în staţia unui afiş

îşi pusese un deget pe buză

pe buza de jos către colţ

peste ruj

peste orice-ngrădire

chiar peste şoaptele întunecate ale tăcerii

*

ceara consumă proiectele mainii

scriind undeva pe-un perete

undeva pe-un şerveţel

undeva într-o poezie de dragoste

sub privieliştea frunzelor prinse de iarna dansand

pe masa cantecului de jazz

îmbătate de aroma stradală

a unei staţii prinsă de-un afiş…

*

a ajuns acolo ca o flacără de cafea măcinată

prinsă cu lipici de geamul unui ochi

*

am oprit langă o buză întredeschisă

„mai sunt 5 minute”

pe urmă o să vină autobuzul

şi-am să mananc autobuza în loc de ciocolată

langa cafea

*

din oprire-n oprire degetul peste ruj mi-a devenit puls

*

nu mai eram cand

s-a uitat altcineva pe geamul altui ochi

după aşteptarea ce alerga să prindă

sub afişul unei buze întredeschise

sub deget

ultima şoaptă ce merge spre casă

cu autobuzul spre cafenea

de ce mă depăşesc cuvintele tale ?

staţie în care nu opreşte autobuzul

nor lipsit de ploaie c-o parte luminoasă

şi una umbrită (de el însuşi)

nedând voie părţii celeilalte s-o întrepătrundă

tu eşti mişcare eu undă…

de ce trec cuvintele tale prin mine ?

vânt pentru porumbul coceni

direcţii umblate haihui într-o gară

noapte trecută prin coastele zilei

neoprită şi necompostată fugară

nu ajung la mine şi nici eu la ele

cuvintele tale se opresc într-un prag de tăcere

cu degetul pe soneria memoriei

şi-a timpului de citit romane poliţişte

pană la capăt

final în care cuvintele tale m-ajung dintr-o dată

de ce ne dăm întâlnire numai acolo

în cafeneaua cuvintelor

însoţite de apă gratis şi la discreţie

cu gheaţă cu lapte cu zahăr

de ce doar acolo ne dăm întâlnire ?

citesc cartea geamului matematica orei

şi-aştept autobuzul cuvintelor tale

roțile ce se-nvârt în neştire

povestea 8 (bilete de drum)

de data asta e altă poveste – mereu, nesfarşit şi-ncontinuu

cu un capsator şi-un carton

nişte cifre ce n-au înţeles altul decat cerneală pe dos

în coordonatele unei priviri ce ştie unde e stanga şi dreapta

unde e sus şi unde e jos

se face că se plimbă pe străzi fără bilet

nepăsător la capsatorul rămas în vagon

s-a legat la şiret ca să se bucure de libertate

şi merge pe jos cu mijlocul de transport în comun

cu cartonul expirat în buzunar

mereu mai uzat, mereu bun

e-o poveste cu oameni prin ea presăraţi ca semne de punctuaţie

unii sunt parantezele dintre mersuri

ca staţiile de autobuz

iar alţii sunt virgule printre versuri

tăcerile cu ajutorul cărora conversa

vorbea cu el şi cu ei deopotrivă

personaj şi poveste mereu

prin el trecea timpul ca-ntr-o remiză

în care mori pas cu pas cat eşti viu

pana e scos aparatu’ din priză

pe deasupra zbor păsări spre casă

în urmă se-aude un pas cam grăbit

ce trece  în urmă şi povestea o lasă

paralelă pe harta unui cerc nesfarşit

capsatorul a întalnit cartonul

l-a prins în întalnirea lui

şi ca pe-un final de poveste

l-a găurit