Arhive pe etichete: relatie

extracţie…

Standard

Totu’-mprejur e poezie, dacă vrei să fie…

Cea intrată în piele, însă, trebuie scoasă de acolo de unde a intrat ca mirosul atingerii cu toată durata aceea, sau impregnată în proaspăta amintire a ciorapilor uzi, a ochelarilor aburiţi, care au stat mai mult în buzunar, tocmai ca să-mi folosesc la vedere altceva decât ochii.

Încerc să culeg poezia adunată în cutele mele interioare ca nişte aluviuni împinse de minute în repeziciunea curgerii lor învolburate.

Pe-o venă în jos, spre inima pământului, în vibranta lui viaţă interioară, care limpezită se vede atât de diferit sub razele soarelui. Ca nişte şoareci de bibliotecă în imensitatea scrisului şi printre cotloanele ghidate învolburat de coborâre.

Vreau s-o storc aici (în caiet) aşa cum am stors tricoul îmbibat de efort, cum mi-am îndoit piciorul la 45 de grade, sprijinit de tăria stâncii, ca să curgă din cizmele de gumă apa ce nu-mi aparţine – cum ieşeau din tot trupul aburii vizibili ai faptului că-s mai mult decât viu – ca şi pâinea proaspăt scoasă de pe plita efortului, aburinda pâine tocmai ieşită din cuptorul aventurii şi-al experienţei.

Aşa se vede de departe  momentul acela de pauză – ca deschiderea aceea de diafragmă, special ca să pătrundă, ca să poată pătrunde lumina acestei cunoaşteri şi să imprime tot ceea ce transportă în tot ceea ce întâlneşte.

Precum steaua aprinsă în frunte-i creionul – el luminează locul de dinaintea pasului, patul mersului de dinaintea pasului imediat următor, ca să scriem cu mers pe cărare, cu sprijinire pe colile verticale ale pereţilor, de stâncă liniată de apă şi de istoria celor care asemenea nouă au umplut cu ei aceleaşi foi, lăsându-ne inevitabil loc şi nouă…

Că loc e mult pentru fiecare, şi se face mereu, pentru că nicicare nu stă pe loc indiferent în ce mod se odihneşte sau îşi mişcă repaosul.

Aşişderea storsului şosetei îmbibate de răceala frigului, încă o dată şi încă o dată, măcar că recele atingerii ei, stoarcerea ei de anotimpul rece şi ploios rămâne cel puţin la primul contact…ca atunci când te întâlneşti şi n-ai vrea, ca atunci când eşti văzut şi n-ar trebui…

În labirintul acestor oglinzi mă uit cum se vede felul în care se vede cum se vedea din fiecare unghi, din fiecare ciob, din fiecare încheietură; şi orişicât aş lua de acolo (nu ştiu exact de unde) şi aş pune aici, tot mai rămâne…

Totu` împrejur e poezie dacă vrei să fie. Dacă o laşi să te atingă, să te miroasă, să-ţi vorbească impregnându-se-n tine de jur împrejur ca aerul uşor şi dătător de viaţă pe care-l respiri…

Orice extracţie, însă, e însoţită şi de-un strop de durere…

P1010858

molipsire

Standard
se ia o inimă neîmblânzită:
se ia cu mâna stângă
se trece dintr-o mână în alta
până creşte în ea soarele
în palme se ia
până o pătrund amprente
adânci
mici doar din cauza depărtării
se ia în râs cum se prinde o veselie în braţe
cum se întind în privirile dimineţii
gânduri curate prinse-n cârlige
se ia o inimă neîmblânzită
se ia…
 

