Arhive pe etichete: alegeri

de-ale ieri-alaltăieri-ului

Imagine

citat

…cum e viaţa?

Standard

Nu ştii (încă)?…răbdare!

…amintirile vor veni într-o zi să-ţi zugrăvească orbirea” – I.P.

….turul II

Standard

...dacă n-ai topor nu eşti nici măcar coadă; eşti bâtă!

…din seria variantelor de Nota 10, vezi constatarea evreiască lăsată nouă moştenire de Eclesiastul 10:10! 🙂

(ne)îmblânzirea

Standard
se ia o inimă neîmblânzită
în care se văd încă bătăile
se aşază într-un trup de femeie
cum schimbi lanternei bateriile
sau măcar aia una uzată
terminată de consumare
 
apoi se tachinează uşor
pulsul cu minusul
până curg prin vene liane
aleargă în priviri feline
până se-aşează şi domină-n ea sentimentul
şi-acel ceva neîmblânzit
îşi găseşte în sfârşit recunoaşterea
 
se ia aripa stângă şi i se aşează la loc
potrivită în vechile găuri
iar aripei drepte i se ajustează
zborul dezacordat de trecerile bruşte
prin grotele gândului
 
se deschid apoi porii – toţi porii
pleoapele – toate pleoapele – sufletul
braţele, gurile, ochii, posibilităţile
şi oportunităţile ţinute închise
şi i se ascultă – pe tăcute
(ne)îmblânzirea

wild-heart-lupen-grainne

autodepăşire

Standard

Când vorbesc cu mine însumi, cine vorbeşte cu cine? …ba chiar mai mult de atât, cine învinge?

(mi-e rău: … I’m sick of myself)

multiple choice exercise

Standard
fă-ţi timp
din bucăţi de odihnă
sau din rupturi de ceartă
fă-ţi timp
viaţa-i o derulare de fapte
o carte cu foi
de-anotimp

îţi poţi face timp din risipă
să-mpleteteşti în frânturi din frânturi
să lipeşti porumbel lâng-aripă
în tăcere e timp ca să spui

fă-ţi ca să ai ce da mai departe
fii inventiv atunci când îţi faci
dezbracă cu planuri secunda
ca apoi tot cu planuri s-o’mbraci

de zici că n-ai timp tu de de-astea
recunoşti pe de-a’ntreg’ că nu-ţi faci
păcăleala: „cu asta şi basta”
e pentru cei ce de timp
sunt săraci
 

eSau nu E

Standard
într-un timp neştiut al fiinţei cândva
legenda se destramă ca o mirişte-n flăcări
peste care privirile spectatorilor sunt beznă sau ploaie
sau mângâiere sau altceva par a fi
timp de o oră şi jumătate sau chiar mai bine
până când se aude din spate ceva:
un scâncet sau o monedă căzând sau o zgârietură de căzătură
pe podeaua logodită cu covorul roşu sau o altă culoare
izbitor de asemănătoare
*
crezi că ne pasă dacă înlăuntrul fiinţei tale se dau conflicte
sau altceva
se dau paşii-napoi sau gratis se dă pâinea regretului
crezi că ne pasă sa-ţi pasăm ţie da mai ales ţie păsarea aceasta
cu aripile rupte frânte lipsite de aripi care oricum
nu va mai putea sub nici o formă să te transforme în înger
sau în altceva sub altă formă
decât a ta?
şi mai ales da mai ales
crezi cumva?
într-un timp neştiut al fiinţei şi-n legendă
şi-n destrămare şi-n zgomot
şi mai ales în răspunsul la întrebare
în distanţa dintre bulbul de îndoială şi floare…
într-un viitor al trecutului
în uitat în schimbare?
*
…din faţă de pe podeaua logodită cu covorul roşu
sau o altă culoare se aude ceva:
un ecou de tăcere
un răspuns cu nodul în gât
o oglindă clonată şi-o căzătură
nişte cuvinte murite pe buze pe malul de gură
şi dorinţa ca cineva să întindă mâna şi să ia piatra sau bolovanul
sau altceva şi drept răspuns
oglindirii să-l dea
 
 

Nu există libertate!

Standard

Există doar îngrădiri şi alegeri!

