clarificări 0003

(cică) Nu vedem lumina! (viteza ei este prea mare pentru ochiul nostru). Prin urmare, asta vedem: trecerea ei, fluxul…la fel cum vedem curgerea apei, râul, urma, nu apa bucată cu bucată. De-aici se naşte poezia… (şi mai ales metafora ei)
[…]
Tot aşa e şi cu timpul. Mai ales cu timpul. Doar curgerea lui, urma lui trecută o percepem.
Reflexia luminii – ciocnirea ei cu obiectele ne pătrunde în ochi şi răstoarnă acolo imaginea… pe care, nu ştiu cum, o alungă spre creier (până-n suflet…) şi el o traduce în culoare, în dimensiune, în distanţă… Prin urmare ceea ce vedem cu “adevărat” e traducerea.

Publicitate

PASsword

dincolo de linie cică e o ţară, la un pas distanţă, caldă ca o vară

hai străine, hai, pe ce gânduri stai ?

degete la mână prinse împreună ca într-o pecete, ca-ntr-o rugăciune

sunt ca o parolă dinspre opt spre nouă

are zidul mare jos la temelie, o linie subţire parcă de hârtie

şi-ntre aici şi-acolo

nu-i decât distanţa dinspre opt spre nouă

între stânga plină de mâzgălitură şi-ntre dreapta goală precum o spărtură

nu-i decât un pas, lung pe verticală, ca portiţa dintre iarnă înspre vară

şi-ntre cer şi noi nu-i decât o linie: orizont rotund încheiat cu nasturi

pasul ăsta mic care ne desparte ne e suferinţă peste alinare

rănile-s deschise, rănile-s închise cu-ncheieri de plasturi