mai21

din nici o pricină

Publicat pe de
Standard

îmi vine să râd câteodată de culoarea albastră

mi se pare că-i stă aiurea

ba că-i prea mare, ba că-i prea mică

ba că-i prea închisă, că-i prea deschisă, că-i proastă

îmi vine să râd câteodată

de culoare albastră

*

alteori zâmbesc la maro

cu un rânjet tâmpit neînţeles de nimeni

(nici chiar de mine)

ce se adună tot ca o culoare-n obraji

când mi-e ruşine

*

mie îmi place culoarea kaki (ştii prea bine)

„mie”, altcuiva decât mie

fără nici un motiv

fără râsete-hazlii

fără pricini colorate-n ruşine

mie-mi place culoarea kaki

6 răspunsuri »

  1. O poezie veselă, Ruben! Doar că la tine lucrurile nu sunt aparenţă. Trebuie intrat în adânc…iar adâncurile sunt doar de tine ştiute. Mai ştii când îţi spuneam că nu ştiu câteodată ce să îţi scriu? Atunci când e să scriu un „comentariu”? Mie nu îmi place cuvântul „comentariu”. Aşa că îi zic „gând”.
    Şi îmi place să îndrept gânduri înspre persoanele dragi mie. Nu doar să mă opresc la un cuvânt, două.

    Aşa că…aş râde şi eu de o culoare. De cea care nu mi s-ar potrivi mie. Dacă nu mi-ar veni mie bine cu ea; dar asta nu aş afla-o abia după ce am încercat-o şi am văzut că nu mă prinde. Şi m-aş gândi cum de nu mi-am dat seama înainte…

    Nu îmi place culoarea neagră. Poate nici nu-i vina negrului. De a fi, de fapt, o non-culoare.

    Răspunde ↓

    • nu te prinde, nu te-ajunge 🙂
      nici mie nu/mi place cum suna „comentariu”/ e ca si cum ai comenta 🙂
      stii cum se zice „persoanele de fata sunt prezente”, iar aprentele cateodata se potrivesc, iar adancimile despre care zici sunt la suprafata, asa cum parerile cateodata se potrivesc cu adevarul

      eu inca zic ca ti/ai format o parere prea buna despre mine 🙂

      Răspunde ↓

...comentează, hai! :)

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.