clarificări 0003

(cică) Nu vedem lumina! (viteza ei este prea mare pentru ochiul nostru). Prin urmare, asta vedem: trecerea ei, fluxul…la fel cum vedem curgerea apei, râul, urma, nu apa bucată cu bucată. De-aici se naşte poezia… (şi mai ales metafora ei)
[…]
Tot aşa e şi cu timpul. Mai ales cu timpul. Doar curgerea lui, urma lui trecută o percepem.
Reflexia luminii – ciocnirea ei cu obiectele ne pătrunde în ochi şi răstoarnă acolo imaginea… pe care, nu ştiu cum, o alungă spre creier (până-n suflet…) şi el o traduce în culoare, în dimensiune, în distanţă… Prin urmare ceea ce vedem cu “adevărat” e traducerea.

Publicitate

De-aici se naşte poezia…

(cică) Nu vedem lumina (viteza ei este prea mare pentru ochiul nostru). Prin urmare, asta vedem: trecerea ei, fluxul…la fel cum vedem curgerea apei, râul, urma, nu apa bucată cu bucată. De-aici se naşte poezia… (şi mai ales metafora ei)

Tot aşa e şi cu timpul. Mai ales cu timpul. Doar curgerea lui, urma lui trecută o percepem.

Reflexia luminii – ciocnirea ei cu obiectele ne pătrunde în ochi şi răstoarnă acolo imaginea… pe care, nu ştiu cum, o alungă spre creier (până-n suflet…) şi el o traduce în culoare, în dimensiune, în distanţă… Prin urmare ceea ce vedem cu „adevărat” e traducerea.

(Metaphors)

 

 ‘t was raining…

upside-down were the backbones of covers

and covers were the clouds alike

from scattered pages,

random letters were seeping in trickles –

the sky was pouring into me its words

and, to be able their meaning to grasp

my pits gathered puddles-

mirroring intentions…

 

https://calatorru.wordpress.com/2007/11/10/metafore/

Traducere de… ziua mea 🙂 (K.I.)

priponite le umblet, le zâmbet

cum ne temem de frica însăşi:
nu văd decât negru sub pleoape
îmi văd ochii închişi şi-mi văd orbirea
fără să ştiu ce folosesc în locul lor
sau cum de totuşi văd…

 

am un sentiment de mulţumire
cu o uşoară fantă de teamă
le port şi le trag după mine-n neştire
pe faţă le zâmbet în spate le umblet
prin vene le zeamă

 

aproape am terminat de tradus
poate de-aia mă locuiesc sentimente
e an de recoltă e vorbă de spus
zile priponite-n… evenimente

 

fotosinteza cuvântului

Lumina Ta e oxigenul meu (?)

prin frunza foii ca din gură-n gură

fotosinteza asta tot mereu mă taie pe din două

mă fisură

cu ascuţişul ei de Prometeu

*

în jarul arderii necontenit

asemenea bunicii şi poveştii

adorm în largul zâmbet pironit de transparenţa vorbei

ce deschisă m-a’ntâmpinat şi m-a uimit cu aerul oxigenat

ce a trezit

lumina Ta pe limba mea

în ochiul ramură cu frunză-n ea

sau un plămân cu pleoapa tot aşa

Lumina Ta cu vorba ei

 

cartea de pe marginea cărţii 2

ştii dansul coliviilor?

discurile vechi cântau când înfigeai acul în ele – o gaură mică şi perpetuă, o răsuflare rotund-spiralată

caietului meu îi lipseşte oftatul şi pâlnia, chiar şi atunci când înfig în el pixul şi cu ochii închişi, întredeschişi, caut pe linile scrisului marea moartă

cartea de pe marginea cărţii scrisă mic, dezordonat şi haotic

există o limbă ce n-are nimic a face cu anglo-saxonii, nici cu culoarea pastei, nici cu lăţimea marginii scrise, a marginii de carte pe care fiecare îşi scrie traducerea, fredonând o melodie pe care doar coliviile au auzit-o