Publicitate
sept.18
de-ale ieri-alaltăieri-ului
Arhive pe etichete: alegeri
nov.16
…cum e viaţa?
Nu ştii (încă)?…răbdare!
„…amintirile vor veni într-o zi să-ţi zugrăvească orbirea” – I.P.
nov.16
….turul II
...dacă n-ai topor nu eşti nici măcar coadă; eşti bâtă!
…din seria variantelor de Nota 10, vezi constatarea evreiască lăsată nouă moştenire de Eclesiastul 10:10! 🙂
mart.11
(ne)îmblânzirea
se ia o inimă neîmblânzită în care se văd încă bătăile se aşază într-un trup de femeie cum schimbi lanternei bateriile sau măcar aia una uzată terminată de consumare apoi se tachinează uşor pulsul cu minusul până curg prin vene liane aleargă în priviri feline până se-aşează şi domină-n ea sentimentul şi-acel ceva neîmblânzit îşi găseşte în sfârşit recunoaşterea se ia aripa stângă şi i se aşează la loc potrivită în vechile găuri iar aripei drepte i se ajustează zborul dezacordat de trecerile bruşte prin grotele gândului se deschid apoi porii – toţi porii pleoapele – toate pleoapele – sufletul braţele, gurile, ochii, posibilităţile şi oportunităţile ţinute închise şi i se ascultă – pe tăcute (ne)îmblânzirea
apr.20
autodepăşire
Când vorbesc cu mine însumi, cine vorbeşte cu cine? …ba chiar mai mult de atât, cine învinge?
(mi-e rău: … I’m sick of myself)
feb.29
multiple choice exercise
fă-ţi timp din bucăţi de odihnă sau din rupturi de ceartă fă-ţi timp viaţa-i o derulare de fapte o carte cu foi de-anotimp
îţi poţi face timp din risipă să-mpleteteşti în frânturi din frânturi să lipeşti porumbel lâng-aripă în tăcere e timp ca să spui
fă-ţi ca să ai ce da mai departe fii inventiv atunci când îţi faci dezbracă cu planuri secunda ca apoi tot cu planuri s-o’mbraci
de zici că n-ai timp tu de de-astea recunoşti pe de-a’ntreg’ că nu-ţi faci păcăleala: „cu asta şi basta” e pentru cei ce de timp sunt săraci
ian.27
eSau nu E
într-un timp neştiut al fiinţei cândva legenda se destramă ca o mirişte-n flăcări peste care privirile spectatorilor sunt beznă sau ploaie sau mângâiere sau altceva par a fi timp de o oră şi jumătate sau chiar mai bine până când se aude din spate ceva: un scâncet sau o monedă căzând sau o zgârietură de căzătură pe podeaua logodită cu covorul roşu sau o altă culoare izbitor de asemănătoare * crezi că ne pasă dacă înlăuntrul fiinţei tale se dau conflicte sau altceva se dau paşii-napoi sau gratis se dă pâinea regretului crezi că ne pasă sa-ţi pasăm ţie da mai ales ţie păsarea aceasta cu aripile rupte frânte lipsite de aripi care oricum nu va mai putea sub nici o formă să te transforme în înger sau în altceva sub altă formă decât a ta? şi mai ales da mai ales crezi cumva? într-un timp neştiut al fiinţei şi-n legendă şi-n destrămare şi-n zgomot şi mai ales în răspunsul la întrebare în distanţa dintre bulbul de îndoială şi floare… într-un viitor al trecutului în uitat în schimbare? * …din faţă de pe podeaua logodită cu covorul roşu sau o altă culoare se aude ceva: un ecou de tăcere un răspuns cu nodul în gât o oglindă clonată şi-o căzătură nişte cuvinte murite pe buze pe malul de gură şi dorinţa ca cineva să întindă mâna şi să ia piatra sau bolovanul sau altceva şi drept răspuns oglindirii să-l dea
mart.27
Nu există libertate!
Există doar îngrădiri şi alegeri!
