Arhive pe etichete: om

feb.7

e-o poveste cu un înger rău

Publicat pe de
Standard
..dar deja v-am spus prea mult
şi v-a şi zburat gândul în cuibul arhaic
al răzvrătirii
pe care-l recunoaşteţi pe ramurile voastre
zidit acolo din pene de înger
şi lut:
 
penele fosforescente încă
sclipesc intermitent
ca un neon defect
în care pleoapele muribundului har
agonizeză scurt-circuitate
de slava pierdută
a îngerului
 
lutul e roşu şi bate ritmic
în încordarea maximă
de piatră vie
pe care zborul amintirii
noastre
o recunoaşte ca fiind
acolo
 
e-o poveste cu un înger rău
care s-a cuibărit
într-un ou de lut
să nu-l găsească nicidecum
maică-sa şi
să-l pedepsească
la cuminţire..
 
Publicitate
iun.9

într-un om (neştiut şi haihui)

Publicat pe de
Standard
n-a ştiut niciodată să scrie cuvintele lui înşirate haihui
n-aveau formă de scris n-auziseră niciodat’ poezie
*
‘i-era rău şi vărsa ne-ncetat în cofraje betoane cu firul armat
ce-l aprindeau scânteile orişicui explodând primăveri şi haihui
*
nu ştia că nu ştie ignorant şi netot scria cu picioarele mersuri
agăţa cu privirea durerile-n cot
şi-şi vedea (de) scrisul frumos deformat ca pe firul ascuns în betonul armat
*
se pregătea de nu-ştiu-care război dintre însuşi şi-a fi
între vechi şi cei noi
săpa ziua-n tranşee adânci printre-a scrisului curcubeie şi stânci
şi tânjea dup’ acasă cu mersu’ napoi
cum tresare pământul sub ploi…
*
târziu într-un târziu a’nvăţat cratimă să scrie orice
şi-a făcut-o dictare şi-i dicta-nencetat alfabetul trăirii
neegalat ea-l scria timidă cu tăcerile ei de-l cânta până şi frunza
de tei
*
şi doru-l citea stând sub numele lui la umbra cuvântului
neştiut şi haihui ajuns o mulţime de mulţimi pe ţărmuri de mări
apropieri împletind depărtări
*
n-a ştiut niciodată c’o s-ajungă aici
tot scriind deformat cu mersul şontâc mânat prin curcubeie şi stânci
agăţat într-un cot ce-l durea ca o coardă sensibilă
într-un fruct ce-l mănânci…
feb.26

amarul lucrului singur

Publicat pe de
Standard
ouăle-s rele
am încercat să le fac poezie şi n-au vrut
am încercat să le fac ceai şi n-au ieşit
le-am spart coaja şi şi-au stricat forma
iar deformarea le-am amestecat-o cu căpşuni
de le-a pălit culoarea obrajilor
*
la ce-mi trebuie mie răutatea lor
am uns albuşul cu nişte ulei
le-am lustruit gălbenuşu’ cu lingura
să le îndulcesc răutatea
le-am pudrat cu inocenţa făinei în zadar
*
le-am luat cu binişorul
le-am luat cu bătaia
le-am aruncat cu disperare în cuptor să le prăpădesc
să le dovedesc că există iadul bucătărie(i)
negat de îndărătnica lor răutate
*
după o vreme le-a rodit dulceaţa
într-o altă formă
în îmbrățișarea neprietenoasă
a contopirii şi-a focului
*
astăzi ezit când spun „ouăle-s rele”
nov.10

e plin de schele’n oameni…

Publicat pe de
Standard

Poza de aici

iun.2

după ciornă

Publicat pe de
Standard

Doamne, tu nu gândeşti logic…

Ca pe o ciornă mototolită, nesatisfacţia ta ne-aruncă ! – ăsta-i scenariul din ciorna pe care ai aruncat-o cu mâna întinsă.

Atunci cu amândouă mâinile ai scris o întindere, pe care ai bătut-o-n cuie pe ciorna crucii, să n-o mai poată nimenea schimba – şi-acum vrei ca mâna mea să fie(-n) mâna ta…

Dumnezeu are logica lui … ce nu pricepi =?

mai28

măsurători umane

Publicat pe de
Standard

se rostogolesc aceleaşi cantece, se lovesc de tavan, se întorc înapoi

spre a porni asemenea apelor spre locul de unde-au plecat.

– ce cerc enervant, zic unii; mi se împletecesc picioarele

ca într-o coardă uitată prin curte,

ca-ntr-un furtun ce-a stat prea mult la soare…

la ce-o fi bună nişte apă stătută, mă întreb?

de parcă utilitatea ei stă în întrebare.

vorbele îmbacsite de obişnuinţă sunt atat de proaspete pentru unii,

atat de relevante ca o apă rece într-un suflet îmbacsit de sete (de li se vede pe faţă).

o fi omul măsura tuturor lucrurilor, însă acolo nu zice dacă omul cu literă mică,

sau Omul cu literă mare, nici dacă omul acela sunt eu.

ian.7

pe-un bob de lume

Publicat pe de
Standard

Pe boaba asta de nisip pe care şed adun puteri ca să susţin pe umeri slabi deşertul lumilor de sus. În lacrimile stelelor pictez reflexe ale stropilor Cum plânge fruntea mea iar trupu’aşa cum ştie el…numa aşa ca toată jalea stropilor imenşi să aibă-n ei ce să reflecte-n ea. Un rătăcit de pe un punct îndepărtat numără ceruri nederanjat de somn…portrete mici a unui om cu umeri goi pe-un bob de praf.