totuși…

Or fi având toate esență, dar nu toate-s esențiale…

acorduri de lumină

îmi intră soarele în ochi, îmi intră în privire

deschise par că-s două porţi

mireasă şi cu mire

îmi intră soarele pe geam, îmi intră în ogradă

şi stă pe-o umbră ca pe-un ram

neputincios să-l vadă

îmi intră raza şi-n urechi, străină ca-ntr-o casă

în care toate-s strâmte, vechi

şi nu mai poa’ să iasă

îmi intră soarele în gând şi gura îl exclamă

legat e ce ? şi cum ? şi când ?

acorduri într-o gamă

Ecclesiast 2.13

„Şi am văzut, că înţelepciunea este cu atît mai de folos decît nebunia, cu cît este mai de folos lumina decît întunerecul.”

Publicitate

altfel de dincolo

dincolo, toate sunt altfel; n-au cum să fie la fel !

chiar cuvintele ce descriu cuvintele sunt nerostite,

sunt lipsite de foaie, de formă, de scriere

pentru tot ce este dincolo „toate” nu-i un cuvânt potrivit,

ci-i neîncăpător, ineficient, neputincios şi frustrat

dincolo, toate sunt altfel decât dincoace:

din cauza asta nu vi le pot descrie,

pentru că deşi ştiu ce-nseamnă fiecare,

acolo toate cuvintele sunt polisemantice,

acolo bogăţia e altfel

toate sunt altfel decât toate dincolo,

astfel încât fără simetria convenţiilor

fiecare stradă pe care te plimbi arată diferit

de descrierea pe care i-o faci,

chiar diferit de amintirea ce i-o porţi

dincolo nu sunt umbre !

m-am mirat când am văzut că pot vedea cu orice parte a trupului vreau

şi în toate părţile;

pricină pe care şi lumina a înţeles-o

astfel că se uită şi ea la toate deodată…

şi e şi normal să nu fie umbră

de vreme ce diferenţele sunt totale

şi lumina de acolo e alta

de fiecare dată când încerc să păşesc dincolo

nici eu nu mai sunt aşa cum sunt

şi dacă totuşi reuşesc să mă întorc (înapoi)

nici locul în care mă-ntorc nu mai e el,

nici notiţele pe care mi le-am luat,

nici întrepătrunderea dintre acolo şi-aici…

dumnezeu e poliglot

Tu le vorbeşti pe limba ieslei la păstori

şi cu o stea deşiri astrologia
către magi din orient cu ochii-n sori,

c`o privire Tu vorbeşti către Maria

la plugar îi (s)pui în pietre şi-n pământ
tot ce are-n ea Împărăţia

să-şi extragă mersurile din avânt

cum din moarte-şi scoate capul învierea

Tu vorbeşti pe limba unei întrebări:
căutare cu priviri rotunde

dacă-i dimineaţă Tu vorbeşti cu zori

dacă-i noapte, cu lumini cărunte

câţi analfabeţi pe lume sunt,
curios cum toţi ştiu să se roage

dialectul mâinii li-l vorbeşti

când citirea, scrisul, li-s oloage…

numai mie îmi vorbeşti când, cum…

ba cu bucurii, ba cu necazuri ce se-opresc
în malul unui gând

…limbă ne-nţeleasă de talazuri

 

istorii

se-ntinde între copilărie şi azi oceanul valurilor de ani

am făcut un pas şi stau cu picioarele pe două continente, unul lăsat în urmă şi altul întins înainte pe-ntinsa geografie din suflet şi minte…

căpiţele de fân de altă dată zgârie norii cu paiele lor găurite la mijloc şi lipsite de sevă, cu greieri mici din oţel prinşi de ureche cercel

sunt aruncate privirile pe geam fără milă într-o lecţie vulturoasă, ostilă, că de n-or învăţa să zboare, să înoate-n a cerului vâltoare se vor zdrobi sub umblete de asfalt

pe trotuarul către un alt continent, sub privirile aruncate ‘nafară (diferite-n lungime) de pe a dimineţii balcon către seară