© f: rb
Publicitate
aug.27
wor(l)d bone…
© f: rb
Arhive pe etichete: lume
mart.25
gazda orbită de oaspeți
locuim în ochii unui străin:
felul lui de-a vedea e lumea noastră
și-atunci când câte unul dintre noi
moare
se-aude vag piatra unei inscripții
rostind: piei din ochii mei!
caută-ți altă lume
alt ochi!
fii oaspetele unei alte priviri
fii umbra altei imagini!
locuim în ochii necunoscuți ai unui străin
în oglinda neclară a unui suflet
fiind o simțire
frunza unei flori colorate
tulpina unei frunze
văzute întâmplător de lumină
locuim într-o privire necunoscuți
încă de ochi
privirea unui necunoscut cu un
fel de-a vedea
nevăzut încă de noi
îngropați sub inima de piatră
a unei inscripții
ce strigă: piei din ochii mei
privire ce mă găzduiești
ce mă orbești
ce mă vezi fără să te vad…
mart.15
o invenție cu greutate
e greu a inventa o floare
al cărei miros suntem
ar însemna să nu ne ținem mireasma
doar pentru noi
grea și atârnândă mereu
soare care să nu lumineze doar
înlăuntrul lui
egoism care până la urmă se-mpute
invenția asta nu-i nici de ieri
nici de azi
e exact mirosul pe care scriu prostii
dezacordate
inspirând adânc
s-ajung dacă pot
la greutatea despre care vorbeam
e o cură de-ngrășare a miresmei
până când timpul
asemenea apei
nu se mai evaporă
și dintr-o dată putem merge
pe ape cu-ncredere
pășind din floare-n floare
în marea lumii cu miros
neînflorit încă
și dintr-o dată
facem mai multe
și dintr-o mare facem oceane
și dintr-o gheață
evaporare
din a cărei nori plouă
a-legând susul de jos
într-un amestec
prielnic
e greu a inventa o floare
…dar nu imposibil
oct.9
fluviu lung negru(?)
de ce-ar fi cum ţi se pare că este: dimensiune şi culoare… când evident lumea n-a avut niciodată 3 dimensiuni şi râul fluviului nu-i afluent şi afluentul nu-i adăugare sau ceva-n +… socoata aceasta o altă matematică măsoară lumina cu tot cu fluviul ei deşi greşeşte în calculul poetic rezonează când cu ochiul când cu pata de culoare din noi sau alte simţuri afluente celor 5 cu care noi avem un obicei că lungimea şi apele n-au formă fixă (nici n-au… avut)
iun.26
bălăceală
se bălăceşte ochiul în privire în ochi lumea se răsfrânge-n culoare în culori (sălăşluiesc) diferenţe în diferenţe e cuibărită varietatea în varietate (stă) frumuseţea în frumuseţe-i magnetul în magnet legile pământului în pământ nemuritorul suflet în suflet visul în somn intermitenţa în pauze dialogul în dialog vorbirea în cuvinte se bălăcesc dicţionare în ele conflictele îşi găsesc împăcarea în împăcări primăvara oglindeşte din profil anul în an trecerea în treceri amintirea în amintiri zâmbeşte memoria iar în memorie întreaga viaţă cu tot cu viitoare ei oglindire profilul ei din cealaltă parte steaua ce străluceşte moartă urmarea faptului c-a fost lumina ochiului tău ce citeşte oglindirea aceasta fugară umplere de albii fluvii de umplere