(pe unele le percepem ca îngrădiri, iar pe altele nu 🙂 )

the magic box

Standard
cu pensula ‘n mână
las tabloul să îşi aleagă singur scenariul
pensula comandă cu butoane colorate
n-are vârf
nici smoc de păr n-are
nici fir îmbibat în culoare
nici găleată cu vopsea
sau tuburi cu ape
cu ţărmuri cu mare…
*
totuşi ţine o mulţime de lumi
şi de lume în ea
pensula
cu butoane colorate

oraşul acesta

Standard
cărările spicuite ca firul de păr sunt nişte terminaţii ale oraşului
cu amputata plecare sosire
stoarse de iarbă dealurile sunt mulse de ploi
călcate-n picioare de urme-ncălţate în mers şi-n noroi
în oraşul acesta iubito vom locui amândoi
*
tu vei împleti partea pletoasă a sufletului meu
cu mlădiţe doar de tine ştiute
pe care le vom culege toamna altfel mai metafizice
incapabile să vorbească mai pline mai mute
*
(eu) voi face din privirea ta o corabie pe care o vom folosi
în loc de autobuz
mai ales noaptea când lumina adoarme când
oraşul e mai asemenea vieţii straniu obtuz
*
nu ne vom cumpăra niciodată bilete
ne vom duce cu chitanţa la şcoală să ne deconteze iubirile
cerneala vărsată în nopţile umplute de lună
vizibile ziua pe colile cerului cu amprentele noastre-mpreună
*
ţi s-a spicuit părul la rădăcină cu fructe cu tot
îl mai ţine doar strângerea noastră de mână rădăcinile degetelor
înfipte-ntre ele sub temelia oraşului
în care iubito ne vom descoperi cândva
*
eu pe tine
tu pe mine
ca pe nişte comori neştiute de nime’
ca pe nişte neasemuite mistere
ţi s-a spicuit păru’ iubito… ‘n himere

după ciornă

Standard

Doamne, tu nu gândeşti logic…

Ca pe o ciornă mototolită, nesatisfacţia ta ne-aruncă ! – ăsta-i scenariul din ciorna pe care ai aruncat-o cu mâna întinsă.

Atunci cu amândouă mâinile ai scris o întindere, pe care ai bătut-o-n cuie pe ciorna crucii, să n-o mai poată nimenea schimba – şi-acum vrei ca mâna mea să fie(-n) mâna ta…

Dumnezeu are logica lui … ce nu pricepi =?

Ce-ai face ? Ce-ai lăsa nefăcut ?

Standard

Dacă luna asta ar fi ultima !

30 de zile = 720 de ore

Dacă la sfârşitul lunii, ai deveni asemenea ei, un meteorit al vieţii, şi te-ai vedea din afară, de deasupra, din exteriorul ei, nu aşa cum priveşti şi simţi acum, din interior.

Ce-ai face ? Ce-ai lăsa nefăcut ?

o secundă

Standard

cam o mie cinci sute de alegeri suportă „podul” – pe secundă. iar sub secundă, la temelie, sunt altele asemenea ei

când se uzează îndeajuns de departe totul se trasformă în trecere

podul îşi încetează alegerile

ploile fricii

Standard

mă tem de ploile ce vor veni ca nişte profeţii încă nescrise

căzând de-a dreptu-n zile fistichii, să spele praful de-mpliniri promise


mi-e frică de tulpinile cu ţepi, cu spini închişi, cu ascuţirea-n sevă

ce-or înflori luând ploile în piepţi, ca-ntinsul unei mâini de veche Evă

***

din păcătosul fruct nu beau un strop, să nu îşi poarte curgerea prin mine

las fricile să-mi curgă lin pe chip, să sape-n riduri zâmbet, nu ruine

destin ales

Standard

Spărturile din zid au fost candva cărămizile ce zac aruncate ‘ntr-o groapă – o prematură înmormantare a apărării; ele care se susţineau reciproc, înălţand din umăr în umăr stindardul victoriei, victorie ce-şi plange acum istoria trecută şi viitorul ce l-ar fi putut avea şi n-a ajuns-o…

n-a mai ajuns-o…

pentru că nişte cărămizi au plecat şi au lăsat în locul lor mai mult decat nimic: victoria celorlalţi.