…nu mă trezi la viaţă

în aburul oglinzii am văzut tot

ce-i lipsea…aproape tot

ca dup-un duş am şters cu mâna noaptea

aşezată peste oglinda clară a trezirii

 

nu, n-ar fi trebuit…

s-apeşi cu zgomot clanţa într-un text

ce mi-a sărit în ochi şi-acuma lăcrimez

că firul de nisip ca pe-un copil abandonat

acolo şi-a lăsat un pas

sau nu ştiu ce picior e-n prag

exact acolo pus în marginea trezirilor şi somn

 

lasă-mă-n visul meu… îmi tot şoptesc –

dovadă că sunt treaz şi calc uşor

pe cioburi de simţiri mai vechi

în cerc să caut drumul înapoi

către un vis ce-i mort şi îngropat

dar care tot visează învieri

 

visez că dorm şi nu ştiu că visez

nici că sunt treaz sau adormit  sau viu

sau plec sau înainte merg sau înapoi

de ce?

visam că n-o să mă trezesc

şi-acum visez că o s-adorm

ca să nu ştiu să simt sau să visez

ca să nu ştiu că tu mă poţi trezi

‘n-alt fel de vis

‘n-alt fel de zi

‘n-alt fel…

 

Publicitate

PA*-1 (Deşteptarea)

Pe la nouă s-a trezit brusc, speriat şi liniştit în acelaşi timp, ca atunci când te rupi de realitatea unui coşmar doar pentru a constata că realitatea de zi cu zi, de care te-ai săturat, e totuşi mai bună. I-au trecut un milion de lucruri prin minte, chiar atunci în momentul ăla dinaintea privirii întoarsă spre cifrele roşii ale ceasului digital, ce sta strâmb pe noptiera din dreapta patului. Ce mai conta alinierea in clipa aia? Ce mai conta paralelismul dintre noptieră şi pat, sau dintre noptieră şi ceas şi restul lucrurilor din cameră ? – potrivirea lor după nişte reguli nescrise şi deloc universale, care n-ar mai fi trebuit să existe şi totuşi erau parca la locul lor în mintea lui. Într-o existenţă atemoprală nu este loc pentru timp, nu există spaţiu pentru cifra „9” nici momente în care dormirea şi trezirea să se desfăşoare secvenţial.

Menajera netezi cearşeaful pe pat, după aceleaşi reguli nescrise ale paralelismului, şi corectă poziţia ceasului digital pe noptieră, fără să observe nimic din suprapunerile ce tocmai avuseseră loc – dintre trupul lui şi cearşeaf, dintre mâna ei şi mâna lui întinsă spre ceas.

* Proză arhiscurtă

Iona(m) iubit

dormeam pe marginea de jos a furtunii

ca într-un leagăn al indiferenţei

ce-mi păsa mie că eu îi fusesem scânteie

şi suflarea cuvintelor mele era vântu’ din valuri

şi fulgerele rupte ale nepotrivirii

dormeam învăluit în visele unei himerice alergări

lipsite de competiţie fără posibilitatea înfrângerii

crezând c-alerg de unu’ singur că e imposibil s-ajung al 2-lea

legănat de pe o coastă a visului pe alta

pe munţii abrupţi ai poruncilor Tale (Nevăzutule)

mi-am făcut din adormire refugiu şi-odihnă

prea m-a obosit fuga de Tine

iubeşte-ţi singur nespălaţii somnambuli de pe celelalte margini ale furtunii

prea-i învolburată viaţa

prea cruntă deşteptarea

şi-acum nici măcar visul nu tace …