Arhive pe etichete: iubire

she doesn`t love me

Standard

ea nu mă iubește
ea iubește potrivirea dintre tunet și fulger
poezia strecurată acolo
scrisoarea peste care-i curg balele
eu cel din fantezia ei
pe el îl iubește
nu pe mine

când sunt o scrisoare – atunci da!
când sunt un sentiment de-al ei
o simțire
când sunt o adiere de șoaptă
un zâmbet

ea nu mă iubește pe mine
decât atunci
când nu sunt eu…
decât o prelungită îmbrățișare
degetele prelungi pe pielea de pe ceafă
și mai ales atingere verbală
a sufletului

ea nu mă iubește
nici mai mult
nici pe mine
decât atunci când sunt noaptea
cu care se luptă lumina ei
în pieptul ei
sau sus pe crestele de gânduri

ei îi place muzica focului
trosnirea dansată a căldurii
îi place să știe ce va fi mâine

eu sunt o flacără ce arde
funia mișcătorului pod
lumina ce-alungă viitorul știut
și-aruncă umbre peste el
umbre calde pe care
nu le poate prinde cu palmele
pe care nu le poate iubi

ea nu mă iubește
ea iubește metafora amestecului
noroiul dintre cer și pământ

o herghelie de mânji cu coame rebele

Standard
de ce te-oi fi iubind, oră de neuitat,
care-n loc de clipite
goneşti în jurul inimii
o herghelie de mânji cu coame rebele?
 
de ce te-oi fi iubind?
 
ştii cum e la noi
tu îţi auzi glasul tău
eu îmi aud glasul meu
şoptesc cu gura mea cuvintele tale
te aud pe tine prin mine
rătăcind…
ceas

(ne)îmblânzirea

Standard
se ia o inimă neîmblânzită
în care se văd încă bătăile
se aşază într-un trup de femeie
cum schimbi lanternei bateriile
sau măcar aia una uzată
terminată de consumare
 
apoi se tachinează uşor
pulsul cu minusul
până curg prin vene liane
aleargă în priviri feline
până se-aşează şi domină-n ea sentimentul
şi-acel ceva neîmblânzit
îşi găseşte în sfârşit recunoaşterea
 
se ia aripa stângă şi i se aşează la loc
potrivită în vechile găuri
iar aripei drepte i se ajustează
zborul dezacordat de trecerile bruşte
prin grotele gândului
 
se deschid apoi porii – toţi porii
pleoapele – toate pleoapele – sufletul
braţele, gurile, ochii, posibilităţile
şi oportunităţile ţinute închise
şi i se ascultă – pe tăcute
(ne)îmblânzirea

wild-heart-lupen-grainne

imn…

Standard
şi chipu-şi întoarce şi faţa la fel
gelos pe iubirile mele e El
iubirea-i furtună şi ploaie şi vânt
ce-o toarnă-n aridul setosul pământ
o tună-n urechi uneori
alteori o fulgerăn gând…
 
ca pe-un pom mă străbat îndurările Lui
şi vânturi dar mă foşnesc
mă frământă cu ploaia până-n rădăcini şi
m-aplec să rodesc, m-aplec să mă-nchin
cu ceru-mi sărută tâmpla de dor
de-atâta lumină pe loc mă-nsenin
 
(şi) inima-n mine ştie şi ea
că-i gelos când o dau altcuiva
mă iubeşte cum nimeni nicicând niciodat’
n-a iubit pe pământ,
n-a trăit, n-a visat
şi mi-o spune cu-vântul în ureche şi ochi
tiptil câteodată,
câteodat’ apăsat
 
mă iubeşte cu tunet
mă iubeşte cu foc
mă învăluie-n aer
mă lumină-n noroc
mă aşteaptă-n tăcere
mă cheamă tiptil
mă iartă cu ploaia
dar mereu
dar subtil…
 

hopa, s-a trezit inima mea…

Standard
întărituri voi cum aţi apărut?
de creşteţi ca ciupercile după ploaie
vă-ndoiţi ca nişte raze-n oglindă
sau veniţi ca un alergător de neoprit
pe care nimeni nu poate să-l prindă?
 
inima mea captivă-ntre voi s-a trezit
ca dup-o secundă de noapte ca dup-o clipire din ochi
a zilei
şi nu străbate spre ea nicio săgeat’ a simţirii
n-o cucereşte deodată niciun afară
nu-i sparge niciun geam pietrele căutării
aruncate aiurea
 
îngenunche înaintea distanţei
se-nchină de-a lungul depărtării
cucerită de separarea cărămizie
din zidul tăcerii ridicat ca o întăritură  de netrecut
zidită treptat absenţ-a rostirii cu-absenţă, sau 
înălţat brusc de nerostire, oh, voi întăriturilor –
ce zidire!
 
