N-am mai scris aici de mult altceva în afară de încercările mele poetice… Azi am fost curios să văd care din cele postate de mine aici au avut cea mai mare trecere în ultimii 3 ani şi mai bine de când tot fac pe „blogologul” 🙂
Desigur „Home Page” e în cap de listă (cu ceva mii de accesări), însă poezia în sine (şi eu aşa zic, că blogul ăsta e casa poeziei mele) e abia pe locul 6 („Partituri” – 897 accesări), iar următoarea pe locul 16 („Praştia” – 505 accesări), lista mergând mai departe…
Desigur că atunci cînd oamenii au căutat partituri şi praştii nu s-au gândit că dau de poezie, totuşi mi s-a părut întreresant locul pe care poeziile astea îl ocupă în topul postărilor mele (nici măcar nu sunt cele mai bune poezii scrise de mine, cu siguranţă ocupă poziţia asta nu din pricina calităţilor lor artistice). Alte scrieri în proză (scurtă) au avut mai multă trecere. De fapt nu ar trebui să mă mir, pentru că mereu se întâmplă aşa. Oricum…
Întrebările despre dragoste au prioritate! … dupa cum se poate vedea: 🙂
Ce chestie, măi, Călătorrule!
Eu n-am avut curiozități de-astea.
Îmi sare în ochi că se caută în continuare „hai să-ți ghicesc”, dar fiindcă am pus conjugarea lui „a crea”, cred că se va schimba curând proporția între ghicire și creație. 🙂
Oricum, mult curaj înainte! Și cât mai puțin spleen! Și și mai puțină nausée!
Ce chestie, măi, Călătorrule!
Eu n-am avut curiozități de-astea.
Îmi sare în ochi că se caută în continuare „hai să-ți ghicesc”, dar fiindcă am pus conjugarea lui „a crea”, cred că se va schimba curând proporția între ghicire și creație. 🙂
Oricum, mult curaj înainte! Și cât mai puțin spleen! Și și mai puțină nausée!
Eu sunt curios de fel 🙂
De ce fără spleen, sau cat mai puţin? Dăunează proporţiilor? 😛