de jur împrejur
călătorii interminabile
galopează spre destinaţie
toate sensurile
devenite direcţii
transportă nevăzutele cufere
pline
câte-o apropiere
aude destinatarul zicând „alo!”
apoi se transformă instantaneu
în amintire
apr.27
Arhive pe categorii: vorbaLeaga&dezLeaga
apr.21
înzăpezitele noastre poteci
ce munţi de tăcere-ntre văile noastre doar amintirile cărărui mai vibrează semn că inima nu s-a oprit în loc ci încă visează venele bătute de umbletul ei sângerează şi-acuma ecouri ce duc în spate raniţe de idei pe marginile prăpăstioase şi-adânci ale neînţeleselor goluri când vom sfărma atâta stâncă de piatră cu timidele noastre ciocane? aud vorba ta cum îmi bate la uşă ca un cioc mult prea mic într-o coajă prea mare ce prăpăstii în sufletul nostru ce piscuri himalaice de tânjire triunghiulare umbre tatuate le leagă-n cărărui de amintire şi-arunc din valea mea lasou de vorbe cu herghelia suflului grămadă în prea îndepărtata ta câmpie de dincolo de munţii cu zăpadă de am lăsa toţi caii să alerge cu ropotul de vorbe în copite poate că drumeţiile-ar învinge şi s-ar preface geru-n avalanşe şi până-n văi s-ar tot topi s-ar tot prelinge…
apr.20
funia curgătoare a vorbelor
pe urmă tăceam din ce în ce mai des de parcă venise noaptea vorbirii şi se rarefia (tot mai mult) între noi aerul transparent al rostirii pocnea tot câte-un fir din funia curgătoare la distanţe inegale şi triste ca nişte bule de oxigen între buza degetului mijlociu şi cealaltă buză îndepărtată cumva … a degetului mare trăgeam mâţa de coadă şi se vedea câte-o stea căzătoare cu spatele-n flăcări întrerupea cu zgomot de rupturi tăcuta noapte (de parcă) în întunericul nopţii răsărea câte-o amintire de şoapte strânsă de gât sugrumată de lipsă se-neacă în golurile vorbelor rare niciun testament de urmaşi moştenire nu se-ntinde la umbra mlădiţei strigare
nov.18
căzuţi la datorie
am ridicat glasul Dumnezeule glasul gândului meu să văd de nu s-a ascuns cumva pe sub el praful de stele al gândului tău sălăşluieşti în gând ca într-un trup a cărui membre sunt cuvinte vii cu care pleci şi stai şi iar revii ce faci acolo sau ce meştereşti de ce nu ai un trup al tău nu vreau să ştiu cu trupul istoriei te-mbraci cu trupul ei ce-i mort şi nici nu e şi-i viu tu-mbraci o lume ce nu e într-o lume care este ba nu ba nu îmbraci gândul ăsta-n culoare şi te foloseşti de poet ca de un drum dinspre A către Zet Tu parcurgi emausul în trei oameni deodată şi traduci din Scripturi cu-nviere şi te faci nevăzut la fel cum te faci că vrei şirul gândurilor tale să-l pierzi să cădem pe gânduri odată cu tine din coaja cuvintelor până-n miez căzuţi la datoria aceasta scăpăm de datoria altor gânduri şi de dobândă sub crucea ta cu lemn de jug şi blândă
sept.9
n-am ajuns încă !
de nu-mi vei vorbi ce-am s-ajung Dumnezeule ? voi ajunge sufletul vechiului şi-l voi (şi) depăşi ? voi ajunge din urmă din nou(l)? cusută gura inimii mele cusută cu firul multor tăceri stă mută stă surdă cu ochii-n durere înoată în lacrimi se-neacă în ele în gustul amar de tăcere mucezeşte sufletu’n ea asemenea merelor nu mai bate în nicio uşă se prăbuşeşte în umbra ei cu balamalele împietrite în deschiderea făcută cenuşă fără lumina niciunui foc fără cutie poştală fără scrisori fără veşti fără joc… ce voi ajunge de nu-mi vei vorbi Dumnezeule ? ce-am s-ajung (în) ce înţelesuri ? un punct într-o margine de cuvânt sau nişte puncte într-o suspensie: o lipsă de urme în urma unor lipsuri de mersuri… joacă-ţi toate cărţile pe masa atomilor mei ce-ai să câştigi ? care ţi-e marea dorinţă ce vrei ? împarte cu mine ziua victoriei sau măcar taie în min’ un procent nişte minute nişte ore nişte secunde despică burţile nerostirilor până-n tăceri desparte tăierea celor două tăişuri din sabia cuvântului tău rupe rămânerea-n urmă de-ajungere mai noul de mai noul de ou… voi ajunge din urmă planurile zilei dintâi latura stângă lunga faţă a întunericului cu înecarea Oxigenului în H2 plimbările tale cu spatele funia ‘nodată în buriculpământului dedesubtul plimbărilor întâiul răsărit al cuvântului … (..?)