morile mi se-nvârt doar cu propriile-mi lacrimi
ce repede-s râuri şi ploi peste mările mele
de volbură ca nişte roţi dinţate pe maluri 
ciclice margini din oră precum clipocitul secundei
 
inima mea secundar dansează pe loc
măsurarea înconjurată de întăriturile ridicate
transparente şi tari
în care stau închis puşcărie
cum stă unu (năuc) faţă-n faţă cu trei zerouri
şi numai atunci e o mie…
***
 
da-mi-o mie horă dă-mi-o mie ziduri
dă-mi fisura dă-mi lipsa ciudoasă
cum coasă e-mbinare în timp ce-i tăiere
când cu ac când cu tăiş
când de-a dreptul când furiş
când de-a stângul
când iubire (cucerită de cuceriri)
când durere…
(cea mai aşa între iubiri)

ispititoarea mijlocire a unei probe

Standard
încercarea se-ntinde asemenea unei gropi
cu marginile nehotărâte
văzută de-acol’ de sus din ochiul interior al soarelui
privirea legată de rază o străbate
până-n înţelesul ei de abis
până-n vremea aceea a naşterii când
absolut orice realitate (re)devine vis
 
de-aici din perpendiculara perspectivă umană
încercarea e-o neregularitate a scoarţei terestre
groapa rămasă-n urma sâmburelui căzut
din zgomotul primei muşcături mai adânci
pe care prima femeie o săpa cu dinţii
în prima-ncercare
(groapa unora e mai mică, groapa altora e mai mare)
 
pentru mersul meu legănat ea-i
o posibilitate încă neîntâlnită:
iubirea unei amintiri neştiută-n uitat
…iubire ce-şi plânge dorul dintâi
neştiind că m-am pierdut în aflat
neştiind că-i iubită
 
încercarea se-ntinde ca somnul în zori sau
ca masa-n praştia pregătirii
se-ntinde la poveşti ca un cântec pe-arcuş de viori
(ca o) răsturnare miraculoasă a firii
 

dublă dilemă

Standard
eu nu ştiu ce-i iubirea:
cunoaşterea nu ştiu ce e !
iubirea da !
 

între aproape şi-aproape

Standard
realizez:
aşa (mă) realizez fără să ştiu
nefericirea mi-e datoare
c’o dependenţă
am nevoie (de ea) să o-not
în vâltorile ei să mă lupt
să-i caut capătul uscat pe care să-mi aşez
sleitul trup
nefericit moment de fericire
mă fericesc când sunt (nefericit)
de parcă noaptea crapă-n răsărit
şi primul mal e-un foşnet pe sub oşti
un violent tumult de bătălie până-n victoria mall
cu bucurii o cheltuială de cumpărături
sau o deschidere de pungi spre ce va fi
ca o lumină-n ochi dup-o orbire
de-mprumut:
 
de ce o port când nu-i a mea?
ies în tricou pe timp ploios sau cu-nveliş de geci când  e senin?
arunc eu apă făr’ să fie foc mă-nghesui când am loc
îmi cresc puterile când simt că pot?
 
prins între cei doi ochi verzui
între (două) bătăi de inimă inegale
între variante cu umbre şi luminoasele lor fante
între umblat şi neumblat câteodată
ploile soarele să mă bată
iubirea mea de neiubire
cunoaşterea pe buze în neştire
e drum între două oraşe
la mijloc între „ne” şi „fericire”
 

atracţie (poetică)

Standard
mereu stă provocatoare deschisă fără de-mpotrivire sau de popas
cu nasturii rupţi la capăt de vers ştiind că în mine cu fire descrisă 
e-o coasere neputincioasă
ceas după ceas
*
o privesc de după gratiile nerostirii şi întind s-o ating fiece gând 
nepăsătoare ea se întoarce cu spatele ca o dăruire de viaţă
adormirii
rupând între noi timpul când şi când
*
mi-a spus c-o pot căuta-n orice vreme că va veni la mine când o chem 
că dintre toate gândurile nu-mi va face probleme şi
se va lipi de mine ca un pulover
sau mult mai aproape ca ghem
*
n-am crezut-o de fel niciodată provocatoare şi deschisă mereu
când a căzut am ridicat-o şi-am ajutat-o
când am găsit-o n-am ştiut că e ea
tăcută m-a lăsat s-o modelez într-un pământesc empireu
*
o privesc şi acum tânjind de după gratii
şi-mi întind cuvintele către
ea zâmbeşte ca o ştrengăriţă (ne)robită de patimi
şi pleacă de parcă
nici n-ar exista
 

desigur că da

Standard
goală stă pagina  ca un oftat
şi ce dacă stă? …se poate o avalanşă mai mult:
bruscă încuiere de pleoape peste ochi
peste ochii cuprinşi de necitire peste care
se surpă-n ele însele piscurile lucrurilor
de nu ştiu temeliile munţilor ce le înţeapă
bunăoară coaja de ou îi e suflet albuşului
frunzele sevă oxigenului
până-n tulpina tuturor plămânilor
creşte zborul în loc de pene
mângâierea aerului în loc de aripă…
*
e alb aerul închis în oftat necunoscută culoare pentru culori
desigur că da
desigur că da
zâmbetul doar el surpă totul din când în când
ca un sfârşit de vis numit altfel cu alte nume necunoscute lor
cu un mister al misterului
desigur că da…
te iubesc! pe tine iubire te iubesc
cu tot ce-ţi va rămâne ţie mereu necunoscut
să te chinuie şi pe tine dragostea ce ţi-o port
să te chinuie şi pe tine chinul tău în
misterul cu care îmbrac oftatul cu scris
…desigur că da
 

o neaşteptată

Standard
poezia îşi aşteaptă iubitul ca o iubită
goală stă şi-l aşteaptă nu zic ca ce
precum nasturii de la cămaşă desfăcută
să i încheie
să i coasă în carne şi-n schelet
iubitul ei iubit
poet
 
