Arhive pe etichete: intalnire

cai verzi pe pereţi

Standard
alergi după cai verzi pe pereţi verzi
cai săriţi…
cai săriţi de pe fix
mânji necopţi cu ochii mari închişi
fără de foc în ei
visezi fără de somn, fără de vis
cai verzi pe păşuni verzi
ce contopesc copita lor
cu verdele unui perete necopt
fruct verde crud al niciunei opriri
 
tu sari peste ei fugind
de câte-o privire alunecând
pe-un zâmbet
cu ochii largi lipsiţi de somn
şi plini de vis
 
vis verde crud încă necopt
cu cai verzi încă nesăriţi
cu fixuri pline de cai
cu pereţi de iarbă ce despart
pământ de cer cu caii lor
pe care tu-i visezi…
 
cai-verzi

întâlnirea

Standard
verbule, cuvântule
cuibăritule pe limbă
zgomotule, voceo cu miez
dincolo de sunet
sinusoidalule, undo
cuibăritule-n ureche
aproape fiind
vrajo – sintaxo – eticheto
crescută în vrejul întortocheat
al simbolului
mâzgălituro…
 
tăcutule
cuibăritule-n ochi
stând pe spate
lumino fără de soare
tu, soare fără de lumină
orbule şi orbireo
tu, întortocheatule
verbule, cuvântule
litero
formo
misterule…
 
crumpled newspaper

degetele rădăcini

Standard
mâna de pământ m-a prins de picior
(nu ştiu cum de-am călcat în groapa ei)
şi cum s-a umplut de mine s-a şi închis ca o pecete
peste un legământ pe care doar moartea
cu gura ei mare îl mai poate rupe
 
captiv în strângerea aceasta de mână
pipăi cu ochii florile şi grâul
copacii şi iarba de jur împrejur până
descopăr sub pleoapele lor cât ne asemănăm
cât de tare ne asemuim
 
cu ochiul acesta al degetelor apuc de picior cerul
fără ca el să ştie cum de-a călcat în mâna mea
îngropată adânc în călcâi
 
crescutele rădăcini ale degetelor
îi sorb în fiecare zi grâul nevăzut
ce mângâie vântul cu legănarea lor
şi-n a cărui hamac cele două mâini
de mamă şi tată mă veghează la fiecare căpătăi
al întâlnirii mele cu mine
 

piatră de betel

Standard
încep să mijesc adevărul acesta: tu
eşti mai grozav decât… ce faci ?
dumnezeule dă-te jos din ceruri
pentru ce te-ai cocoţat acolo de zici că te-am speriat
prinde capătul ăsta de funie ce-s eu
bucata asta de treaptă…
 
când mă simt apăsat îmi simt rostul
iar când sunt călcat în picioare
poate că se-ntâmplă numai şi numai
ca să urci şi să cobori tu
 
magazinul din colţ nu mai vinde pietre de betel
iar pe mine nimeni niciodată nu m-a strigat iacov
n-am şchiopătat din şold şi
nu m-am luat la trântă cu îngerii
însă încep să mijesc adevărul acesta
 
 

damasciană

Standard

trage mai aproape de mine drumul damascului
cu paşii mei pavează-i curgerea

sau nu, lasă !
nu-s drumurile de aici destul de bune ?
tot cu două direcţii, exact ca prăfuita cale
ce duce de oriunde acolo

nu-mi trebe’ damasciana stradă
de n-o luminază nicio întâlnire
ş-apoi ce ?
n-am parte-n fiecare zi de-ntâlniri:
ba pe scară cu poştaşul
ba cu domnul x sau alte litere

de m-oi întâlni cu alfa-omega deodată
voi numi pentru totdeauna uliţa aceea
cu numele vechiului drum
pe care cel orb(it) de lumina ta
prin orbire şi-a căpătat vederea
prin întâlnire s-a întâlnit

legată cu aţă

Standard
din ochiul meu stâng şi din ochiul meu drept
cum făceam mai demult
cu băţul, ligheanul şi boabele încercând
să prind vrăbii
sau porumbei
din ochiul meu drept şi din ochiul meu stâng
am făcut
o capcană legată cu zâmbet
să prind cumva zborul din privirea ta
în deschiderea
ochilor mei
 

locul acela

Standard
întâlneşte-te şi cu mine
de când tot aud de foarfeca ta
paşii tăi care taie calea nu-ştiu-cui nu-ştiu-cărei
să se gate drumul odată
să-nceapă tăietura
taie-l!
nu-l săpa la rădăcină nu-l lăsa să crească
fă-i ceva da’ nu metaforic
să nu semene a’ntâlnire a reţetă
întâlneşte-te şi cu mine…
cum cerul întâlneşte plămânul
ochiul privirea
urechea cuvintele
fantezia imaginaţia
cum întâlneşte iubirea inima
nu (mai) vreau să-mi zâmbească o fata morgana
până când nu-şi va da seama plămânul?
până când nu-şi va da seama privirea?
m-am dus după capul meu
şi m-am aşezat spate-n spate cu el
la umbră
m-am uitat cu ochiul deschis
şi-n afara mea atingeam lucrurile cu privirea
şi le-atingeam cumva şi conturul interior
din mine
locul acela unde ne-am dat întâlnire
 

a doua poartă

Standard

nu m-ai întrebat ce vreau… întreabă-mă ce vreau!

să deschizi a doua poartă a ochilor mei – asta vreau!