(pe unele le percepem ca îngrădiri, iar pe altele nu 🙂 )
ian.15
the magic box
cu pensula ‘n mână las tabloul să îşi aleagă singur scenariul pensula comandă cu butoane colorate n-are vârf nici smoc de păr n-are nici fir îmbibat în culoare nici găleată cu vopsea sau tuburi cu ape cu ţărmuri cu mare… *
totuşi ţine o mulţime de lumi şi de lume în ea pensula cu butoane colorate
oct.10
oraşul acesta
cărările spicuite ca firul de păr sunt nişte terminaţii ale oraşului cu amputata plecare sosire stoarse de iarbă dealurile sunt mulse de ploi călcate-n picioare de urme-ncălţate în mers şi-n noroi în oraşul acesta iubito vom locui amândoi *
tu vei împleti partea pletoasă a sufletului meu cu mlădiţe doar de tine ştiute pe care le vom culege toamna altfel mai metafizice incapabile să vorbească mai pline mai mute *
(eu) voi face din privirea ta o corabie pe care o vom folosi în loc de autobuz mai ales noaptea când lumina adoarme când oraşul e mai asemenea vieţii straniu obtuz *
nu ne vom cumpăra niciodată bilete ne vom duce cu chitanţa la şcoală să ne deconteze iubirile cerneala vărsată în nopţile umplute de lună vizibile ziua pe colile cerului cu amprentele noastre-mpreună *
ţi s-a spicuit părul la rădăcină cu fructe cu tot îl mai ţine doar strângerea noastră de mână rădăcinile degetelor înfipte-ntre ele sub temelia oraşului în care iubito ne vom descoperi cândva *
eu pe tine tu pe mine ca pe nişte comori neştiute de nime’ ca pe nişte neasemuite mistere ţi s-a spicuit păru’ iubito… ‘n himere
iun.2
după ciornă
Doamne, tu nu gândeşti logic…
Ca pe o ciornă mototolită, nesatisfacţia ta ne-aruncă ! – ăsta-i scenariul din ciorna pe care ai aruncat-o cu mâna întinsă.
Atunci cu amândouă mâinile ai scris o întindere, pe care ai bătut-o-n cuie pe ciorna crucii, să n-o mai poată nimenea schimba – şi-acum vrei ca mâna mea să fie(-n) mâna ta…
Dumnezeu are logica lui … ce nu pricepi =?
apr.21
Ce-ai face ? Ce-ai lăsa nefăcut ?
Dacă luna asta ar fi ultima !
30 de zile = 720 de ore
Dacă la sfârşitul lunii, ai deveni asemenea ei, un meteorit al vieţii, şi te-ai vedea din afară, de deasupra, din exteriorul ei, nu aşa cum priveşti şi simţi acum, din interior.
Ce-ai face ? Ce-ai lăsa nefăcut ?
nov.29
o secundă
cam o mie cinci sute de alegeri suportă „podul” – pe secundă. iar sub secundă, la temelie, sunt altele asemenea ei
când se uzează îndeajuns de departe totul se trasformă în trecere
podul îşi încetează alegerile
iun.23
ploile fricii
mă tem de ploile ce vor veni ca nişte profeţii încă nescrise
căzând de-a dreptu-n zile fistichii, să spele praful de-mpliniri promise
mi-e frică de tulpinile cu ţepi, cu spini închişi, cu ascuţirea-n sevă
ce-or înflori luând ploile în piepţi, ca-ntinsul unei mâini de veche Evă
***
din păcătosul fruct nu beau un strop, să nu îşi poarte curgerea prin mine
las fricile să-mi curgă lin pe chip, să sape-n riduri zâmbet, nu ruine
oct.8
destin ales
Spărturile din zid au fost candva cărămizile ce zac aruncate ‘ntr-o groapă – o prematură înmormantare a apărării; ele care se susţineau reciproc, înălţand din umăr în umăr stindardul victoriei, victorie ce-şi plange acum istoria trecută şi viitorul ce l-ar fi putut avea şi n-a ajuns-o…
n-a mai ajuns-o…
pentru că nişte cărămizi au plecat şi au lăsat în locul lor mai mult decat nimic: victoria celorlalţi.
călătorru' 