lucrez la un vis – nimic nou poate-i ca și la tine mă ține de fraier, de prost nu mă plătește mă vrea voluntar oricând, oricât inconștient și viu de-mi poți pune pastă de dinți pe deget sau spumă de ras în palmă ca să mă gâdili apoi zâmbind și iară, și iară…
sunt visul zilei de azi – îmi zic vedenia din ochii deschiși ai nopții mesajul metaforic al unei înlănțuiri de imagini
care mi-e șef
am încercat să mă reangajez d(o)ar am semnat
pe perioadă nedeterminată…
(cică) Nu vedem lumina! (viteza ei este prea mare pentru ochiul nostru). Prin urmare, asta vedem: trecerea ei, fluxul…la fel cum vedem curgerea apei, râul, urma, nu apa bucată cu bucată. De-aici se naşte poezia… (şi mai ales metafora ei)
[…]
Tot aşa e şi cu timpul. Mai ales cu timpul. Doar curgerea lui, urma lui trecută o percepem. Reflexia luminii – ciocnirea ei cu obiectele ne pătrunde în ochi şi răstoarnă acolo imaginea… pe care, nu ştiu cum, o alungă spre creier (până-n suflet…) şi el o traduce în culoare, în dimensiune, în distanţă… Prin urmare ceea ce vedem cu “adevărat” e traducerea.
Nu fac altceva decât să merg pe firul cuvintelor: …precum nasul după miros …precum apa după vale …precum acul (magnetizat în carul cu fân) după Nord …ca o inimă după iubire
Ce vorbim noi cu noi înşine nu-s aşa…”vorbe-n vânt.” Pe noi ne luăm foarte în serios, dacă nu cumva cel mai în serios ..vocea de care ascultăm, dintre toate vocile pe care le auzim.
călătorru' 