(ne)îmblânzirea

Standard
se ia o inimă neîmblânzită
în care se văd încă bătăile
se aşază într-un trup de femeie
cum schimbi lanternei bateriile
sau măcar aia una uzată
terminată de consumare
 
apoi se tachinează uşor
pulsul cu minusul
până curg prin vene liane
aleargă în priviri feline
până se-aşează şi domină-n ea sentimentul
şi-acel ceva neîmblânzit
îşi găseşte în sfârşit recunoaşterea
 
se ia aripa stângă şi i se aşează la loc
potrivită în vechile găuri
iar aripei drepte i se ajustează
zborul dezacordat de trecerile bruşte
prin grotele gândului
 
se deschid apoi porii – toţi porii
pleoapele – toate pleoapele – sufletul
braţele, gurile, ochii, posibilităţile
şi oportunităţile ţinute închise
şi i se ascultă – pe tăcute
(ne)îmblânzirea

wild-heart-lupen-grainne

…nu mă trezi la viaţă

Standard
în aburul oglinzii am văzut tot
ce-i lipsea…aproape tot
ca dup-un duş am şters cu mâna noaptea
aşezată peste oglinda clară a trezirii
 
nu, n-ar fi trebuit…
s-apeşi cu zgomot clanţa într-un text
ce mi-a sărit în ochi şi-acuma lăcrimez
că firul de nisip ca pe-un copil abandonat
acolo şi-a lăsat un pas
sau nu ştiu ce picior e-n prag
exact acolo pus în marginea trezirilor şi somn
 
lasă-mă-n visul meu… îmi tot şoptesc –
dovadă că sunt treaz şi calc uşor
pe cioburi de simţiri mai vechi
în cerc să caut drumul înapoi
către un vis ce-i mort şi îngropat
dar care tot visează învieri
 
visez că dorm şi nu ştiu că visez
nici că sunt treaz sau adormit  sau viu
sau plec sau înainte merg sau înapoi
de ce?
visam că n-o să mă trezesc
şi-acum visez că o s-adorm
ca să nu ştiu să simt sau să visez
ca să nu ştiu că tu mă poţi trezi
‘n-alt fel de vis
‘n-alt fel de zi
‘n-alt fel
 

re-metamorfoză sau metamorfoza-re

Standard
„M-am Cuvânt până când Tu…”
 
când nu mă mai cuvânt,
Tu nu…
 

muZeul poeziei nescrise

Standard
stăteam cu ana blandiana de vorbă
pe un vis lung stam amândoi cu picioarele
atârnânde în gol ca în nişte butuci
ai nerostirii – de frică
vorbeam despre poeţi rataţi de spaimă
vorbeam despre culorile nopţii
şi din când în când din gurile noastre
străfulgera câte-o stea căzătoare
 
mi-a spus că fusese prizonieră zilei
– era foarte frumoasă – ca la razele röntgen
i se vedea în trup poezia – poezia nescrisă
neapucată încă de coarne
ne-ncarcerată în sâmburii vorbei
 
o întrebam şi cu întrebările mele
o trăgeam mai aproape
să mă străbată şi pe mine razele ei
ca printr-o ţiglă spartă să-şi treacă în mine
nebunia
 
însă ea şi-a strecurat mâna prin umărul meu
şi cu stăpânirea de sine a unei femei care ştie ce face
mi-a apucat inima de ureche
şi-a dus-o într-o disciplină a tăcerii
apoi într-o disciplină a rostirii
de parcă cu copilul de mână
curajul vizita fără grabă
muzeul poeziei
a poeziei nescrise de frică…
 

plic fără scriSoare

Standard
sau, hârtie fără vorbe…
 
Tu nu-ţi răsteşti cuvintele în mine
ele nu emană-n afară din contră mi-s
reci şi străine ca nişte mâini îngheţate
în noaptea geroasă lipsită de vară
 
câteva adunate răzleţe timide
mă privesc speriate (strânse de mine)
şi nu ştiu se tem de ce-o să păţească
se-ntreabă de-n sufletul meu vor fi într-o teminţă
sau le va fi cald confortabil şi bine
 
nu-s soare cu raze cuvintele Tale ci
bulgări de jar ce-mi ard amprenta privirii
de n-ar fi de piatră inima mea s-ar aprinde
şi-ar arde întreg rotocolul uimirii
 
mă mir dar nu miracolul lor mă uimeşte
paradisul de apă nu-şi găseşte plăcerea
în peşte ci invers total diferit şi pe dos
cum nu-şi găseşte drumul desfătarea
în mersul pe jos…
 

hotare de umbre

Standard
Tu ai aruncat hotare la mine-n ogor
cuvinte cu garduri în alte cuvinte
(semantice labirinturi …Isuse)
şi rătăcesc după nişte doruri haihui
urmând depărtările tale nespuse
 