ian.29
…nu mă trezi la viaţă
în aburul oglinzii am văzut tot ce-i lipsea…aproape tot ca dup-un duş am şters cu mâna noaptea aşezată peste oglinda clară a trezirii nu, n-ar fi trebuit… s-apeşi cu zgomot clanţa într-un text ce mi-a sărit în ochi şi-acuma lăcrimez că firul de nisip ca pe-un copil abandonat acolo şi-a lăsat un pas sau nu ştiu ce picior e-n prag exact acolo pus în marginea trezirilor şi somn lasă-mă-n visul meu… îmi tot şoptesc – dovadă că sunt treaz şi calc uşor pe cioburi de simţiri mai vechi în cerc să caut drumul înapoi către un vis ce-i mort şi îngropat dar care tot visează învieri visez că dorm şi nu ştiu că visez nici că sunt treaz sau adormit sau viu sau plec sau înainte merg sau înapoi de ce? visam că n-o să mă trezesc şi-acum visez că o s-adorm ca să nu ştiu să simt sau să visez ca să nu ştiu că tu mă poţi trezi ‘n-alt fel de vis ‘n-alt fel de zi ‘n-alt fel…
nov.3
tre-zi-rea visului în-vi(n)s
mototoleşte visul acesta sau fă-i ceva visul acestei lumi atât de coşmar pentru unii atât de agitat (uneori) pentru alţii gândul acesta fugitiv pe care noi îl numim istorie şi-ntr-o fracţiune de veşnicie mâzgăleşte altul cu alte culori cu alt colorit în care fiecare să aibă trei ochi ba chiar patru câte doi care să înceapă imediat ce se termină primii ai putea (dac-ai vrea…desigur) dar (tu) ai trecut dincolo de vis (de-acum te visăm noi pe tine) şi te mototolim zilnic pe (ne)de-a-ntregul ne putând să ne scoatem din minte gândul acesta ne putând să ne dezbrăcăm de vis cum am da jos o haină şi după orice noapte (în care fie că visăm fie că nu…ne mai aducem aminte) ne trezim tot în visul Tău cu care-o luăm de la capăt şi mototoli în mototolirea aceea citim (şi scriem) într-o limbă nostalgică diverse vise
oct.2
…iată cum
cum poate cineva cu mâna să culeagă stele(le) viorii din pomul încă necopt al universului? vă spun eu cum (poate) simplu! într-o lume paralel-perpendiculară deopotrivă într-un univers al foii în care mâna cu degete e pasta curgândă şi albastră sau luminoasă în sine a culegerii în universul acela sau acesta mai bine în care întinderea mâinii spre stea este egală cu viteza curgerii cuvintelor din interminabilul meteorit al minei ce se izbeşte în rămăşiţele liniate ale pomului producând un adevărat crater ideatic în el va ploua razele stelei ce a fost culeasă lacrimile ei cuneiforme şi glaciare în care tot felul de peşti vor scoate la suprafaţă tot felul de bule de interpretare într-o astfel de livadă fiecare patriarh al propriei lumi muşcă cu zgomot din pomul cunoştinţei unui altfel de bine unui altfel de rău de dinaintea blestematei izgoniri în cealaltă livadă încă necreată de cunoaştere… iată cum!
