Arhive pe etichete: vedere

ne-simplu

Standard

Eu văd!
Uite prima mea orbire!

ce-artă!

Standard
tu vezi în balta mea un lac adânc
şi eu zâmbesc când zici că-i
plin de peşte
că-s bărci în el ce-noată
surâzând şi-o mie de culori
ascund câte-o poveste…
 
tu zici ‘nainte fără să te-opreşti
eu dau din cap mereu
ca un zăvor
că bălţile sunt gropi ascunse-n ploi
lipsite de crăpări şi de izvor
 
dar tu o ţii pe-a ta
şi nu te laşi
mă-mpingi cu vorbele răstite lin
simt unde cum se-ntind
cu-vânt sub paşi
simt peşti cum mă străbat
şi stele cum mă ţin…
 
mă ţin de vorbă cu risipa lor
mă ţin în ele vii – o amintire
mă ţin de-a lor toiag sprijinitor
mă ţin ca scaiul de o potrivire
 
eu neg… şi dau din cap şi zic că nu
iar tu zâmbeşti
fără să-mi dai dreptate asculţi
cu-o pleoapă apele gemând
şi marea de priviri
care se zbate
 
…din când în când m-aşez
pe malul tău
ca un pescar cu undinţa
în mână dorind să prind un somn
sau un ecou
să-ţi iau din ochiul
timpului curgând o zi
sau de ce nu
o lună
 
untitled

cât de aproape?

Imagine

cat de aproape

„radiaţie oarbă”

Standard
…ea ajută ochiul nefiind (însă) ochi
 
solar-flare

fuşereala unui mod de-a vedea

Standard
zbor cu ochii-ntr-o parte
în jos
izbindu-mă de nevăzuta direcţie
trecând cu aripa printr-o frică greoaie
de mortar vechi încă neînchegat
în amintirea posibilităţii lui
de a se întări
între mine şi ce-aş putea fi
 
ca ziua de azi
ca trecerea săltăreaţă a fiinţei
dintr-o interminabilă foame de zbor
de aer lovit trambulină
nu către în sus ci aşa
una după alta
liniar – continuu
 
zbor cu ochiul întors
în fuşereala privirii rătăcite
a unui mod de-a vedea
 
zbor înainte cu ochiul întors
ca să nu zbor singur zburăm
împreună traversând
zidurile zăcând
a multor alte zboruri
tot mai lungi şi tot mai în-alte
 
zbor cu ochii
într-o parte şi-n cealaltă
scuturi pentru şi împotriva privirilor
ce străpung plecate din ochii lor
ca pasărea în ţările calde
sau de ce nu…
ca dintr-un arc săgeata
 

clarificări 0003

Standard

(cică) Nu vedem lumina! (viteza ei este prea mare pentru ochiul nostru). Prin urmare, asta vedem: trecerea ei, fluxul…la fel cum vedem curgerea apei, râul, urma, nu apa bucată cu bucată. De-aici se naşte poezia… (şi mai ales metafora ei)
[…]
Tot aşa e şi cu timpul. Mai ales cu timpul. Doar curgerea lui, urma lui trecută o percepem.

Reflexia luminii – ciocnirea ei cu obiectele ne pătrunde în ochi şi răstoarnă acolo imaginea… pe care, nu ştiu cum, o alungă spre creier (până-n suflet…) şi el o traduce în culoare, în dimensiune, în distanţă… Prin urmare ceea ce vedem cu “adevărat” e traducerea.

227905__summer-flowers-bloom-poppies-petals-stems-plants-sunset-light-color-evening-nature_p

De-aici se naşte poezia…

Standard

(cică) Nu vedem lumina (viteza ei este prea mare pentru ochiul nostru). Prin urmare, asta vedem: trecerea ei, fluxul…la fel cum vedem curgerea apei, râul, urma, nu apa bucată cu bucată. De-aici se naşte poezia… (şi mai ales metafora ei)

Tot aşa e şi cu timpul. Mai ales cu timpul. Doar curgerea lui, urma lui trecută o percepem.