(şi mai vreau să văd cum (îmi) zici: capătă-ţi vederea!)

bartiMeu

Standard
haină îmbrăcată-n aruncare fă-te buzunar pentru mine
leagă-te leagăn zilelor străine ce mi-s oarbe-n cusături înţepătoare
*
o să te lepăd în nu mai am nevoie
ce urmează să fie va fi
noaptea mea-i noapte iar ziua Lui zi
în întâlnirea noastră s’or contopi
vorbele paşii chemările credinţele ‘ndoielile
zornăitul ce zornăie

Rugăciune

Standard
Fă-i căii mele o cicatrice!
Cu groază-ţi cer să îmi tai calea
până la sânge
până la nerecunoaştere…

luna decembrie

Standard
au agăţat prin aer răspunsuri la întrebarea „unde?”
la propriu dragostea-i în aer
sclipeşte ca un decor al vieţii lunare
ca o amintire a unei sărbători
fiind ea însăşi o împodobire şi-o sărbătoare
 
ştii râşniţa aia veche în care sfărmam aromele noastre
de obicei în ziua de luni
ardeam butucii tăiaţi din tăceri
şi fierbeam în lumina lor boabele lungi de cafea
ispititor de sclipitoare cu dulci-amăruile lor dureri
 
globurile mele-ţi spuneam ţi le voi agăţa
ca pe nişte iubiri colorate
de zâmbete ţi le voi agăţa şi de atingerea degetelor
şi de răsfirarea coastelor prin care pe furiş cu privirile
cu gândurile şi cu toate undele te iubeam
 
unde eşti?
ştiam că te regăsesc la radio oricând
că te-ajung cu urechea deschisă
apăsând pe decembrie cu scrisul lui şters
că-ţi voi lăsa bileţele mesaje în colţ de afiş
şi sub luna din felinar ne vom întâlni
ne vom da întâlniri ca într-un înţeles
 
au înfipt luna (decembrie) în suportul întregului an
şi-au împodobit-o cu noi… 🙂
 
miroase-a lumini şi-a steluţe
trecătorii zâmbind ne fură cu ochii
pe mine separat pe tine separat
dar mereu şi întotdeauna pe amândoi…
 

cu autobuzul spre cafenea

Standard
de ce mă depăşesc cuvintele tale ?
staţie în care nu opreşte autobuzul
nor lipsit de ploaie c-o parte luminoasă
şi una umbrită (de el însuşi)
nedând voie părţii celeilalte s-o întrepătrundă
tu eşti mişcare eu undă…

de ce trec cuvintele tale prin mine ?
vânt pentru porumbul coceni
direcţii umblate haihui într-o gară
noapte trecută prin coastele zilei
neoprită şi necompostată fugară

nu ajung la mine şi nici eu la ele
cuvintele tale se opresc într-un prag de tăcere
cu degetul pe soneria memoriei
şi-a timpului de citit romane poliţişte
pană la capăt
final în care cuvintele tale m-ajung dintr-o dată

de ce ne dăm întâlnire numai acolo
în cafeneaua cuvintelor
însoţite de apă gratis şi la discreţie
cu gheaţă cu lapte cu zahăr
de ce doar acolo ne dăm întâlnire ?
citesc cartea geamului matematica orei
şi-aştept autobuzul cuvintelor tale
roțile ce se-nvârt în neştire

la biserică

Standard

„Sunteţi în cel mai bun loc cu putinţă”- ce pretenţie ! şi asta din cauza unei posibile întâlniri cu adevărul (o bucăţică de adevăr pe-o linguriţă subiectivă într-un ceai lăuntric imens – dulceag fără acreala realităţii…)

asemănare

Standard

două nave care se întâlnesc noaptea…

trag în acelaşi port, stau una lângă alta. nu-şi povestesc valurile de peste zi, nu-şi încrucişează coordonatele nici destinaţile…

împărtăşesc acelaşi cer înstelat, aceeaşi funie, acelaşi mal…

meditaţia unei dupamieze

Standard

în meditaţia unei dupamieze, ca într-o mapă, ca într-o minte

stăteau ascunse două gânduri altfel, două idei

una-ngheţată, una fierbinte.

tu ai intrat veselă, zâmbitoare ai spus:

îmi place îngheţata fierbinte!

şi te-ai lăsat servită de întinderea propriei mâini