printre balamalele zborului

– îngerul istoriei –

îngerul zboară înainte
cu spatele

străbate viitorul fără de întrerupere

întors mereu cu faţa

spre trecut

gelos pe minusurile mele

pe lipsa mea (de aripi)

pe setea mea
de cunoaștere

 

bătaia lui din aripi
aduce viitorul

mereu mai aproape

mereu mai viu

ca un răsărit de durere

ca uşile deschise
ale prezentului

Publicitate

frunze de lună

le sângerează pletele la frunze şi cade coama lor rătăcitoare

le suflă viaţa-n roiuri trecătoare iar jarul li-l aprinde şi li-l frânge

degeaba crengile cu mâna goală se-ntind aiurea vrând să le adune

că truda lor zadarnică apune-n ciripituri pe-o coardă de chitară

oprită-n loc stă luna să asculte mereu un cântec nou deloc tomnatic

pierdută printre crengi îşi sprijineşte de lume gândul lung şi singuratic

zici că-i orbită de melancolie – se regăseşte-n fiecare pată

se-ntinde prin grădini şi le dă roată – de toamna ei vai nimenea nu ştie

pe ochi mi se opreşte câte-o frunză ce s-a desprins de lună ca de-o cracă

ea-n căutarea lor ca o nebună până în suflet intră şi s-adapă