iun.22
limbi vinovate (reloaded)
De ce-aţi amestecat literele? Limbi vinovate de pe care se scurge scuipatul De ce limbilor – De ce v-aţi făcut vinovate De ce-aţi comis asemenea păcate? Când privirea zâmbeşte toate limbile se unesc în aceeaşi poveste. Când privirea furtună, vorbele-s condamnate Limbile-s de prisos, nu-i una mai bună. Când vorbele tac toate în mine cuvântă Oamenii’ntreabă ce-am, tăcerea-mi se’avântă. N-am înţeles deşi te-am auzit De mici vorbim aceleaşi cuvinte Tu în lumea ta, Eu în lumea mea Ţara ne uneşte şi neamul, şi glia. Colindăm când pe munţi când prind şesuri Călcăm sub picioare acelaşi pământ, Dar mereu ne despart înţelesuri.
mai15
căderea gândului pe gânduri
stăteam pe gânduri în genunchi
şi le simţeam înţepătoare
zdrobite coji de nuci cu miez
de gând care mă doare mă sprijineam de ele lin
ca de o trestie ascuţită
ce străbătea dulce venin
cum umbrele prin ape anin’
… o umbră ce-i mai mare îngenuncheat de greul lor ce năvăzut m-apasă
mă las purtat de lanţul-zbor
ca peşte prins în plasă
şi mă prefac că nu mă dor
mă mint că nu îmi pasă dar şi minciuna e un gând
o coajă-nţepătoare
ce leagă-n rândul ei un lanţ
cum becul nu-şi mai are rost
flacăra lui dispare
când zorile în mreaja lor
au prins lumina-soare
mart.15
porţile deschise ale duminicii
ce să (de)scriu, litera inima literei sau sunetele ei răspicate? drumul cu tot cu paşii surprinşi macro într-o poză salvată undeva într-o amintire mai degrabă uitarea s-o descriu rătăcirea mapei – hărţii aceleia – după care ştiam cum să găsesc amintirea şi unde acum nici uitarea nu mai ştiu pe unde-am salvat-o şi fără să păcălesc adevărul şirul de click-uri m-a’nlănţuit cu zalele lui ca o realitate mai mare decât actul în sine de parcă partea poetică n-ar sta spate-n spate cu cealaltă parte n-ar fi lucrul în sine ochiul şi privirea coastele literei să le descriu? cum se vede printre ele ca printre scândurile gardului bătăliile, războaiele, frământarea dospeşte-n înţelesuri frământarea şi de-aia câteodată poezia miroase-a cozonaci iar alteori a vatră pân’ la sadism ţintuirea asta pe foaie n-o doare n-o sânge şi n-o pregăteşte decât de-nviere în ochii tuturor acelora în care-s deschise porţile duminicii ţâţânii înşişi cu dute-vino-ul literei
mai10
prisma scrisului
S-ascundă cuvintele lumina (aşa) cum lumina ascunde culorile.
