glisează timpul leneş ca o uşă ce nu ştiu cum mereu mi-o ia ‘naintemă ştie previzibil şi cu mintemereu arzând şi tot mereu cenușă*înclină strada gândul ei de ducăşi mă tentează să îi cred povesteasă-nclin să cred că înclinarea-i vesteace-ar spune-o tuturora da’ n-apucă *cu trecerea lui leneşă şi calmă a apucat-o timpul drept spre minemă sperie şi mă-ncântă şi mă calcăde-mi netezeşte cutele străine *glisează diapozitivul zileischimbând puţin sau mult mereu decorullumină mi-e privirea ce-i susţinepe un perete alb de-aripă zborul…
îşi pusese un deget pe buzăpe buza de jos către colţpeste rujpeste orice-ngrădire chiar peste şoaptele întunecate ale tăcerii* ceara consumă proiectele mainii scriind undeva pe-un pereteundeva pe-un şerveţelundeva într-o poezie de dragoste sub privieliştea frunzelor prinse de iarna dansand pe masa cantecului de jazzîmbătate de aroma stradală a unei staţii prinsă de-un afiş…* a ajuns acolo ca o flacără de cafea măcinată prinsă cu lipici de geamul unui ochi* am oprit langă o buză întredeschisă„mai sunt 5 minute”pe urmă o să vină autobuzul şi-am să mananc autobuza în loc de ciocolată langa cafea * din oprire-n oprire degetul peste ruj mi-a devenit puls * nu mai eram cand s-a uitat altcineva pe geamul altui ochi după aşteptarea ce alerga să prindă sub afişul unei buze întredeschisesub deget ultima şoaptă ce merge spre casă
călătorru' 