îşi pusese un deget pe buzăpe buza de jos către colţpeste rujpeste orice-ngrădire chiar peste şoaptele întunecate ale tăcerii* ceara consumă proiectele mainii scriind undeva pe-un pereteundeva pe-un şerveţelundeva într-o poezie de dragoste sub privieliştea frunzelor prinse de iarna dansand pe masa cantecului de jazzîmbătate de aroma stradală a unei staţii prinsă de-un afiş…* a ajuns acolo ca o flacără de cafea măcinată prinsă cu lipici de geamul unui ochi* am oprit langă o buză întredeschisă„mai sunt 5 minute”pe urmă o să vină autobuzul şi-am să mananc autobuza în loc de ciocolată langa cafea * din oprire-n oprire degetul peste ruj mi-a devenit puls * nu mai eram cand s-a uitat altcineva pe geamul altui ochi după aşteptarea ce alerga să prindă sub afişul unei buze întredeschisesub deget ultima şoaptă ce merge spre casă
rana de la picior
izvorâtă din muşcătura peretelui şi-a măgăriei cu care (şi lui şi mie) mi-ai oprit mersul
e memoria trecutului
ce nu-mi aparţine
ca o pisică neagră
mi-a tăiat calea uitarea cheilor pe masă
m-am întors
la capitolul uşilor închise
al yalelor la care nu se potrivesc
cheile primite (de la Tine) în dar,
pe care mi le-ai pus în mână…
de nu le-așfi uitat
mi-aş fi văzut mai departe de drum
n-aş fi trecut strada
n-aş fi pierdut trenul
n-aş fi fost aici
şi nici ce sunt
nu mă lăsa să plec fără de chei!
de dragul meu
fi-mi ghinion!
călătorru' 