sept.24
înlănţuirea înrobitoare a raţiunii
totul e căutare intensă: învelişul şi interiorul lui către exterior se caută fără să se ajungă sau găsească toate sunt în căutare de toate chiar dacă uneori i se spune sete alteori foame sau poftă ochiul caută… caută şi-aduce în interiorul lui căutarea urechea caută ciulită tot ceea la rândul lui vântul caută inima caută şi ea plămânii nu se lasă până nu găsesc oxigenul din aer mintea n-are astâmpăr până nu scormoneşte cu ghearele gândului ei cu zborul ideii sau al vorbei cu înlănţuirea înrobitoare a raţiunii căutării i se mai spune şi aventură alteori căsătorie… sau romane poliţiste în care agresorul îşi caută victima detectivul indiciile indiciile îşi caută cu prezenţa lor găsitorul pentru ca asemenea apei în natură victima să-l caute cu pasiune pe agresor şi să nu se lase până nu-l găseşte pentru ca astfel toate să-şi capete finalul căutător de capăt multiplele sinonime care-i sporesc variat frumuseţea… doctorii-s căutaţi precum avocaţii căutarea este într-o necurmată frământare aşa cum nu se poate spune iar odihna mereu căutătoare rămâne mereu căutată…
sept.12
(nu, că trebuie să străbați) drumul depărtării către apropiere
binoculară conversație între ochi şi privire prin râul ei se scurge lumea în delta dintre coaste lumea în care ideea de lume este mai mare decât lumea însăși (toate râurile se varsă în mare şi marea tot nu se umple) respiră evaporându-se prin plămânii pielii binoculară conversație între trup şi lucruri când dintr-o parte în cealaltă când necurmat şi fără de oprire deopotrivă de amplu…
mai18
temă de casă
e atâta frumuseţe în lume că ochiul nu reuşeşte s-o soarbă piciorul o calcă netrebnic prin iarbă dar ea e indiferentă şi oarbă se dă pe de gratis ca o frumoasă uşoară ce e… particip la toate licitaţiile din oraş (sau din ţară) şi ridic de fiecare dată mâna ţinând între degete banii rupţi pe care mi-am vândut zilele toate – ştiu că sărăcia mea e casa de modă de unde se-mbracă – când mă plictisesc – pentru că ştiu că există mereu o altă licitaţie – cos bancnotele rupte cu papiote găsite prin albumul cu poze …sau mă rog – cu aţa lor ce-mi întinde pânza ochilor să sufle marinarii în jarul soarelui răsare – şi dreg cu ridicarea de mână toate notele proaste luate la lecţia despre frumuseţe
mai16
Impresia „că nu mai e…”
Suntem la cheremul impresiilor noastre – ele par a fi dumnezeul care ne creează şi guvernează lumea – ele cresc precum nişte rădăcini prea groase şi prea adânci ca să le mai putem scoate afară pentru a planta altele în locul lor. Ele devin temelii pe care construim mereu şi mereu alte impresii ce dau formă şi gust şi florilor şi fructelor cu care ne hrănim şi ochii şi gura şi sufletul.
Impresia de libertate, de îngrădire, de măreţie sau nimicnicie, de importanţă, de stimă de sine înaltă sau pitică. Impresia de utilitate şi indispensabilitate, de rotiţă fără de care n-ar merge la fel, n-ar merge aşa. Impresia paradoxalului gol care ne umple cu prezenţa lui… Impresia impresiei…
Impresii – şi totuşi nu nişte simple şi banale impresii, ci însăşi scânteile pe a căror portativ ardem şi ne mistuim combustibilul clipitelor pe care le primim, extensiile timpului ce se hrăneşte în existenţa lui cu bateriile devoratoarelor noastre vieţi.
„O sete era de păcate, de doruri, de-avânturi, de patimi/ o sete de lume şi soare /… dar unde-a pierit orbitoarea lumină de-atunci? „- L.B.
N-a pierit. Ea-i devorată mereu de sufletele noastre întunecate, mereu flămânde şi niciodată satisfăcute – care nu zic niciodată „destul”, care nu se satură să primească şi să arunce afară scheletele goale, ca un câine care şi-a devorat ciolanul, sau cenuşa, ca vulcanul care inegreşte cerul de deasupra cu ţipetele furiei lui.
N-a pierit nicidecum setea-ncepută în ziua dintâi.
