apropiere de dincolo-ul lucrurilor

ce dar ciudat
să plângi în prima zi din viața ta
ce ochi ciudat
să creadă că privirea ce-l învăluie
așa-i
și primul plâns ar fi și prima stea
când plângi în apă nu-i
așa cum îi
și prima zi din viață a și fost
cu mult `nainte să fii ghem
cu mult `nainte chiar de tors…

născut ai fost
în primul gând îndepărtat
fără să poți să știi că ești
căci încă nu aveai oglindă-n ochi
ca să te vezi
și te-ai născut apoi și-n gândul celor doi
și ei zâmbeau răbdând
zi după zi
nopțile lor
și tot sperau s-audă într-o zi
cum plângi
de blițul lung ce ți-a intrat în ochi
de palma ce-ai primit-o răspicat
făr`să te cerți, fără să ceri
făr`de jucat
zâmbind satisfăcuți și bucuroși…

că plângi
că faci ceva ce n-ai făcut
că ești ce n-ai mai fost

altfel de dincolo

dincolo, toate sunt altfel; n-au cum să fie la fel !

chiar cuvintele ce descriu cuvintele sunt nerostite,

sunt lipsite de foaie, de formă, de scriere

pentru tot ce este dincolo „toate” nu-i un cuvânt potrivit,

ci-i neîncăpător, ineficient, neputincios şi frustrat

dincolo, toate sunt altfel decât dincoace:

din cauza asta nu vi le pot descrie,

pentru că deşi ştiu ce-nseamnă fiecare,

acolo toate cuvintele sunt polisemantice,

acolo bogăţia e altfel

toate sunt altfel decât toate dincolo,

astfel încât fără simetria convenţiilor

fiecare stradă pe care te plimbi arată diferit

de descrierea pe care i-o faci,

chiar diferit de amintirea ce i-o porţi

dincolo nu sunt umbre !

m-am mirat când am văzut că pot vedea cu orice parte a trupului vreau

şi în toate părţile;

pricină pe care şi lumina a înţeles-o

astfel că se uită şi ea la toate deodată…

şi e şi normal să nu fie umbră

de vreme ce diferenţele sunt totale

şi lumina de acolo e alta

de fiecare dată când încerc să păşesc dincolo

nici eu nu mai sunt aşa cum sunt

şi dacă totuşi reuşesc să mă întorc (înapoi)

nici locul în care mă-ntorc nu mai e el,

nici notiţele pe care mi le-am luat,

nici întrepătrunderea dintre acolo şi-aici…