„Vreau să vă spun un lucru, cu risculde a mă repeta: eu nu prea cred că
există poeţi, cred că există poezie.” – Nichita Stănescu, Gând 2

stridentul nostru dialog lipsă

Standard
tăcerea e piatră
d(o)ar vorba-ţi ciocan o sparge în fărâme rostite
iubirea-i o flacără ce arde-un ocean
ţine-mi minte tăcerea iubite

mă uit şi acum la lipsa-ţi stridentă
se ţine peste tot după mine
o alung cu gânduri de-amintiri dichisite
ţine-mi minte rostirea iubito

tu strigi către mine cu zâmbetul tău
sprijinit pe arcanul peretelui poză
dependent de prezenţa ta împrejur
privirea spre tine mi-e doză

loveşte-mi tăcerile cu vorbele tale
aruncă-le ca pe nişte pahare de sticlă
lipsa cioburilor mă-nţeapă mă doare
gălăgia ta-i vie risipă…

sting becul şi trag draperiile toate
ca pe nişte ziduri nerostite-n zidire
trag peste noapte o alt’amintire
şi tac cu tăcerile-mi toate
(poate c-o să sune vreun telefon
poate va suna cândva vreo rostire)
ţine minte iubito iubite iubire
 

nimeni altcineva nu poate fi noi

Standard
nimeni nu poate fi eu
(doar eu pot fi eu şi (nu) doar atât)
ţine-mi puţin inima grea
vezi să nu-i spargi oglinda care mă vede
vindecă-i sufletul cu atingerea ta
nu-ţi răsfira degetele ca nu cumva…
ca nu cumva
 
iarna se scurge prin ochi către lacuri
am plâns ieri o ploaie de vară
mă-ncearcă-n cabina de probă o lacrimă
iară
cu zâmbetul tău o fac să dispară
şi-o şterg ştrengăreşte
cu guma de şters
ca pe-o cărare de rid
sau o privire aruncată ‘napoi
peste mers
 
suntem amândoi la mine în suflet
te-am adus acolo ca pe-o captivă
simte-te simte-te ca la tine acasă
ca în lumea ta primitivă
 
agată-ţi fularul de orice bătaie
şi scoate-ţi papucii sensibili de vreme
nu nu-i o şcoală cu tablă
şi n-o să-ţi dau teme
zâmbește  cât vrei şi-agaţă-l tablou sau pune-l tapet
şi lasă-te alintată de lene
 
aş aprinde şi-un foc să-l vezi cum mă arde
şi-n fumul de muzică ţi-aş încălzi ceaiul
dar roşul e incandescenta atingere carne
iar limbile focului fragile de sticlă
vezi sufletul meu cum te prinde în braţe
şi cu-n zâmbet de dans te ridică!?
 
nimeni nu poate fi tu
nici fel altul de-a(mi) ţine inima-n mână
leag-o cumva cu privirea-ţi nebună
şi aşeaz-o la locul ei undeva
sub vindecarea răsfirării de degete
ca nu cumva…
ca nu cumva
 

nu că am şi ajuns…

Standard
Mi-e şi frică să-ntreb…
Sunt aşa de răvăşitoare răspunsurile Tale!
…da’ dacă nu întreb n’ajung să Te cunosc
şi-atunci ce (mai) contează cate ştiu?!

mărgele de gheaţă

Standard
scară de grăunţe
braţe de iubită
degete de floare
scriere pripită:

ca o dimineaţă venită spre seară
ca o ‘mbrăţişare grăbită fugară
ca nişte mărgele făcute din gheaţă
răsăritu’ apune orice dimineaţă
*
joacă de lumină agăţată-n ceară
joacă de cuvinte între „cand” şi  „iară”
joacă făr’ de reguli car’ s-o îngrădească
născută-ntre doruri adormită-n coastă
*
scară de iubire între aici ş’ acolo
trecere grăbită de la noi spre voi
lină liniştită
unu înspre doi…
*
ciuguleşte ziua ciocul nopţii parcă
paşii-mi duşi de valuri frunze-mi par o barcă
iau dintre clipite grăunţele-n mană
şi le-arunc la păsări negre pe sub lună
*
valuri mari de oameni mi le strang la guler
gerul ciuguleşte al căldurii fluier
urc cu scrisu’ scara treaptă după treaptă
ea mă urcă altfel fără să mă-ntrebe
nu mă menajează nici nu mă aşteaptă…