alergi după cai verzi pe pereţi verzi cai săriţi…cai săriţi de pe fixmânji necopţi cu ochii mari închişifără de foc în eivisezi fără de somn, fără de viscai verzi pe păşuni verzice contopesc copita lorcu verdele unui perete necoptfruct verde crud al niciunei opriritu sari peste ei fugindde câte-o privire alunecândpe-un zâmbetcu ochii largi lipsiţi de somnşi plini de visvis verde crud încă necoptcu cai verzi încă nesăriţicu fixuri pline de caicu pereţi de iarbă ce despartpământ de cer cu caii lorpe care tu-i visezi…
verbule, cuvântulecuibăritule pe limbăzgomotule, voceo cu miezdincolo de sunetsinusoidalule, undocuibăritule-n urecheaproape fiindvrajo – sintaxo – etichetocrescută în vrejul întortocheat al simboluluimâzgălituro…tăcutulecuibăritule-n ochistând pe spatelumino fără de soaretu, soare fără de luminăorbule şi orbireotu, întortocheatuleverbule, cuvântuleliteroformomisterule…
mâna de pământ m-a prins de picior (nu ştiu cum de-am călcat în groapa ei)şi cum s-a umplut de mine s-a şi închis ca o pecetepeste un legământ pe care doar moarteacu gura ei mare îl mai poate rupe captiv în strângerea aceasta de mână pipăi cu ochii florile şi grâul copacii şi iarba de jur împrejur pânădescopăr sub pleoapele lor cât ne asemănămcât de tare ne asemuimcu ochiul acesta al degetelor apuc de picior cerul fără ca el să ştie cum de-a călcat în mâna meaîngropată adânc în călcâicrescutele rădăcini ale degetelor îi sorb în fiecare zi grâul nevăzutce mângâie vântul cu legănarea lorşi-n a cărui hamac cele două mâini de mamă şi tată mă veghează la fiecare căpătăial întâlniriimele cu mine
încep să mijesc adevărul acesta: tueşti mai grozav decât… ce faci ?dumnezeule dă-te jos din ceruripentru ce te-ai cocoţat acolo de zici că te-am speriat prinde capătul ăsta de funie ce-s eubucata asta de treaptă…când mă simt apăsat îmi simt rostul iar când sunt călcat în picioare poate că se-ntâmplă numai şi numai ca să urci şi să cobori tumagazinul din colţ nu mai vinde pietre de beteliar pe mine nimeni niciodată nu m-a strigat iacov n-am şchiopătat din şold şi nu m-am luat la trântă cu îngeriiînsă încep să mijesc adevărul acesta
trage mai aproape de mine drumul damascului cu paşii mei pavează-i curgerea
sau nu, lasă ! nu-s drumurile de aici destul de bune ? tot cu două direcţii, exact ca prăfuita cale ce duce de oriunde acolo
nu-mi trebe’ damasciana stradă de n-o luminază nicio întâlnire ş-apoi ce ? n-am parte-n fiecare zi de-ntâlniri: ba pe scară cu poştaşul ba cu domnul x sau alte litere
de m-oi întâlni cu alfa-omega deodată voi numi pentru totdeauna uliţa aceea cu numele vechiului drum pe care cel orb(it) de lumina ta prin orbire şi-a căpătat vederea prin întâlnire s-a întâlnit
din ochiul meu stâng şi din ochiul meu drept cum făceam mai demult cu băţul, ligheanul şi boabele încercândsă prind vrăbii sau porumbeidin ochiul meu drept şi din ochiul meu stângam făcuto capcană legată cu zâmbet să prind cumva zborul din privirea taîn deschiderea ochilor mei
întâlneşte-te şi cu minede când tot aud de foarfeca tapaşii tăi care taie calea nu-ştiu-cui nu-ştiu-căreisă se gate drumul odatăsă-nceapă tăieturataie-l!nu-l săpa la rădăcină nu-l lăsa să crească fă-i ceva da’ nu metaforicsă nu semene a’ntâlnire a reţetăîntâlneşte-te şi cu mine…cum cerul întâlneşte plămânul ochiul privirea urechea cuvintele fantezia imaginaţiacum întâlneşte iubirea inimanu (mai) vreau să-mi zâmbească o fata morganapână când nu-şi va da seama plămânul?până când nu-şi va da seama privirea?…m-am dus după capul meuşi m-am aşezat spate-n spate cu el la umbrăm-am uitat cu ochiul deschisşi-n afara mea atingeam lucrurile cu privirea şi le-atingeam cumva şi conturul interior din minelocul acela unde ne-am dat întâlnire
haină îmbrăcată-n aruncare fă-te buzunar pentru mineleagă-te leagăn zilelor străine ce mi-s oarbe-n cusături înţepătoare*o să te lepăd în nu mai am nevoie ce urmează să fie va fi noaptea mea-i noapte iar ziua Lui ziîn întâlnirea noastră s’or contopivorbele paşii chemările credinţele ‘ndoielilezornăitul ce zornăie
au agăţat prin aer răspunsuri la întrebarea „unde?”la propriu dragostea-i în aersclipeşte ca un decor al vieţii lunare ca o amintire a unei sărbători fiind ea însăşi o împodobire şi-o sărbătoare ştii râşniţa aia veche în care sfărmam aromele noastrede obicei în ziua de luni ardeam butucii tăiaţi din tăceri şi fierbeam în lumina lor boabele lungi de cafea ispititor de sclipitoare cu dulci-amăruile lor durerigloburile mele-ţi spuneam ţi le voi agăţa ca pe nişte iubiri colorate de zâmbete ţi le voi agăţa şi de atingerea degetelor şi de răsfirarea coastelor prin care pe furiş cu privirile cu gândurile şi cu toate undele te iubeam unde eşti?ştiam că te regăsesc la radio oricând că te-ajung cu urechea deschisăapăsând pe decembrie cu scrisul lui şters că-ţi voi lăsa bileţele mesaje în colţ de afiş şi sub luna din felinar ne vom întâlni ne vom da întâlniri ca într-un înţelesau înfipt luna (decembrie) în suportul întregului an şi-au împodobit-o cu noi… 🙂miroase-a lumini şi-a steluţetrecătorii zâmbind ne fură cu ochii pe mine separat pe tine separat dar mereu şi întotdeauna pe amândoi…
de ce mă depăşesc cuvintele tale ?staţie în care nu opreşte autobuzul nor lipsit de ploaie c-o parte luminoasă şi una umbrită (de el însuşi) nedând voie părţii celeilalte s-o întrepătrundătu eşti mişcare eu undă… de ce trec cuvintele tale prin mine ?vânt pentru porumbul coceni direcţii umblate haihui într-o gară noapte trecută prin coastele zilei neoprită şi necompostată fugară nu ajung la mine şi nici eu la elecuvintele tale se opresc într-un prag de tăcere cu degetul pe soneria memorieişi-a timpului de citit romane poliţişte pană la capăt final în care cuvintele tale m-ajung dintr-o dată de ce ne dăm întâlnire numai acoloîn cafeneaua cuvintelor însoţite de apă gratis şi la discreţie cu gheaţă cu lapte cu zahăr de ce doar acolo ne dăm întâlnire ?citesc cartea geamului matematica orei şi-aştept autobuzul cuvintelor tale roțile ce se-nvârt în neştire
„Sunteţi în cel mai bun loc cu putinţă”- ce pretenţie ! şi asta din cauza unei posibile întâlniri cu adevărul (o bucăţică de adevăr pe-o linguriţă subiectivă într-un ceai lăuntric imens – dulceag fără acreala realităţii…)
călătorru' 