feb.5
(da de unde) mi-a venit o idee
Doamne Tu eşti Cuvânt eşti Duh şi eşti Idee sau nu nu idee Ideea tuturor ideilor a tuturor ideilor care se întrupează-n cuvinte şi-n lemne cu viaţă prin ele şi-n albine şi-n zboruri mai largi decat legile aerodinamicii mai largi decât alte idei în diversele lor coperţi folosite de diferiţi oameni neavând nici un fel de idee (de) ce fac
oct.29
cu autobuzul spre cafenea
de ce mă depăşesc cuvintele tale ? staţie în care nu opreşte autobuzul nor lipsit de ploaie c-o parte luminoasă şi una umbrită (de el însuşi) nedând voie părţii celeilalte s-o întrepătrundă tu eşti mişcare eu undă…
de ce trec cuvintele tale prin mine ? vânt pentru porumbul coceni
direcţii umblate haihui într-o gară noapte trecută prin coastele zilei neoprită şi necompostată fugară
nu ajung la mine şi nici eu la ele cuvintele tale se opresc într-un prag de tăcere cu degetul pe soneria memoriei şi-a timpului de citit romane poliţişte pană la capăt final în care cuvintele tale m-ajung dintr-o dată
de ce ne dăm întâlnire numai acolo în cafeneaua cuvintelor însoţite de apă gratis şi la discreţie cu gheaţă cu lapte cu zahăr de ce doar acolo ne dăm întâlnire ? citesc cartea geamului matematica orei şi-aştept autobuzul cuvintelor tale roțile ce se-nvârt în neştire
oct.9
întreabă-mă, hai întreabă-mă
nu mă mai întreba unde sunt ! de ce mă întrebi unde sunt ? de parcă nu ai ştii aşa mă-ntrebi întreabă-mă altfel de întrebări şi-ntreabă-mă altfel ! poate atunci mirat am să te-ntreb şi eu de ce mă-ntrebi ? ca tu să mă întrebi de ce ? te-ntreb nu zic m-ai întrebat ceva ? mi s-a părut c-ai vrea să-ntrebi ai vrea ? păi şi de ce nu-ntrebi ? întrabă-mă orice ! întreabă-mă o… ceva uşor ca să-ţi răspund c-o întrebare grea nu-ţi place aşa ? te miri că-ntreb ? zambeşte şi întreabă-mă ! întreabă-mă hai nu te mai mira întreabă-ţi întrebarea ! ai vrea ?
iul.11
pe culmea rugăciunii
se rupe de mine drumul spre culmi
se verticalizează treptele lipsă
Doamne coboară în mine securi
să ciopârţesc feţele lor de eclipsă
fermoarul tot creşte încet în ruptură
la fel cum desfac jacheta de ploaie
stropii se-aliniază în balta greoaie
şi spală mărunt zâmbetul de pe gură
cu găuri prin ea întinsă pe spate
(ca o plictisitoare bază de date)
stă scara cu burta la soare
lungitul ei orizont geamăna-i plafonare
măcar să umblu pe ape îmi zic
pe culmea unui val să-mi vântur paşii
pe treapta instabilă – inamic
să-şi sprijinească umbletul urmaşii
aruncă-ţi Doamne viţele cu corzi
să crească-n mâna mea o sprijinire
de vorba mea banală să-ţi înnozi
înaltă ca o culme a Ta rostire
iul.11
limba imaginii
hai să vorbim metaforic,
e o limbă înţeleasă mai bine
de ce să le spunem aripi mici sau dulce de miere ?
mai bine le spunem albine !
să ne lăsăm imaginaţia să zboare,
să lăsăm fantezia s-o prindă
să facem din pământ o plimbare şi din cer
o zeamă de limbă
să bem băutura prin vârtejuri de îngeri
cum se sorb pe terase pahare cu paiul
să ne-atingă pe umăr
să ne depăşească
şi-apoi peste umăr
să ne zâmbească !
iun.16
nuanţe verbale
Se vede prin aerul acesta care ne înconjoară cum ne ies cuvintele din gură, tot aşa de vizibile ca bulele-n apă.
Acolo ne temem, şi dintr-o dată facem din suprafaţă fericirea supremă, sfidând memoria (amintirea) aceea când plămânii respirau lichidul ca pe-o normalitate de la sine-nţeleasă.
Când se va vedea prin aerul acesta care ne înconjoară desprinderea de pe buze a ultimelor cuvinte, atunci vom ştii (cu siguranţă) că rezerva aia a fost limitată şi a ajuns la capăt.
De-ar avea cuvintele culoare, nuanţele celor spuse de noi n-ar sta-n dicţionare ci-n depozitele de vopsele, iar aerul şi atmosfera din jurul nostru ar fi ca lumina de dincolo de prismă.
Când ne-am certa am vorbi cu negru, cu gri şi cu roşu, iar împăcarea ar fi verde şi albă, înrămată de conturul firav al fiecărei zile, în albumul anilor şi-n galeria vieţii.
Din adâncul acesta al oceanului propriu dau drumu acestor câtorva vorbe oxigenate, ca să vă miraţi voi peştilor, şi ca să completez aerul ce începe imediat ce se sfârşeşte acesta.
călătorru' 