îşi pusese un deget pe buzăpe buza de jos către colţpeste rujpeste orice-ngrădire chiar peste şoaptele întunecate ale tăcerii* ceara consumă proiectele mainii scriind undeva pe-un pereteundeva pe-un şerveţelundeva într-o poezie de dragoste sub privieliştea frunzelor prinse de iarna dansand pe masa cantecului de jazzîmbătate de aroma stradală a unei staţii prinsă de-un afiş…* a ajuns acolo ca o flacără de cafea măcinată prinsă cu lipici de geamul unui ochi* am oprit langă o buză întredeschisă„mai sunt 5 minute”pe urmă o să vină autobuzul şi-am să mananc autobuza în loc de ciocolată langa cafea * din oprire-n oprire degetul peste ruj mi-a devenit puls * nu mai eram cand s-a uitat altcineva pe geamul altui ochi după aşteptarea ce alerga să prindă sub afişul unei buze întredeschisesub deget ultima şoaptă ce merge spre casă
le sângerează pletele la frunze şi cade coama lor rătăcitoare le suflă viaţa-n roiuri trecătoare iar jarul li-l aprinde şi li-l frânge degeaba crengile cu mâna goală se-ntind aiurea vrând să le adune că truda lor zadarnică apune-n ciripituri pe-o coardă de chitară oprită-n loc stă luna să asculte mereu un cântec nou deloc tomnatic pierdută printre crengi îşi sprijineşte de lume gândul lung şi singuratic zici că-i orbită de melancolie – se regăseşte-n fiecare pată se-ntinde prin grădini şi le dă roată – de toamna ei vai nimenea nu ştie pe ochi mi se opreşte câte-o frunză ce s-a desprins de lună ca de-o cracăea-n căutarea lor ca o nebună până în suflet intră şi s-adapă
călătorru' 