lucrez la un vis – nimic nou
poate-i ca și la tine
mă ține de fraier, de prost
nu mă plătește
mă vrea voluntar
oricând, oricât
inconștient și viu
de-mi poți pune pastă de dinți
pe deget
sau spumă de ras în palmă
ca să mă gâdili apoi
zâmbind
și iară, și iară…
sunt visul zilei de azi – îmi zic
vedenia din ochii deschiși
ai nopții
mesajul metaforic al unei înlănțuiri
de imagini
care mi-e șef
am încercat să mă reangajez
d(o)ar am semnat
pe perioadă nedeterminată…
alergi după cai verzi pe pereţi verzi
cai săriţi… cai săriţi de pe fix mânji necopţi cu ochii mari închişi fără de foc în ei visezi fără de somn, fără de vis cai verzi pe păşuni verzi ce contopesc copita lor cu verdele unui perete necopt fruct verde crud al niciunei opriri tu sari peste ei fugind de câte-o privire alunecând pe-un zâmbet cu ochii largi lipsiţi de somn şi plini de vis vis verde crud încă necopt cu cai verzi încă nesăriţi cu fixuri pline de cai cu pereţi de iarbă ce despart pământ de cer cu caii lor pe care tu-i visezi…
în aburul oglinzii am văzut tot ce-i lipsea…aproape tot ca dup-un duş am şters cu mâna noaptea aşezată peste oglinda clară a trezirii nu, n-ar fi trebuit… s-apeşi cu zgomot clanţa într-un text ce mi-a sărit în ochi şi-acuma lăcrimez că firul de nisip ca pe-un copil abandonat acolo şi-a lăsat un pas sau nu ştiu ce picior e-n prag exact acolo pus în marginea trezirilor şi somn lasă-mă-n visul meu… îmi tot şoptesc – dovadă că sunt treaz şi calc uşor pe cioburi de simţiri mai vechi în cerc să caut drumul înapoi către un vis ce-i mort şi îngropat dar care tot visează învieri visez că dorm şi nu ştiu că visez nici că sunt treaz sau adormit sau viu sau plec sau înainte merg sau înapoi de ce? visam că n-o să mă trezesc şi-acum visez că o s-adorm ca să nu ştiu să simt sau să visez ca să nu ştiu că tu mă poţi trezi ‘n-alt fel de vis ‘n-alt fel de zi ‘n-alt fel…
fugim din lumea asta ore bune lumina praful ei ne oboseşte fugim să facem duş cu pielea peşte şi-nchidem ochii ca-ntr-o rugăciune… * titlu nepotrivit * 8 din 24 * suntem împinşi
susură muzica (plouă cu zgomot) timpul se sparge armonios (de) parcă împrăştierea lin se adună în tot ce va fi ce este ce-a fost oamenii strâng încleştarea cu viaţă firul se ghemuieşte la propriu-i sân râde şi plânge prăbuşit işi destramă triumful de-a fi şi rob şi stăpân „repede, repede” suspină răbdarea umbră ce se-odihneşte în margini de scris parcă bileţelele răstignite cu bolduri ascund împlinirea oricărui vis spaţiu-ntre litere ca virgula tace respiră răsuflă odihna în el muzica oamenii răbdarea vivace în ghearele timpului se simt porumbel
dormeam pe marginea de jos a furtunii
ca într-un leagăn al indiferenţei
ce-mi păsa mie că eu îi fusesem scânteie
şi suflarea cuvintelor mele era vântu’ din valuri
şi fulgerele rupte ale nepotrivirii
dormeam învăluit în visele unei himerice alergări
lipsite de competiţie fără posibilitatea înfrângerii
crezând c-alerg de unu’ singur că e imposibil s-ajung al 2-lea
legănat de pe o coastă a visului pe alta
pe munţii abrupţi ai poruncilor Tale (Nevăzutule)
mi-am făcut din adormire refugiu şi-odihnă
prea m-a obosit fuga de Tine
iubeşte-ţi singur nespălaţii somnambuli de pe celelalte margini ale furtunii
prea-i învolburată viaţa
prea cruntă deşteptarea
şi-acum nici măcar visul nu tace …
creşte un vis în firul de iarbă nepăsător la coasă şi la paşi la uşile de bloc ce stau închise la crunta tiranie din oraş
creşte mereu spre stele şi spre noapte nespus de bucuros că nu e pom cu rădăcinile înfipte înspre şoapte nedezrădăcinate de atom
tresare-n vis sub legănarea lină a vieţilor ce-l mângâie trecând îl scaldă ceru-n lacrima lui plină de visul ce-i prelins până în gând
creşte în firul de iarbă un vis de o perseverenţă uimitoare şi în tânjirea lui spre paradis se dăruieşte uscării către soare
Visul pe care-l visăm ziua e chiar mai bun decât visul nopţii !
alergand înapoi pe banda magnetică a cantecului
răscolesc amintiri sub paginile prafului de ieri
ninge cu florile roz ale merilor
plouă cu parfumul primăvăratic al paşilor tăi
adie zambetul amintirilor ce dor
mă plouă prin păr, pe ochi, pe obraji
mă trezesc în pijamaua hainelor ce nu le-am dat jos
setos să-mi înec sufletul în cafea…
călătorru' 