Tu ai aruncat bâjbâieli în inima mea
ele cresc în prezent viitorul în care mă reazăm
ca orbul de-o stea
Te caut în silă – Tu nu eşti de găsit
mă silesc să te caut rupând depărtările dintre noi
să mijească găsirile
la zenit
 
ce m-aştept să găsesc e un şir de uimiri
cămăşi peste cămăşi peste tine
culori şi nuanţe şi gusturi şi zori
zugrăveli pe pereţii de rău
cu umbrele nuanţei de bine
 
Tu ai aruncat aşteptări ca pe-o neghină în lan
în lumescul meu şir de clipite
prin zâmbet străbat spre nervi de oţel
cuvinte şi guri
ce-s ştirbite…
 
 

prea târziu

Standard
rămâi!
nu nu veni
rămâi acolo-n lumea ta
că de-păşeşti prin fanta dintre noi
mă tem că lumile s-or contopi
se va vedea
întregul curcubeu va lumina pământul tot
îl va ploua pe cer
iar eu voi dispera
voi dispărea
să caut printre litere de fum
întregul jar ce-l înţeleg acum
nu nu veni
rămâi!
până şi gândul că tu poţi s-ajungi
e-un mod în care vii
în care eşti aici cu un alt trup
pe care şi să vreau nu pot să-l fac fâşii
nu pot sa-l rup
acuma c-ai venit…
rămâi!
 

ce făceai şi ce făceam

Standard
tu îţi mişcai mâinile pe lângă corp
eu învârteam pixu-ntre degete
tu îţi aruncai privirea de-a roată
eu încercuiam lumea cu degetul
tu îţi ascundeai secretele printre scrisori
eu scotoceam printre priviri după timbre…
*
tu râdeai de ziua de mâine
eu îi căutam partea amuzantă
tu mă ţineai de mână cu gândul
eu gândeam ţinerea de mână cu glas tare
tu iubeai printre toate rândurile
eu iubeam fiecare iubire pe rând…
*
tu stăteai pe tocuri ca pe-o trambulină
eu îţi prindeam în braţe săritura
tu condimentai cu răbdare toate diminețile
eu îţi împachetam şi-ţi înFundam cadourile-n nepăsare
tu ţipai paharele în cioburi
eu căutam norocul printre ele…
*
tu plecai o plecare prelungită
eu îţi umbream paşii cu umbre
tu tăceai cu toată distanţa
eu simţeam tăcerea cu glas tare
tu nu ştiai c-am să vorbesc la trecut
eu nu ştiam că nu răspund pereţii
tu-ai fi iubit şi-ai fi existat şi-ai fi vrut
eu ar fi trebuit…
albie să fiu şi mal …pentru apele vieţii

nimeni altcineva nu poate fi noi

Standard
nimeni nu poate fi eu
(doar eu pot fi eu şi (nu) doar atât)
ţine-mi puţin inima grea
vezi să nu-i spargi oglinda care mă vede
vindecă-i sufletul cu atingerea ta
nu-ţi răsfira degetele ca nu cumva…
ca nu cumva
 
iarna se scurge prin ochi către lacuri
am plâns ieri o ploaie de vară
mă-ncearcă-n cabina de probă o lacrimă
iară
cu zâmbetul tău o fac să dispară
şi-o şterg ştrengăreşte
cu guma de şters
ca pe-o cărare de rid
sau o privire aruncată ‘napoi
peste mers
 
suntem amândoi la mine în suflet
te-am adus acolo ca pe-o captivă
simte-te simte-te ca la tine acasă
ca în lumea ta primitivă
 
agată-ţi fularul de orice bătaie
şi scoate-ţi papucii sensibili de vreme
nu nu-i o şcoală cu tablă
şi n-o să-ţi dau teme
zâmbește  cât vrei şi-agaţă-l tablou sau pune-l tapet
şi lasă-te alintată de lene
 
aş aprinde şi-un foc să-l vezi cum mă arde
şi-n fumul de muzică ţi-aş încălzi ceaiul
dar roşul e incandescenta atingere carne
iar limbile focului fragile de sticlă
vezi sufletul meu cum te prinde în braţe
şi cu-n zâmbet de dans te ridică!?
 
