…nu mă trezi la viaţă

în aburul oglinzii am văzut tot

ce-i lipsea…aproape tot

ca dup-un duş am şters cu mâna noaptea

aşezată peste oglinda clară a trezirii

 

nu, n-ar fi trebuit…

s-apeşi cu zgomot clanţa într-un text

ce mi-a sărit în ochi şi-acuma lăcrimez

că firul de nisip ca pe-un copil abandonat

acolo şi-a lăsat un pas

sau nu ştiu ce picior e-n prag

exact acolo pus în marginea trezirilor şi somn

 

lasă-mă-n visul meu… îmi tot şoptesc –

dovadă că sunt treaz şi calc uşor

pe cioburi de simţiri mai vechi

în cerc să caut drumul înapoi

către un vis ce-i mort şi îngropat

dar care tot visează învieri

 

visez că dorm şi nu ştiu că visez

nici că sunt treaz sau adormit  sau viu

sau plec sau înainte merg sau înapoi

de ce?

visam că n-o să mă trezesc

şi-acum visez că o s-adorm

ca să nu ştiu să simt sau să visez

ca să nu ştiu că tu mă poţi trezi

‘n-alt fel de vis

‘n-alt fel de zi

‘n-alt fel…

 

măsurători umane

se rostogolesc aceleaşi cantece, se lovesc de tavan, se întorc înapoi

spre a porni asemenea apelor spre locul de unde-au plecat.

– ce cerc enervant, zic unii; mi se împletecesc picioarele

ca într-o coardă uitată prin curte,

ca-ntr-un furtun ce-a stat prea mult la soare…

la ce-o fi bună nişte apă stătută, mă întreb?

de parcă utilitatea ei stă în întrebare.

vorbele îmbacsite de obişnuinţă sunt atat de proaspete pentru unii,

atat de relevante ca o apă rece într-un suflet îmbacsit de sete (de li se vede pe faţă).

o fi omul măsura tuturor lucrurilor, însă acolo nu zice dacă omul cu literă mică,

sau Omul cu literă mare, nici dacă omul acela sunt eu.

eu n/am chef sa scriu despre Valentine`s

prea scriu toti, si oricum a trecut:)