar din spusele altora
ca pe-o mireasmă fără de floare
ca pe-o recenzie fără de film
doar vorbe second hand mi te mâzgălesc în ureche și ochi
doar gândurile mâinii tale mă țin de mână
strecurându-se printre degete ca o ploaie
căzută din cer sau o lacrimă
dintr-un ochi nevăzut…
strădanie sărată de pe marginea frunții tale
sau ce știu eu a cui…
dacă palmele tale miros a cui
ce știu eu…?
dacă ești (sau nu) cel mai frumos dintre oameni
nu pot decât să (mă-)ntreb
să compar? …cu cine să (te) compar și-n ce fel?
că oricum nu te cunosc decât din spusele altora, Doamne…
ca pe istoria la care n-am fost martor
de la care-am lipsit ad-literam
sălășluiești în cerurile tale și prin cotloanele obscure ale memoriei
…ce știu eu ce uni-vers e ăla
cu câte ceruri
pe câte straturi
ajuns acolo cu corăbiile astea second hand
ale vorbei
ca o marfă în cufere
și-n hamacul gândului te legeni
zâmbind sub soarele acestei cunoașteri
și-n semnele de întrebare crești o cultură
a viitorului ascuns
în sâmburele primăverii până-n cules
din raza de soare până-n boaba de vin
de-a lungul viei cu mlădiță cu tot
te cunosc doar din vorbele altora
ca pe un munte-ntr-o poză
ca pe o vacanță într-o dorință secretă
sau un secret
ne-mpărtășit încă
la nimeni…
sunt între scaunul din bucătărie şi tine
sunt între mine şi mine geamul murdar
plin de amprente şi zboruri rătăcitoare
între tine şi cuvintele dintre noi sunt
dincolo de tăcerile noastre
ajunse (la) ceartă
uneori sunt în capătul privirilor tale
alteori sunt pata de căldură începută
în colţul stâng până-n marginea exterioară
a genunchiului sunt
în întrebările pe care mi le pui
şi-n răspunsurile pe care în lipsa
răspunsurilor mele ţi le dai în avans
în confirmarea lor semnată cu zâmbet sunt
şi-n variantele aternative uneori
sunt şi acolo unde nu te-aştepţi
în marginea dantelată a lunii când
o priveşti în poza din spatele clickului
chinuindu-te să nu tremuri
să nu sufli să nu te mişti…
în caricaturile pe care mi le faci
sunt chiar dacă nu-n întregime şi
totuşi nu ştiam că pot încăpea în pasta unui pix
sau în râul negru al unui cărbune
între şira spinării unui creion şi
cămaşa alb-gălbuie a pomului
în banda magnetică a unei clipe călcată
în picioare de şuvoiul de nestăvilit
al celoralalte
sunt între tine şi ascunderile noastre
ca frunzele împinse de mâna ochiului
ca deschiderile unei cortine sau
rând pe rând a nasturilor de la cămaşă
lipiciul de pe buza plicului închis
între nerăbdare şi timbru
între tine şi mine (fie vorba…)
sunt!
Între ne-risipire şi risipire e fanta excepţională a idealului. (…sau altceva, desigur)
Crezi că poţi să ocoleşti durerea
crezi că o poţi călca în picioare s-o doară ?
Ea nu ne este ceva necesar
ea-i piatra pavată pe drumul nostru oval
chiar având lângă ea şi-altă piatră
pe-a Pământului roată.
Nu te poţi duce niciunde fără (de) ea
cum nu te poţi lipsi de o hartă printre ruinele sinelui
ea e lumina din întunerecul binelui
e cifra exactă dintr-o coordonată
e spiţa susţinătoare de roată.
Chiar dacă crezi că o poţi ocoli
o vei găsi în ocolul pe care îl faci
te va strânge ca şireturile pe-ncălţări
ca nasturii de la haina ce-o’mbraci.
Poţi crede ce vrei durerea rămâne o dogmă a vieţii
asemenea spinilor şi roadelor lor scaieţii !
poveştile se povestesc singure
trebuie doar s-asculţi
cu mâinile, cu timpul cu care te ţii
în tramvai de scaunul din faţă
cu timpanul geamului
pe care se povesteşte povestea
câteodată povesteşte cu cartea
ea, povestea
da’ nu ca-ntr-un dialog
ci ca-ntr-o folosire
povesteşte cu gura cărţii
cu gura ei luată cu împrumut
la fel cum ochiul se foloseşte de gura-ncuietorii
de gaura cheii
atunci linia asta subţirică şi-albastră
se face o fantă
cu peretele alb al foii într-o parte şi alta
o fantă prin care poţi vedea povestea
până în adâncurile şi străfundurile naşterii ei
de-a lungul timpului
ce se naşte şi se povesteşte singur
exact şi precis
în momentul în care fanta aceasta
subţire şi-albastră se delectează în litera „d”
şi „e” şi „ză”…
poveştile se povestesc singure
cu guri luate-mprumut
te miri de unde…
simt pentru o clipă un fior…şi îmi doresc să răspund, să îţi disting glasul mai clar, să fac un pas în faţă, în plus; să mă apropii de tine şi de misterul dragostei ce mi-o porţi
să dai din ea prin mine, să curgă prin varful degetelor mele atingerea după care tanjeşte omul lipsit…
să ajungă momentul cand privind în urmă să vadă că în întalnirea cu mine erai tu, că-n vorba ce i-am spus a auzit exact ce sufletu-i tanjea…
că deşi nu te cauta, tu te-ai apropiat şi l-ai găsit, şi fără să se-aştepte în banala intersecţie în care ne-am ciocnit, i-ai tăiat calea tu, calea ce aştepta demult paşii tăi.
de multe ori fiorul e prea scurt…
călătorru' 