Or fi având toate esență, dar nu toate-s esențiale…
Or fi având toate esență, dar nu toate-s esențiale…
îmi intră soarele în ochi, îmi intră în privire
deschise par că-s două porţi
mireasă şi cu mire
îmi intră soarele pe geam, îmi intră în ogradă
şi stă pe-o umbră ca pe-un ram
neputincios să-l vadă
îmi intră raza şi-n urechi, străină ca-ntr-o casă
în care toate-s strâmte, vechi
şi nu mai poa’ să iasă
îmi intră soarele în gând şi gura îl exclamă
legat e ce ? şi cum ? şi când ?
acorduri într-o gamă
„Şi am văzut, că înţelepciunea este cu atît mai de folos decît nebunia, cu cît este mai de folos lumina decît întunerecul.”
dincolo, toate sunt altfel; n-au cum să fie la fel !
chiar cuvintele ce descriu cuvintele sunt nerostite,
sunt lipsite de foaie, de formă, de scriere
pentru tot ce este dincolo „toate” nu-i un cuvânt potrivit,
ci-i neîncăpător, ineficient, neputincios şi frustrat
dincolo, toate sunt altfel decât dincoace:
din cauza asta nu vi le pot descrie,
pentru că deşi ştiu ce-nseamnă fiecare,
acolo toate cuvintele sunt polisemantice,
acolo bogăţia e altfel
toate sunt altfel decât toate dincolo,
astfel încât fără simetria convenţiilor
fiecare stradă pe care te plimbi arată diferit
de descrierea pe care i-o faci,
chiar diferit de amintirea ce i-o porţi
dincolo nu sunt umbre !
m-am mirat când am văzut că pot vedea cu orice parte a trupului vreau
şi în toate părţile;
pricină pe care şi lumina a înţeles-o
astfel că se uită şi ea la toate deodată…
şi e şi normal să nu fie umbră
de vreme ce diferenţele sunt totale
şi lumina de acolo e alta
de fiecare dată când încerc să păşesc dincolo
nici eu nu mai sunt aşa cum sunt
şi dacă totuşi reuşesc să mă întorc (înapoi)
nici locul în care mă-ntorc nu mai e el,
nici notiţele pe care mi le-am luat,
nici întrepătrunderea dintre acolo şi-aici…
Tu le vorbeşti pe limba ieslei la păstori şi cu o stea deşiri astrologia
către magi din orient cu ochii-n sori, c`o privire Tu vorbeşti către Maria
la plugar îi (s)pui în pietre şi-n pământ
tot ce are-n ea Împărăţia să-şi extragă mersurile din avânt cum din moarte-şi scoate capul învierea
Tu vorbeşti pe limba unei întrebări:
căutare cu priviri rotunde dacă-i dimineaţă Tu vorbeşti cu zori dacă-i noapte, cu lumini cărunte
câţi analfabeţi pe lume sunt,
curios cum toţi ştiu să se roage dialectul mâinii li-l vorbeşti când citirea, scrisul, li-s oloage…
numai mie îmi vorbeşti când, cum… ba cu bucurii, ba cu necazuri ce se-opresc
în malul unui gând …limbă ne-nţeleasă de talazuri
se-ntinde între copilărie şi azi oceanul valurilor de ani
am făcut un pas şi stau cu picioarele pe două continente, unul lăsat în urmă şi altul întins înainte pe-ntinsa geografie din suflet şi minte…
căpiţele de fân de altă dată zgârie norii cu paiele lor găurite la mijloc şi lipsite de sevă, cu greieri mici din oţel prinşi de ureche cercel
sunt aruncate privirile pe geam fără milă într-o lecţie vulturoasă, ostilă, că de n-or învăţa să zboare, să înoate-n a cerului vâltoare se vor zdrobi sub umblete de asfalt
pe trotuarul către un alt continent, sub privirile aruncate ‘nafară (diferite-n lungime) de pe a dimineţii balcon către seară