Arhive pe etichete: imagine

fluviu lung negru(?)

Standard
de ce-ar fi cum ţi se pare că este:
dimensiune şi culoare…
când evident lumea n-a avut niciodată
3 dimensiuni
şi râul fluviului nu-i afluent
şi afluentul nu-i adăugare sau ceva-n +…
 
socoata aceasta o altă
matematică măsoară lumina
cu tot cu fluviul ei
deşi greşeşte în calculul poetic rezonează
când cu ochiul
când cu pata de culoare
din noi
sau alte simţuri afluente celor 5
cu care noi avem un obicei
 
că lungimea şi apele n-au formă
fixă
(nici n-au… avut)
 
Anunțuri

portret-iz-are

Standard
ce subţire şi-ntinsă e linia aceasta
rămasă în urma tocirii de deget
burete de umbră pre(a)lungă
e pânza de carne cu nimb de portrete
 
semnează-ţi retuşul cu colţul privirii
sau lacrima stoarsă din imensa-ţi visare
şlefuieşte-mi forma ce încă mă doare
cu mâna ta neagră ca noaptea iubirii
 
doar tu şi cu mine să ştim ce înseamnă
mâzgălitul fermoar ce închide secretul
pentru restul privirilor eticheta de sârmă
e cuiul ochiului sprijinindu-şi „portretul”
 
ce întinsă şi lungă e linia aceasta
rămasă în urma tocitului deget…
 201110_chaxaShadowPortrait

De-aici se naşte poezia…

Standard

(cică) Nu vedem lumina (viteza ei este prea mare pentru ochiul nostru). Prin urmare, asta vedem: trecerea ei, fluxul…la fel cum vedem curgerea apei, râul, urma, nu apa bucată cu bucată. De-aici se naşte poezia… (şi mai ales metafora ei)

Tot aşa e şi cu timpul. Mai ales cu timpul. Doar curgerea lui, urma lui trecută o percepem.

Reflexia luminii – ciocnirea ei cu obiectele ne pătrunde în ochi şi răstoarnă acolo imaginea… pe care, nu ştiu cum, o alungă spre creier (până-n suflet…) şi el o traduce în culoare, în dimensiune, în distanţă… Prin urmare ceea ce vedem cu „adevărat” e traducerea.

uitare cu alţi ochi

Standard
te duc în peşterile lipsite de lumină
ale memoriei
ca pe o pradă de război
bucată cu bucată
în care nu ştiu cum pe întuneric
pe pipăite găsesc mereu ceea ce caut
cu inventarul gândului lopată
 
cu ce te duc acolo şi-n ce fel
nu pot să prind cu ochiul o poveste
parcă-s în tren şi în fereastră oşti
gonesc războie care se distrug
într-o victorioasă-nlănţuire
şi cuibăresc în min(t)e tot mereu
aripi şi ouă calde de uimire
 
uitarea ea asemenea ruginii
capitonează glasul care cheamă
cu demiurg cuvânt ce nu-i supus rostirii
făuritoarea pradă de război
cu care iar mă lupt ‘cercând victorios
ne mai contând cum ai ajuns acolo
să te adun si să te-aduc ‘napoi
 

turn it off

Standard
 am apăsat turn-on-ul frunzei de smochin
şi s-a luminat  zâmbetul prietenos
alteori serviciul solicitant şi-obositor
sau personalitatea ce-a trecut testul body-language-ului esenţial
cui îi mai este străină limba aceasta?
încrucişarea firelor pe pieptul reclamei…
 

oglinda

Standard

Nu te am decât atunci când te-arăt…

Unde merge strada asta?

Standard
Lucrurile nu sunt lucruri…
culorile nu-s culori
lanterna mea nu-i Lumina Ta…
 
*
Mi-am făcut nişte gheaţă pentru plinătatea paharului
da’ am ignorat unicitatea fulgilor de zăpadă…
 
*
Brusc am luat-o pe străduţa care mergea înainte
– aşa merg străzile în tot felul de direcţii stând pe loc –
mă ducea ducându-mă singur…
 
*
Unde-i imaginea? Imaginea pe care am pierdut-o
a lingurilor lungi cu care îi pot hrăni doar pe alţii
sperând ca ei la rândul lor să facă la fel cu imaginea
lingurilor lungi din mâinile lor…

pink – poezia :)

Standard

pink-poezie

” Literatura este viaţă. Dacă vrei să ştii ce simt şi ce experimentează oamenii în adâncul fiinţei lor, nimic nu poate fi mai bun decât citirea povestirilor şi a poeziilor rasei umane. Scriitorii de literatură au darul de a observa şi mai apoi de a exprima în cuvinte experienţele esenţiale ale oamenilor.” – Ferestre spre lume, Leland Ryken

P.S. Poza e făcută în nordul Italiei in Bellagio, „Perla lacului Como”, după cum îi zic localnicii 🙂 … aşa e floarea asta în mijlocul pietrelor, o perlă; aşa e viaţa, firavă, agăţată de stâncile dure şi lipsite ale adversităţi. Aşa e câteodată poezia (pentru mine cel puţin), ca o pată de culoare pe fondul gri din stânga şi din dreapta.

O să scriu despre floarea asta, şi despre zidul ce-o creşte… o să scriu ! 🙂