ian.26
ceartă gesticulată
mă-ngroapă-n tăcere ceasurile lungi gropari ce-aruncă-ntruna pulberea mută în adâncirea trecerii de timp zici c-aplecată moartea mă sărută io-i scuip ‘napoi sărutul ei tăcut şi mă-nfior de tremură grădina şi în noroiul ce se naşte mut m-afund în braţele ce le deschide tina că-s pământesc din măduvă în os cusut cu fire ne-nţelese de viaţă ca să mă caut tre’ să mă descos din nopţi de nerostire-n dimineaţă groparilor: voi muţilor călăi ai vorbelor ce v-ar putea opri cu mâinile întinse vă sugrum gâtleju-nchis şi nopţile pustii să scot măcar un geamăt de la voi cum voi vă aruncaţi mutul pământ cu vorbe să vă-mproşc eu… cu noroi
nov.18
căzuţi la datorie
am ridicat glasul Dumnezeule glasul gândului meu să văd de nu s-a ascuns cumva pe sub el praful de stele al gândului tău sălăşluieşti în gând ca într-un trup a cărui membre sunt cuvinte vii cu care pleci şi stai şi iar revii ce faci acolo sau ce meştereşti de ce nu ai un trup al tău nu vreau să ştiu cu trupul istoriei te-mbraci cu trupul ei ce-i mort şi nici nu e şi-i viu tu-mbraci o lume ce nu e într-o lume care este ba nu ba nu îmbraci gândul ăsta-n culoare şi te foloseşti de poet ca de un drum dinspre A către Zet Tu parcurgi emausul în trei oameni deodată şi traduci din Scripturi cu-nviere şi te faci nevăzut la fel cum te faci că vrei şirul gândurilor tale să-l pierzi să cădem pe gânduri odată cu tine din coaja cuvintelor până-n miez căzuţi la datoria aceasta scăpăm de datoria altor gânduri şi de dobândă sub crucea ta cu lemn de jug şi blândă
iun.26
Inconsecvenţa
Ce-i incosecvenţa?
O casă fără acoperiş? Un acoperiş fără coame, o maşină fără motor sau un motor fără benzină? Incosecvenţa este ceva „fără” ceva, ceva incomplet, ceva neajuns la capăt, la tristul capăt, sau de ce nu, la fericitul capăt.
Ce poa’ să-mi placă pornirea la drum, contactul cu fiecare pas. Metaforele nu au nevoie de îmblânzire asemenea oricăror altor sălbăticiuni… Iar am schimbat unghiul scrisului, iar nu sunt consecvent, iar scriu fără constantă aşa cum beatul nu poate merge drept.
Fără îmblânzire nu există control, iar fără control nu există manipulare, nici ierarhie: şi-atunci unde-s şefii, unde-s supuşii, unde-i cel condus şi conducătorul, unde-i începutul şi unde-i sfârşitul?
Triunul e şi una şi cealaltă deopotrivă, iar cum e posibil lucrul ăsta într-o percepţie liniară (era să zic „lume”, însă mai mult ca sigur că doar percepţia este aşa), în care timpul există doar dispărând, asta numai El ştie. Oricât mă strădui eu să pot vedea dincolo de „gulie”, dincolo de limitare – fără ajutorul unui ochi exterior – ochiul meu nu vede mai departe de cei câţiva metrii pe care-i poate parcurge, vede aceeaşi „mămăligă” întoarsă oarecum altfel în oală.
Nu-i pot lua pe oameni cu mine mai departe decât sunt eu; dar oare nu putem merge mai departe împreună?
Fără înghesuiala înţelesurilor în cuvinte vorbim fără de logică – repetiţia şi asocierea şi combinarea reprezintă lipiciul cu care înţelesul stă acolo, pâlnia prin care curge înauntru. Dar dacă eu mă chinui să încerc, dacă merg din aproape în aproape în încercarea de a înţelege înţelesul acestor lucruri, de a le strecura cumva prin pâlnia cuvintelor acolo în gând, ca o injecţie cu vitamina C în venă, ce se întâmplă?
Către ce mă duce capătul acesta de logică? Lumea are o oarecare logică ce se pierde de sine în depărtare, şi nu la mare depărtare de ţărmul pe care putem păşi fără să ne înece largul, pe ţărmul pe care apa care ne udă picioarele ne încântă, ne răcoreşte, îmbânzită de căluşul malului ei.
Logica este incosecventă şi e ilogic să fie aşa !
călătorru' 