în aburul oglinzii am văzut totce-i lipsea…aproape totca dup-un duş am şters cu mâna noapteaaşezată peste oglinda clară a treziriinu, n-ar fi trebuit…s-apeşi cu zgomot clanţa într-un textce mi-a sărit în ochi şi-acuma lăcrimezcă firul de nisip ca pe-un copil abandonat acolo şi-a lăsat un passau nu ştiu ce picior e-n pragexact acolo pus în marginea trezirilor şi somnlasă-mă-n visul meu… îmi tot şoptesc –dovadă că sunt treaz şi calc uşor pe cioburi de simţiri mai vechi în cerc să caut drumul înapoicătre un vis ce-i mort şi îngropat dar care tot visează învierivisez că dorm şi nu ştiu că viseznici că sunt treaz sau adormit sau viusau plec sau înainte merg sau înapoide ce?visam că n-o să mă trezesc şi-acum visez că o s-adormca să nu ştiu să simt sau să visezca să nu ştiu că tu mă poţi trezi ‘n-alt fel de vis‘n-alt fel de zi‘n-alt fel…
mototoleşte visul acesta sau fă-i ceva visul acestei lumi atât de coşmar pentru uniiatât de agitat (uneori) pentru alţiigândul acesta fugitiv pe care noi îl numim istorieşi-ntr-o fracţiune de veşnicie mâzgăleşte altul cu alte culori cu alt coloritîn care fiecare să aibă trei ochi ba chiar patrucâte doi care să înceapă imediat ce se termină primii ai putea (dac-ai vrea…desigur)dar (tu) ai trecut dincolo de vis(de-acum te visăm noi pe tine)şi te mototolim zilnic pe (ne)de-a-ntregulne putând să ne scoatem din minte gândul acesta ne putând să ne dezbrăcămde vis cum am da jos o haină şi după orice noapte (în care fie că visăm fie că nu…ne mai aducem aminte)ne trezim tot în visul Tăucu care-o luăm de la capătşi mototoli în mototolirea aceea citim (şi scriem) într-o limbă nostalgică diverse vise
călătorru' 