aripa lui îmi atinge obrazul trag perdelele-n geam îndepărtând-o
venise schimbul trei sau ceva se-ntâmplase că aerul tomnatic de sub aripă a împins toate toate frunzele spre galben
noua santinelă e somnoros de moale presupun că va face de strajă până la schimbul anului apoi se va bucura atâta de tare încât eu mă voi retrage în spatele geamului – la căldură – să-i admir bătaia din palme să-i viscolesc cu privirea viscolul
din ce-i făcută piatra şi de ce-i tare?ea-i un fel de mâncare apelor şi pentru moale e dezertaredar iarba? pare a fi alcătuită din verdeiar verdele-i o parte de lumină ce are primăvara rădăcinăaeru-i tare dacă ai aripi…mintea ne zboară cu-aripa afară…iarba ne creşte de dă peste pleoapă şi cu pietre dintre măselele apei ne-adapădoar tăcerea pluteşte o frunză de zgomotpe-ntinsa ei scufundare în susdac-ar ştii ne-ar da naştere nouăda’ nu ştie să spună şi nu are de spus
glisează timpul leneş ca o uşă ce nu ştiu cum mereu mi-o ia ‘naintemă ştie previzibil şi cu mintemereu arzând şi tot mereu cenușă*înclină strada gândul ei de ducăşi mă tentează să îi cred povesteasă-nclin să cred că înclinarea-i vesteace-ar spune-o tuturora da’ n-apucă *cu trecerea lui leneşă şi calmă a apucat-o timpul drept spre minemă sperie şi mă-ncântă şi mă calcăde-mi netezeşte cutele străine *glisează diapozitivul zileischimbând puţin sau mult mereu decorullumină mi-e privirea ce-i susţinepe un perete alb de-aripă zborul…
călătorru' 