Reflexia luminii – ciocnirea ei cu obiectele ne pătrunde în ochi şi răstoarnă acolo imaginea… pe care, nu ştiu cum, o alungă spre creier (până-n suflet…) şi el o traduce în culoare, în dimensiune, în distanţă… Prin urmare ceea ce vedem cu „adevărat” e traducerea.

vedere de la…

Standard
tu locuieşti în gazde străine
şi prin ele câteodată 
mă scuipi
las’ să mă scuipe
zice inima-n mine
poate-am orbit
poate nu mai văd bine
(sau simt de-mprumut
reîntoarsă la lut)
scuipă-mă-n ochi 
de-a dreptul cu tină 
să văd pământul 
pământesc peste ei
mustind o neagră 
străină lumină…
 

plan

Standard
aruncă-ţi ochii-n viitor ca pe-o arvună
a devenirii tale
o parte (a ta) ce deja a ajuns
ochi într-un cap de pod pe malul de acol’
ce îţi trimite privirile-napoi
să nu zici „oi vedea” ci deja văd…
 
aruncă-ţi fără teamă ochii
tocmai să nu fi orb
şi viitorul care curge acum
ţi-i va aduce sigur înapoi
umpluţi cu tot ce trebuie să ştii
umpluți de el… 
 

orbecăitul mers al mâinii

Standard
tactila privire o aruncam
prin vălul de-ntuneric ca un orb
faţă de tot ce-i nevăzut
cu mâinile credinţei bâjbâiam şi încercam
să-ţi pipăi faţa Dumnezeule
făr’ să mă ard dacă se poate şi
fără să mă tai
să nu-mi rănesc cumva atigerea-n
tiptila pipăială a cuvintelor ce-ţi ies din gură
sau para de foc ce ţi-o culegeam dintre pleoape
de parcă
toamna ‘mbelşugată a găsirii era aceea
 
însă ce pot vedea nişte degete-n noapte
sau ce-ar putea atingerea s-audă ?
 
în nevăzut ca un arcaş
şi-acum mi-arunc, mi-azvârl’ şi gândul şi privirea
şi-apoi mă duc să dibui ce-am lovit, ce-am nimerit
trăgându-mă de firul cu care de săgeată sunt legat
pân’ ce-n cămări pe raft
stau perele de foc ale privirii
cu care înlocuiesc şi-aici şi-acol’
şi-acum şi-atunci văzând şi nevăzând
prin vălul dintre tot ce-i în afar’ şi tot ce-a năvălit în ochi
în ochiul viu faţă de tot ce-i nevăzut
cu pere-n colţul gurii si sătul
setos
de dulcile poveşti cu care mâinile din când în când
îl zăpăcesc
 

damasciană

Standard

trage mai aproape de mine drumul damascului
cu paşii mei pavează-i curgerea

sau nu, lasă !
nu-s drumurile de aici destul de bune ?
tot cu două direcţii, exact ca prăfuita cale
ce duce de oriunde acolo

nu-mi trebe’ damasciana stradă
de n-o luminază nicio întâlnire
ş-apoi ce ?
n-am parte-n fiecare zi de-ntâlniri:
ba pe scară cu poştaşul
ba cu domnul x sau alte litere

de m-oi întâlni cu alfa-omega deodată
voi numi pentru totdeauna uliţa aceea
cu numele vechiului drum
pe care cel orb(it) de lumina ta
prin orbire şi-a căpătat vederea
prin întâlnire s-a întâlnit

descântec

Standard
cântase cineva cu alte cuvinte
melc-melc-codobelc-ul credinţei
de ni se lungiseră ochii până dincolo de lume
*
din ziua aceea nu ne-am mai bizuit
pe bastonul orbirii
şi ţii, ţii minte cum muncim să lungim
bîjbâiala în alergare
din dimineaţă până-n negare
*
de-i noapte de-i zi
când înţelegem folosim alţi ochi
şi fredonăm altfel cântecul naiv al copilăriei
(ba aşa pentru noi înşine, ba pentru alţii)
 

a doua poartă

Standard

nu m-ai întrebat ce vreau… întreabă-mă ce vreau!

să deschizi a doua poartă a ochilor mei – asta vreau!

(şi mai vreau să văd cum (îmi) zici: capătă-ţi vederea!)

bartiMeu

Standard
haină îmbrăcată-n aruncare fă-te buzunar pentru mine
leagă-te leagăn zilelor străine ce mi-s oarbe-n cusături înţepătoare
*
o să te lepăd în nu mai am nevoie
ce urmează să fie va fi
noaptea mea-i noapte iar ziua Lui zi
în întâlnirea noastră s’or contopi
vorbele paşii chemările credinţele ‘ndoielile
zornăitul ce zornăie

„Mizerii” în „ploaie” :)

Standard

„Unele mizerii sunt nobile si subestimate!”- P.E.M.

„Da, da’ se vede că-i aşa numa’ după ce le spală vremea.” – R.B.