nimeni nu poate fi tu
nici fel altul de-a(mi) ţine inima-n mână
leag-o cumva cu privirea-ţi nebună
şi aşeaz-o la locul ei undeva
sub vindecarea răsfirării de degete
ca nu cumva…
ca nu cumva
 

tulburare

Standard
ce ropot de ploaie
de vară sunt paşii Lui peste pietre
iar vorba-i un fel de curcubeu ce-nfioară
şoptită ca raza amurgului către seară
în nopţile albastre şi senine de vară
a visului şi-a durerilor noastre
a clipelor negre şi-albastre
 
oloagă umblarea tace de lene
şi îngerul tace lenevind tulburarea
doar ziua cu ziua si ziua cu seara
se-ntrec între ele alergându-se alene
 
de ce-i sună paşii ca moneda căzută
de ce-i cade vorba la mine în creştet
cu gura căscată privirea mea mută
urcă spre îngerul-Om ce-mi vorbeşte
 
la ce îmi mai trebe tulburările ude
mi-e sufletul tot o undă şi-un foşnet
umblările toate prin mine zălude
se scoală şi umblă cu trosnet
 
şi fac ce de mult n-am făcut
niciodată
pe pietrele lespezi ca ploaia de vară
paşii Lui de ai mei ca spiţa de roată
în mersuri îi leg să-i scap de povară
cu patul în mână  şi inima ceară
aprinzându-se toată
 

cale tăiată

Standard
pe cale ca o rădăcină pentru paşii ce nu s-au împiedicat încă
umbră pe peretele ridicat împotriva curajului
100 de metri garduri şi salturi
*
liniştea întinsă înaintea rostirilor
cursă prinsă în cursa unui şoarece
carte în biblioteca raftului
cursă alergată şi caştigată
alergată şi pierdută ca pe-un bilet de intrare la film…
*
mi-am tăiat calea cu foarfeca
ţi-am tăiat calea cu un fel inoportun
de aruncat apă peste răceala relaţiei noastre
inexistente
o, vrei îngheţată?
*
ca să-ţi fac loc m-am dat la o parte
o parte tu o parte eu
să împărţim împărţeala
şi-am putea dacă vrei
pe apa aia aruncată de mine
să ne luăm inima-n dinţi
ca pe un biscuite
ca pe o prăjitură
în timp ce ne dăm cu patinele
(pe alegerea alunecoasă)

nu că am şi ajuns…

Standard
Mi-e şi frică să-ntreb…
Sunt aşa de răvăşitoare răspunsurile Tale!
…da’ dacă nu întreb n’ajung să Te cunosc
şi-atunci ce (mai) contează cate ştiu?!

gândea angelic zborul

Standard

doar gândul că ai pregătit pastile, că ştii de boală şi că ştii de noi

mă face parcă să mă simt mai bine, să văd seninul zării de dincolo de ploi


senină-i noaptea parcă în nopţile istoriei, când peste geana lumii închisă de durere

se deschidea fereasta’ Mpărăţiei şi îngerii cântând vesteau mistere


„O bucurie pentru-ntreaga lume!” ascunsă într-un cântec – ce cadou!

mă-ntreb: Se bucură pământul? O mai ştie…? Copile, Tu de ce plângi? copil nou…


gândea angelic zborul cu glas tare, gândul „păsării” ce l-ai pus în noi

gândea găsirea grabnic pe cărare, gândul din stele luminând prin ploi