…nu mă trezi la viaţă

în aburul oglinzii am văzut tot

ce-i lipsea…aproape tot

ca dup-un duş am şters cu mâna noaptea

aşezată peste oglinda clară a trezirii

 

nu, n-ar fi trebuit…

s-apeşi cu zgomot clanţa într-un text

ce mi-a sărit în ochi şi-acuma lăcrimez

că firul de nisip ca pe-un copil abandonat

acolo şi-a lăsat un pas

sau nu ştiu ce picior e-n prag

exact acolo pus în marginea trezirilor şi somn

 

lasă-mă-n visul meu… îmi tot şoptesc –

dovadă că sunt treaz şi calc uşor

pe cioburi de simţiri mai vechi

în cerc să caut drumul înapoi

către un vis ce-i mort şi îngropat

dar care tot visează învieri

 

visez că dorm şi nu ştiu că visez

nici că sunt treaz sau adormit  sau viu

sau plec sau înainte merg sau înapoi

de ce?

visam că n-o să mă trezesc

şi-acum visez că o s-adorm

ca să nu ştiu să simt sau să visez

ca să nu ştiu că tu mă poţi trezi

‘n-alt fel de vis

‘n-alt fel de zi

‘n-alt fel…

 

Publicitate

(in)diferenţă

Viitorul e altfel decât istoria în sensul că nu-i istorie… încă.

„zoom-uieşte !”

asta-i marea diferenţă dintre noi: doi

nu faptul că atunci când pronunţi limba ta scrie altfel

nici că atunci când umblu eu merg cu spatele către începuturi

într-o derulare căutătoare de găsiri

*

între tine şi mine (aşa, fie vorba-ntre noi) stă marea diferenţă

ca o-ntrebare fără răspuns şi nu pentru că nu ne-ar legăna aceeaşi barcă

(diferită) a fiecărei zile ci pentru că tu n-ai încetat să creşti, copile…

*

mi-a strigat ceva da’ n-am auzit

îngerii sau altcineva îşi băteau covoarele a sărbătoare

şi toţi aveau la magazin cărucioarele pline de vestea aceasta…

*

eu mi-am prelungit mai departe privirea involuntar ca atunci

când nu bagi tăcerile-n seamă

şi m-am uitat să mă gândesc la diferenţă

am uitat bacşişul acesta pe masă prins între pat şi pătură

la căldură

prins între mâine şi ieri ca între două jumătăţi de sandviş

din care muşcă viaţa rostind molfăind ca un postludiu de banc

„te-ai prins?”

ce să fac? „zoom-uieşte!” mi-a strigat…

 

una, alta

Una e să m-ascund eu, alta e să m-ascunzi Tu !

(asta seamănă cu aia mai veche: „Una e să-mi iau papucii, alta e să mi se dea”)

spălare şi creier

ei zic că-i rău ce facem. eu că avem nevoie !

peste apele stătute şi tulburi să curgă zilnic izvoarele Tale, să miroasă tot mai mult vindecare aşa cum muribunda iarnă miroase-a primăvară.

creierul e mai mult inimă decat inima

zilnic plus duminică de duminică ei zic că-i spălare de creier

iar eu că au dreptate!

mi-e frică de momentele în care nu mi-e frică

s-a zis şi se ştie că „curajul nu înseamnă absenţa fricii ci biruinţa asupra ei!”

am vazut într-o librărie o carte intitulată „Feel the Fear and Do it Anyway!”

înţeleptul Solomon a constatat că „frica de oameni este o cursă…” pe cand „frica de Domnul este începutul înţelepciunii.”

am observat că sunt situaţii în viaţă în care frica mă împiedică să fac ce e bine, ce ar trebui sau trebuie să fac, mă paralizeză, mă pride în cursa ei şi mă ţine acolo…

însă sunt alte situaţii în care frica mă împiedică să fac ce e rău. conştient de teama lăuntrică sunt mai precaut, mai atent, mai calculat…
nu-mi place să-mi fie frică, însă nu-mi place nici să nu-mi fie.

cum să păstrez echilibrul?

cum e mai bine?

Frank Herbert scrie în Dune că „Frica ucide mintea. Frica este moartea măruntă, purtătoarea desfiinţării totale.”

Paulo Coelho scrie în Al Cincilea Munte că „A-ţi fi frică înseamnă că iubeşti viaţa.”

Jean Toomer zice că „Frica este un laţ care se strânge până sugrumă.”

pentru voi ce e frica?

vă e frică de momentele în care vă e frică,

sau vă temeţi mai tare de momentele în care nu vă e????